Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRAŞOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1723/2015 din 04 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A


TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIA CIVILĂ NR. 1723/A DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX


Ședința publică din data de 4 decembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte – V_______ A_____ – Judecător

Judecător – B_____ I__

Grefier – Tîrnăvoiu I______


Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul petent P_____ G_______ M_____ împotriva Sentinței civile nr.90/26.01.2015 pronunțată de Judecătoria F______ în contradictoriu cu intimatul IPJ B_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcu în ședință, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2015 în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 26 noiembrie 2015 iar apoi la data de 4 decembrie 2015.


TRIBUNALUL


Asupra apelului de față:

Constată că prin sent. civ. nr. 90/26.01.2015 a Judecătoriei F______ a fost respinsă plângerea formulată de petentul P_____ G_______-M_____, domiciliat în mun. B_____, _____________________, nr. 20, _______________, jud. B_____, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat H_______ V______, cu sediul în mun. F______, ____________________. 56, jud. B_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, emis de intimatul IPJ B_____ – Poliția mun. F______ la data de 23.06.2014.

În considerentele sentinței s-a reținut că:

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 23.06.2014 de asp. V____ D____, din cadrul IPJ B_____-Poliția mun. F______, petentul a fost sancționat cu 340 lei amendă contravențională și reținerea permisului de conducere, pentru contravenția prev. de art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006.

În fapt, s-a reținut că la data de 23.06.2014, ora 13,07, petentul a condus autoturismul marca „Renault”, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe __________________________ Sibiu-B_____, iar la trecerea de pietoni din dreptul restaurantului ,,The Corner”, amenajată special și marcată, nu a acordat prioritate la pietonul angajat în traversare pe sensul său de mers, fiind înregistrat video cu aparatul radar _________ xxxxxxxxx, montat pe auto cu nr. MAI xxxxx.

În ceea ce privește încălcarea condiției de formă a procesului-verbal, forma acestuia fiind cea prevăzută de Anexa 1A în loc de cea prevăzută de Anexa 1D din HG nr. 1391/2006, instanța reține că și nici acest aspect nu este prevăzut de lege sub sancțiunea nulității absolute a procesului-verbal de contravenție. Această lipsă ar putea atrage eventual nulitatea relativă a actului astfel încheiat. Pentru a se reține nulitatea relativă, este necesar ca petentul să facă dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal. Or, în speță, instanța consideră că petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări. Chiar dacă lipsește mențiunea privind ,,înregistrarea se păstrează la sediul unității timp de 6 luni de la data constatării contravenției”, acest fapt nu a produs vreo vătămare petentului, în condițiile în care înregistrarea video a faptei contravenționale a fost depusă la dosarul cauzei, iar petentul a avut ocazia să o vizioneze în ședință publică.

Petentul a mai arătat că dispoziția legală a art. 135 lit. h ca temei legal care reglementează contravenția constatată, este prevăzută în HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 și nu în OUG nr. 195/2002 rep., cum s-a menționat în procesul-verbal contestat.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, din declarația dată de petent se reține că acesta la data respectivă se deplasa dinspre Sibiu spre B_____, iar în mun. F______ a fost oprit de către polițiștii care veneau în spatele său cu girofarul pornit. Polițiștii i-au reproșat faptul că nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni, însă deși le-a cerut să-i arate dovada aceștia l-au refuzat. Petentul a avut obiecțiuni, dar polițistul a refuzat să le menționeze în procesul-verbal.

Din fotografia prezentată de polițiștii reieșea că erau o persoană pe trecerea de pietoni, pe prima linie de pe prima bandă a trecerii, iar petentul se afla cu mașina cu partea din față pe trecere, pe a doua bandă lângă scuar.

Petentul mai arată că era cu partea din față a autoturismului pe trecerea de pietoni, iar pietonul cu piciorul pe prima linie a trecerii de pietoni, iar dacă ar fi frânat se oprea fix pe trecerea de pietoni.

Se mai arată că pe pieton l-a observat când era în dreptul trecerii cu petentul. Petentul arată că l-a văzut pe pieton pe bordura trotuarului, dar fiind pe a doua bandă de mers, când a pus piciorul pe trecere, atunci a trecut și petentul.

Din declarația petentului mai rezultă că acesta ar fi vrut să menționeze în procesul-verbal ca obiecțiuni faptul că nici un moment nu a fost pusă în primejdie viața acelui pieton.

Din depoziția martorului B_____ I___ reiese că la data respectivă se afla de vorbă cu martorul J___ M_____, în zona restaurantului ,,The Corner” din F______, iar la un moment dat J___ i-a spus că l-a văzut pe petent. Atunci martorul, care stătea cu spatele, s-a întors și l-a văzut pe petent când a trecut pe trecerea de pietoni și apoi a intrat cu autoturismul în sensul giratoriu. După vreo 5 minute l-a văzut pe petent că s-a întors cu mașina de poliție și a parcat în partea dreaptă, după trecerea de pietoni, într-o parcare.

Se mai arată că martorul J___ M_____ s-a dus lângă petent și polițiști să vadă despre ce este vorba, iar martorul a rămas pe loc. Când a vrut să se apropie a observat că spiritele erau aprinse, iar lui J___ i se spusese să se îndepărteze pe un ton destul de ridicat, astfel că martorul B_____ a renunțat să se mai ducă lângă petent, să nu se încingă spiritele și mai mult.

Martorul a mai arătat că, atunci când a întors capul să îl vadă pe petent, a observat că acesta circula pe banda a doua, cea de lângă scuar, și nu a văzut ca petentul să nu fi acordat prioritate de trecere vreunui pieton care să fie angajat pe trecerea de pietoni (fil. 42).

Din depoziția martorului J___ M_____, aflat pe trotuar în zona restaurantului ,,The Corner”, reiese că acesta stătea de vorbă cu un prieten, pe nume B_____ I____, când la un moment dat a văzut mașina petentului care se deplasa de la V_______ spre B_____. După vreo 5-6 minute, petentul s-a întors, fiind adus de polițiști, aceștia parcând în partea dreaptă, după trecerea de pietoni din zonă. Martorul J___ s-a apropiat de aceștia, iar un polițist i-a spus că petentul nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni. Martorul i-a spus atunci polițistului că nu se poate, nu a văzut nici un pieton pe trecerea de pietoni când a trecut petentul, iar atunci polițistul i-a spus să plece de acolo, pentru a nu-l intimida, astfel că martorul s-a retras mai în spate vreo 2-3 metri, de unde a asistat la discuții. După ce polițistul a venit cu procesul-verbal, petentul i-a cerut să consemneze în procesul-verbal faptul că nu a fost nici un pieton pe trecere și că vroia să vadă înregistrarea video, însă polițistul i-a spus ,,nu discutăm, filmul îl vezi în instanță”.

Din procesul-verbal coroborat cu raportul agentului constatator, cu fotografia radar, precum și cu înregistrarea video a faptei contravenționale, rezultă că petentul, care circula cu un autoturism „Renault”, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii prin loc special amenajat prin indicatoare și marcaje.

Petentul a susținut în apărare că pietonul a coborât pe prima treaptă a marcajului pietonal de pe banda 1 situată în partea dreaptă a sensului său de mers doar în momentul în care se afla cu autoturismul deja intrat pe marcajul pietonal de pe banda 2 și nu mai putea opri autoturismul, fiind aproape trecut peste marcajul pietonal când pietonul era pe prima sau a doua poziție din semnele de marcare a pasajului pietonal de pe banda 1 din partea dreaptă a sensului său de mers.

Instanța constată însă că atât din fotografia radar, cât și din înregistrarea video a faptei contravenționale, rezultă că înainte ca petentul să ajungă cu autoturismul pe trecerea de pietoni, respectiva persoană a și început traversarea străzii, prin acel loc marcat și semnalizat corespunzător.

Petentul avea obligația să conducă diligent, să încetinească sau chiar să se oprească și să se asigure că pe trecerea de pietoni nu se află nicio persoană, mai ales având în vedere că a observat o persoană care se pregătea pentru traversare.

Prin urmare, în lipsa unor probe certe și concludente din care să rezulte contrariul, instanța reține că situația de fapt descrisă în cuprinsul procesului verbal, corespunde realității. Din cuprinsul probelor administrate, rezultă că petentul a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat prin procesul-verbal atacat, respectiv neacordarea de prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii prin loc special amenajat prin indicatoare și marcaje, faptă prevăzută de art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006, și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul P_____ G_______ M_____ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în dezvoltarea motivelor de apel se arată că:

Procesul-verbal de contravenție este nul conform art. 17 din OUG nr. 2/2001, rep. Fiind întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 16 și 19 din OUG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și pentru nerespectarea dispoziției art. 181 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (actualizată la data de 8 august 2013), fiind vătămat prin sancțiunea contravențională aplicată întrucât nu s-au aplicat corect dispozițiile legale în materie și contravenientul suportă o sancțiune nelegală.

Potrivit dispoziției art. 16 alin. 1 din OUG nr. 2/2001 „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu … datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului …” iar potrivit alin 6 „în situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă” în alt mod, potrivit dispoziției art. 17 „în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia … atrage nulitatea procesului-verbal și nulitatea se constată și din oficiu”.

În procesul-verbal de contravenție nu sunt înscrise datele referitoare la ocupația și locul de muncă al contravenientului.

Autoturismul marca Renault, nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe care intimatul l-a condus când s-a constatat contravenția, este proprietatea firmei __________________, cu sediul în B_____, _____________________, ___________, ____________________________ de înmatriculare nr. B00389792V, anexat.

Potrivit dispoziției art. 19 din OUG nr. 2/2001 rep. „…în cazul în care contravenientul refuză sau nu poate să semneze (procesul-verbal), agentul constatator face mențiunea despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor.”

Ori, în cauză, deși se menționează corect că petentul a refuzat semnarea procesului-verbal contravențional, nu este indicat numele niciunui martor, potrivit textului de lege, deși, la locul unde a fost oprit de agentul constatator a fost prezent și numitul J___ M_____ și care a fost de față la toată discuția petentului cu agentul constatator.

Potrivit art. 181 (1) din HG 1391/2006, rep, „În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.”

În cauză, cum prin procesul-verbal contravențional contestat se face mențiunea aplicării contravenției numai ca urmare a constatării faptei prin aparat video-radar ca mijloc tehnic omologat și forma acestui proces-verbal este cea care corespunde modelului anexei nr. 1A - exemplar 2 din HG 1391/2006 și nu anexei 1D astfel cum dispune legea, s-a încălcat condiția de formă a procesului-verbal. Ca urmare, nefiind utilizat exemplarul legal pentru constatarea contravenției, lipsește mențiunea privind „înregistrarea se păstrează șa sediul unității timp de 6 luni de la data constatării contravenției”.

Dispoziția legală a art. 135 lit. h ca temei legal care reglementează contravenția constatată, este prevăzută în HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (actualizată la data de 8 august 2013) și nu în OUG nr. 195/2002 rep, cum s-a menționat în procesul-verbal contestat.

Chiar dacă nulitățile invocate ar fi cotate ca nulități relative, ele determină anularea procesului-verbal contravențional, vătămarea creată și de care face vorbire instanța de judecată ca nefiind dovedită rezultă din însăși sancțiunea aplicată - suspendarea permisului de conducere timp de 30 de zile - fapt care creează petentului un mare prejudiciu deoarece, lucrează în orașul V_______ și face naveta zilnic cu autoturismul.

Pe fondul cauzei, contravenția s-a aplicat neîntemeiat. În ziua de 23.06.2014, în jurul orei 13,00, s-a aflat în municipiul F______ în drum spre municipiul B_____, circulând pe DN1, care este prevăzut în localitate cu 2 benzi de circulație pe sensul său de mers iar petentul se afla în trafic pe banda a 2-a pe sensul acestuia de mers, mai precis, pe banda dinspre scuarul cu zonă verde aflat pe partea stângă a direcției de mers.

La momentul în care a ajuns la trecerea marcată pentru pietoni, poziționată anterior angajării în rondul rutier, pe trotuarul din partea dreaptă a sensului său de mers, lângă banda nr. 1, s-a aflat un pieton care nu era coborât de pe trotuar când petentul a intrat pe marcajul pietonal, pe sensul său de mers și acest pieton a coborât pe prima treaptă a marcajului pietonal de pe banda 1 situată în partea dreaptă a sensului său de mers doar în momentul în care petentul se afla cu autoturismul deja intrat pe marcajul pietonal de pe banda nr. 2 și nu mai putea opri autoturismul fiind aproape trecut peste marcajul pietonal când pietonul era pe prima sau a doua poziție din semnele de marcare a pasajului pietonal de pe banda 1 din partea dreaptă a sensului său de mers.

Filmarea nu este corespunzătoare deoarece este filmat pietonul angajat pe trecerea de pietoni fără a rezulta din filmare întreaga centură pietonală care este în unghi prelungit înspre trotuarul de pe care a coborât pietonul.

O asemenea filmare defectuoasă nu poate conduce la o justă apreciere a împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de apel invocate se constată următoarele:

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 23.06.2014 de asp. V____ D____, din cadrul IPJ B_____-Poliția mun. F______, petentul a fost sancționat cu 340 lei amendă contravențională și reținerea permisului de conducere, pentru contravenția prev. de art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006.

În fapt, s-a reținut că la data de 23.06.2014, ora 13,07, petentul a condus autoturismul marca „Renault”, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe __________________________ Sibiu-B_____, iar la trecerea de pietoni din dreptul restaurantului ,,The Corner”, amenajată special și marcată, nu a acordat prioritate la pietonul angajat în traversare pe sensul său de mers, fiind înregistrat video cu aparatul radar _________ xxxxxxxxx, montat pe auto cu nr. MAI xxxxx.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate a procesului-verbal contestat, motivele apelantului sunt neîntemeiate, omisiunile din procesul-verbal de contravenție, respectiv lipsa mențiunilor privind ocupația, a locului de muncă al contravenientului , precum și lipsa martorului din procesul-verbal de contravenție sunt motive de nulitate relativă, care conduc la anularea procesului-verbal de contravenție doar dacă se dovedește o vătămare produsă petentului.

Referitor la temeinicia procesului-verbal de contravenție, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu conține dispoziții exprese referitoare la forța probantă a procesului verbal de constatare a contravenției, însă fiind vorba despre un act administrativ, se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția de legalitate.

Întrucât art. 47 din O.G. nr. 2/2001 dispune că procedura de judecată prevăzută de acest act normativ se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, se vor aplica regulile din procesul civil privind admisibilitatea, administrarea și aprecierea probelor.

Din toate acestea se desprinde concluzia că prezumția de legalitate de care se bucură în sistemul nostru de drept procesul verbal de constatare a contravențiilor, nu este contrară dispozițiilor art. 6 part. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să se facă de către instanțe o analiză de la caz la caz dacă această prezumție aduce sau nu atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate mai ales în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului. Este adevărat că nu se poate nega forța probatorie a procesului-verbal de constatare a unei contravenții, acesta fiind totuși un act întocmit de către un agent al statului, însă toate acestea până la limita de a-l pune pe contravenient în imposibilitatea de a se apăra.

Astfel, procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară, probă care nu a fost făcută de petentul P_____ G_______ M_____, deși această obligație îi incumbă potrivit art.249 Cod procedură civilă.

Or, din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă o altă stare de fapt decât cea menționată de agentul constatator.

Față de aceste considerente, instanța în baza prevederilor art.480 alin.1 Cod procedură civilă urmează să respingă apelul formulat de apelantul P_____ G_______ M_____ și să păstreze sentința atacată ca fiind temeinică și legalăa.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge apelul declarat de apelantul P_____ G_______ M_____ împotriva sent. civ. nr. 90/26.01.2015 a Judecătoriei F______, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată azi 04.12.2015 în ședință publică.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

V_______ A_____ B_____ I__





GREFIER,

Tîrnăvoiu I______





Red..B.I./25.01.2016

Dact.T.I./09.02.2016

- 4 ex -

Jud. fond - B_____ M_____-A____



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025