Anulare proces verbal de contravenţie - Decizia 1766/2014 din 26 iunie 2014 dată de Tribunalul ILFOV

Date speţă

Instanţă:
Tribunalul ILFOV

Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal

Stadiu procesual:
Recurs

Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie

Număr hotarâre:
1766/2014 din 26 iunie 2014

Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1766/R

Ședința publică de la 26 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C______ C_________ M____

Judecător E______ V______

Judecător R_____ N______

Grefier V_______ F_________ A___

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurenta T_____ C_________ și pe intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP xxxxxxx/31.01.2013 împotriva deciziei numărul 5567/01.10.2013 pronunțată de Judecătoria B_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

La data de 29.01.2013, a fost înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei B_____ plângerea formulată de petentul T_____ C_________ împotriva procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/31.01.2013 întocmit de intimatul I____________ de Poliție al Județului Ilfov prin care a solicitat anularea procesului verbal.

În fapt, a arătat că în data de 31.01.2013 în jurul orei 17:00 în timp ce se deplasa pe DN 7 în localitatea Chitila cu autoturismul marca Skoda cu număr de înmatriculare XXXXXXXX, după ce a trecut de sensul giratoriu din intersecția cu Centura Bucureștilor, după circa 500 m a fost oprit de un echipaj de poliție care l-a amendat contravențional cu suma de 280 lei pentru neacordare de prioritate de trecere autovehiculelor din sens giratoriu și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile. Agentul constatator a încercat să îi ofere o filmare, însă nu s-a regăsit în acea filmare.

În drept, a invocat art.31 din O.U.G. nr.2/2001.

În dovedirea plângerii contravenționale a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare.(f.3) și proba cu un martor.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art. 1, alin 2 din OG 32/1995.

Intimatul, legal citat a depus la dosar fișa abateri rutiere și CD cu filmarea.(f.14-16).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx din data de 31.01.2013 petentul T_____ C_________ a fost amendat contravențional cu suma de 280 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.100/3/c din OUG 195/2002.

În fapt s-a reținut că, în data de 31.01.2013, ora 16.31, pe DN 7, in sensul giratoriu de la intersectia cu DNCB, petentul a condus autoturismul marca Skoda cu număr de înmatriculare XXXXXXXX si nu a acordat prioritate de trecere unui alt asutoturism, Ford Transit, ce efectua viraj stânga in sensul giratoriu.

Plângerea a fost depusă la instanță cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Procesul-verbal a fost semnat de agentul constatator și de către petent, fiind astfel respectate și dispozițiile art. 19 din același act normativ.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a constatat că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie analizat, în cazul de față, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

În cauză, neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept reprezintă o faptă contravențională, conform legii naționale. De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 280 lei și prin suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, care cumulate, prezintă o anumită severitate. De asemenea, rațiunea urmărită de legiuitor în incriminarea unei astfel de fapte o reprezintă protejarea siguranței pe drumurile publice.

Astfel, prin raportare la gradul de severitate al sancțiunii și la natura faptei, instanța a concluzionat că fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”.

Consecințele calificării faptei drept „acuzație în materie penală” sunt: aceea ca petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului. Însă, aceasta garantie procesuala nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.

În materia faptelor incluse în sfera abaterilor contravenționale Curtea Europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi decat in cauzale penale. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D__ fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.

Jurisprudența Curții europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție, și cu atât mai mult să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Procesul-verbal de contravenție, care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. In cazul de fata, forta probanta a procesului verbal este completata de inregistrarea video a faptei. De altfel, a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate dar extrem de numeroase.

Potrivit art.100 alin.3 lit. c din OUG 195/2002 reprezintă contravenție neacordarea priorității vehiculelor care au acest drept.

Instanța a constatat că mențiunile agentului de poliție se coroborează și cu inregistrarea video, in timp ce petentul nu a dovedit contrariul celor retinute in actul constatator.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța a constatat că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile.

Astfel, conform art.100 alin.3 lit. c raportat la art.98 din OUG 195/2002, fapta săvârșită se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Agentul de poliție a aplicat minimul, respectiv 4 puncte amendă – 280 lei amendă.

Potrivit art.96 alin.1 din OUG nr.195/2002, sancțiunile complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.

Raportat la cele două criterii legale prevăzute de art. 98 alin.3 din OUG nr.195/2002, gravitatea faptei și pericolul social, precum și la art.21 alin.3 din OG 2/2001 instanța a reținut că sancțiunile sunt proporționale. Astfel, instanța a avut în vedere că fapta prezintă un grad de pericol social sporit raportat la urmările care s-ar fi putut produce, motiv pentru care suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile este justificată. În acest context, instanța a reținut că gradul de pericol este sporit și că sancțiunea complementară se impune a fi menținută indiferent că petentul a mai fost sau nu sancționat contravențional la regimul circulației rutiere.

Față de aceste considerente, instanța a constatat că procesul-verbal este legal și temeinic iar sancțiunile sunt proporționale, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată și a menținut procesul verbal ________ nr.xxxxxxx din data de 31.01.2013 ca fiind legal și temeinic întocmit.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă și având în vedere principiului disponibilității, instanța a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 10.01.2014, solicitând admiterea recursului.

În motivare s-a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în procesul verbal de contravenție.

În drept cererea nu a fost motivată.

Deși legal citat cu copie cerere de recurs, intimatul nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele invocate, tribunalul constată următoarele:

Cu privire la controlul de legalitate, prima instanța în mod corect a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța a reținut că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agenții din cadrul intimatei, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.

Motivul pentru care actele administrative s-a bucurat de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, reprezentată de agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.

Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța a reținut că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.

De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:

a) caracterizarea faptei în dreptul național;

b) natura faptei;

c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.

În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).

În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.

Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.

În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.

În acest sens, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.

De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.

Cu toate acestea, în cauza A_____ împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/ul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a ei și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.

Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a ei, prima instanța în mod corect a constatat că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate asociată cu cele de autenticitate și veridicitate a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.

În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate ei, instanța a apreciat că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.

Instanța a apreciat că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A_____ împotriva României.

Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța a apreciat că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă ei.

Instanta a retinut că în data de 31.01.2013, ora 16.31, pe DN 7, in sensul giratoriu de la intersectia cu DNCB, petentul a condus autoturismul marca Skoda cu număr de înmatriculare XXXXXXXX si nu a acordat prioritate de trecere unui alt asutoturism, Ford Transit, ce efectua viraj stânga in sensul giratoriu.

Prin urmare instanța a apreciat că petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției contestat, deși sarcina probei în revenea acesteia, conform art. 249 C.p.p, motiv pentru care îl va menține ca fiind legal și temeinic întocmit

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 conform cărora sancțiunea ce se aplică trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului. Instanța a reținut că sancțiunile nu sunt un scop în sine, ele trebuie să tindă spre un scop preventiv.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar de către petentă, coroborate cu atitudinea sa care a recunoscut fapta retinută in sarcina sa și cu condițiile in care aceasta a fost săvârșită, instanța a apreciat că sancțiunea avertismentului corespunde scopului punitiv și preventiv al sancțiunii contravenționale, fiind suficientă pentru a-i atrage atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale.

Pentru aceste motive, întrucât intimatul a făcut dovada săvârșirii contravenției de către petenta, iar aceasta nu a făcut proba unei situații contrare actului de sancționare sau a incidenței unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, instanța a menținut procesul-verbal atacat ca fiind legal și temeinic încheiat, însă a înlocuit amenda contravențională aplicată petentei prin procesul-verbal contestat cu sancțiunea avertisment.

Totodata, in baza art. 7 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, instanța a atras atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și i-a recomandat ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Față de lipsa de pericol social concret al faptei anterior analizate, prezentul tribunal apreciază că se impun a fi înlăturate argumentele apelantei intimate, dat fiind faptul că tot legea stabilește și posibilitatea aplicării avertismentului, sens în care aceasta în cazul concret analizat trebuie aplicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul privind pe recurenta T_____ C_________ și pe intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP xxxxxxx/31.01.2013 împotriva deciziei numărul 5567/01.10.2013 pronunțată de Judecătoria B_____.

Modifică sentința în PARTE.

Înlocuiește amenda aplicată cu avertisment.

Menține în rest sentința atacată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2014.

Președinte Judecător Judecător M____ C______ C_________ E______ V______ R_____ N______

Grefier

V_______ F_________ A___

Concept red. gref. VFA

Red. Jud: MCC/2exemplare

Jud.fond : Tășcan A______ - Jud.B_____/Cornetu

Publicitate