Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MEHEDINŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
730/2014 din 25 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL M________

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 730/2014

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M________ L____ B_____

Judecător A____ B____

Grefier Tudorița I_______

Pe rol judecarea apelului formulat de către apelanta-petentă S_______ M______- N_______ împotriva sentinței nr.1720 din 25.04.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat V________ F______, pentru apelanta-petentă și consilier juridic D_______ D______, pentru intimați, cu delegația nr. xxxxx/19.08.2014.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză a fost amânată pentru ca apărătorul apelantei-petente să depună la dosar înscrisuri cu privire la data depunerii cererii de apel, după care;

Avocat V________ F______, pentru apelanta-petentă, depune la dosar dovezi cu privire la data depunerii cererii de apel, respectiv corespondență de la fan curier și adresată Judecătoriei Drobeta T____ S______, având data de 30.06.2014.

Consilier juridic D_______ D______, pentru intimați, arată că a observat înscrisul și că cererea de apel a fost formulată în termenul legal, respectiv în data de 30.06.2014.

Instanța constată că cererea de apel a fost depusă în termenul legal de 30 zile prevăzut de art. 468 C. pr. civ., cererea fiind depusă la data de 30.06.2014.

Instanța pune în discuție cererea de probatoriu solicitată prin cererea de apel.

Avocat V________ F______, pentru apelanta-petentă, arată că nu mai insistă în audierea celor doi martori menționați în cererea de apel, având în vedere faptul că aceștia au fost audiați la instanța de fond.

Consilier juridic D_______ D______, pentru intimați, arată că solicită încuviințarea probei cu înscrisurile deja depuse la dosar.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile solicitată de intimați.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată dezbaterile deschise și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat V________ F______, pentru apelanta-petentă, solicită admiterea apelului, iar pe fond admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție contestat, în sensul exonerării de la plata amenzii și restituirea autoturismului; în subsidiar solicită înlocuirea cu sancțiunea avertisment. A arătat că petenta nu este proprietara autoturismului și nu deține permis de conducere. Fără cheltuieli de judecată

Consilier juridic D_______ D______, pentru intimați, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. A arătat că din declarația martorului Ragman A________, reiese că nu se știe cum au fost găsite pachetele de țigări din autoturism, iar din adeverința de reținere a bunurilor reiese că cele 30 de pachete de țigări au fost reținute în vederea confiscării de la petentă, adeverință pe care aceasta a semnat-o, recunoscând astfel că îi aparțin. Cu privire la măsura reținerii autoturismului a arătat că acesta se reține până la plata amenzii. În ceea ce privește aplicarea sancțiunii avertismentului a arătat că aceasta nu este suficientă pentru a atrage atenția petentei privind gravitatea săvârșirii unor asemenea fapte.


TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T____ S______, sub nr.12.XXXXXXXXXXXX la data de 19.09.2013, petenta S_______ M______- N_______ în contradictoriu cu intimata DIRECTIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRATE FISCALĂ BUCUREȘTI, A__________ NAȚIONALĂ A VAMILOR a solicitat anularea procesului verbal de contravenție _________/200 nr. xxxxxxx/447 din 01.09.2013 prin care fost sancționată contravențional pentru contravenția prevăzută la art. 653 alin. 2 din H.G. 707/2006 modificată și completată prin HG 946/2007 art. II pct. 47-48, cu 5.000 lei amenda contravențională și s-a reținut autoturismul.

În fapt, petenta a arătat că la data de 01.09.2013, ora 16.30, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, în calitate de pasager al autoturismului soțului său și ar fi declarat ca are 2 pachete de țigări, iar în urma controlului au fost găsite în vasul de expansiune și în fața radiatorului încă 13 pachete de țigări MARBLE și 17 pachete de țigări VICEROY netimbrate, fiind sancționată contravențional cu amenda contravențională în cuantum de 5.000 lei. A mai arătat că în autoturism erau mai multe persoane și toți au declarat pachetele de țigări pe care le aveau asupra lor.

În concluzie, a solicitat admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție menționat, în sensul exonerării de la plata amenzii și restituirea autoturismului.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din OG 2/2001.

În dovedirea cererii a solicitat proba cu martorii Ragman A________ și Vatuiu M_____ și proba cu înscrisuri.

La cerere petenta a atașat procesul verbal _________/200 nr. xxxxxxx din 01.09.2013, adeverință de reținere a bunurilor nr.171/01.09.2013, adresa nr.xxxxx/04.09.2013, copie CI petentă, copie CI S_______ P____ E____, permis de conducere S_______ P____ E____ și copie carte de identitate pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX.

Intimata Agenția Națională de Administrație Fiscală a depus la data de 22.10.2013 întâmpinare la cererea de chemare în judecata formulată de S_______ M______ N_______, și a solicitat instanței admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrație Fiscală.

A invocat prevederile art.1 din OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscala, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, potrivit cărora Agenția Naționala de Administrare Fiscala se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor. Totodată, a menționat că potrivit art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se subroga în toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și ale direcțiilor generale ale finanțelor publice, după caz, și dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data intrării în vigoare a HG 520/24.07.2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În concluzie, a solicitat instanței să ia act de faptul că, începând cu data de 01.08.2013, calitatea de pârât în care A__________ Naționala a Vămilor a fost citată în cauza este preluată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în ___________________, sector 5, București.

Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În motivarea excepției a precizat că una dintre condițiile pentru ca o persoana să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea. Calitatea de reclamant în procesul civil poate aparține numai persoanei care pretinde ca i-a fost încălcat un drept al său, iar calitatea de parat în procesul civil poate aparține numai persoanei despre care se afirma ca a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.

A arătat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________/200, nr. xxxxxxx/01.09.2013 a fost încheiat de B_____ V____ Porțile de F___ I din cadrul Direcției Regionale Vamale C______ și nu de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Intimata a mai invocat prevederile art.10 alin.1 și 5 din OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscala, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, potrivit cărora direcțiile generale regionale ale finanțelor publice preiau prin fuziune prin absorbție direcțiile regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale din aria de competență.

De asemenea, a arătat că în conformitate cu art.13 alin.1 din HG 520/2013 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică. A precizat că în speță, în ceea ce privește Agenția Națională de Administrare Fiscală, nu este îndeplinită aceasta condiție, întrucât A.N.A.F. nu a emis procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a cărui anulare se solicită în prezenta cauza.

Astfel, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a cărui anulare se solicită în prezenta cauza a fost emis de B_____ V____ Porțile de F___ I din cadrul Direcției Regionale Vamale C______, structură a cărei activitate a fost preluată prin fuziune prin absorbție de către Direcția Generala R________ a Finanțelor Publice C______ (singura instituție publică cu personalitate juridica care are calitate procesuală pasivă în cauză și căreia trebuie să-i fie comunicate toate actele procedurale).

În concluzie, a solicitat instanței să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscala (care a preluat activitatea Autorității Naționale a Vămilor în prezenta cauza) și să respingă acțiunea reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Intimata Direcția Generala R________ a Finanțelor Publice C______ a depus la data de 25.10.2013 întâmpinare prin care , a invocat ca și chestiune preliminară faptul că în cauză, se impune a fi conceptată Direcția Generala R________ a Finanțelor Publice C______ arătând că potrivit art.10 și art. 11 din OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care a intrat în vigoare la data de 29.06.2013.

În concluzie, a precizat că se impune introducerea și citarea distinctă a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C______.

Pe fondul cauzei, a arătat că la data de 01.09.2013, orele 16,30, în localitatea Gura Văii, în punctul de control pentru trecerea frontierei Porțile de F___ I, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, S_______ M______ N_______, pasager în autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, iar la solicitarea organului de control petenta de a declarat bunurile și produsele accizabile deținute, aflate în mijlocul de transport auto, care urmau a fi introduse în țară, și a prezentat două pachete cu țigarete.

Intimata a precizat că în urma controlului vamal fizic al autoturismului, în fața radiatorului, precum și în vasul de expansiune ale autoturismului, au fost descoperite, ascunse, cantitatea de 600 țigarete (17 pachete de țigarete marca Viceroy și 13 pachete cu țigarete marca Marble), bunuri care nu au fost declarate și nici prezentate autorității vamale, bunuri care aparțineau lui S_______ M______ N_______.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________/200 nr. xxxxxxx/447/01.09.2013, autoritatea vamală a dispus sancționarea lui S_______ M______ N_______ cu amendă în cuantum de 5.000 lei și confiscarea următoarelor bunuri care îi aparțineau: 30 pachete de țigarete marca Viceroy și Marble reținute cu Adeverința de Reținere a Bunurilor nr. 171/01.09.2013 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 653 lit. a din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin HG nr. 707/2006, cu modificările și completările ulterioare -„sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal, sancțiunile fiind prevăzute de alin. 2 al aceluiași articol, totodată fiind reținut până la achitarea amenzii, autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu Adeverința de Reținere a bunurilor nr. 170/01.09.2013.

De asemenea, a arătat instanței că autoritatea vamală a interpretat corect textele incidente în cauză, apreciind faptul că petenta S_______ M______ N_______ se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzută de art. 653 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin HG nr.707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, bunurile introduse în țară de S_______ M______ N_______, bunuri ce nu au fost declarate și prezentate autorității vamale, respectiv țigări, intră în categoria produselor accizabile conform art. 2062 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu completările și modificările ulterioare.

În ceea ce privește limitele cantitative la produsele de tutun admise la ______________________ scutiri de taxe la import, art. 5 alin. 1 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2220/2006 modificat și completat prin Ordinul nr. 3424 din 20 noiembrie 2008 prevede „sunt scutite de TVA și de accize importurile următoarelor tipuri de produse din tutun, în următoarele limite cantitative:

a) 40 de țigarete;

b) 100 de cigarillos (țigări de foi) de maxim 3 grame fiecare;

c) 50 de trabucuri;

d) 250 grame de tutun fumat.

În concluzie, a arătat că persoanele fizice au dreptul de a introduce în țară, fără a fi supuse la plata drepturilor vamale, țigarete în limita a 40 de buc. (două pachete de țigări), iar asupra petentei au fost identificate 30 pachete de țigări (600 țigarete) marca Viceroy și Marble. A solicitat instanței să observe că petenta a semnat adeverința de reținere a bunurilor nr. 171/01.09.2013 prin care au fost reținute la momentul controlului vamal pachetele de țigări.

La întâmpinare intimata a atașat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _________/200 nr. xxxxxxx/447/01.09.2013, adeverințele de reținere a bunurilor nr. 170 și 171 din 01.09.2013 emise de B_____ V____ Porțile de F___ I.

Petenta S_______ M______ N_______ a depus la data de 19.11.2013 răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii contravenționale, dispunând anularea procesului verbal și a reiterat o parte din motivele indicate în acțiune.

Prin încheierea din data de 06.12.2013 instanța a dispus conceptarea și citarea în calitate de intimați Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publioce C______ și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, în temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin.1 C.pr.civ., instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar și pentru petentă proba testimonială cu martorii Ragman A________ și Vatuiu M_____.

Prin sentința nr.1720 din 25.04.2013, Judecătoria Drobeta T____ S______ a respins plângerea, ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că:

La data de 01.09.2013, intimata A__________ Națională a Vămilor - B_____ V____ Porțile de F___, prin agent constatator, a întocmit procesul-verbal de contravenție _________/200 nr. xxxxxxx, prin care petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 225 din Regulamentul CEE 2454/1993 și art. 2 pct. 47-48 din HG 707/2006 modificată și completată de HG 946/2007, reținându-se că la data de 01.09.2013 autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, având ca pasager pe S_______ M______-N_______ care a declarat înainte de începerea controlului că are 2 (două) pachete de țigări, iar la controlul amănunțit a mai fost găsit în vasul de expansiune și în fața radiatorului 13 pachete de țigări Marble și 17 pachete de țigări Viceroy netimbrate. De asemenea, s-a dispus prin adeverința de reținere nr. 170/01.09.2013 reținerea autoturismului până la plata amenzii.

Petenta a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni.

Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, a reținut următoarele:

In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________/200 nr. xxxxxxx, instanța a verificat dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Ca atare, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului–verbal, iar prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de lege nu a fost răsturnată de către petentă, instanța a constatat așadar că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, întrucât petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute în procesul-verbal de contravenție, instanța a reținut că prezumția de veridicitate a acestuia nu a fost răsturnată.

Martorul Ragman A________ a declarat că fiecare dintre cinci persoane aflate în autoturism când se întorceau din Serbia au fost verificați fiecare de lucrătorul vamal declarând că fiecare are asupra sa câte două pachete de țigări și o sticlă de alcool, autoturismul fiind reținut ulterior pentru verificare și nu știe cum au fost găsite celelalte pachete.

Față de această situație de fapt, instanța a constatat că prin procesul-verbal de contravenție s-a dat o încadrare corectă faptei săvârșite și aceasta a fost legal sancționată, arătându-se că fapta este prevăzută și sancționată de art. 653 alin. 2 din H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului V____ al României, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 946/2007.

Potrivit art.653 alin.1 lit. a din HG 707/2006 sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal. În acest caz bunurile se confiscă, iar conform art. 653 alin. 2 din același act normativ în cazul în care contravenția prevăzută la alin. (1) lit. a) are ca obiect produse accizabile, contravenția se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal și reținerea mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției până la plata amenzii.

Instanța a constatat că bunurile introduse în țară de către petentă și anume țigarete, intră în categoria produselor accizabile conform art. 206 ind. 2 lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare și că potrivit, art. 5 alin. 1 din Ordinul Ministrului Finanțelor publice nr. 2220/2006 modificat și completat prin ordinul nr. 3424/20.11.2008, persoanele fizice au dreptul de a introduce în țară, fără a fi supuse la plata drepturilor vamale, țigarete în limita a 40 bucăți.

În cauza de față, instanța a reținut că în urma controlului au fost descoperite țigarete ce nu au fost declarate și nici prezentate autorității vamale și care depășesc limita prevăzută art. 5 alin 1 din Ordinul Ministrului Finanțelor publice nr.2220/2006 modificat și completat prin ordinul nr. 3424/20.11.2008, respectiv 600 țigarete (30 pachete).

Cu privire la sancțiune, instanța a avut în vedere dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. În consecință, sancțiunea amenzii a fost aplicată în mod legal. Instanța apreciază că în raport cu pericolul social al faptei săvârșite nu se impune înlocuirea amenzii cu avertisment.

Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petentă, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr.2/2001, instanța a respins plângerea formulată de petenta în contradictoriu cu intimații, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, petentă S_______ M______-N_______ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.

În motivele de apel a susținut că a formulat contestație împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor _________/200, nr. xxxxxxx, încheiat la data de 01.09.2013, ora 16.30, sub numărul 447/01.09.2013, prin care, a fost sancționată contravențional pentru contravenția prevăzuta la art. 653 alin. 2 din H.G. 707/2006 modificata si completata prin H.G. 946/2007 art. II pct. 47-48, cu suma de 5.000 lei amenda contravenționala, fiind reținut si autoturismul, proces-verbal a cărui anulare am solicitat-o.

A arătat că instanța de fond a respins plângerea cu motivarea că nu a făcut dovada existentei unei alte situații de fapt decât cea reținuta în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție.

A arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală.

Astfel, la data de 01.09.2013, ora 16,30, a fost sancționată contravențional pentru faptul că, la data de mai sus, m-am prezentat pe sensul de intrare în tara, în calitate de pasager al unui autoturism și ar fi declarat ca a avut 2 pachete de țigări, iar în urma controlului au fost găsite în vasul de expansiune și în fata radiatorului încă 13 pachete de țigări marble si 17 pachete de țigări Viceroy netimbrate. Pentru aceasta contravenție a fost sancționată contravențional cu suma de 5000 lei amenda contravențională.

A arătat că cele consemnate în procesul-verbal nu corespund realității, procesul-verbal fiind încheiat în mod abuziv.

Astfel, la data de mai sus, a intrat în tara ca pasager al unui autoturism, al cărui proprietar este soțul său.A declarat la ________________________ când a fost întrebată, că are asupra sa doar 2 pachete de țigări, pe care le-a și arătat.In autoturism erau mai multe persoane și toți au declarat pachetele de țigări pe care le aveau asupra lor.

A coborât apoi din autoturism iar soțul său, care conducea autoturismul, a fost "îndrumat să oprească mașina pentru a i se face un control al autoturismului, deși toți au prezentat la control întreaga cantitate de țigări care se afla în autoturism.A arătat că a făcut dovada contrară celor reținute în procesul-verbal, atât cu înscrisurile depuse la dosar dar si cu declarațiile martorilor audiați în cauza. A mai arătat că cei doi martori audiați, respectiv Ragman A________ și V_____ M_____ au declarat că, a avut asupra sa doar două pachete de țigari și că țigările găsite în autoturism nu îi aparțineau, după cum, nici autoturismul nu îi aparținea.

Consideră că, a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat.

A solicitat admiterea apelului, așa cum a fost formulat, iar pe fondul cauzei, a solicitat admiterea contestației și anularea procesului-verbal de contravenție menționat, exonerarea de plata amenzii și să dispună restituirea autoturismului.

Contestația se întemeiază pe dispozițiile O.G. 2 / 2001, republicata.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice M________ în nume propriu și în numele și pentru Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice C______ a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

A arătat că sentința atacată este temeinică și legală, întrucât instanța de fond, în mod corect și legal a reținut că, la data de 01.09.2013, orele 16,30 în localitatea Gura Văii, în Punctul de control pentru trecerea frontierei Porțile de F___ I, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, numita S_______ M______ N_______, pasageră în autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și că la solicitarea organului de control adresată acesteia de a declara produsele accizabile deținute la _________________________ a declarat că deține 2 pachete de țigarete.

Ulterior, în urma controlului vamal, în fața radiatorului și în vasul de expansiune al autoturismului, au fost descoperite, ascunse, 30 pachete de țigarete diferite marca Viceroy și Marble, bunuri care nu au fost declarate și nici prezentate autorității vamale, bunuri care aparțineau lui S_______ M______ N_______.

Urmarea celor constatate, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________/200 nr. xxxxxxx/447/01.09.2013, autoritatea vamală a dispus sancționarea numitei S_______ M______ N_______ cu amendă în cuantum de 5.000 lei și confiscarea următoarelor bunuri care îi aparțineau: 30 pachete de țigarete diferite marca Viceroy și Marble, precum și reținerea până la plata amenzii a autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 653 lit. a) - sustragerea de la vămuire și sancționate de art. 653 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 707/2006 modificată prin H.G. 946/2007.

A arătat că instanța de fond a interpretat corect textele incidente în cauză și la care facem referire mai jos, apreciind faptul că numita S_______ M______ N_______ se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzută de art.653 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.

Potrivit art. 230 din Regulamentul (CEE) nr.2454/1993 a Comisiei din 2 iulie 1993 privind dispoziții de aplicare a reglementării (CEE) nr.2913/1992 a Consiliului de stabilire a Codului vamal Comunitar, mărfurile care nu fac obiectul unei declarații vamale exprese și se consideră ca fiind declarate în vederea punerii în liberă circulație (prin acțiunea menționată la art. 233, sunt următoarele: - mărfurile fără caracter comercial, aflate în bagajele personale ale călătorilor care beneficiază de scutire de la plata drepturilor de import, fie conform prevederilor Capitolului 1 titlul IX din Regulamentul (CEE) nr. 918/1983 al Consiliului, fie ca mărfuri reintroduse.

Potrivit prevederilor art. 233 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993 a Comisiei din 2 iulie 1993 privind dispoziții de aplicare a reglementării (CEE) nr. 2913/92 a Consiliului de stabilire a Codului vamal Comunitar, în sensul art. 230-232, acțiunea considerată a fi declarație vamală poate avea următoarele forme: - simpla acțiune de trecere a frontierei teritoriului vamal al Comunității.

De asemenea, în conformitate cu art. 234 alin. (2) din actul normativ mai sus indicat: „în cazul în care verificarea dovedește că s-a desfășurat acțiunea menționată la articolul 233, dar mărfurile introduse sau scoase de pe teritoriul Comunității nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolele 230-232, se consideră că mărfurile respective au fost introduse sau exportate ilegal."

Potrivit art. 41 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 al Consiliului din 16.11.2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale : „Bunurile aflate în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o țară terță sunt admise cu scutire de taxe la import, cu condiția ca astfel de importuri să fie scutite de taxa pe valoarea adăugată în temeiul legislației naționale adoptate în conformitate cu Directiva 2007/74/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind scutirea de taxa pe valoare adăugată și de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din țări terțe".

În conformitate cu prevederile art. 4, art. 6 și art. 8 alin. (1) din Directiva 2007/74/CE a Consiliului din 2007 privind scutirea de taxă pe valoare adăugată și de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din țări terțe:

-art. 4: „Statele membre acordă scutiri de la plata TVA sau a accizelor pentru bunurile importate în bagajele personale ale pasagerilor, fie pe baza unor praguri financiare fie pe baza unor limite cantitative, cu condiția ca importurile să aibă un caracter necomercial".

-art. 6: „în sensul aplicării scutirilor, sunt considerate ca importuri cu caracter necomercial importurile care îndeplinesc următoarele condiții:

a)au loc în mod ocazional;

b)constau exclusiv din bunuri pentru uzul personal sau familial al călătorului sau

din bunuri cu destinația de cadouri.

Natura sau cantitatea acestor bunuri nu trebuie să indice faptul că sunt importate în scopuri comerciale".

-art. 8 alin. (1):,, Statele membre scutesc de TVA și accize importurile următoarelor tipuri de produse din tutun, care fac obiectul următoarelor limite cantitative:

a)200 de țigarete sau 40 de țigarete;

b)100 de cigarillos (țigări de foi) sau 20 de cigarillos (țigări de foi);

c)50 de trabucuri sau 10 trabucuri;

d)250 grame de tutun de fumat sau 50 grame de tutun de fumat.

Fiecare dintre cantitățile menționate la lit. a) și d) reprezintă în sensul alin. (4), 100% din totalul admis pentru produsele din tutun.

Cigarillos (țigările de foi) sunt trabucuri cu o greutate maximă de 3 grame fiecare".

Referitor la limitele cantitative la produsele din tutun admise la ______________________ scutiri de taxe la import, art.5 alin. (1) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2220/2006, modificat și completat prin Ordinul nr. 3424/2008, prevede următoarele:

„Sunt scutite de TVA și de accize importurile următoarelor tipuri de produse din tutun, în următoarele limite cantitative:

-a) 40 de țigarete

-b) 100 de cigarillos (țigări de foi) de maxim 3 grame fiecare;

-c) 50 de trabucuri;

-d) 250 grame de tutun fumat."

Rezumând, persoanele fizice au dreptul de a introduce în țară, fără a fi supuse la plata drepturilor vamale, țigarete în limita a 40 buc, așa cum prevede Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2220/2006, modificat și completat prin Ordinul nr. 3424/2008,

Astfel, având în vedere cele invocate mai sus, așa cum a reținut și instanța de fond, în mod corect și legal, s-a procedat la aplicarea sancțiunilor contravenționale constând în amendă în cuantum de 5.000 lei, confiscarea a 30 pachete de țigarete și reținerea până la plata amenzii a autoturismului marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX numitei S_______ M______ N_______.

Din cuprinsul art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu completările si modificările ulterioare „instanța competentă să soluționeze plângerea administrează orice alte probe prevăzute de lege în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal" rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de legalitate, de adevăr si temeinicie, petentei revenindu-i sarcina de a administra probe care să răstoarne cele constatate în cuprinsul acestuia, ceea ce în prezenta cauză nu s-a întâmplat.

Or, așa cum a reținut și instanța de fond, ,,în raport de probele administrate în cauză rezultă că fapta a fost descrisă în mod corect de către agentul constatator", petenta nedemonstrând o altă stare de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxxxx/447/01.09.2013.

Cât privește susținerile apelantei în sensul că, din declarațiile martorilor rezultă o altă stare de fapt decât cea descrisă în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, a solicitat ca instanța de apel să constate că domnul Ragman A________, unul din martorii audiați în cauză a relatat că nu știe cum au fost găsite pachetele de țigarete din autoturism, aceste țigarete fiind în plus față de cele 2 pachete de țigarete cât au declarat și prezentat fiecare din cei 5 ocupanți ai autoturismului, această depoziție nefiind de natură a indica o altă starea de fapt decât cea reținută în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

De asemenea, a învederat instanței de apel că prin Adeverința de Reținere a Bunurilor nr.171/01.09.2013 cele 30 pachete de țigarete au fost reținute în vederea confiscării de la petentă, adeverință pe care aceasta a semnat-o, recunoscând astfel că îi aparțin.

În ceea ce privește cererea subsidiară a petentei de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța de fond a respins-o în mod corect având în vedere următoarele aspecte:

Legiuitorul a prevăzut pentru contravențiile la regimul produselor accizabile sancțiuni mai aspre, intenția fiind aceea de a descuraja activitatea ilicită cu astfel de produse.

A fost respectat principiul proporționalității faptei cu sancțiunea aplicată, deoarece fapta reținută în sarcina numitei S_______ M______ N_______ aduce atingere relațiilor privind normele vamale și fiscale, prin aplicarea amenzii (în cuantumul minim) și a sancțiunilor complementare urmărindu-se înlăturarea practicilor de comerț la negru, astfel încât considerăm că nu poate fi desființată sancțiunea amenzii.

De asemenea, faptul că bunurile au fost descoperite ascunse în fața radiatorului și în vasul de expansiune al autoturismului, indică faptul că numita S_______ M______ N_______ a desfășurat o activitate de pregătire în vederea săvârșirii faptei contravenționale, o premeditare a acesteia, fapt care demonstrează un plus de pericol social al faptei.

Având în vedere cele precizate, a arătat că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a atrage atenția acestuia privind gravitatea săvârșirii unor asemenea fapte.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.Pr.Civ., instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Raportat la motivele de apel, tribunalul reține că instanța de fond a analizat apărările apelantei-petente prin prisma probatoriului instrumentat în cauză și a concluzionat în mod temeinic că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________/200 nr xxxxxxx/447/01.09.2013, autoritatea vamală a dispus sancționarea numitei S_______ M______ N_______ cu amendă în cuantum de 5.000 lei și confiscarea următoarelor bunuri care îi aparțineau: 30 pachete de țigarete diferite marca Viceroy și Marble, precum și reținerea până la plata amenzii a autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 653 lit. a) - sustragerea de la vămuire și sancționate de art. 653 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 707/2006 modificată prin H.G. 946/2007.

Pe de altă parte, apelanta-petentă a reluat susținerile din plângerea contravențională, instanța de fond constatând că nu a fost răsturnată situația de fapt reținută de agentul constatator ,fără ca ,în apel , să fie administrate probe de natură a schimba starea de fapt stabilită de judecătorul fondului .

Este incontestabil că fapta contravenționala pentru care a fost aplicata amenda contravenționala a fost comisă de apelanta petentă si se apreciază că, prin raportare la toate împrejurările, instanța de fond a realizat o justă individualizare a sancțiunii aplicate.

Astfel, potrivit disp. art.16 alin.1,6 raportat la art. 21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 republicată, pe lângă mențiunile obligatorii pe care trebuie să le prevadă un proces-verbal de constatare a contravenției, agentul constatator menționează toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite,deci un element esențial în scopul stabilirii sancțiunii îl reprezintă gradul de pericol social .

Art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 stabilește criteriile ce trebuie avute în vedere la individualizarea sancțiunii contravenționale arătând că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Sancțiunea pecuniara aplicată apelantei petente de către organul constatator, în cuantum de 5000 lei respectă exigența de proporționalitate impusă de art. 21 alin 3 din O.G. nr.2/2001.

Faptul că în norma de sancționare a fost prevăzut un cuantum ridicat al amenzii reprezintă un argument suficient pentru a menține amenda contravențională, întrucât legiuitorul a avut în vedere pericolul social abstract al faptei prevăzuta ca și contravenție, ori la alegerea și individualizarea sancțiunii trebuie să se țină cont de pericolul social apreciat în concret, alături de celelalte criterii stabilite de art. 21 alin 3 din O.G. nr.2/2001.

Pericolul social al faptei prevăzuta de art. 653 lit.a din H.G. nr. 707 din 7 iunie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, este ridicat luând in considerare natura contravenției reținute în sarcina apelantei petente, modalitatea de comitere a faptei antisociale, amploarea fenomenului de trafic de țigări .

Tribunalul concluzionează că apelantei petente nu i se poate aplica sancțiunea avertismentului deoarece din modul de comitere a contravenției rezultă fără putință de tăgadă că aceasta cunoștea reglementările legale privind limita maximă de țigări cu care aceasta poate trece de punctul vamal dar și sancțiunea aplicată în cazul încălcării reglementărilor legale aplicabile în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de către apelanta-petentă S_______ M______- N_______ împotriva sentinței nr.1720 din 25.04.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M________.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2014.




PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M________ L____ B_____ A____ B____

GREFIER ,

Tudorița I_______


Red. B.M.L./ Tehnored. T.I.

5 ex./18.02.2015

Jud. fond T______ A.

Cod operator 2626/2006

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025