R O M Â N I A

TRIBUNALUL G_____

SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR.590

Ședința publică de la 10.11.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M________ M_____

Judecător D______ M__________

Grefier L____ O______

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de apelantul-petent M_______ R___ C______ împotriva sentinței civile nr.xxxxx din 02.12.2014 pronunțată de Judecătoria G_____, în contradictoriu cu intimat I__ G_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR. xxxxxxx.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2015 când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.11.2015.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G_____ la data de 03.06.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul M_______ R___-C______, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al județului G_____ – Biroul Rutier, a solicitat anularea procesului–verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la 19.05.2014.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că este proprietarul dar că nu el a fost persoana care a condus autoturismul Citroen C4 pe ____________________ data de 17.05.2014, ci un prieten căruia i-o împrumutase în acea dimineață și care promisese să încheie și asigurare obligatorie RCA. A menționat că acel prieten a împrumutat autoturismul pentru câteva ore și că l-a adus fără a fi încheiat asigurarea. În opinia sa, petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, întrucât trebuia sancționat conducătorul auto și nu proprietarul autovehiculului. Procesul verbal a fost încheiat la două zile după așa-zisa contravenție, cu motivarea că autovehiculul a fost implicat într-o tamponare, aspect nereal întrucât autoturismul nu avea nicio urmă de avarie.

În drept, petentul a invocat prevederile OG nr. 2/2001.

În susținerea plângerii a depus la dosar un exemplar din procesul verbal de contravenție atacat, citația emisă de I__ – Biroul Rutier (filele 6-7) și a solicitat audierea în calitate de martor a lui B_____ T_____.

Intimatul nu a formulat întâmpinare dar pentru primul termen de judecată cu părțile legal citate, a depus la dosar raportul agentului constatator și cazierul auto al petentului (filele 13-18), arătând că fapta săvârșită nu face parte din categoria celor care se constată în mod obligatoriu cu mijloace tehnice certificate și/sau verificate metrologic.

În cauză au fost administrate proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martora B_____ T_____.

Prin sentința civilă nr. xxxxx/02.12.2014 Judecătoria G_____ a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul M_______ R___-C______.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin procesul–verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 19.05.2014, petentul M_______ R___ C______ a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 1.000 lei, pentru fapta prevăzută de art. 48 raportat la art. 64 din Legea nr. 136/1995.

Agentul constatator a reținut că, la data de 17.05.2014, petentul a condus auto Citroen XXXXXXXXX pe ______________________ a fi asigurat obligatoriu la una din societățile de asigurare.

S-au consemnat obiecțiunile petentului, în sensul că nu a condus el autoturismul în ziua de 17.05.2014.

În drept, potrivit art. 48 din Legea nr. 136/1995 actualizată, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.

De asemenea, potrivit art. 64 din același text normativ, încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și 56 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.

În urma verificării, în conformitate cu dispozițiile art.34 alin 1 din O.G. nr.2/2001, a legalității procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, nefiind identificate nici motive de nulitate absolută și nici motive de nulitate relativă care să fi produs o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Prima instanță a constatat că pentru fapta descrisă a fost stabilită în mod corect încadrarea în textele de lege indicate ca temei legal al constatării și sancționării contravenției, fiind menționate și obiecțiunile petentului în sensul că nu el a condus autoturismul.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța de fond a arătat că, potrivit dispozițiilor OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât agentul constatator a observat personal fapta, procesul-verbal se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, petentului revenindu-i îndatorirea de a face dovada unei alte stări de fapt.

În aprecierea temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudență care interpretează Convenția respectivă, convenție direct aplicabilă în dreptul intern românesc potrivit art.11 și 20 din Constituție. În cauza A_____ contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că procedura contravențională românească, în anumite circumstanțe, poate fi circumscrisă noțiunii de materie penală (paragrafele nr.48-53). Condiția principală pentru această calificare este gravitatea sancțiunii care poate fi aplicată contravenientului (de exemplu închisoarea contravențională, nefiind exclusă însă și situația unei amenzi foarte mari). Într-un astfel de caz, fiind vorba de materie penală, prezumția de nevinovăție este pe deplin aplicabilă contravenientului și revine agentului constatator să probeze existența și circumstanțele faptei celui sancționat.

În speță, nu se poate reține calificarea penală a procedurii contravenționale, întrucât sancțiuea aplicată petentului a fost redusă. Într-o astfel de situație, însăși CEDO recunoaște că legislația internă a unui stat poate stabili unele prezumții (paragraful nr.60). O astfel de prezumție se regăsește în Ordonanța nr.2/2001, care stabilește că procesul verbal de contravenție încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie. Cu alte cuvinte, între afirmația existenței faptei (făcută de agent) și cea a inexistenței ei (făcută de contravenient), legea dă prioritate, în lipsa altor probe, celor constatate de agent cu propriile simțuri. Revine, așadar, petentului obligația de a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție prin propunerea de probe contrare, în temeiul art.1191 din vechiul Cod civil.

Această prezumție de legalitate și temeinicie, admisă de CEDO, este perfect logică; dacă s-ar reține contrariul, ar însemna ca toate faptele mărunte și care se întâlnesc extrem de frecvent să rămână nesancționate, la simpla afirmație a petenților că acele fapte nu există. Pentru a fi probate aceste fapte, ar trebui fie ca toți agenții constatatori să fie însoțiți în cursul serviciului de patrulare de martori (care să nu aibă la rândul lor calitatea de agenți), fie ca toate locurile publice să fie împânzite de camere de luat vederi de înaltă performanță, soluții (exemplificative) evident absurde.

Prima instanță a arătat că atunci când sancțiunea aplicabilă pentru o faptă contravențională este foarte gravă (fie și dacă este vorba despre o amendă în cuantum foarte mare), instanța este obligată să facă aplicarea prezumției de nevinovăție în privința contravenientului. Dar această situație nu se regăsește în cauza de față, deci petentul avea obligația să probeze că nu a săvârșit fapta.

Petentul a invocat o stare de fapt contrară, respectiv că nu el avea obligația de a încheia polița de asigurare obligatorie a autovehiculului, întrucât nu el a condus autoturismul XXXXXXXXX în data de 17.05.2014.

Faptul că petentul nu a condus autoturismul XXXXXXXXX în data de 17.05.2014 a fost confirmat de martora B_____ T_____. Instanța de fond a reținut însă că petentul nu a contestat niciun moment că ar fi proprietarul acestui autovehicul, or, legea sancționează proprietarul care nu încheie polița de asigurare obligatorie, nu conducătorul auto.

Întrucât petentul, în calitatea sa de proprietar al autoturismului nr. XXXXXXXXX, nu a încheiat polița de asigurare obligatorie și a permis ca acest autovehicul să circule pe drumurile publice din municipiul G_____, instanța de fond a reținut că acesta este în culpă pentru săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, fiind fără relevanță pentru întrunirea elementelor constitutive ale contravenției faptul că nu petentul a condus autoturismul în data de 17.05.2014.

Faptul de a fi atenționat pe conducătorul auto asupra lipsei asigurării obligatorii anterior împrumutării autoturismului nu îl exonerează pe petent, în calitatea sa de proprietar, el având posibilitatea de a refuza solicitarea prietenului său.

Instanța de fond a reținut că probele administrate la solicitarea petentului nu au condus la înlăturarea prezumției de legalitate și temeinicie a actului atacat, astfel că nu există niciun motiv de anulare a procesului verbal de contravenție.

Referitor la sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție, prima instanță a apreciat-o legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, sancțiunea amenzii fiind aplicată la minimul prevăzut de lege. Totodată, s-a apreciat că această sancțiune este justificată în raport de pericolul social al faptei, tradus prin riscul ridicat pe care conduita petentului îl prezintă pentru siguranța circulației rutiere, polița de asigurare obligatorie fiind menită a proteja tocmai proprietarii autovehiculelor care pot fi implicate în accidente rutiere.

Pentru considerentele expuse, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M_______ R___-C______, menținând ca legal și temeinic procesul verbal și sancțiunea contestată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, petentul M_______ R___-C______, prin reprezentant convențional, fără a indica motivele pentru care a exercitat calea de atac.

Cererea de apel nu a fost motivată nici în drept.

Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 27.10.2015, apelantul-petent, prin reprezentantul său convențional a solicitat admiterea căii de atac și, în rejudecare, admiterea plângerii contravenționale, reiterând susținerile din fața instanței de fond.

Astfel a arătat că nu petentul a condus autoturismul depistat fără RCA și că în mod greșit a considerat prima instanță că legea sancționează proprietarul autoturismului și nu pe conducătorul acestuia. A depus la dosarul cauzei, în copie, sentința civilă nr. xxxxx/2014 a judecătoriei G_____.

Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin motivele de apel și în raport de probatoriile administrate, în temeiul dispozițiilor art. 477 și 478 din NCPC, Tribunalul constată că apelul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În sarcina apelantului-petent M_______ R___-C______ s-a reținut, prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 19.05.2014, că la data de 17.05.2014, ora 10:10 a condus autoturismul Citroen cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________ a fi asigurat obligatoriu la una din societățile de asigurare.

Fapta a fost apreciată ca fiind contravenție, potrivit art. 48 raportat la art. 64 din Legea nr. 136/1995, fiind sancționată cu amendă contravențională în sumă de 1.000 lei.

Petentul a semnat procesul verbal, fiind consemnate și obiecțiunile acestuia, în sensul că nu el a condus autoturismul în ziua de 17.05.2014.

Verificând situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță sub toate aspectele deduse judecății, potrivit art. 476 din NCPC și ale art. 477 alin. 2 din NCPC, Tribunalul constată că prima instanță s-a raportat la toate cererile și apărările petentului, pe care le-a analizat și le-a raportat legislației pertinente aplicabile speței. Împrejurarea că argumentarea instanței nu i-a profitat contravenientului, ca de altfel întreaga soluție, nu constituie temei pentru schimbarea hotărârii.

Astfel, potrivit art. 48 din Legea nr. 136/1995 actualizată, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta iar potrivit art. 64 din același text normativ, încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și 56 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.

În cauză, tribunalul constată că în mod corect a reținut prima instanță că pentru întrunirea elementelor constitutive ale contravenției nu are relevanță juridică faptul că nu petentul a condus autoturismul în data de 17.05.2014.

Culpa petentului în săvârșirea faptei reținute în sarcina sa rezultă din împrejurarea că, în calitatea sa de proprietar al autoturismului înmatriculat cu nr. XXXXXXXXX, nu a încheiat polița de asigurare obligatorie și a permis ca acest autovehicul să circule pe drumurile publice din municipiul G_____.

Faptul de a fi atenționat pe un alt conducător auto asupra lipsei asigurării obligatorii anterior împrumutării autoturismului, nu îl exonerează pe petent, în calitatea sa de proprietar, el având posibilitatea de a refuza solicitarea făcută de oricare persoană.

Față de considerentele expuse, Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care nu se impune a fi reformată, condiții în care, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din NCPC va respinge apelul declarat împotriva sentinței civile nr. xxxxx/2.12.2014 pronunțată de Judecătoria G_____, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul – petent M_______ R___ C______, cu domiciliul în G_____, ___________________________.82, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/2.12.2014 pronunțată de Judecătoria G_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

M________ M_____ D______ M__________ L____ O______

Red.M.M.

Tehnored.L.O./4ex/03.12.2015

Fond –O___ B____

__________