R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA COMERCIALA ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV II
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA NR.122
Ședința publică de la 23 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefuc L______
Judecător: I_______ G______ F_____
Judecător: S_______ V_______ I______
Grefier: M____ M______
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-petent T____ O_______ F______ domiciliat în Ploiești, ______________________.13, ______________, județul Prahova împotriva sentinței nr.6387/23.04.2012 pronunțate de Judecătoria Ploiești în dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXXXX și în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA C______ cu sediul social în București, _____________________.4901A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază asupra părților, obiectului cererii de față.
Tribunalul invocă ca motiv de ordine publică aplicarea legii mai favorabile, în speță dispozițiile art.II ale Legii nr.144/2012, și rămâne în pronunțare asupra recursului de față.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 15.07.2011 sub nr.XXXXXXXXXXXXXX petentul T____ O_______-F______ în contradictoriu cu intimata C_____ SA–C______ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx și a sancțiunilor aplicate.
În motivare a arătat că în data de 12.05.2011 a fost încheiat procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx prin care s-a reținut că autovehiculul cu nr. XXXXXXXXX nu avea achitată rovinieta, petentul fiind sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei și obligată să achite un tarif de despăgubire de 28 euro. Procesul verbal nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001, iar contravenientului nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, lipsind și semnătura agentului constatator. Un alt motiv de nulitate a procesului verbal este încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, precum și comunicarea viciată a acestuia nefiind respectate dispozițiile art. 86 din C.pr.civ. la care O.G. nr.2/2001 face trimitere. Nu este vinovat de contravenția reținută în sarcina sa întrucât la data menționată în cuprinsul procesului verbal nu se afla în localitatea Românești, fiind necesar ca intimata să facă această dovadă. În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu Avertisment.
Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări, dar a depus planșa foto a autovehiculului surprins în trafic fără a avea rovinieta achitată.
Prin sentința nr.6387/23.04.2012 Judecătoria Ploiești a fost admisă excepția tardivității plângerii invocată de către instanță din oficiu și pe cale de consecință a fost respinsă plângerea contravențională ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
„potrivit art. 31 alin. 1 din O. G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Articolul 101 alin. 1 C. pr. civ. stabilește că termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul. Alineatul 5 al aceluiași articol prevede că termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare. Instanța a constatat că petentului i s-a comunicat procesul-verbal la data de 25.05.2002, prin afișare la domiciliul acestuia, această operațiune fiind confirmată de martorul asistent A__ G_______, care a fost audiat și a prezentat instanței modalitatea în care se efectua efectiv procedura de comunicare a proceselor verbale. Plângerea a fost înregistrată la instanță la data de 15.07.2011 și astfel instanța constată că plângerea a fost formulată în afara termenului prevăzut de lege, ultima zi în care plângerea ar fi putut fi legal formulată fiind 10.06.2011.”
Împotriva acestei sentințe, la data de 07.06.2012, a declarat recurs petentul, recursul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 10.07.2012.
În motivare a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins ca tardiv formulată plângerea sa motivat de depoziția martorului asistent. Deși în procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției este trecută data deplasării agentului constatator ca fiind 25.05.2011, în realitate procesul verbal de constatare cu dovada de comunicare au fost introduse la data de 4.07.2011 fără plic, direct în cutia poștală și fără confirmare de primire.
Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citată.
În recurs nu au fost încuviințate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Recurentul invocă practic că agentul care a întocmit dovada de comunicare a procesului verbal a înscris o altă dată (anterioară) decât cea reală. Această situație este echivalentă cu invocarea unei infracțiuni de fals săvârșită de către agentul respectiv. Or o astfel de susținere nu poate fi cercetată în cadrul procesual de față. Constatarea existenței/inexistenței unei infracțiuni intră în aria de activitate a organelor penale și deci nu poate fi invocată și reținută ca dovedită în cadrul recursului de față.
Cu alte cuvinte, până la stabilirea de organele competente a falsului din actul de comunicare a procesului verbal, recurentul nu poate obține incidental în cadrul unei plângeri contravenționale recunoașterea acestuia.
Pe cale de consecință nu se poate reține că data comunicării procesului verbal este alta decât cea înscrisă în dovada de comunicare motive pentru care recursul urmează a fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-petent T____ O_______ F______ domiciliat în Ploiești, ______________________.13, ______________, județul Prahova împotriva sentinței nr.6387/23.04.2012 pronunțate de Judecătoria Ploiești în dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXXXX și în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA C______ cu sediul social în București, _____________________.4901A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Ștefuc L______ I_______ F_____ G______ S_______ V_______ I______
GREFIER,
M____ M______
Red. G.F.I.
2 ex./28.03.2013
Judecător fond: F_______ I______ M_______
Operator de date cu caracter personal 5595