Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
T R I B U N A L U L IALOMIȚA
DECIZIA CIVILĂ NR.224/ R
Ședința publică din data de 04.03.2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – T____ O______
JUDECĂTOR – M______ B______
JUDECĂTOR – G______ C_____
GREFIER – TUDORIȚA T____
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de petentul S_________ I____ A_____ împotriva sentinței civile nr. 3384 din data de 13.12.2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant personal și asistat de avocat R____ V_______ în baza împuternicirii avocațiale nr. 232 din data de 04.03.2013, lipsind intimatul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită și recursul este motivat.
Avocat R____ V_______ arată că nu mai are cereri de formulat.
Tribunalul ia act, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat R____ V_______, în cuvântul său, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând admiterea plângerii și anularea procesului – verbal de contravenție întrucât instanța de fond a apreciat greșit probele administrate și a dat o greutate nejustificată percepțiilor agentului constatator, în condițiile în care acesta se afla într-o poziție care nu îi permitea să aprecieze sau să vadă culoarea semaforului situat pe o stradă perpendiculară pe direcția sa de mers.
Mai arată că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că agentul constatator nu a prezentat nicio probă care să ateste comiterea faptei, considerând în mod greșit că petentul nu ar fi avut obiecțiuni în legătură cu situația consemnată în procesul – verbal, în condițiile în care acesta a arătat că a fost întrebat de agentul constatator dacă are obiecțiuni în legătură cu conduita sa, ulterior fiind de acord să consemneze obiecțiuni referitoare la faptul că petentul a respectat culoarea semaforului.
Arată de asemenea, că instanța de fond în mod nejustificat a înlăturat declarația martorului propus în apărare, respingând de asemenea audierea celui de-al doilea martor, considerând ca probă valabilă doar raportul agentului constatator care își exprimase deja punctul de vedere în cazul procesului – verbal atacat.
Concluzionând, arată că în cauză nu există probe care să dovedească presupusa faptă comisă de petent, iar instanța de control, la momentul pronunțării să țină seama de faptul că petentul este tânăr și începător, fiind prima dată când acesta este controlat în trafic.
Dezbaterile declarându-se închise cauza rămâne în pronunțare
După deliberare.
T R I B U N A L U L
Cu privire la recursul în contencios administrativ de față;
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Pe rolul Judecătoriei Slobozia, la data de 20.07.2012, sub nr. XXXXXXXX/212, a fost înregistrată plângerea contravențională formulată de petentul S_________ I____ A_____ împotriva procesului – verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 18.07.2012 de către intimatul I____________ de Poliția al Județului Ialomița, prin care se solicită anularea acestuia.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 18.07.2012, după ce petentul a traversat intersecția ________________________ Unirii, deplasându-se dinspre bulevardul M____ B______, a fost oprit de un agent constatator, care i-a comunicat că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, fapt neadevărat. În realitate, petentul nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului, ci pe culoarea verde, intrând în intersecție pe culoarea verde a semaforului, la trecerea de pietoni de pe b.dul Unirii către _________________________ se deplasa cu viteză redusă, culoarea semaforului s-a schimbat în roșu, iar agentul constatator a apreciat că ar fi intrat pe culoarea roșie.
A relevat că i-a explicat agentului constatator care a fost situația de fapt, însă acesta nu a vrut să țină seama de cele expuse de petent, spunându-i că tot îi va aplica sancțiunea. După completarea procesului verbal, agentul constatator l-a întrebat pe petent dacă are obiecțiuni privind comportamentul pe care l-a avut agentul, petentul i-a răspuns că nu are, iar după semnarea actului constatator petentul i-a spus să consemneze si obiecțiunile sale în legătură cu cele consemnate, agentul refuzându-l spunându-i că poate să le spună la instanță, dacă depune plângere .
Petentul a învederat că în opinia sa prin această faptă agentul constatator a încălcat prevederile art. 16 alin. 7 din O.G.2/2001.
Judecătoria Slobozia soluționând cauza prin sentința civilă nr.3384 din data de 13 decembrie 2012, a respins plângerea ca neîntemeiată, menținând procesul verbal de contravenție.
A respins ca neîntemeiată cererea petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată .
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, sub aspectul legalității, procesul – verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.
Sub aspectul temeiniciei aceeași instanță a constatat că intimatul a probat în mod temeinic contravenția reținută în sarcina petentului, acesta din urmă nereușind să facă dovada unei situații contrare celei reținute în procesul – verbal contestat.
Cu privire la sancțiune prima instanță a apreciat că fapta a fost corect încadrată în textul de lege, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, motivat, petentul recurent S_________ I____ A_____.
În motivare petentul recurent critică sentința atacată pentru următoarele motive:
a-instanța de judecată a condus cercetarea judecătorească într-un mod profund părtinitor, incorect și ilegal;
b-instanța de fond a apreciat în mod greșit probele administrate și a dat o greutate nejustificată percepțiilor agentului constatator;
c-instanța de fond a refuzat să țină seama de faptul că agentul constatator nu a prezentat nicio probă care să ateste săvârșirea faptei contravenționale;
d-în mod greșit instanța de fond a concluzionat că petentul nu ar fi avut de făcut obiecțiuni în legătură cu situația de fapt reținută în procesul – verbal;
Sunt dezvoltate aceste motive de recurs și se solicită, după casare, admiterea plângerii și anularea procesului – verbal de contravenție.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Cererea de recurs este legal scutită de plata taxelor judiciare de timbru în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001 rap. la art. 15, alin. 1, lit. i din Legea 146/1997, cu privire la taxele judiciare de timbru.
Pe rolul Tribunalului Ialomița cererea de recurs a fost înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX.
Legal citat intimatul nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare în cauză.
Tribunalul, examinând sentința atacată cu recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente și dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerațiuni:
Potrivit procesului – verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 18.07.2012, în sarcina petentului S_________ I____ A_____ a fost reținută încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002, art. 98 din OUG nr. 195/2002, în sensul că la data de 18.07.2012, ora 22.43, petentul a condus pe ___________________ loc. Slobozia, autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, a pătruns și a traversat intersecția cu _________________________ roșie a semaforului electric .
Fapta contravențională și vinovăția petentului au fost dovedite de către intimat cu raportul agentului constatator, raport care se coroborează cu mențiunile procesului – verbal atestate inițial prin semnătură de petent, probe care nu au putut fi combătute de contravenient în cursul judecării pe fond a cauzei.
În raport de aceste considerațiuni și în baza propriului examen al probatoriului administrat în cauză Tribunalul privește criticile formulate de recurentul petent ca nefondate.
Astfel, înainte de toate, din examinarea conținutului actului contestat se poate trage concluzia certă că, la momentul întocmirii, persoana contravenientă a semnat, fără obiecțiuni, procesul – verbal.
Susținerile acestuia după care nu a înțeles sensul interogării agentului constatator cu privire la noțiunea de „ obiecțiuni ” nu pot fi primite pentru că nu sunt susținute de nicio probă.
Nefondată apare și critica privitoare la modul de constatare de către agentul constatator a faptei contravenționale.
Astfel, în opinia acestei instanțe, din moment ce mașina poliției a pătruns în intersecție pe culoarea verde a semaforului electric ( aspect necontestat), agentul de poliție rutieră avea posibilitatea să constate că orice alt autovehicul care a pătruns în același timp cu autoturismul organului de poliție, în aceeași intersecție, venind din partea stângă, a făcut acest lucru pe culoarea roșie.
Este o concluzie care ține de evidență, caz în care se poate aprecia că agentul constatator a perceput săvârșirea faptei contravenționale cu propriile simțuri, chiar dacă într-o formă atipică.
Potrivit jurisprudenței CEDO și a instanțelor naționale în materie, în favoarea procesului – verbal de contravenție operează o prezumție de temeinicie, fiind vorba de constatările personale ale unui agent al statului.
Prezumția nu este absolută, este permisă în limite rezonabile și poate fi răsturnată de persoana acuzată contravențional prin administrare de probe.
În cauză, singura probă administrată în apărare a fost ascultarea martorului T___ M_____, prieten al petentului, care a relatat o situație de fapt contrară celei reținute de agentul constatator.
Instanța fondului, plecând de la împrejurarea că procesul – verbal a fost semnat fără obiecțiuni de către petent și că declarația martorului, prin conținut, este singulară între probele administrate, a conchis în mod justificat în sensul că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului – verbal nu a fost răsturnată.
Pentru toate cele ce preced Tribunalul apreciază că petentul a beneficiat de un proces echitabil, că cercetarea judecătorească s-a desfășurat în condițiile legii, iar probele utile cauzei, au fost interpretate în mod corespunzător de către instanța de fond.
Și din punct de vedere strict formal Tribunalul apreciază că procesul – verbal a fost întocmit cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente.
Așa fiind, cum în cauză nu au fost făcute alte probe care să dovedească o soluție contrară celei reținute de instanța de fond, tribunalul urmează a constata că în cauză nu există vreun motiv de casare din cele reglementate de art. 304 Cod procedură civilă și, ca atare, în baza art. 312, alin. 1, teza 2 din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul recurent S_________ I____ A_____ împotriva sentinței civile nr. 3384 din data de 13.12.2012, pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Văzând și dispozițiile art. 377, alin. 2, pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 312 alin. 1 teza 2 Cod procedură civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul S_________ I____ A_____, împotriva sentinței civile nr. 3384 din 13.12.2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.G.C.
Tehnored.T.T.
2 ex./13.03.2013
Jud. fond Ș.N../Jud. Slobozia