Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:030.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 29/A/2016
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ B______
Judecător R_____ N___
Grefier A_______ I______ C____
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelantul P___ G_______ împotriva sentinței civile nr. 1538 din data de 06.02.2014, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata Agentia N________ de Integritate , având ca obiect –plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză a fost soluționată de către Curtea Constituțională prin respingerea acestea, la data de 20.10.2015, în dosarul nr. 467D/2015
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1538 din data de 06.02.2014 pronunțată in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX Judecătoria Timișoara a respins plângerea contravențională formulată de petentul P___ G_______, în contradictoriu cu intimatul Agentia N________ de Integritate.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Examinând legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanța de fond constatat ca acesta îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute. Sub aspectul temeinciei, prima instanta a apreciat ca procesul verbal a fost in mod temeinic încheiat pentru urmatoarele motive:
Potrivit art.1 pct.34 din Lg.nr.167/2010 dispozitiile prezentei legi se aplica urmatoarelor categorii de persoane, care au obligatia declararii averii si a intereselor membrii consiliilor de administratie, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum si persoanele care detin functii de conducere in cadrul regiilor autonome de interes national sau local, companiilor si societatilor nationale sau, dupa caz, societatilor comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar sau semnificativ.
Potrivit art.4 al.2 din Lg.nr.167/2010 persoanele prevazute de prezenta lege au obligatia sa depuna sau sa actualizeze declaratiile de avere si declaratiile de interese anual, cel mai tarziu la data de 15 iunie. Declaratiile de avere se intocmesc dupa cum urmeaza: pentru anul fiscal anterior incheiat la 31 decembrie, in cazul veniturilor, respectiv situatia la data declararii pentru celelalte capitole din declaratie, potrivit anexei nr. 1. Persoanele suspendate din exercitiul functiei sau al demnitatii publice pentru o perioada ce acopera integral un an fiscal vor actualiza declaratiile in termen de 30 de zile de la data incetarii suspendarii.
Potrivit certificatului constatator eliberat de ORC Timis, Retim Ecologic Service SA are ca actionari: Consiliul Local al Muncipiului Timisoara cu cota de 50% si RER Recuperare Ecologica si Reciclare SRL cu cota de 50%, iar functia de director general este detinuta de petentul P___ G_______, caruia i s-au incredintat potrivit hotararii de constituire nr.01/04.04.2008 puteri de director general marketing economic.
Astfel, prima instanța a observat ca in structura actionariatului CLMT este actionar semnificativ, cota de 50% detinuta incadrand fara echivoc pe acesta in categoria mentionata. In acest context, modul de organizare al consiliului de administrare, respectiv repartitia mandatelor reprezinta o problema de organizare interna, fara relevanta, iar invocarea acestei situatii de catre petent este lipsita de relevanta.
Instanta de fond a constatat ca petentul care detine functia de conducere in cadrul Retim Ecologic Service SA, conform certificatului constatator se incadreaza in categoria subiectilor in sarcina carora a instituit art.1 pct.34 din Lg.nr.167/2010 obligativitatea depunerii declaratiilor de avere si de interese.
In concluzie, prima instanta cu observarea prev. art.1 al.1 pct.34, art.3 al.2 si al.3, art.4 al.2, art.5 al.1 din Lg.nr.176/2010, a constatat ca petentul nu si-a indeplinit obligatia de a depune declaratia de avere si de interese, astfel ca in mod corect a fost retinuta contraventia in sarcina sa.
Analizand cererea petentului de inlocuire a sanctiunii amenzii de 500 lei cu sanctiunea avertisment, motivat de gradul redus de pericol social al faptei,prima instanță a conisderat ca petentului i s-a aplicat o amendă proportionala cu fapta savarsita, fapta sa prezentând pericolul social specific care a fost avut în vedere în momentul adoptării normei contravenționale, in plus, observand atitudinea procesuală a petentului in sensul ca acesta nu are nici în prezent reprezentarea acestui pericol social,a apreciazat ca sancțiunea avertismentului ar fi insuficientă pentru a raspunde scopului preventiv si educativ al pedepsei.
În consecință, apreciind că procesul verbal a fost corect și legal întocmit, sancțiunea corect individualizată și aplicată, văzând și prevederile art.34 al.1 din OG nr.2/2001, instanța de fond a apreciat că prezenta plângere este neîntemeiată, motiv a respins-o in tot.
Împotriva sentinței civile nr. 1538 din data de 06.02.2014 pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a declarat apel P___ G_______ solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției _______.N.I. nr. 172 din data de 27.09.2013, ANI și, pe cale de consecință, anularea întregului procesul-verbal de constatare a contravenției _______.N.I. nr. 172 din data de 27.09.2013, emis de ANI ș obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză.
În motivarea apelului se arată că prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______.N.I. nr. 172 din data de 27.09.2013 („Procesul-verbal"), ANI a reținut, în sarcina contestatorului, pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) pct. 34, art. 3 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 176/2010, sens în care a obligat contestatorul la plata unei amenzi contravenționale în cuantum de 500 lei [conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 176/2010]. În motivarea acestor măsuri, ANI a reținut că P___ G_______ nu ar fi depus „declarațiile de avere și de interese în termenul prevăzut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și nu a respectat dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, fapt semnalat de către Primăria Municipiului Timișoara, prin adresa nr. SC2013-xxxxx/01.08.2013.".
Apelantul consideră că în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de anulare integrală a procesului-verbal și tot, în mod greșit, instanța de fond a reținut temeinicia procesului-verbal.
Apelantul apreciază că Procesul verbal a fost emis cu greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 176/2010, deoarece Consiliul Local Timișoara, în calitate de autoritate a administrației publice locale, nu este acționar semnificativ al Retim. În susținerea acestui argument, apelantul arată că potrivit prevederilor actului constitutiv al Retim, drepturile și obligațiile celor 2 acționari ai Retim, respectiv S.C. RER Recuperare Ecologică și Reciclare S.R.L. și Consiliul Local al Municipiului Timișoara par a fi egale, în raport de ponderea capitalului social deținut de fiecare (50%), dar cu toate acestea, în raport de numărul membrilor consiliului de administrație propus de fiecare dintre cei 2 acționari, respectiv 4 membri S.C. RER Recuperare Ecologică și Reciclare S.R.L. și 3 membri Consiliul Local al Municipiului Timișoara, poziția semnificativă pare a fi deținută de acționarul privat, S.C. RER Recuperare Ecologică și Reciclare S.R.L..
Astfel, apelantul susține contrar celor reținute de instanța de fond, dată fiind lipsa unei definiții a sintagmei „acționar semnificativ" în Legea nr. 176/2010, că interpretarea acestei sintagme, în înțelesul Legii nr. 176/2010, trebuia să se facă prin analogie cu noțiunea de „acționar majoritar".
De asemenea, apelantul indică în susținerea argumentul adus în apărare că dacă se pune semenul egalității între noțiunea de acționar semnificativ prev. de legea nr. 176/2010 și noțiunea de acționar care deține controlul, prev. de OUG 109/2011, rezultă că, este semnificat acționarul care deține controlul , respectiv deține direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot sau poate să numească sau să revoce majoritatea membrilor organelor de administrare și de control sau poate exercita, în calitate de acționar, o influență determinată în virtutea unor clauze de natură a stabili strategia de management cuprinse în actul constitutiv. Având în vedere acestea, apelantul subliniază faptul că în speța dedusă judecății Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu deține controlul asupra Retim, nefiind îndeplinită niciuna din ipotezele avute în vedere de dispozițiile OUG nr. 109/2011, constitutiv.
În acest context, apelantul consideră că rezultă că în mod greșit instanța de fond a reținut incidenta în cauză a dispoziției art. 1 alin. 1 pct.34 din Legea nr. 176/2010, Consiliul Local al Municipiului Timișoara neavând calitatea de acționar semnificativ al Retim
Totodată, apelantul consideră că în mod greșit, instanța de fond a respins capătul subsidiar de înlocuire a sancțiunii amenzii cu aplicarea sancțiunii avertismentului, sens în care arată că prin adresa nr. xxxxx/31.05.2013 emisă de Retim, ca răspuns la adresa nr. SC2013-xxxxx/09.05.2013 emisă de Municipiul Timișoara, prin Primar, Retim a arătat că dispozițiile Legii nr. 176/2010 nu sunt aplicabile membrilor consiliului de administrație și directorilor acestei societăți.
Mai mult, apelantul susține că, având în vedere lipsa unui răspuns al Municipiului Timișoara, prin Primar, la adresa Retim indicată mai sus, prin care să fie infirmate susținerile acestei societăți privind neaplicarea dispozițiile Legii nr. 176/2010 în ceea ce o privește, a înțeles să nu depună declarațiile de avere și de interese.
În aceste condiții, raportat la gradul de pericol social al pretinsei fapte contravenționale, precum și atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de norma sancționatoare, prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001 coroborate cu art. 7 alin. (2) și (3) din OG nr. 2/2001, apelantul consideră că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de anulare în parte a Procesului-verbal și de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului
În drept, apelantul invocă: art. 34 alin. (2) din OG nr. 2/2001, art. 466 și urm. C.pr.civ., precum și toate celelalte prevederi legale invocate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata solicită respingerea respingerea apelului ca fiind nefondat , sens în care arată că, criticile de nelegalitate formulate de apelantul P___ G_______ împotriva sentinței civile nr. 1538/06.02.2014 a Judecătoriei Timișoara sunt neîntemeiate și nefondate, soluția instanței de fond de respingere a plângerii contravenționale formulate de P___ G_______ fiind temeinică și legală.
Intimata consideră că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins plângerea contravențională formulată de P___ G_______, analizând dispozițiile legale incidente în cauză, înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei de către părți și, în raport de situația de fapt constatată. În opinia intimatei, un alt argument în susținerea temeiniciei sentinței civile nr. 1538/06.02.2014 a Judecătoriei Timișoara îl constituie faptul că soluția instanței de fond este amplu motivată, fiind corect fundamentată pe dispozițiile legale aplicabile în cauza dedusă judecății.
Astfel, intimata arată că, în mod corect și legal, instanța de fond a constatat că P___ G_______, care deține funcția de conducere în cadrul Retim Ecologic SA, conform certificatului constatator se încadrează în categoria subiecților în sarcina cărora, art. 1 pct. 34 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, a instituit obligativitatea depunerii declarațiilor de avere și de interese. Prin urmare, intimata susține că, în calitatea sa director general al _________________________ SA TIMIȘOARA, societate unde Consiliul local al Municipiului Timișoara este acționar, P___ G_______ avea obligația să depună declarație de avere și declarație de interese, în conformitate cu dispozițiile Legii 176/2010, privind exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cel mai târziu la data de 15 iunie 2012.
M__ mult intimata, subliniază că la art. 1 punctul 34 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare sunt enumerați membru consiliilor de administrație, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum și persoanele care dețin funcții de conducere în cadrul regiilor autonome de interes național sau local, companiilor și societăților naționale sau, după caz, societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar sau semnificativ. Această enumerare nu este una cumulativă, ci prezintă enumerativ cazurile în care există obligația depunerii declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese. Astfel că, în opinia intimatei, reiese clar din textul de lege, că P___ G_______ se încadrează la una din situațiile enumerate la punctul 34, fiind persoană care deține funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale unde Consiliul Local al Municipiul Timișoara este acționar, în proporție de 50%.
Așadar, intimata apreciază că, textul de lege este clar, și se impune a fi respectat de către P___ G_______ în condițiile stabilite de către legiuitor, și nu conform interpretărilor subiective și, respectiv eronate pe care apelantul le are cu privire la aceste prevederi.
În condițiile în care legiuitorul nu a instituit nicio excepție, în sensul celor menționate și dorite de apelant ci a prevăzut, cu caracter imperativ,intimata consideră că art. 1 pct.34 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările este o dispoziție de stricta interpretare si aplicare, nici apelantul nu este îndrituit să facă abstracție, mai exact să ignore principiul de drept „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus ", adăugând astfel, prin susținerile sale, la lege.
Intimata consideră că scopul urmărit de apelant prin invocarea unor astfel de argumente este acela de a se sustrage de la respectarea cadrului legal ce reglementează regimul depunerii declarațiilor de avere și de interese, precum și de a evita (suporta) consecințele legale (rigorile legii), în speță amenda contravențională.
Totodată, intimata solicită respingerea capătului de cerere subsidiar din plângerea contravențională de înlocuire a sancțiunii amenzii cu aplicarea sancțiunii avertismentului, deoarece înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment" reclamă probarea de către P___ G_______ a unor circumstanțe reale sau personale care să justifice aplicarea acestei sancțiuni cu un grad mult mai redus de severitate față de amenda contravențională.
Or, în speță, intimata susține că, fapta reținută în sarcina contravenientul P___ G_______ este dovedită prin mijloacele de probă existente la dosar și avute în vedere de către instanța de fond la momentul pronunțării soluției de respingere a plângerii contravenționale, iar sancțiunea contravențională în cuantum de 500 lei a fost aplicată în mod legal, având în vedere și faptul că individualizarea a fost făcută cu respectarea principiilor instituite de O.G.nr.2/2001, art.21 alin.3, acordându-se semnificația cuvenită, atât împrejurărilor care evidențiază pericolul social al faptei, cât și datelor ce caracterizează persoana contravenientului.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, raportat la pretinsa calitate a Consiliului Local al Municipiului Timișoara de acționar semnificativ al Retim, ca urmare a deținerii unui cote de 50% din capitalului social al Retim,aspect invocat de intimată prin întâmpinare, apelantul arată că deținerea de către a 50 % din capitatul social la Retim îi conferă tot atâtea prerogative câte ar fi avut dacă ar fi deținut o pondere de 0,1%, astfel că apreciază că acest argument este neîntemeiat.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză,apreciază că este neîntemeiat pentru următoarele argumente:
Apelantul – petent a fost sancționat contravențional prin procesul – verbal de constatare a contravenției _______.N.I. nr. 172 din 27.09.2013 cu amendă în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 alin. (1) pct. 34, art. 3 alin. (2) și (3) și art. 4 coroborate cu Partea I, Titlul 1, Capitolul II din Legea nr. 176/2010 și sancționată conform art. 29 alin. (1) din același act normativ, reținându-se că nu a depus declarațiile de avere și de interese în termenul legal, fapt semnalat de către Municipiul Timișoara prin adresa nr. SC2013-xxxxx/01.08.2013.
Potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.176/2010 „(1) Nedepunerea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta lege, precum și nedeclararea, în declarația întocmită potrivit anexei nr. 1, a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Agenția poate declanșa din oficiu procedura de evaluare”.
La art.1 din Legea nr.176/2010 sunt prevăzute persoanele cărora le incumbă obligația de a depune declarația de avere și de interese, la pct.34 figurând „34. membrii consiliilor de administrație, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum și persoanele care dețin funcții de conducere în cadrul regiilor autonome de interes național sau local, companiilor și societăților naționale sau, după caz, societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar sau semnificativ;”.
Din actul constitutiv al _________________________ SA și din extrasul O.R.C. rezultă că _________________________ SA are ca acționari Consiliul Local al Municipiul Timișoara cu o cotă de 50% și ___________________________ și Reciclare S.R.L. cu o cotă de 50%, petentul P___ G_______ ocupând funcția de director general în cadrul _________________________ SA.
Critica apelantului formulată și în fața primei instanțe privește lipsa calității de acționar semnificativ al Consiliului Local al Municipiului Timișoara în cadrul _________________________ SA, ceea ce conduce conform susținerilor petentului la inexistența obligației de a depune declarația de avere și de interese.
Tribunalul apreciază că soluția primei instanțe care a reținut că petentul se încadrează în categoria de persoane prevăzută de art.1 alin.(1) pct.34 din Legea nr. 176/2010 este legală, aceasta apreciind corect că deși sintagma de “acționar semnificativ” nu a fost definită în mod expres de Legea nr.176/2010 sau de Legea nr. 31/1990 republicată, totuși această noțiune se regăsește în conținutul altor acte normative interne și chiar al actelor adoptate la nivelul Uniunii Europene, sub denumirea de “participație calificată”.
În același sunt și concluziile din Decizia 680/20.10.2015 a Curții Constituționale prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a art.1 alin.1 pct.34 coroborate cu cele ale art.4 alin.2 și art.6 alin.1 lit.e din Legea nr.176/2010.
Astfel, deși sintagma de “acționar semnificativ” nu a fost definită în mod expres de Legea nr.176/2010, art.32 din Legea nr. 176/2010 se completează cu cele ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, care la art. 89 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 stipulează că prin "acționar semnificativ" se înțelege persoana care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
În raport de această definiție legală a termenului de “acționar semnificativ” procentul de 50% din acțiuni pe care Consiliul Local al Municipiului Timișoara îl deține în cadrul _________________________ SA îi conferă acestuia calitatea de acționar semnificativ și, implicit, petentului obligația de a depune declarațiile de avere și de interese.
Structura consiliului de administrație al _________________________ SA, din care 4 membrii sunt din partea ___________________________ și Reciclare S.R.L. și 3 membrii din partea Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu poate conduce la o altă concluzie, câtă vreme art. 1 alin. (1) pct. 34 din Legea nr. 176/2010 se referă la societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar sau semnificativ, astfel că – cum corect a reținut și prima instanță - legiuitorul nu a avut în vedere componența consiliului de administrație al societății atunci când a enumerat categoriile de persoane cărora li se adresează actul normativ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 NC.pr.civ, tribunalul va respinge apelul formulat de apelantul – petent, luând act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de către apelantul P___ G_______, CNP xxxxxxxxxxxxx cu domiciliul ales la Cabinet Avocat M___ T______, in Timisoara, Piata Libertatii, nr.2, _________________ sentinței civile nr. 1538 din data de 06.02.2014, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata Agentia N________ de Integritate , cu sediul in Bucuresti, _________________________.15, sect.1 Bucuresti, având ca obiect –plângere contravențională.
Definitivă.
Pronunțată azi, 13.01.2016, în ședință publică.
Președinte, G_______ B______ |
|
Judecător, R_____ N___ |
|
Grefier, A_______ I______ C____ |
|
Red. GB/21.01.2016
Tehnored. AC./18.01.2016,
Inst. Fond Judecătoria Timișoara –Jud. A____ M_____ B_____
4 ex/2 ex se comunica