Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2829/2015
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C_______ D_________
Judecător A______ M_____ P______
Grefier M______ L___
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de petentul P_________ N______ L________ împotriva sentinței civile nr. 137/12.01.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul reține că este investit cu soluționarea cauzei în lipsă (fila 3) și că apelul a fost timbrat, potrivit chitanței de la fila 10. Totodată, constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra apelului.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față, deliberând:
Constată că, prin plângerea înregistrată la data de 18.06.2014, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, petentul P_________ N______-L________, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARGEȘ, a solicitat anularea procesului verbal contestat, exonerarea de la plata sumei de 765 lei și restituirea permisului de conducere.
În fapt, a arătat că în data de 10.06.2014, orele 19.00, în localitatea Mărăcineni, era la volanul autovehiculul Renault, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX. La controlul radar, petentul a fost surprins cu viteza 113 km/h.
A invocat art. 102 alin.3 lit.e) din OUG nr. 195/2002, art.121 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002, precum și faptul că petentul nu avea viteza arătată de agentul constatator, ci viteza de 98 km/h. Astfel, contravenția s-ar fi încadrat la art. 108 alin.(l) lit d) pct.3 din OUG nr. 195/2002.
Din dispozițiile art. 96 din OUG nr. 195/2002 rezultă că pentru depășirea vitezei legale cu 41-50 km/h, nu se dispune suspendarea dreptului de a conduce, ci numai aplicarea punctelor de penalizare, a amenzii contravenționale și una din sancțiunile complementare de la art 96 alin. 2, lit. c) și d).
Mai mult decât atât, agentul constatator nu a arătat exact locul săvârșirii contravenției, ci doar generic "DN 73 Mărăcineni".
Or, lungimea acestui drum național în Mărăcineni este mare, agentul constatator având obligația să indice pe ce drum se circulă și care este km acestuia (locul exact).
În atare condiții, lipsește identificarea concretă a locului săvârșirii contravenției or, în lipsa acestor date i-a fost încălcat dreptul la apărare, neputând fi identificate în concret împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională.
În drept a invocat art. 31 din OG nr. 2/2001
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 09.10.2014 intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ - SERVICIUL RUTIER a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulată ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.
A arătat că procesul verbal este legal încheiat, fiind respectate cerințele imperative ale OG nr.2/2001 (art.16,17.19) sancționate cu nulitatea relativă, respectiv absoluta, dupa caz.
Procesul-verbal este temeinic încheiat, in sensul ca fapta a fost săvârșita de petent si cu vinovăție. Acest lucru rezulta in mod explicit din cele reținute in procesul-verbal.
In fapt, in data de 10.06.2014, lucratorii Serviciului Rutier au constatat ca autoturismul cu nr. de inmatriculare XXXXXXXXX circula cu viteza de 113 km/h pe raza localității Maracineni.
In consecința, s-a procedat la identificarea si sancționarea conducătorului auto in persoana petentului.
Viteza de rulare a fost constatata cu aparatul radar tip AUTOVISION având _________ 134 montat pe autospeciala politiei cu nr. de inmatriculare MAI xxxxx. așa cum rezulta din procesul-verbal contestat, buletin de verificare metrologica nr. xxxxxxx/15.04.2014 valabil pana la data de 15.04.2015.
Pe de alta parte, procesul-verbal de contravenție se bucura de prezumția relativa de adevăr, astfel ca petentul trebuie sa dovedească cele afirmate. Prevederile art. 34 alin.1) din OG nr.2/2001, au fost neglijate de unele instante de judecata, mai ales dupa adoptarea de catre CEDO a soluției in cauza A_____ vs. România. Soluția CEDO a fost insa greșit interpretata si aplicata de instanțele respective. Astfel, instanța suprema de control constituțional a statuat prin Deciziile nr. xxxxxxxxxxxxx/2008 s.a., ca prezumția relativa nu poate fi înlăturata de practica CEDO, iar cauza A_____ vs. România nu are nici o legătura cu aceasta. Cum deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii sunt opozabile si instanțelor, astfel ca practica judecătoreasca trebuie sa le aiba in vedere si bineinteles sa le dea eficienta (a se vedea in acest sens si Dec. 15/2009 a Trib. Argeș.
In drept a invocat OG 2/2001.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 137/12.01.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă plângerea și a fost menținut procesul verbal de constatare a contravenției.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/10.06.2014, petentul P_________ N______ L________ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 765 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002.
S-a reținut că la data de 10.06.2014 acesta a fost depistat în timp ce conducea pe DN 73 Mărăcineni, autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 113 km/h în localitate, depășind cu 63 km/h viteza legală admisă pe acel sector de drum. Abaterea a fost înregistrată cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx.
Împotriva procesului verbal contestat, petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A_____ c. României, par. 66).
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității, instanța a constatat că acesta îndeplinește cerințele impuse de art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând mențiunile stipulate sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește lipsa indicării locului exact al săvârșirii faptei, instanța reține că a fost indicat DN 73 Mărăcineni, respectiv că fapta a fost săvârșită în localitate. Neindicarea bornei kilometrice nu este de natură să ducă la nulitatea procesului verbal de contravenție, din moment ce fapta constă în depășirea limitei legale de viteză în localitate, iar aceasta a fost indicată. Mai mult decât atât, nerespectarea dispozițiilor art. 16 din OG 2/2001 se sancționează cu nulitatea relativă în cazul producerii unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Petentul a indicat ca vătămare nerespectarea dreptului la apărare, nearătând în concret cum acest drept i-a fost încălcat și ce apărări ar fi formulat în cazul în care s-ar fi menționat expres borna kilometrică unde s-a săvârșit fapta.
Având în vedere că instanța a respins toate apărările formulate de către petent, pentru considerentele mai sus expuse, instanța constată legalitatea procesului-verbal contestat și va proceda la analiza temeiniciei acestuia.
Astfel, instanța a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A_____ vs România), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
Referitor la procesul-verbal contestat, instanța a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Cu privire la situația de fapt, instanța a constatat că petentul a condus cu viteza de 113 km/h pe un sector de drum cu limitare de viteză de 50 km/h (localitate - Mărăcineni), depășind astfel limita legală cu 63 km/h. Această stare de fapt reiese din probatoriul administrat în cauză, anume procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/10.06.2014, și planșele foto, unde se poate observa fără niciun dubiu că viteza cu care autoturismul petentului a rulat și pentru care a fost sancționat este de 113 km/h.
Cu privire la legalitatea înregistrării vitezei efectuate cu aparatul radar, instanța a constatat că în prezent Norma de Metrologie Legală NML 021 – 05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, astfel cum a fost modificată prin Ordinul nr.187 din 14 iulie 2009 emis de Biroul de metrologie legală, prevede următoarele:
5.2.1. In buletinele de verificare metrologica, eliberate in urma verificarilor initiale si a verificarilor periodice ale cinemometrelor montate pe masini, care functioneaza in regim stationar, sau atat in regim stationar cat si in regim de deplasare, trebuie sa se mentioneze marca si numarul de inmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabila numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuarii verificarii metrologice.
5.2.2. In buletinele de verificare metrologica, eliberate in urma verificarilor initiale si a verificarilor periodice ale cinemometrelor fixe, montate pe un amplasament special amenajat, trebuie sa se mentioneze amplasamentul exact al cinemometrului, legalitatea cinemometrului fiind valabila numai pe amplasamentul prevazut in buletinul de verificare metrologica."
Acestea sunt singurele condiții pentru verificarea legalității înregistrărilor.
În cauză, instanța a constatat că cerințele mai sus menționate (Norma de metrologie legala 021-05) au fost respectate.
Astfel în buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/15.04.2014 (fila 20) s-a menționat marca (DACIA L____), numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care a fost amplasat radarul respectiv (MAI xxxxx) și amplasamentul acestuia – în sensul că măsoară în regim de staționare și în regim de deplasare.
În procesul verbal este identificat autoturismul IPJ utilizat ca având numărul de înmatriculare MAI xxxxx (fila 6).
Deoarece aparatul radar poate funcționa numai pe o singură mașină și aceasta este identificată în procesul verbal, înseamnă că radarul montat pe ea este unul și același cu cel cu care s-a făcut înregistrarea de la dosarul cauzei, acesta fiind aparatul verificat metrologic.
Mai mult decât atât, aparatul radar este atestat că funcționa corespunzător conform buletinului de verificare metrologică nr. xxxxxxx/15.04.2014 (fila 20) și în staționare și în deplasare.
Întrucât în imaginile de pe planșele foto se observă numărul de înmatriculare al autovehiculului, respectiv XXXXXXXXX, care se deplasează cu viteza de 113 km/h, instanța reține că este dovedit dincolo de orice dubiu că petentul a circulat cu această viteză, fiind întrunite astfel elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța constată temeinicia procesului-verbal contestat și urmează a proceda la analiza proporționalității sancțiunii.
Instanța a reținut că gradul de pericol social al unei fapte contravenționale poate varia, existând obligația legală, conform art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 21/2001, de aplicare a unei sancțiuni proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Sancțiunea pecuniară aplicată, respectiv amenda contravențională în cuantum de 765 lei pentru fapta prev. de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, este prevăzută de textul legal incident (art. 102 alin. 3 OUG 195/2002).
În ceea ce privește „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia”, instanța constată că petentul a condus cu 113 km/oră, viteza maxim admisă pe sectorul de drum pe care circula fiind de 50 km/h (localitate), creându-se în acest fel în concret o stare ridicată de pericol pentru circulația în condiții de siguranță pe drumurile publice.
Instanța a mai reținut că, similar pedepselor penale, sancțiunile contravenționale au nu doar o funcție represivă, ci și una educațională constând în procesul de învățare a individului să respecte anumite norme de comportament și alta preventivă care pornește de la ideea că amenințarea cu o sancțiune poate determina persoanele să nu mai încalce legea.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social al faptei săvârșite este reprezentat de circumstanțele personale ale contravenientului. În cadrul acestora un loc important îl are atitudinea subiectivă a autorului față de fapta săvârșită: manifestarea dorinței de a se desista, comportamentul sincer în fața autorităților și alte comportări relevante.
În raport de acest criteriu, față de atitudinea nesinceră adoptată de petent în prezenta cauză, și având în vedere și considerentele care îl preced, instanța a constatat că sancțiunea pecuniară aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, constituind modalitatea adecvată de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunii contravenționale, înlocuirea cu sancțiunea avertismentului nefiind utilă atingerii acestor funcții.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul P_________ N______ L________, care susține:
Sentința este netemeinică și nelegală, deoarece nedescrierea exactă a locului săvârșirii faptei în actul de constatare a contravenției echivalează cu lipsa descrierii faptei, iar o astfel de absență se sancționează de art.17 din OG 2/2001, cu nulitatea absolută, iar nu cu nulitatea relativă, cum în mod greșit a apreciat prima instanță.
Potrivit art.49 alin.1 din OUG 195/2002, limita maximă de viteză în localitate este de 50 km/h, iar potrivit alin.2 din același articol, pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili și limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.466 Cod de procedură civilă și pe prev.art.34 și art.17 din OG 2/2001.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, deoarece situația de fapt descrisă în procesul verbal de constatare a contravenției , beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, potrivit art.34 alin.1 din OG 2/2001, și conform practicii Curții Constituționale, redată în cuprinsul deciziilor 490, 727, 787/2008.
Cu probele administrate intimatul a probat fapta contravențională.
Apelantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Examinând actele dosarului și sentința apelată, tribunalul va reține:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/10.06.2014, apelantul petent P_________ N______ L________ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 765 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, reținându-se că la data de 10.06.2014 acesta a fost depistat în timp ce conducea pe DN 73 Mărăcineni, autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 113 km/h în localitate, depășind cu 63 km/h viteza legală admisă pe acel sector de drum. Abaterea a fost înregistrată cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx.
Tribunalul reține că apărarea apelantului, în sensul că în cuprinsul procesului verbal nu s-ar fi indicat locul săvârșirii faptei, este nefondată.
Astfel, în cuprinsul actului sancționator se indică faptul că apelantul ar fi fost surprins rulând cu viteza de 113 km/h pe DN 73 în interiorul localității Mărăcineni.
Apelantul a susținut că legiuitorul poate stabili ca și pe raza localității autoturismele să ruleze, pe anumite segmente, cu o viteză mai mare decât 50 km/h, dar nu mai mult de 80 km/h.
Și această apărare este nefondată, deoarece apelantul trebuia să probeze că pe raza localității Mărăcineni, pe DN 73 din această localitate, există marcaje care să permită rularea cu o viteză mai mare de 80 km/h.
O astfel de probă nu a fost administrată de către apelant.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că și faptele contravenționale privind regimul de circulație rutieră, intră în sfera acuzațiilor în materie penală, la care se referă primul paragraf al art.6 din Convenție, întrucât norma juridică sancționatoare are caracter general, iar sancțiunile urmăresc un scop represiv și preventiv.
În consecință, apelantului contravenient îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală, între care se regăsește prezumția de nevinovăție.
Prin art.34 alin.1 din OG 2/2001, legiuitorul a conferit situației de fapt descrise în procesul verbal de contravenție o prezumție relativă de adevăr, care poate fi înlăturată prin proba contrară.
Prevederile art.34 alin.1 din OG 2/2001 și art.6 din CEDO nu sunt contradictorii, în sensul că prezumția de nevinovăție subzistă în toate cazurile , diferența constând în cui îi revine sarcina probei.
În privința contravențiilor la circulația rutieră, în care contravenientul este pus într-o imposibilitate absolută să probeze contrariul celor reținute în procesul verbal (exemplu viteza nu era cea reținută în procesul verbal), sarcina probei revine organului constatator.
În cauză intimatul organ constatator a probat săvârșirea contravenției cu planșele foto depuse la dosar (f.17, 18), cu menționarea faptei contravenționale în registrul de abateri (f.19), cu atestatul operatorului radar (f.21) și cu buletinul de verificare metrologică a aparatului radar utilizat (f.20).
Pentru considerentele expuse, în baza art.480 Cod de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul P_________ N______ L________ domiciliat în Pitești, _________________________. av E_____ E____ M______, ______________. A, ____________________, împotriva sentinței civile nr. 137/12.01.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER cu sediul în Mun.Pitești, _____________________, județul Argeș
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Președinte, C_______ D_________ |
|
Judecător, A______ M_____ P______ |
|
Grefier, M______ L___ |
|
red.C.D.
dact.C.E.C./4 exp.
13.10.2015.