Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
- plângere contravențională –
Operator de date cu caracter personale 4304
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
Sentința civilă nr. 1763
Ședința publică din 24 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P_______ M____
Grefier: B____ I____
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul N___ D_____ Ș_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședința, după care,
În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța, verificând din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul dispozițiilor art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă și art. 32 din O.G. nr. 2/2001, după care, considerând că proba cu înscrisurile atașate plângerii și întâmpinării este admisibilă și poate duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează această probă.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte incidente de soluționat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, având în vedere și faptul că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, consideră că nu se mai impune estimarea duratei necesară pentru cercetarea procesului conform art. 238 Cod procedură civilă, astfel încât reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANTA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin plângerea adresată inițial Judecătoriei Suceava si înregistrată la data de 08.01.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul N___ D_____ Ș_____ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/28.12.2014.
În motivare, petentul a arătat că la data de 28.12.2014 am circulat pe D.N.2 (E85) cu autovehiculul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX dinspre Suceava spre R____, iar in localitatea Vadu Moldovei, a fost oprit de către agentul constatator, care a susținut că a circulat cu o viteză de 104 km/h în localitate.
F___ de aceasta împrejurare, a solicitat să se rețină următoarele motive pentru care solicită anularea procesului verbal ________ nr.: xxxxxxx:
In data de 28.12.2014 a fost oprit de agentul de politie, care susținea că a circulat cu viteza de 104 km/h in localitatea Vadu Moldovei, unde limita legală este de 60 km/h. Acest lucru nu este in concordanță cu realitatea, cel mai probabil aparatul radar a înregistrat o viteză ___________________ se afla înainte de _________________________ mai menționat că înainte de a intra în această localitate a circulat ________________ viteza de aproximativ 100 km/h, conform indicatoarelor aflate la bordul mașinii pe care o conducea. Dar după o perioada scurtă de timp a trebuit să încetinească întrucât a intrat în localitatea Vadu Moldovei, în care a redus treptat viteza, inițial spre 85 km/h, zona aceea fiind cu vizibilitate foarte bună și fără pericole, apoi a redus și mai mult viteza, lucru ce poate fi verificat și pe înregistrarea aparatului radar. In orice caz, chiar si viteza de 85 km/h conduce la o încadrare diferită a faptei, care nu e in concordantă cu cea menționată in procesul verbal.
A mai susținut petentul că nu se consideră un șofer vitezoman, conduce cumpătat, are doi copii mici, astfel că este foarte probabil să se fi strecurat accidental o eroare dacă cineva susține faptul că a depășit viteza legală cu 44km/h.
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar înscrisuri( f.5-6).
În drept, petentul a invocat dispozițiile art.49 din OUG 195/2002 republicată, art.147 din HG 1391/2006 republicată și art.16 din O.G. nr.2/2001.
În dovedirea acțiunii, petentul a solicitat prezentarea probei foto.
Conform art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a comunicat intimatului plângerea formulată de petent pentru ca acesta să depună întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de lege, în termen de 25 de zile de la comunicare.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare (f.18) prin care solicită instantei respingerea plângerii formulată de petent, ca nefondată, menținerea procesului verbal de contraventie contestat si implicit sancțiunea aplicată.
In motivare a arătat că la data de 28.12.2014, numitul N___ D_____ Ș_____ a fost sancționat cu 810 lei amendă și 6 puncte de penalizare, pentru comiterea contravenției prevăzute art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, sancționat de art. 102 alin. 2 cu aplicarea art. 108 alin. 1 lit. d, pct. 3 din OUG 195/2002 rep. și modificată, constând în aceea că în ziua de 28.12.2014, ora 11:16, locul localitatea Vadu Moldovei, DN 2 km. 403 m, a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 104 km/h, pe sector cu limită de 60 km/h, abatere înregistrată cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx. După întocmirea procesului verbal de contravenție, petentului i s-a adus la cunoștință dreptul de a efectua obiecțiuni cu privire la cele consemnate în procesul verbal de contravenție ocazie cu care a declarat "nu am obiecțiuni" și a semnat primind o copie după procesul verbal.
Având în vedere că fapta contravențională a fost comisă pe raza comunei Vadu Moldovei, județul Suceava, au solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Fălticeni, întrucât locul săvârșirii contravenției se află pe raza teritorială de competență a acestei instanțe.
A mai arătat că aparatura de supraveghere video a circulației instalată pe autoturismul din dotare marca Dacia L____ nr. MAI xxxxx a fost utilizată către operatorul radar atestai B____ G______ din cadrul I.P.J. Suceava Poliția Municipiului Fălticeni, aparatura fiind verificată metrologic în data de 01.04.2014 (butem de verificare metrologică nr. xxxxxxx din 01.04.2014, eliberat de Biroul Român de Metrologie Legală). Aparatul radar a fost folosit în modul "din staționare". In acest caz interpretarea valorilor care apar pe imaginile înregistrate de aparatul radar sunt următoarele:
- Pxxxkm/h - valoarea vitezei de deplasare în km/h, a autospecialei de poliție echipată cu sistemul radar Autovision (Patrol). In cazul în care autospeciala este în staționare, acest parametru nu este afișat;
- Txxxkm/h — valoarea vitezei de deplasare în km/h, a autovehiculului țintă care este măsurată de aparatul radar (Target);
- Lxxxkm/h - valoarea vitezei maxime de deplasare în km/h, a autovehiculului țintă (Lock) la momentul în care s-a constatat depășirea vitezei limită setate în aparatul radar (stabilită din fabricație la valoarea de 100 km/h);
- OPUS/ACELAȘI - sensul de deplasare a autovehiculului pentru care se afișează viteza față de direcția de orientare a autospecialei de poliție echipată cu sistemul radar Autovision;
- în partea de jos a imaginii este indicată poziția geografică a autospecialei de poliție echipată cu sistemul radar Autovision, cu valori de longitudine și latitudine, funcție de care se poate stabili sectorul de drum, limita de viteză aplicabilă la data contravenției.
Analizând legalitatea și temeinicia plângerii contravenționale: apreciază că aceasta este nefondată. Autoturismul condus de petent a fost înregistrat circulând cu viteza de 103 km/h în localitatea Vadu Moldovei, pe un sector de drum unde limita de viteză este de 60 km/h. Mai mult decât atât, agentul constatator a aplicat sancțiunea minimă prevăzută de lege pentru fapta comisă de petent, fapt pentru care consideră că la aplicarea sancțiunii a ținut cont de mijloacele de individualizare ale pedepsei.
A depus la dosar copii ale materialului probator care a stat la baza aplicării sancțiunii contravenționale, după cum urmează: buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, atestatul de operator radar a lucrătorului de poliție, 2 imagini foto cu abaterea comisă dc petent și înregistrarea video pe suport magnetic nr. 10/23 din 02.03.2015 (f.19-23).
In conformitate cu art. 411 alin.2 Noul Cod proc. Civilă intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său în instanță.
În susținere, intimata a depus la dosar înscrisuri( f.19-23).
Prin sentința civilă nr. 2975/28 mai 2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX Judecătoria Suceava a admis excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Suceava si a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.
La Judecătoria Fălticeni cauza a fost înregistrată la data de 01.07.2015 sub același număr xxxxxx/2015.
Părțile, legal citate, nu au solicitta admiterea de noi probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 28.12.2014 a fost întocmit de către un polițist din cadrul IPJ Suceava, procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, prin care i s-a aplicat contestatorului o amendă în cuantum de cu 810 lei amendă și 6 puncte de penalizare, pentru comiterea contravenției prevăzute art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, sancționat de art. 102 alin. 2 cu aplicarea art. 108 alin. 1 lit. d, pct. 3 din OUG 195/2002 rep. și modificată, constând în aceea că în ziua de 28.12.2014, ora 11:16, locul localitatea Vadu Moldovei, DN 2 km. 403 m, a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 104 km/h, pe sector cu limită de 60 km/h, abatere înregistrată cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx.
După întocmirea procesului verbal de contravenție, petentului i s-a adus la cunoștință dreptul de a efectua obiecțiuni cu privire la cele consemnate în procesul verbal de contravenție ocazie cu care a declarat "nu am obiecțiuni" și a semnat primind o copie după procesul verbal.
Conform art. 34 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța verifică îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.
Examinând actul constatator prin prisma motivelor de nulitate absolută ce pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că acesta este legal întocmit, nefiind identificată niciuna dintre deficiențele procesului-verbal care să îi atragă ineficacitatea, în conformitate cu dispoziția legală mai sus menționată.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului întregii ordonanțe rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele contravenționale ce i se impută nu este absolut. Curtea a statuat recent într-o cauză împotriva României că prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale, reamintind că această prezumție specifică acuzațiilor în materie penală nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibilă, în mod practic, sancționarea contravențiilor în materie de circulație rutieră (Decizia din 13 martie 2012 în cauza H______ contra României, paragraful 12).
În ceea ce privește sarcina probei, instanța apreciază că, în lumina jurisprudenței CEDO (cauza A_____ c. României, cauza I___ P__ c. Romaniei), se impune realizarea distincției că, în ipoteza în care procesul verbal a fost încheiat de agentul constatator fără ca acesta să fi constatat personal săvârșirea contravenției - precum este cazul în speță acesta trebuie să probeze cu alte mijloace de probă cele afirmate și constatate în actul de constatare și sancționare, sarcina probei revenind în acest caz părții intimate.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că fapta reținută în procesul-verbal contestat a fost constatată cu respectarea dispozițiilor art. 121 alin. 2 din HG nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (similare celor din art. 109 alin. 2 OUG nr. 195/2002), care prevăd posibilitatea constatării contravențiilor cu un mijloc tehnic certificat, potrivit legii, din dotarea poliției, în procesul-verbal contestat menționându-se că acesta a fost încheiat în baza înregistrării cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx.
De asemenea, din coroborarea planșei foto executate după înregistrarea video cu atestatul de operator al agentului constatator, toate aceste acte fiind depuse de intimat la filele 21-22 din dosar, reiese că mijlocul tehnic utilizat de poliție îndeplinește condițiile legale stabilite de Norma de metrologie legala NML 021-05/23.11.2005.
Prin urmare, din ansamblul acestor înscrisuri, instanța constată că intimatul a făcut dovada veridicității faptei reținute în sarcina petentului, respectiv conducerea autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 104 km/h în localitate.
Pe cale de consecință, instanța apreciază ca procesul-verbal este temeinic întocmit, petentul făcându-se vinovat de savârsirea contraventiei reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța are în vedere faptul că petentului i-a fost aplicată amenda minimă prevăzută de lege pentru contravenția săvârșită, astfel încât nu se pune problema reindividualizării sancțiunii în condițiile în care gradul concret de pericol social al faptei exclude posibilitatea aplicării avertismentului.
Pentru considerentele mai sus expuse, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța apreciază că plângerea contravențională dedusă judecății este nefondată și o va respinge cu această motivare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul N___ D_____ Ș_____ (CNP xxxxxxxxxxxxx) – cu domiciliul în mun. Bucuresti, __________________________. 18B, ___________, __________, Sector 1 în contradictoriu cu I____________ de Poliție Județean Suceava- C_____________ Juridic – cu sediul în mun. Suceava, _______________. 9, jud. Suceava.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședință publică din data de 24.09.2015.
P_________, Grefier,
Red.PM
Tehnored.PM
Ex.4
Data: 15.10. 2015
Operator date cu caracter personal 4304