Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 05 Martie 2014
Președinte - E____ P____
Judecător S_____ T______
Judecător P_____ C______ D________
Grefier L_______ Momiță
DECIZIE Nr. 339/2014
Pe rol judecarea recursului privind pe recurent B______ M_____ și pe intimat I.P.J. IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: recurentul B______ M_____ asistat de avocat C______ S_______, lipsă reprezentantul intimatului.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recurentul B______ M_____ se legitimează cu carte de identitate ________ nr. xxxxxx.
Av. C______, pentru recurent, depune la dosar împuternicire avocațială și învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, văzând că nu mai există alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbateri pe cererea de recurs.
Av. C______, pentru recurent, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat față de considerentele expuse pe larg în cuprinsul cererii, urmând a se avea în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor administrate. De asemenea, solicită a se avea în vedere că petentul a fost sancționat prin două procese verbale, respectiv cel ce formează obiectul prezentului dosar și altul ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX, dosar în care a fost admisă plângerea contravențională și s-a anulat procesul verbal, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă. În ce privește primul dosar solicită a se avea în vedere că procesul verbal este în strânsă legătură cu cel de-al doilea proces verbal încheiat. De asemenea, solicită a se avea în vedere că petentul se grăbea întrucât soția sa născuse, iar agentul constatator a stat mai mult de o oră să completeze documentele.
Declarând închise dezbaterile, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului formulat de petentul B______ M_____ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/2013, pronunțate de Judecătoria Iași:
Prima instanță a reținut următoarele:
În ziua de 19.10.2012, petentului i s-a solicitat să rămână în autoturism, dar acesta a refuzat și s-a deplasat la autospeciala de poliție în timp ce se redacta procesul verbal xxxxxxx (autoturismul petentului este XXXXXXXXX).
Probele administrate în cauză confirmă săvârșirea de către petent a contravenției, prezumția de nevinovăție a acestuia fiind înlăturată. Fapta se probează atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective. Petentul nu și-a îndeplinit sarcina probei în sensul de a face dovada contrarie celor reținute în act. Sentința civilă 9865/2013 nu este irevocabilă.
În raport cu gradul de pericol social concret suficient de ridicat al faptei, cu atitudinea petentului care nu a manifestat respect față de aceasta și nu a recunoscut comiterea ei, sancțiunea aplicată (avertisment) și măsura luată – reținerea permisului a fost corect individualizată și nu se impune revenirea asupra acesteia.
Petentul a arătat în motivele recursului următoarele:
În localitatea P___ Iloaiei a fost oprit de agentul de poliție căruia i s-a părut că autoturismul pe care-l conducea, ar fi avut pe toate geamurile folie. După examinarea autoturismului, agentul a observat că avea doar pe geamurile din spate folie, însă omologată, pentru care el deține autorizație. Mașina poliției, fiind parcată cu spatele către sensul lui de mers, vizibilitatea agentului care se află în mașină este destul de limitată.
Între timp, pentru a studia toate documentele pe care i le-a înmânat, agentul s-a dus la mașină și nu înțelegea de ce întârzie atât de mult,așteptându-l aproximativ o oră, mai cu seamă că era așteptat la spital de soția sa însărcinată pentru a reveni cu documentele necesare în vederea internării pentru naștere.
A coborât din mașină, s-a îndreptat către mașina poliției și l-a întrebat pe agent dacă mai durează mult, relatându-i motivul pentru care se grăbea atât de tare. Acesta i-a spus că nu-i treaba lui că soția naște și că totul era mult mai rapid dacă îi punea printre acte „un motiv bun”.în acel moment, l-a întrebat pentru ce să-i dea bani dacă nu era vinovat cu nimic, moment în care agentul i-a răspuns ironic, că așa se face. Nevinovat fiind, i-a spus că sună la 112, lucru pe care l-ași făcut, apelul fiind înregistrat, moment în care, i-a spus că pentru acest motiv îi mai completează un proces-verbal, cel cu ________ nr. xxxxxxx, prin care îi reține permisul, ca o consecință a neascultării directivelor sale.
Ceea ce este de neînțeles este împrejurarea că instanța îi dă dreptate și, analizând întregul material probator desființează primul proces verbal întocmit, care viza motivul pentru care a fost oprit în trafic, însă alt complet apreciază că, deși a fost oprit degeaba, faptul că nu a așteptat mai bine de o oră în mașină ca polițistul să se întoarcă cu procesul verbal inițial și cu restul de acte (nefăcând altceva decât să îl roage să i le dea mai repede), este oportun a i se reține permisul. Găsește revoltător comportamentul agentului care poată să țină blocat în mașină, cât timp dorește, pe orice cetățean din trafic, deși el se afla, așa cum a arătat, într-o împrejurare specială.
Intimatul I.P.J. Iași nu a depus întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi în apel.
Recursul este nefondat.
Astfel, petentul B______ M_____ a fost sancționat prin procesul verbal contestat în dosarul de față pentru comiterea contravenției stipulate la art. 100 alin. 3 lit. f din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că a refuzat să respecte indicația agentului de poliție de a rămâne în vehicul.
Instanța constată că petentul nu neagă situația de fapt descrisă de reprezentantul I.P.J. Iași dar se apără invocând starea de necesitate în care se afla, determinată de faptul că soția sa „năștea la Iași”.
Verificând certificatul de naștere depus la fila 15 a dosarului de fond, Tribunalul reține că soția petentului a născut la data de 22.10.2012, la 3 zile după momentul sancționării recurentului, ceea ce duce la concluzia că doar faptul nașterii nu a constituit o împrejurare absolut obiectivă, imposibil de evitat, care l-a împiedicat pe petent să respecte obligația legală de a rămâne în vehicul pe perioada finalizării procedurilor de verificare întocmite de polițistul rutier.
În plus, petentul nu a probat sub nici o formă că agentul constatator și-a exercitat competențele în mod abuziv, neexistând nici o dovadă că acesta a procedat la imobilizarea vehiculului petentului pentru o perioadă de timp nejustificat de lungă.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B______ M_____ împotriva sentinței civile nr xxxxx din 02.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2014.
Președinte, E____ P____ |
Judecător, S_____ T______ |
Judecător, P_____ C______ D________ |
|
Grefier, L_______ Momiță |
|
Red. Șt.T.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./01.10.2014
Judecător fond P_____ D____