Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
115/2015 din 09 februarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Apel – plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din data de 09.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte - R_____ M______

Judecător – P_______ L___

Grefier – C_________ A____ M____

D E C I Z I A N R. 115 A

La ordine soluționarea apelului formulat de apelantul- petent M____ C______ în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B_______, împotriva sentinței civile nr. 9933 din 25.06.2014, pronunțată de Judecătoria B_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul intimatului IPJ B_______, G____ G______.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, are ca obiect apel formulat împotriva sentinței civile nr. 9933 din 25.06.2014, pronunțată de Judecătoria B_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Tribunalul invocă din oficiu excepția tardivității introducerii cererii de apel întrucât, față de data comunicării sentinței civile, respectiv 22.07.2014 și data promovării cererii de apel, 25.08.2014, nu a fost respectat termenul de 30 de zile în care se poate promova apel și acordă cuvântul asupra acestei excepții.

Având cuvântul, consilier juridic G____ G______ pentru intimata IPJ solicită admiterea excepției invocate.

Tribunalul va lăsa dosarul în pronunțare pentru soluționarea lui pe excepția tardivității introducerii cererii de apel, conform prevederilor art. 248 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă .

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9933/25.06.2014, Judecătoria B_______ a respins plângerea formulata de petentul M____ C______, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 11.12.2013 de I____________ de Poliție Județean B_______.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/11.12.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei și avertisment, pentru săvârșirea a contravențiilor prevăzute de art. 3 pct. 1, 24 și 25 din Legea nr. 61/1991, reținându-se în sarcina sa că la data de 11.12.2013, ora 15, aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice a provocat scandal in curtea locuinței, aducând amenințări numitului C______ C_______ tulburând liniștea locuitorilor cu care se învecinează.

Împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției petentul a formulat la data de 23.01.2014, in termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal, plângere.

Examinând procesul - verbal de contravenție prin prisma exigentelor de forma prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a constatat ca acesta a îndeplinit rigorile legii sub aspect formal.

Verificând, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 si temeinicia procesului - verbal de contravenție contestat, instanța de fond a apreciat ca situația de fapt așa cum a fost reținuta prin procesul – verbal de contravenție a corespuns realității. Astfel, petentul deși a pretins o altă situație de fapt, nu a făcut nici o dovadă în acest sens. Dimpotriva, probele administrate in cauza, au confirmat cele retinute in procesul – verbal. Astfel, audiat in instanta, martorul C______ C_______ a aratat ca petentul este vecinul sau, consuma in mod obisnuit alcool, si pe fondul starii de ebrietate a provocat scandal si i-a adresat cuvinte jignitoare, ca si in situatia de la acea data. De altfel, asa cum a aratat si martorul si cum s-a putut constata si in sedinta publica din 25.06.2014, petentul s-a prezentat si in fata instantei de judecata in stare de ebrietate si a avut o atutidine de genul celei descrise anterior.

Instanța de fond a apreciat ca fapta, in materialitatea ei a existat, așa cum a fost reținuta in procesul – verbal. In același timp, instanța de fond a reținut că fapta a avut conținut contravențional, a fost prevăzuta de legea contravenționala. A rezultat astfel, caracterul cert al faptei săvârșite de petent, caracterul contravențional al faptei, precum si conduita culpabila a petentului, care a acționat cu vinovăție la neîndeplinirea obligațiilor legale care i-au revenit.

In ce privește sancțiunea contravențională aplicata, instanța de fond a apreciat ca agentul constatator a făcut o justa apreciere a gradului de pericol contravențional al faptei săvârșite, aplicând ca sancțiune principala amenda in cuantum prevăzut de lege. Prima instanță nu a putut retine motive pentru înlocuirea sancțiunii cu avertisment, întrucât nu au fost invocate împrejurări în acest sens, si cu atat mai putin nu au fost dovedite.

Pentru aceste motive, instanța de fond, apreciind ca a existat fapta contravenționala si ca aceasta a fost corect sancționată, iar procesul – verbal a fost legal întocmit, in temeiul art. 34 din O.G. 2/2001 a respins plângerea formulata de petent ca neîntemeiata si a menținut procesul – verbal de constatare a contravenției ca legal si temeinic.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel petentul M____ C______, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B_______, la data de 26.08.2014.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, conform art. 248 NCPC, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art.468 al.1 și 2 Cod.pr.civ. termenul de 30 de zile pentru formularea apelului curge de la comunicarea hotărârii.

Din cuprinsul dovezii de comunicare a hotărârii rezultă că aceasta s-a realizat la data de 22.07.2014 în condițiile art.161/162 și art.163 Cod.pr.civ. .

Cererea de apel a fost depusă prin plic la data de 25.08.2014 și înregistrată la instanța a cărei hotărâre se atacă în acord cu art.471 al.1 Cod.pr.civ. la data de 26.08.2014.

Raportând data comunicării hotărârii la data depunerii cererii de apel se constată că termenul prevăzut de art.468 al.1 Cod.pr.civ., calculat în acord cu art.181 și 182 Cod.pr.civ., a fost depășit, intervenind sancțiunea decăderii în conformitate cu art.185 Cod.pr.civ..

În cauză nu s-a formulat cerere de repunere în termen în conformitate cu art.186(2) Cod.pr.civ. și nici nu s-au invocat și probat împrejurări care să determine întreruperea sau suspendarea termenului în condițiile art.184 al.3 și 4 sau art.469 Cod.pr.civ.

Față de aceste considerente, în temeiul art.480 raportat la art.185 Cod.pr.civ. se va admite excepția și se va respinge apelul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca tardiv apelul formulat de apelantul- petent M____ C______ domiciliat în B_______, ___________________, nr.16, jud. B_______, în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B_______, cu sediul în B_______, B.dul M____ E_______ nr.57, jud. B_______, împotriva sentinței civile nr. 9933 din 25.06.2014, pronunțată de Judecătoria B_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

R_____ M______ Judecător P.L. aflat în C.O.C_________ A____ M____

Semnează Președintele completului


Red. R.M.

Tehnored. CAM.

Ex. 4/20.03.2015

Jud. Fond N______ M____ A____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025