Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL M________
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 652/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A____ B____
Judecător C____ D______ B_____
Judecător M_____ B____
Grefier M______ M______
Pe rol judecarea recursului formulat de către recurentul-intimat I__ M________, împotriva sentinței nr.1645/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta-T____-S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-petent P____ M_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică,a răspuns procurator S____ I____ pentru intimatul-petent, lipsă fiind recurentul-intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului. A depus la dosar concluzii scrise.
Procurator S____ I____ pentru intimatul-petent a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
TRIBUNALUL
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T____ S______ sub nr.XXXXXXXXXXXXX la data de 06.02.2013, petentul P____ M_____ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I__ M________, anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției, ________, nr. xxxxxxx/28.01.2013.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că în data de 28.01.2013, ora 9,00 conducea autoturismul proprietate personală, marca Seat, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ________________________ sensul de mers dinspre hotel T_____ spre C______.
Deoarece carosabilul era acoperit cu polei, circula cu viteza redusă între 30-40 km/h., iar în momentul în care a ajuns în apropiere de intersecția _________________________ o distanță de circa 4-5 m până la trecerea de pietoni, una dintre cele 2 persoane a coborât pe trecerea de pietoni și întrucât nu și-a exprimat intenția de a traversa, a continuat să ruleze cu viteză redusă pe sensul său de mers. După trecerea de pietoni a fost oprit de un echipaj al Poliței Rutiere pe motiv ca nu a acordat prioritate de trecere.
A insistat la agentul de politie pentru nominalizarea în procesul verbal a numelui persoanei pe care acesta a considerat-o ca fiind pietonul care a încercat să traverseze _____________________ refuzat categoric.
Intimatul a depus la dosar, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În fapt, s-a precizat că în data de 28.01.2013, orele 09,57 petentul a condus autoturismul marca Seat Cordoba, cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXXX, din direcția Hotelul T_____ către Autogara din Dr.Tr.S______, iar la intersecția cu ______________________ a acordat prioritate de trecere unui nr. de 2 pietoni angajați regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, pe sensul său de mers. Abaterea fiind filmată cu aparatura radar montat pe autospeciala cu nr. MAI -xxxxx.
Petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 280 lei și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 zile.
Prin sentința civilă nr. 1645/21.03.2013 Judecătoria Drobeta T____ S______ a admis plângerea împotriva procesului verbal de constatare si sancționare , ________ nr. xxxxxxx/28.01.2013, pe care l-a anulat și a exonerat petentul de la plata amenzii și înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat și reținut următoarele.
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ________, nr. xxxxxxx/28.01.2013 (f3) întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei. și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, în acord cu susținerile petentului, instanța constată că acesta se deplasa pe _____________________________ direcția Hotelul T_____ către Autogara Dr. Tr. S______, la volanul autoturismului marca Seat, cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXXX.
În momentul în care petentul a ajuns în dreptul trecerii de pietoni situată la intersecția cu _____________________ se aflau persoane angajate în traversarea străzii. Este adevărat că pe refugiul care desparte sensurile de mers așteptau două persoane, însă din înregistrarea înaintată de intimat se constată că acestea s-au pus în mișcare ulterior momentului în care petentul a depășit trecerea de pietoni.
Ori, potrivit art.1 teza II din OG 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al unității administrativ teritoriale competente, în speță nefiind întrunite, în opinia instanței, condițiile pentru atragerea răspunderii contravenționale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, recurentul-intimat I__ M________, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului.
În motivare, a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
A arătat că potrivit art.100 alin.3 din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile …. neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”.
De asemenea arătat că în urma vizionării discului de memorie optică privind săvârșirea contravenției se poate observa în mod clar faptul că cei doi pietoni s-au angajat în traversarea regulamentară a bulevardului T____ V___________ pe sensul de mers al intimatului, intimat care nu le-a acordat prioritate de trecere potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Totodată a arătat că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor OG 2/2001 și nu sunt motive de anulare a acestuia, iar din probele administrate în cauză rezultă indubitabil faptul că intimatul a săvârșit contravenția constată prin procesul verbal contestat.
Intimatul-petent P____ M_____ a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
A arătat că planșa fotografică întocmită în cauză nu relevă faptul că în momentul în care circula cu autoturismul nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonilor , susținând că agentul constatator nu a făcut dovada vinovăției sale.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, dar și în conformitate cu art.3041 Cod de procedură civilă, instanța contată fondat recursul pentru următoarele considerente.
Conform art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului”.
În mod eronat a reținut instanța de fond că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției enunțată mai sus, înregistrarea video depusă la dosar dovedind fără dubiu că petentul intimat nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a Bulevardului T____ V___________, pe trecerea de pietoni amenajată în acest sens și pe sensul de mers al petentului.
Starea de fapt reținută din înregistrarea video este de altfel confirmată de însuși petentul la momentul întocmirii procesului verbal contestat, care a declarat printre obiecțiunile formulate că o singură persoană se angajase în traversare, iar nu un grup de 2 persoane.
Constatând că petentul nu a reușit să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal contestat, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, urmează a fi admis recursul, modificată sentința și pe fond respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurentul-intimat I__ M________, împotriva sentinței nr.1645/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta-T____-S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-petent P____ M_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Modifică sentința nr.1645/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta-T____-S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în sensul că respinge plângerea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2013 la sediul Tribunalului M________.
Președinte, A____ B____ |
Judecător, C____ D______ B_____ |
Judecător, M_____ B____ |
|
Grefier, M______ M______ |
|
Red. B.A/Tehn. M.M
2 ex – 24.10.2013
Cod operator 2626/2006