R O M Â N I A
JUDECĂTORIA NĂSĂUD
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2486/2015
Ședința publică din data de 07 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E____ M_____ P____
GREFIER: G___ L_______
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul M______ V_____ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului Bistrița-Năsăud având ca obiect plângere contravențională – OUG nr. 195/2002.
Dezbaterea pe fond a cauzei s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 23 septembrie 2015, conform încheierii de ședință de la acea dată, pronunțarea cauzei fiind amânată pentru data de 7 noiembrie 2015 în vederea deliberării , încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27-01-2015 în dosarul cu numărul de mai sus, petentul M______ V_____, în contradictoriu cu intimatul I__ – Bistrița Năsăud, a contestat procesul verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data 21.01.2015, prin care i-a fost ridicat permisul de conducere în vederea suspendării pe motiv că ar fi avut defecțiuni la sistemul de frânare.
Petentul și-a precizat plângerea prin înscrisul depus la data de18.02.2015.
În fapt, petentul a arătat că nu este proprietarul autoturismului pe care-l conducea la momentul la care s-au constatat faptele contravenționale, motiv pentru care nu se face vinovat de defecțiunile autoturismului pe care-l conducea. În plus, petentul mai arată prin plângerea sa faptul că se deplasa dinspre Bistrița spre Anieș, iar după localitatea Rebrișoara, parbrizul i-a fost fisurat de o piatră aruncată de alt autovehicul care circula în fața sa, motiv pentru care a tras de volan și a ieșit de pe carosabil. Din cauza gropilor din afara părții carosabile autovehiculul a suferit unele șocuri mecanice destul de violente care au dus la apariția acelor defecțiuni tehnice, dar deoarece acestea nu au fost vizibile la prima vedere, petentul și-a continuat drumul. Astfel, în opinia petentului defecțiunile tehnice ale vehiculului pe care-l conducea și pentru care a fost sancționat contravențional au fost cauzate de un caz fortuit, ceea ce duce la înlăturarea răspunderii contravenționale.
Prin cerere sa petentul mai arată că din perspectiva dreptului european și al jurisprudenței CEDO trebuie să-i fie recunoscute garanțiile procedurale specifice dreptului penal, repectiv în cauză trebuie să-i fie recunoscută prezumția de nevinovăție.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe prevederile OG nr.2/2001, pe cele ale Convenției Europene ale Drepturilor Omului, pe OUG nr. 195/2002 și pe HG 1391/2006.
În probațiune, petentul a solicitat intimatului să depună copia certificatului de înmatriculare a autovehiculului pe care-l conducea pentru a dovedi perioada de valabilitate a inspecției tehnice periodice și a solicitat audierea a doi martori în vederea dovedirii celorlalte aspecte invocate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 26-03-2015, intimatul a solicitat respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată.
În fapt, intimatul a arătat prin întâmpinarea sa că petentul a fost sancționat contravențional pentru faptele prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 10, art. 99 alin. 1 pct. 18, art. 102 alin. 3 lit. b) și art. 99 alin. 1 pct. 4 din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 21.01.2015 petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 17 D, pe raza localității Nepos, în zona popasului Ciocârlia, având montate la autovehicul lumini de tip xenon pe faza de întâlnire. De asemenea, nu a verificat la plecare sistemul de iluminare al autovehiculului acesta prezentând defecțiuni la lampa de numărului de înmatriculare, iar autoturismul prezenta defecțiuni grave la sistemul de frânare, fapte constatate de către specialiștii RAR. În plus, petentul nu deținea autorizație de reparație pentru parbrizul fisurat.
Intimatul a mai arătat prin întâmpinarea sa că faptele pentru care petentul a fost sancționat contravențional au fost corect încadrate în drept, normele de drept care prevăd contravențiile respective fiind menționate în cuprinsul procesului verbal, iar sancțiunile aplicate se încadrează în limitele legale.
În dovedirea susținerilor sale, intimatul a depus odată cu întâmpinarea copia procesului verbal contestat, raportul agentului constatator, raportul de control în trafic al inspectorului RAR și fișa de abateri a petentului.
Plângerea împotriva procesului verbal încheiat la data de 21.01.2015 a fost înregistrată la registratura instanței la data de 27.01.2015, în termenul legal de 15 zile de la înmânarea actului respectiv, prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
Cererea a fost timbrată cu 20 de lei conform prevederilor art. 19 din OUG nr. 80/2013 (fila 15).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 21.01.2015, prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la aceeași dată, petentul contravenient M______ V_____ a fost sancționat contravențional pentru faptele prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 10, art. 99 alin. 1 pct. 18, art. 102 alin. 3 lit. b) și art. 99 alin. 1 pct. 4 din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, fiindu-i aplicate sancțiunile corespunzătoare, respectiv avertisment, amendă contravențională în cuantum de 195 lei (2 puncte amendă), amendă contravențională în cuantum de 877,50 lei (9 puncte amendă) și avertisment.
Procesul verbal a fost semnat de către petent cu menționând că nu are de făcut obiecțiuni.
Potrivit prevederilor art. art. 101 alin. 1 pct. 10, art. 99 alin. 1 pct. 18, art. 102 alin. 3 lit. b) și art. 99 alin. 1 pct. 4 din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, „(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 10. *) montarea la autovehicul și tractor agricol sau forestier, remorcă sau tramvai a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate; (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: 18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecțiuni tehnice, altele decât cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. b), ori care are lipsă unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorată vizibil; (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: b) conducerea vehiculului cu defecțiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție, constatate de poliția rutieră împreună cu specialiștii Registrului Auto Român; (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: 4. neîndeplinirea obligației proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul și tractor agricol sau forestier de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurări decât în urma unui accident de circulație;”.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța consideră că, în vederea justei soluționări a cauzei, judecătorul nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de petent în cererea sa, ci fiind sesizat cu analiza legalității actului trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către aceasta din oficiu, în caz contrar putându-se ajunge la situația în care un act juridic nelegal întocmit să rămână în vigoare. Astfel, dacă în cercetarea legalității unui act administrativ, așa cum este procesul verbal de contravenție judecătorul învestit ar fi obligat să respecte întru-totul principiul disponibilității fără a avea posibilitatea de a verifica alte aspecte decât cele sesizate de petent în cererea sa, ar putea ajunge la situația în care, deși constată prin propriile verificări că actul este nul, în lipsa unei solicitări exprese în acest sens în conținutul cererii de chemare în judecată, ar trebui limitându-se doar la cele invocate de petent să-i respingă acțiunea și să păstreze un act nevalabil întocmit dar care produce efecte juridice.
Tocmai pentru evitarea unor astfel de consecințe nedorite pe plan procesual legiuitorul a creat cele două tipuri de sancțiuni, respectiv nulitatea absolută și relativă, diferența dintre cele două constituind faptul că prima poate fi invocată de orice persoană, inclusiv de judecător cu ocazia judecării unei acțiuni în care este sesizat cu verificarea legalității unui act.
În concret, aceasta înseamnă că în situația în care un petent nu indică în conținutul cererii sale vreo cauză de nelegalitate, judecătorul nu va fi legat de principiul disponibilității în ceea ce privește temeiurile de drept ale cererii, ci, mai mult, fiind învestit prin cerere cu soluționarea legalității actului va fi obligat să verifice respectarea acelor dispoziții legale care sunt ocrotite sub sancțiunea nulității absolute.
În cauză, petentul nu a invocat neregularități cu privire la modalitatea în care a fost încheiat procesul verbal contestat, cu privire la conținutul acestuia și nici cu privire la elementele obligatorii pe care acesta trebuie să le conțină.
Având în vedere aceasta, dar și pe baza analizei actului respectiv, instanța apreciază că procesului verbal contestat a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale, urmând a trece la verificarea temeiniciei acestuia.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța apreciază că fiind vorba de un act juridic legal întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor stabilite expres în acest sens de lege, procesul verbal de constatare a contravenției este un act autentic cu toate consecințele ce decurg din aceasta. Fiind un act autentic, până la dovada contrară, procesul verbal se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul său, dacă au fost constatate direct (proprius sensibus), prin propriile simțuri de către agentul constatator, sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul.
În cauză, fapta a fost constatată direct de către agentul constatator, potrivit raportului agentului constatator întocmit de către acesta și depus în copie la dosar (fila 24) și potrivit raportului de control în trafic întocmit de către Inspectorul RAR cu ocazia efectuării controlului respectiv în trafic (fila 25).
Chiar și în aceste condiții, această prezumție de temeinicie a proceselor verbale de constatare a contravenției nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite, în anumite condiții, presupusului contravenient ca în cursul judecării plângerii sale, să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate. Cu toate acestea, inversarea prezumției în favoarea petentului nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 C.pr.civ, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 10 C.pr.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
În același sens, instanța mai retine că, în conformitate cu standardele Curții Europene a Drepturilor Omului stabilite prin jurisprudența sa constantă, unul din elementele fundamentale ale unui proces echitabil este egalitatea armelor, constând în aceea că fiecare dintre părțile aflate în litigiu beneficiază de aceleași drepturi în ceea ce privește dovedirea temeiniciei/netemeiniciei pretențiilor. În acest context, organul constatator fiind acela care întocmind procesul-verbal de constatare, acesta constituind o probă în vederea dovedirii faptei sancționate contravențional, se află din acel moment pe o poziție de superioritate având avantajul probei preconstituite care, în același timp, se bucură de o prezumție de autenticitate și de veridicitate. În aceste condiții, singura posibilitate de echilibrare a șanselor, a armelor și a garanțiilor procesuale este aceea ca presupusului contravenient să-i fie pus la dispoziție un ansamblu de mijloace procesuale prin intermediul cărora să poată dovedi netemeinicia actului sancționator.
Astfel, pentru garantarea egalității armelor în sensul restabilirii caracterul de proces echitabil în înțelesul art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța va trebui să asigure un echilibru între prezumția de veridicitate si legalitate a actului sancționator ca act administrativ încheiat de către un funcționar al statului în exercitarea funcției sale și prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul. Aceste două prezumții ridicate la nivel de principii în materie contravențională nu trebuie absolutizate, atâta timp cât petentului i s-a acordat posibilitatea de a propune probe în apărare, respectându-se, astfel, garanțiile prevăzute de art. 6 par. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând ca instanța să dea prioritate uneia sau alteia dintre cele două prezumții arătate în funcție de particularitatea speței, de motivele și probele invocate de părți.
În cauză, petentul nu a contestat fapta reținută în sarcina sa, mai mult, prin mențiunile făcute și consemnate în cuprinsul procesului verbal, la momentul constatării faptei, acesta arată că nu are obiecțiuni la cele constatate și consemnate în cuprinsul procesului verbal (fila 23).
Pentru acest motiv, dar și având în vedere că faptele au fost constatate direct de către agenții constatatori, instanța apreciază că se impune a se acorda întâietate prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal, ca act administrativ încheiat de către un funcționar al statului aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în raport cu prezumția de nevinovăție a presupusului contravenient, ceea ce înseamnă că petentul, va avea sarcina probei, adică va trebui să dovedească prin probele propuse o altă stare de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul verbal contestat.
Prin cererea sa introductivă și prin precizarea pe care acesta a făcut-o după învestirea instanței, petentul, chiar dacă nu a contestat starea de fapt reținută în sarcina sa, a invocat pe de o parte faptul că nu este proprietarul autoturismului pe care-l conducea și la care au fost constatate defecțiunile tehnice pentru care a fost sancționat, iar pe de altă parte a invocat existența unei cauze de înlăturare a răspunderii contravenționale, respectiv cazul fortuit, relevând faptul că din cauza unui autovehicul care circula în fața sa, a sărit o piatră care i-a fisurat parbrizul, ceea ce l-a determinat să iasă cu autoturismul în afara părții carosabile unde datorită gropilor acesta ar fi suferit unele șocuri care au produs defecțiunile respective.
Pentru dovedire faptului că nu este proprietarul autoturismului respectiv petentul nu a propus nici un fel de probe, motiv pentru care instanța va înlătura această susținere a sa. Mai mult, chiar dacă a solicitat intimatului să depună o copie a certificatului de înmatriculare reținut, această solicitare s-a făcut pentru a dovedi valabilitatea inspecției tehnice periodice obligatorii și nu pentru a dovedi proprietarul acelui autovehicul. Oricum, în legătură cu acest aspect instanța apreciază că, având în vedere textele de lege prin care sunt sancționate faptele reținute în sarcina petentului, nu are nici o relevanță calitatea de proprietar sau de neproprietar a conducătorului auto, legea neavând nici o prevedere în acest sens.
În ceea ce privește cazul fortuit invocat de către petent, instanța apreciază că acesta nu a fost dovedit. Astfel, chiar dacă petentul a propus tardiv doi martori, ulterior formulării cererii de chemare în judecată, instanța a încuviințat probatoriul propus și a citat martorii respectivi. La ultimul termen de judecată nu s-au prezentat nici martorii citați și nici petentul personal sau prin reprezentant, instanța a apreciat că acesta nu a insistat în dovedirea celor susținute, motiv pentru care a revenit asupra probelor propuse.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța apreciază că petentul nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal contestat, ca act administrativ încheiat de către un agent al statului aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și va constata temeinicia acestuia.
Cu privire la proporționalitatea sancțiunilor aplicate în raport cu pericolul social al faptei săvârșite, instanța apreciază că, având în vedere gradul ridicat de pericol pe care-l reprezintă punerea în circulație a unui autovehicul pe drumurile publice având defecțiuni grave la sistemul de frânare – așa cum rezultă din Raportul de control tehnic în trafic (fila 25) - atât pentru contravenient cât și pentru ceilalți participanți la trafic, acestea a fost corect stabilite de către organul constatator, cu atât mai mult cu cât contravenientului i s-au aplicat două sancțiuni cu avertisment pentru două dintre faptele reținute în sarcina sa și două sancțiuni în cuantumul minim al amenzii legale pentru celelalte două fapte (9 puncte amendă și respectiv 2 puncte amendă), De asemenea, petentului i s-a adus la cunoștință prin procesul verbal respectiv că are posibilitatea de a achita, în termen de 48 de ore, doar jumătate din minimul amenzii aplicate.
Prin urmare, întrucât petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul verbal contestat potrivit dispozițiilor art. 249 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge plângerea petentului ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M______ V_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în comuna Maieru, __________________, jud. Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu intimatul I__ - Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, ________________________. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data 21.01.2015, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Năsăud.
Pronunțată în ședința publică din 07.10.2015.
Președinte Grefier
P____ E____ M_____ G___ L_______
Red. P.E.M./G.L.
14.12.2015 / 5 exp.
|
Președinte, E____ M_____ P____ |
|
|
GREFIER, Ș_____ O___ L_____ |
|
|
|
|
E.P. 14 Decembrie 2015