Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CLUJ
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Traficul de influenţă (art.257 C.p.)
Număr hotarâre:
1105/2015 din 28 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 1105/2015

Ședința publică de la 28 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: G_______ V_______ C________,

JUDECĂTOR: E____ B______

GREFIER: C_____ E____ B____

Ministerul Public - P________ de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – V_____ G_____

Pe rol fiind pronunțarea deciziei penale, privind apelurile declarate împotriva Sentinței penale nr. 130 din 15 aprilie 2015, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a Tribunalului Cluj, formulate de inculpații G_____ M_____-C______ și M____ A________-M_____, trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 951/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, după cum urmează:

- G_____ M_____-C______, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și trafic de influență, prev. de art. 257 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., ambele prin raportare la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. rap. la art. 41 alin. 2 C.pen. rap. La art. 17 lit. c din Legea 78/2000; totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

- M____ A________-M_____, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 257 alin. 1 C.pen. rap. la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000; complicitate la luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 C.pen. rap. la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000; totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, Curtea, în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru această dată.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 130 din 15 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a Tribunalului Cluj, în baza art. 254 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. c din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 5 din Codul penal actual a fost condamnat inculpatul G_____ M_____ C______, fiul lui A____ și M____ R______, născut la data de 06.06.1964 în mun. D__, jud. Cluj, cetățean român, studii liceale, instructor auto, administrator firmă la ___________________ SRL D__, căsătorit, stagiul militar satisfăcut – rezervist subofițer, fără antecedente penale, domiciliat în mun. D__, ___________________________. 10, jud. Cluj, posesor al CI ________ nr. xxxxxx, eliberată de SPC D__, CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 257 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 5 din Codul penal actual, a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 290 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. e teza I, varianta a 2-a, din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din Codul penal actual, a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 10.000 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. e din Codul penal s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea a închisorii de 1 an și 6 luni la care s-a adăugat pedeapsa de 10.000 lei amendă penală.

În baza art. 71 din Codul penal l-a privat pe inculpat, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal.

În baza art. 861 alin. 1 din Codul penal din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

2. În baza art. 26 rap. la art. 254 alin. 1 cu aplic. art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. c din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 5 din Codul penal actual a fost condamnat inculpatul M____ A________ M_____, fiul lui A________ și O_____, născut la data de 14.08.1969 în mun. D__, jud. Cluj, cetățean român, studii postliceale, agent de poliție la Poliția mun. D__, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în mun. D__, _____________________, jud. Cluj, posesor al CI ________ nr. xxxxxx eliberat de SPC D__, CNP xxxxxxxxxxxxx, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 257 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 5 din Codul penal actual, a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 290 alin. 1 cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. e teza I, varianta a 2-a, din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din Codul penal actual, a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 500 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. e din Codul penal s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea a închisorii de 1 an la care s-a adăugat pedeapsa de 500 lei amendă penală.

În baza art. 71 din Codul penal l-a privat pe inculpat, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal din 1969.

În baza art. 861 alin. 1 din Codul penal din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 118 lit. e din Codul penal din 1969 s-a confiscat în favoarea statului de la inculpatul G_____ M_____ C______ sumele de 500 lei și 100 euro primite de la martora Șimon O______.

S-a dispus restituirea către organele de urmărire penală a sumelor de: 400 lei consemnată la CEC Bank Sucursala Cluj cu recipisa de consemnare xxxxxx/1/26.06.2012 pe numele inculpatului M____ A________ M_____ și la dispoziția Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N_____, a sumei de 100 euro consemnată la CEC Bank Sucursala Cluj cu recipisa de consemnare xxxxxx/1/26.06.2012 pe numele inculpatului G_____ M_____ C______ la dispoziția Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N_____, a sumei de 400 lei din totalul de 600 lei consemnată la CEC Bank Sucursala Cluj cu recipisa de consemnare nr. xxxxxx/1/26.06.2012 pe numele inculpatului G_____ M_____ C______ la dispoziția Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N_____, toate sumele menționate fiind primite în echivalent de inculpați de la investigatorul sub acoperire L____ P___. În baza art. 118 lit. e din Codul penal din 1969 s-a confiscat în favoarea statului de la inculpatul G_____ M_____ C______ restul sumei de 200 lei.

S-a ridicat sechestrul asigurător de pe sumele de 400 lei, 100 euro și 400 lei evidențiate mai sus; s-a menținut sechestrul asigurător asupra sumei de 200 lei până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a dispus anularea în parte, cu privire la perioada de școlarizare, a fișelor de școlarizare emise pe numele cursanților: Șimon O______, B____ V_____, Cutoș I___ A________, G___ D_____, P_____ I__, B___ A______, B_____ A_____ V______, O_____ E______ V_____, I____ V_____ D__, M__ S_____ L_____, D__ D____ I__, R___ R_____ S____, C______ C______ C_____, C_______ M______, S____ M______, O______ M_____ A____, T______ C_______ C____, S______ A______ M____, M_______ D____ R_____, M______ A_____ C_____, perioadele menționate fiind parțial false.

S-a dispus anularea în întregime a următoarelor acte emise pe numele investigatorului sub acoperire L____ P___: cartea de identitate ________ nr. xxxxxx, viza de reședință pentru perioada 31.01.xxxxxxxxxxxxxxx12, fișa de școlarizare pentru conducerea autovehiculelor nr. 90/2011 emisă de __________________ împreună cu certificatul de absolvire, cererea pentru prezentarea la examenul pentru obținerea permisului de conducere din 06.02.2012, certificatul de cazier judiciar nr. 3347 din 31.01.2012 și eventualul permis de conducere obținut, precum și toate celelalte acte încheiate cu ocazia prezentării și susținerii examenului pentru obținerea permisului auto de către investigator, acestea fiind false.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în concret, că fapta inculpatului G_____ M_____ C______ care, în calitate de asociat unic și administrator de fapt la __________________ D__ și respectiv asociat unic și administrator de drept la ___________________ SRL D__, în perioada ianuarie - februarie 2012, pretinde de la L____ P___ suma de 500 lei și primește suma de 600 lei și de la Șimon O______ suma de 500 lei pentru a le facilita obținerea permisului de conducere mai repede, în concret cu ignorarea perioadei minime obligatorii de școlarizare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. și ped. de art. 254 al. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal rap. la art. 5 și 6 din Legea 78/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în aceeași perioadă de referință, pretinde și primește de la aceleași persoane - L____ P___ și Șimon O______ suma de câte 100 euro cu promisiunea că, prin intermediul relațiilor pe care le are în cadrul SPCRPCIV Cluj, le poate obține programarea mai rapidă în vederea susținerii examenului practic pentru obținerea permisul de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 257 al. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, rap. la art. 5 și 6 din Legea 78/2000.

Fapta aceluiași inculpat de a proceda la falsificarea fișei de școlarizare în cazul lui Șimon O______ ( prin aplicarea semnăturii în calitate de profesor de legislație și instructor de conducere auto) și de a o determina pe D______ A____ Katalina, să procedeze la redactarea în calitate de secretar al școlii de șoferi a respectivei fișe de școlarizare precum și de a o determina pe G_____ M____ M______ să procedeze la redactarea în calitate de secretar al școlii de șoferi și apoi la semnarea acelei fișe în cazul lui L____ P___, (atestând în fals că au urmat școlarizarea într-o perioadă anterioară decât cea reală astfel încât să fie posibilă înscrierea lor la examen mai devreme și să poată fi solicitat bonusul pentru „urgențe”) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 al. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din Legea 78/2000. ( întrucât s-a concretizat participarea inculpatului la comiterea acestei faptei sub mai multe forme de participație - instigare, complicitate și autorat, actele de autorat absorb celelalte forme de participare secundare, astfel că, în sarcina sa se reține infracțiunea în formă continuată, comisă în calitate de autor). În aceeași rezoluție infracțională ca acte materiale ale unei infracțiuni continuate se reține și determinarea celor două făptuitoare la redactarea în calitate de secretar al Școlii de șoferi și apoi la semnarea acelei fișe a lui:

• D______ A____ Katalina în cazul cursanților B____ V_____, Cutoș I___ A________, G___ D_____, P_____ I__, B___ A______, B_____ A_____ V______, O_____ E______ V_____, I____ V_____ D__, M__ S_____ L_____, D__ D____ I__, R___ R_____ S____, C______ C______ C_____, C_______ M______, S____ M______, O______ M_____ A____, T______ C_______ C____, S______ A______ M____, M_______ D____ R_____, M______ A_____ C_____

• G_____ M____ M______ în cazul cursantului M__ S_____ L_____ (persoane în cazul cărora se antedatează perioada de școlarizare).

Întrucât inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. a Cod penal privind concursul real de infracțiuni.

Fapta inculpatului M____ A________ M_____ care, în calitate de instructor auto, în cursul lunii februarie 2012, îi spune elevului L____ P___ că îi poate rezolva promovarea examenului practic, discută cu examinatorul pentru a lăsa impresia că rezolvă ce a promis și apoi acceptă remiterea sumei de 400 lei drept răsplată pentru intervenția sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 257 al. l Cod penal rap. la art. 5 și 6 din Legea 78/2000.

Fapta aceluiași inculpat de a-1 ajuta prin activitatea sa instructor auto, desfășurată cu ignorarea și încălcarea dispozițiilor legale din Ordinul nr. 1019/2009 referitoare la timpul zilnic de instruire, pe inculpatul G_____ M_____ C______ să pretindă și să primească de la L____ P___ suma de 500 lei pentru a-i facilita obținerea permisului de conducere mai repede, în concret cu ignorarea perioadei obligatorii minime de școlarizare, întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în forma complicității prev. și ped. de art. 26 Cod penal rap. la art. 254 al. 1 Cod penal și rap. la art. 5 și 6 din Legea 78/2000.

Fapta aceluiași inculpat de a proceda la falsificarea fișei de școlarizare în cazul lui L____ P___ (prin aplicarea semnăturii în calitate de profesor de legislație și instructor de conducere auto) atestând în fals că a urmat școlarizarea într-o perioadă anterioară decât cea reală astfel încât să fie posibilă înscrierea lui la examen mai devreme cu nerespectarea perioadei minime obligatorii de școlarizare) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 al. 1 din Codul penal rap. la art. 17 lit. c din Legea 78/2000.

Având în vedere faptul că inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. a Cod penal privind concursul real de infracțiuni.

Întrucât în cauză vinovăția inculpaților a fost dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil, instanța i-a condamnat pe inculpați.

La individualizarea pedepsei instanța a ținut cont de limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal anterior, de la 3 la 12 ani închisoare pentru luare de mită, de la 2 la 10 ani pentru trafic de influență, de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, de pericolul social al infracțiunilor și de rezultatul acestora, precum și de potențialul rezultat, de persoana inculpaților, de lipsa de antecedente penale, de comportamentul corespunzător avut în societate anterior comiterii infracțiunilor, de situația familială, vârsta și cariera inculpaților, de comportamentul corespunzător pe parcursul procesului penal, dar și de faptul că nu par să conștientizeze ce anume au greșit, considerându-se în continuare în cea mai mare parte nevinovați.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații M____ A________ M_____ și G_____ M_____ C______.

Inculpații G_____ M_____ C______ și M____ A________ M_____ au criticat hotărârea penală atacată pe motiv că se impune achitarea lor pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin.1 C.pen. anterior, respectiv (inculpatul M____ A________ M_____) de complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev.de art. 26 raportat la art. 254 alin.1 C.pen. anterior, de trafic de influență, prev.de art. 257 alin.1 C.pen. anterior și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin.1 din C.pen. anterior.

Inculpații au motivat, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată bazându-se într-o proporție determinantă pe declarațiile unui investigator sub acoperire, contrar art. 103 alin.3 CPP, că acesta nu s-a limitat doar la investigarea faptelor într-un mod pasiv, ci a participat în mod activ la determinarea săvârșirii presupuselor infracțiuni, contrar art. 68 CPP, iar faptele reținute nu pot fi încadrate în latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită, sumele încasate reprezentând costul orelor suplimentare prestate de inculpați.

În susținerea orală a apelului s-a precizat că sumele încasate au fost luate în calcul de inspecția fiscală și au fost contabilizate venituri ale societății, supuse impozitului aferent.

Referitor la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a arătat că eventuale neconcordanțe din fișele de școlarizare nu sunt consecința unei rezoluții infracționale, ci doar efectul lipsei verificării datelor înscrise în acestea.

Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Prin sentința atacată prima instanță, în urma efectuării cercetării judecătorești, a reținut în sarcina inculpatului G_____ M_____ C______ că a pretins suma de 500 lei și a primit efectiv de la investigatorul sub acoperire L____ P___ 600 lei, iar de la martora Șimon O______ a primit suma de 500 lei pentru a scurta perioada minimă de școlarizare de cinci săptămâni în vederea obținerii permisului de conducere de către cele două persoane și a apreciat că nu ar fi primit aceste sume, fără contribuția inculpatului M____ A________ M_____, fiindcă primul inculpat nu îi putea instrui personal în același interval de timp pe ambii cursanți.

Instanța a considerat că aceste fapte se încadrează în infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin.1 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal anterior și de complicitate la această infracțiune, din partea inculpatului M____ A________ M_____.

Curtea nu poate primi susținerile inculpatului apelant G_____ M_____ C______ că nu a pretins și nu a avut intenția de a primi sumele oferite de investigatorul sub acoperire pentru a-i urgenta școlarizarea, ci doar ca plată pentru orele suplimentare, respectiv 500 lei și 100 lei contravaloarea unei mese pe care o achitase anterior investigatorului, din cauză că, tocmai din declarația acestuia (f.51 apel) rezultă că inculpatul a stabilit cuantumul sumei, chiar dacă pregătirea suplimentară a fost acordată de către inculpatul M____, fără a exista o înțelegere prealabilă între cei doi inculpați.

De asemenea, acesta a recunoscut că a primit câte 100 euro de la investigator și de la martorul O______ Șimon însă reprezentând pregătirea suplimentară din data de 8 februarie 2012, cu ocazia deplasării de la D__ la Cluj și retur reprezentând câte 140 km parcurși de către fiecare cursant.

Trecând peste împrejurarea că este dificil de admis că, de exemplu, martorul L____ P___ ar fi parcurs, după ora 15.30, aproximativ 80 km conducând prin municipiul D__, pe lângă mijloacele de probă indicate de către prima instanță constând în procesele-verbale încheiate de către investigatorul sub acoperire, declarația acestuia și a martorului Șimon O______, intenția inculpatului G_____ M_____ C______ de a primi sumele de bani pentru urgentarea procedurilor rezultă și din alte mijloace de probă.

Astfel, din discuțiile ambientale din 8 februarie 2012 (f.42 vol I. d.u.p.) rezultă că inculpatul urmărea modificarea datelor de examen pentru care i-a întrebat pe cursanți dacă punem câte 100 de euro.

Din aceste probe rezultă și comiterea infracțiunii de trafic de influență prev.de art. 257 din CP anterior.

În mod temeinic, prima instanță a reținut această faptă și în sarcina inculpatului M____; pe lângă probele indicate de prima instanță Curtea consideră relevant procesul-verbal din 9 februarie 2012 (f.86 vol I ) din care rezultă că inculpatul a întrebat pe investigator dacă vrea să vorbească cu examinatorul lui, din cele consemnate la fila 87 rezultând că acest lucru s-a și întâmplat.

De asemenea, contrar inculpatului M____ M_____ A________ ce a susținut că nu a intenționat să comită infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, din procesul-verbal din 7 februarie 2012 (f.74 vol I, d.u.p.) rezultă că l-a apelat telefonic pe inculpatul G_____ M_____ C______ și i-a spus că este pregătit cursantul său și că se poate prezenta a doua zi la examen, apel ce a fost efectuat cu intenția pregătirii actelor necesare depunerii dosarului.

Curtea apreciază ca fiind relevantă declarația dată în cursul judecății în primă instanță de către inculpatul G_____ M_____ C______ (f.39), ocazie cu care acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art. 290 CP.

Nu în ultimul rând, susținerile inculpatului G_____ M_____ C______ sunt contrazise de declarația martorei O______ Șimon, audiată în cursul judecății prin comisie rogatorie, care a arătat (f.258 fond) că a cerut inculpatului urgentarea examenului.

Datorită probelor enumerate, nu poate fi primit motivul de apel referitor la împrejurarea că soluția de condamnare se bazează într-o măsură determinantă pe declarațiile investigatorului sub acoperire.

Faptul că inculpații au invocat în apel că sumele primite au fost ulterior cuprinse în evidența contabilă a societății comerciale nu înlătură răspunderea penală pentru comiterea infracțiunilor reținute de către instanța de apel în sarcina acestora.

Așa fiind, în baza art. 421 pct. 1 lit.b CPP va respinge ca nefondat apelul inculpatului G_____ M_____ C______ și va constata că motivele de apel invocate de către coinculpat sunt nefondate parțial.

De aceea, nu poate fi primită nici critica vizând ridicarea sechestrului asigurător și restituirea sumelor sechestrate, confiscate în mod legal și temeinic prin sentința atacată.

Din analiza probelor de la dosarul de urmărire penală, a celor administrate în cursul judecății și din declarațiile luate inculpaților în apel, Curtea constată că apelul inculpatului M____ A________ M_____ este fondat însă sub un singur aspect, pentru că nu există nicio probă din care să rezulte comiterea de către inculpat a infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin.1 Cod penal anterior.

Considerentul primei instanțe referitor la caracterul necesar al contribuției inculpatului M____ pentru ca inculpatul G_____ să încaseze sumele de bani și cel referitor la exprimarea regretului de către inculpatul M____ când a aflat că inculpatul G_____ a pretins suma de 500 lei de la martorul L____ P___, nu sunt suficiente să argumenteze hotărâtor comiterea cu intenție a infracțiunii de complicitate la luare de mită, astfel cum prevede expres art. 48 alin.1 CP; nici considerentul că inculpatul cunoștea de la început practica coinculpatului G_____ de a pretinde bonusuri de urgență nu denotă că inculpatul M____ a urmărit ca activitatea sa proprie să se alăture activității coinculpatului pentru ca ultimul să reușească încasarea sumelor cu titlu de mită. Dimpotrivă, prima instanță a reținut corect că inculpatul M____ a considerat regretabilă pretenția inculpatului G_____ față de cursantul altuia.

Analizând dosarul cauzei, Curtea observă că sesizarea din oficiu s-a referit la faptul că inculpatul M____ A________ M_____ și numitul C____ V_____, lucrători de poliție în cadrul Poliției Municipiului D__, prestează activități de instructori auto la două societăți comerciale deținute de inculpatul G_____ M_____ C______, context în care pretind și primesc de la cursanți sume cuprinse între 50 și 150 euro, pentru a-i ajuta să promoveze examenul de conducător auto.

Sesizarea inițială însă nu a fost confirmată de probele administrate în cursul urmăririi penale, astfel încât complicitatea nu rezultă nici măcar din discuțiile ambientale interceptate în data de 8 februarie 2012 (aflate în vol I d.u.p. f. 41 și urm.).Dimpotrivă, la fila 49, inculpatul M____ l-a întrebat pe investigatorul sub acoperire cât a costat programarea de urgență la examenul practic, iar acesta a răspuns că l-a costat 100 euro, la care inculpatul a replicat că este în regulă, pentru că altfel trebuia să termine orele și să facă ore suplimentare care sunt tot pe bani.Rezultă inculpatul M____ a aflat ulterior de sumele pretinse și primite de către inculpatul G_____ pentru urgentarea examenului.

Cât privește sumele pretinse de inculpatul G_____ pentru scurtarea perioadei de școlarizare, din procesul-verbal de constatare întocmit de investigatorul sub acoperire în 9 februarie 2012 (f. 89 același volum) reiese că inculpatul M____ i-a spus că îi este ciudă pe inculpatul G_____, din cauză că i-a pretins investigatorului 600 lei pentru urgentarea procedurilor.

Potrivit art. 396 CPP condamnarea se pronunță dacă instanța constată dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.

În speță, Curtea constată că nu există probe că inculpatul M____ A________ M_____ a comis infracțiunea de complicitate la luarea de mită săvârșită de către inculpatul G_____ M_____ C______ având ca obict sumele menționate anterior, astfel încât soluția primei instanțe este greșită sub acest aspect.

Așa fiind, în temeiul art. 421 pct.2 lit.a CPP Curtea va admite apelul inculpatului M____ A________ M_____, va desființa în parte sentința atacată doar cu privire la greșita condamnare a acestuia pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 CP anterior raportat la art. 254 alin.1 CP anterior cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 CP, va desființa parțial sentința atacată și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, în temeiul art. 396 alin.5 CPP raportat la art. 16 alin.1 lit.c CPP va achita inculpatul pentru infracțiunea menționată.

Va menține pedepsele aplicate acestuia pentru celelalte două infracțiuni pe care în baza art. 33 lit.a raportat la art. 34 lit.a CP anterior le va contopi și va aplica inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare la care adaugă amenda penală de 500 lei.

Va face aplicarea dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a CP anterior și va menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, precum și celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

I. Admite apelul declarat de inculpatul M____ A________ M_____ împotriva sentinței penale nr. 130/15.04.2015 a Tribunalului Cluj, cu privire la greșita condamnare a acestuia pentru infracțiunea prev. de art. 26 Cod penal din 1968 rap. la art. 254 alin. 1 Cod penal din 1968 cu aplic. art. 6 din Legea 78/2000 și art. 5 Cod penal, desființează în parte sentința penală atacată și, rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală achită pe inculpatul M____ A________ M_____, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 Cod penal din 1968 rap. la art. 254 alin. 1 Cod penal din 1968 cu aplic. art. 6 din Legea 78/2000 și art. 5 Cod penal.

Menține pedepsele aplicate inculpatului M____ A________ M_____ de 1 an închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal din 1968 cu aplic. art. 6 din Legea 78/2000 și art. 5 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal din 1968 și 500 lei amendă penală pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin.1 Cod penal din 1968 rap. la art. 17 lit. c din Legea 78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal din 1968.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. e Cod penal din 1968 contopește cele două pedepse și aplică inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare la care adaugă pedeapsa de 500 lei amendă penală.

Face aplic. art. 71 și 64 alin. 1 lit. a teza a II a Cod penal din 1968.

Menține dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și durata termenului de încercare de 3 ani stabilit de prima instanță.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

II. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G_____ M_____ C______ împotriva aceleași sentințe.

Obligă pe inculpatul G_____ M_____ C______ la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 septembrie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

V_______ C________ E____ B______

GREFIER

E____ C_____ B____

Red. C.V./M.N.

4 ex./7.10.2015

Jud.fond.-S_____ T_______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025