Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 24 Aprilie 2013
Președinte - A______ C________
Judecător S_____ T______
Judecător E____ P____
Grefier L_______ Momiță
DECIZIE Nr. 524/2013
Pe rol judecarea recursului privind pe recurent P_______ M___________ IAȘI și pe intimat E ON G__ DISTRIBUȚIE SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, având în vedere că părțile au fost legal citate și s-a solicitat judecata în lipsă rămâne în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului contravențional de față:
Prin sentința civilă nr. xxxxx din 17.12.2012 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă plângerea formulată de petenta EON G__ Distribuție SA în contradictoriu cu intimatul P_______ Mun. Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție nr. xxxxxx/14.06.2012 încheiat de Serviciul Control Intern-Direcția Control Intern și Managementul Calității din cadrul Primăriei Iași, proces verbal ce a fost anulat.
Pentru a se pronunța astfel , instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. xxxxxx/14.06.2012 încheiat de Serviciul Control Intern, Direcția Control Intern și Managementul Calității din cadrul Primăriei Mun. Iași petenta a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de Cap. VIII pct. 19 din HCL nr. 172/2002, constând în aceea că a distrus îmbrăcămintea trotuarului ca urmare a intervenției la rețeaua de distribuție a gazelor naturale din Iași, ___________________ și 52, fiind somată anterior să refacă trotuarul, prin adresa nr. xxxxx/28.05.2012.
Instanța, analizând procesul-verbal de contravenție atacat, constată că, din punct de vedere al formei, acesta întrunește cerințele legale, neexistând nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, care ar atrage anularea procesului-verbal și care pot fi invocate din oficiu de către instanță. Lipsa indicării, în procesul-verbal de contravenție, a unui martor, nu poate determina anularea acestui act, întrucât agentul constatator a justificat această lipsă-cei de față fiind agenți constatatori care, potrivit art. 19 alin. 2 din OG nr. 2/2001 nu pot avea calitatea de martori. De altfel, pentru a obține anularea procesului-verbal pentru acest motiv, petenta ar fi trebuit să facă dovada faptului că prin această lipsă i s-a cauzat o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată în alt mod decât prin ineficientizarea procesului-verbal, fiind vorba de o cauză de nulitate relativă; petenta nu a produs însă o astfel de dovadă. Procesul-verbal fiind încheiat în lipsă nu puteau fi luate obiecțiunile petentei, însă aceasta are posibilitatea ca, pe calea plângerii contravenționale, să invoce toate obiecțiunile pe care le consideră întemeiate.
Instanța constată însă că încadrarea juridică a faptei și, implicit, și sancțiunea, au fost greșit stabilite. Astfel, contravenția reținută în sarcina petentei este cea prevăzută de Cap. VIII pct. 19 din HCL nr. 172/2002, constând în „distrugerea prin circulație cu mijloace de transport, folosirea de utilaje neadecvate ori sub orice altă formă a îmbrăcăminții trotuarelor, părții carosabile a străzilor precum și a marcajelor rutiere”. Or, petentei i s-ar putea imputa, eventual, faptul că nu a refăcut trotuarul după efectuarea lucrărilor de intervenție la rețeaua îngropată de distribuția a gazului (ceea ce constituie o contravenție distinctă), dar nu că a distrus trotuarul. Întrucât petenta deține rețele îngropate de distribuire a gazului natural este evident că intervențiile ce pot apărea ca necesare asupra acestor rețele implică și degradarea trotuarului sau a părții carosabile, dar această degradare are un scop legitim, neconstituind un act ilicit, care să poată constitui contravenție. D___ dacă, după efectuarea intervenției ce a implicat degradarea trotuarului sau a părții carosabile, petenta nu a readus aceste elemente ale domeniului public în starea inițială se poate reține săvârșirea, de către petentă, a contravenției prevăzute de art. 2.5 din Regulamentul de refacere a domeniului public al Mun. Iași, aprobat prin HCL nr. 133/2009, așadar a unei alte contravenții decât cea menționată în procesul-verbal contestat.
Având în vedere că s-a reținut în sarcina petentei o altă contravenție decât cea care, eventual, ar fi putut fi constatată ca fiind săvârșită raportat la situația de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție, instanța urmează a admite plângerea petentei și a dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxxxx/14.06.2012.
Sentința a fost recurată în termen legal de P_______ mun. Iași, solicitând modificarea hotărârii și respingerea plângerii contravenționale , arătând în esență că intimata se face vinovată de fapta reținută în sarcina sa.
În acest sens au fost depuse la dosar fotografii, chiar intimata a confirmat prin adresa nr. 4020/19.06.2012 faptul că au fost efectuate intervenții la rețeaua de gaz și faptul că s-au executat lucrări, recunoscând astfel că intervenția îi aparține, iar în calitate de administrator al rețelei de utilități îi revine sarcina de aducere a domeniului public la forma inițială.
Intimata EON G__ Distribuție SA nu a depus întâmpinare.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă reține următoarele:
Soluția primei instanțe privind anularea procesului verbal de contravenție nu este justificată.
În privința motivelor de nulitate invocate de intimata EON G__ Distribuție SA prin plângerea contravențională se constată că acestea nu sunt prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, putând atrage nulitatea relativă a procesului verbal de contravenție contestat, astfel cum a stabilit ÎCCJ prin decizia nr.22/2007 pronunțată în recurs în interesul legii.
Nulitatea relativă este însă condiționată de existența unei vătămări pe care intimata nu a probat-o în cauză.
Referitor la calitatea de agent constatator , aceasta aparține conform art. 15 alin. 2 O.G. 2/2001 primarilor sau persoanelor împuternicite în acest scop de către primar , constatându-se că în cauză actul sancționator a fost încheiat de agenți constatatori din cadrul Serviciului Control Intern , în baza împuternicirii date de P_______ mun. Iași, mențiunea din antetul procesului verbal nefiind relevantă.
Se mai constată că din perspectiva jurisprudenței CEDO în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art. 6 par. 2 din Convenție nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franța din 07.10.1988, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijlocele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par. 101).
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 6 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nici o îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar într-o astfel de situație, este firesc ca el să dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație în justiție trebuie s-o dovedească.
Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta.
În cauză fapta contravențională a fost constatată personal de către agentul constatator, fiind susținută de planșele foto efectuate în data de 14.06.2012 depuse la dosarul de fond din care rezultă starea trotuarului și a carosabilului de la adresele din Iași, ___________________ și 43 - distruse și nerefăcute, urmare a intervenției la rețeaua îngropată de gaz, dar și prezența conductei exterioare de gaz în imediata vecinătate a locului afectat.
Pe de altă parte, intimata nu a administrat nici o probă concludentă prin care să contrazică situația de fapt descrisă de agentul constatator sau să justifice motivul pentru care , după executarea lucrărilor de intervenție la rețeaua de gaz al cărei administrator este (aspect recunoscut prin adresa nr.4020/19.06.2012), nu a refăcut trotuarul și carosabilul.
Scopul legitim invocat de prima instanță poate fi reținut doar la analiza proporționalității între măsura incriminării faptei contravenționale și scopul urmărit de legiuitor , ori în cauză o astfel de analiză nu a fost considerată necesar a fi realizată nici de către părți și nici de către judecătorul fondului .
De asemenea , referitor la conținutul concret al faptei descrise în procesul verbal din perspectiva reglementării stabilite prin Cap. VIII pct. 19 din HCL nr. 172/2002, instanța de recurs reține că intimata nu a formulat în plângerea contravențională critici, nici cu privire la modul în care s-a produs degradarea trotuarului și a carosabilului și nici cu privire la utilajele folosite, apărările sale axându-se pe faptul că lucrările ar fi fost efectuate de ________________ care are relații contractuale, nedepunând însă la dosar acest contract și comanda pentru adresele indicate în procesul verbal.
În privința sancțiunii aplicate de agentul constatator, Tribunalul reține că aceasta este conformă cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind orientată la minimul special prevăzut de lege, nefiind evidențiate în cauză elemente concludente pentru a se aprecia că scopul urmărit prin incriminarea faptelor de natura celei comise ar putea fi atins prin stabilirea unei sancțiuni morale.
În consecință pentru considerentele expuse, Tribunalul, în baza art. 312 alin. 1,2 cu referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul agentului constatator, va modifica sentința și va respinge plângerea petentei E ON G__ Distribuție SA, menținând procesul verbal ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P_______ M___________ Iași împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 17.12.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică.
Respinge plângerea formulată de petenta E ON G__ Distribuție SA cu sediul Tg M____, __________________________ 21, judetul M____ împotriva procesului –verbal de contravenție nr xxxxxx din 14.06.2012 încheiat de P_______ M___________ Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 aprilie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
C.A. T.Ș. P.E. M.L.
Red.C.A./2 ex./9.05.2013
Judecător fond:P___ Ș_____ A_____