Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_______
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 73
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I____ P________
Asistent Judiciar E____ P________
Asistent Judiciar D_____ C_______
Grefier R______ P_______
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamantul Gemiga P_____ și pe pârâtele U.M. xxxxx B_______ și C___ Județeană de Pensii B_______, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av.Ț_____ M_____ pentru reclamant, cons. jr. P________ F_____ pentru pârâtă și martorii R_____ V____ și P__________ T_____, lipsă fiind reprezentantul pârâtei C___ Județeană de Pensii B_______.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la al doilea termen de judecată.
Reprezentantul reclamantului arată că reclamantul a încercat să obțină adeverințe, iar pe motivul că au fost emise solicită în completare audierea martorilor pentru a dovedi constatarea existenței unor drepturi.
Reprezentantul pârâtei arată că nu este de acord cu audierea martorilor deoarece la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri și unitatea nu a negat activitatea desfășurată de reclamant, recunoscându-i-se grupa a II-a de muncă.
Reprezentantul reclamantului arată că înțelege să renunțe la audierea martorilor propuși în condițiile în care pârâta va fi obligată la emiterea unor adeverințe și în conformitate cu Ordinul 590/2008.
Reprezentantul pârâtei depune la dosar înscrisuri emise de pârâtă.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată în tem. art.244 (1) NCPC și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Av.Ț_____ M_____ pentru reclamant solicită admiterea acțiunii pentru motivele detaliate în cererea de chemare în judecată. Arată că interesul reclamantului constă în faptul că cererea de pensionare a fost respinsă. Solicită plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor depuse la dosar.
Cons. jr. P________ F_____ pentru pârâta U.M. xxxxx B_______ solicită respingerea acțiunii deoarece s-a răspuns reclamantului prin adeverințele emise care îndeplinesc condițiile de formă.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față :
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului B_______ la data de 09.07.2014 reclamantul Gemiga P_____ a chemat în judecată pârâtele UM xxxxx B_______ și C___ Teritoriala de Pensii B_______ solicitând să se constate ca în perioadele 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx01 a desfășurat
muncă încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100%. A mai solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt, a arătat că prin decizia paratei nr. R13551/05.02.2013 a fost respinsă cererea sa de pensionare pentru neîndeplinirea vârstei standard de pensionare cu motivarea că nu a fost luata in calcul ca vechime in gr a II-a de munca perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx01 înscrisa in adeverința B/C 82/03.02.2009,A1091/17.03.2010 întrucât nu s-a specificat si completat nominalizarea prevăzuta in mod expres in Ord. 590/2008 si art. 126 din HG 257/2011 .
Ulterior, prin Decizia nr. xxxxxx/12.06.2013 a fost admisa cererea de acordare a pensiei anticipate parțiale prin care ,din nou, nu este recunoscuta perioada lucrata in grupa a Il-a de munca. Dintr-un concurs de împrejurări pe care nu le-a putut controla nu a contestat în termen legal deciziile menționate, context în care a promovat solicitarea de constatare a drepturilor corelative perioadei în care a desfășurat activitate ce se înscrie in grupa a II-a de muncă (cu intenția de a solicita ulterior revizuirea deciziei de pensie).
A arătat că perioada în litigiu este compusă din doua etape distincte, respectiv :
1.perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx86 in care a fost angajat al U.M. nr.
xxxxx B_______ ca șofer instructor pe autocar cu masa de peste 5 tone .
Aceasta perioada se înscrie in grupa a II-a de munca conform pct. 208 din Ordinul 50/1990 si Ordinul 125/1990 completat cu avizele ulterioare si a Adresei nr. 96/DA/l2.04.1996 a Ministerului Muncii si Protecției Sociale, informații ce sunt de altfel menționate si in adeverința nr. 82/03.02.2009 emisa de U.M. xxxxx București ca si succesor deținător al arhivelor angajatorului din acea perioada.
2.perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxxxx01 in care a fost angajat al U.M.
xxxxx B_______ pe postul de șofer autocamion de 10 tone.
Pentru aceasta perioada grupa a II-a de munca este stabilita de asemenea prin pct.208 din Ordinul 50/1990 si Ordinul 125/1990 completat cu avizele ulterioare, si a Adresei nr. 96/DA/l2.04.1996 a Ministerului Muncii si Protecției Sociale , texte indicate in adeverința nr. A-1091/17.03.2010.
A mai arătat că activitatea de mai sus este prezentata detaliat si în Adresa nr. 5278/23.12.2009 eliberata de Ministerul Apărării Naționale prin U.M. xxxxx`S` si in adresa , în care sunt nominalizate chiar si ordinele de zi pe unitate prin care a fost delegat pe diferite autovehicule, dar și în adresa emisa de UM xxxxx B_______ sub nr. A-170/21.01.2013 (pe formularul aprobat prin Anexa 14 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010) sau adresa nr. A-3112/15.09.2009.
Motivul pentru care pârâta înlătura valabilitatea adeverințelor susmenționate nu este reprezentat de neîndeplinirea condițiilor de fond pentru înscrierea in grupa a II-a, respectiv încadrarea activității desfășurate in activitățile nominalizate de pct. 208 din Ordinul 50/1990 actualizat, ci de neîndeplinirea condițiilor de forma ale adeverințelor așa cum sunt acestea stabilite si sancționate prin pct. 7 din anexa la Ordinul MMFES nr. 590/2008 si Anexa nr. 14 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 260/2011, aprobate prin HG nr. 257/2011.
In concluzie, a solicitat să se rețină că activitatea prestata în întreaga perioada în litigiu se înscrie in grupa a II-a de muncă conform nominalizării din punctul 208 din Anexa II la Ordinul nr. 50/1990 completat in anul 1994, care se referă la "șoferii care deservesc autocamioane (inclusiv asimilatele acestora)cu capacitatea de transport de cel puțin 10 tone".
A mai susținut că, până la data aplicării acestui text, încadrarea șoferilor în grupa a IIa de munca s-a făcut cu aplicare retroactiva din 18.03.1969 in baza scrisorilor MMPS: nr.5782/05.07.1991; 152/DA/18.07.1995 si nr. 2704/DA/ 11.10.1995 care au fost înlocuite cu scrisoarea nr. 96/12.04.1996. Toate acestea făceau referire la "autocamioane cu capacitatea de transport de cel puțin 4 tone".
În dovedire a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și martori, respectiv cu numiții R_____ Vaier si Patrauceanu T_____ .
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 35 CPCiv, pct. 208
din Ordinul 50/1990 si Ordinul 125/1990 completat cu avizele ulterioare, Adresa nr.
96/DA/l2.04.1996 a Ministerului Muncii si Protecției Sociale , texte indicate in
adeverința nr. A-1091/17.03.2010.
Prin întâmpinarea formulată ( f.51-52 ds.) ,pârâtul Ministerul Apărării Naționale a arătat în esență că, litigiul dedus judecății este între reclamant și C___ Județeană de Pensii B_______, deciziile acestei instituții nefiind atacate în termen și devenind astfel definitive. Ministerul Apărării Naționale nu poate fi ținut a răspunde pentru culpa de a nu contesta o decizie de pensionare care devine astfel definitivă. Faptul că intimata C___ Județeană de Pensii B_______ a înlăturat adeverințele emise de unitate pentru neîndeplinirea cerințelor de formă nu poate fi imputat Ministerului Apărării Naționale.
A arătat că susținerile reclamantului pot și trebuie a fi analizate prin prisma prevederilor Ordinului nr. 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990, completate cu avizele ulterioare și care stipulează, prin art. 7 că încadrarea în grupele de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe cu condiția ca pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II a cel puțin 70 % din programul de lucru.
Unitatea nu a făcut altceva decât să respecte cerințele imperative ale legii și să elibereze adeverințele la care legea îi dădea și îi dă dreptul. Mai mult, cerința dată prin pct. 8 din anexa nr. 2 la Ordin impunea și aspectul ca activitatea să fie desfășurată pe autocamion de cel puțin 10 tone. În sensul celor deja arătate și ținând cont de aspectul că U.M.xxxxx B_______ (ca oricare dintre unitățile Ministerului Apărării Naționale) nu are temei legal pentru a încadra activități desfășurare anterior datei de 01.04.2001 în grupe superioare de muncă este evident faptul că această unitate doar poate atesta un fapt consumat anterior datei de 01.04.2001.
Prin întâmpinarea formulată ( f. 42-44 ds.) pârâta C___ Județeană de Pensii B_______, a invocat excepția lipsei calității procesual pasive , excepție soluționată prin Încheierea din 24.11.2014 în sensul admiterii acesteia .Prin urmare ,în temeiul art. 40 c. pr. civ , va respinge acțiunea în constatare formulată de reclamantul Gemiga P____ în contradictoriu cu pârâta C___ Județeană de pensii B_______ pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că:
Astfel cum rezultă din adeverința nr.5278 emisă la 23.12.2009 de U.M. xxxxx S din cadrul M.____________________ fost angajat pe funcția de șofer iar din documentele arhiviste cercetate existente în cadrul unităților militare în care acesta și-a desfășurat activitatea respectiv în UM xxxxx B_______ ( 1977-1986) , UM xxxxx B_______ ( 1986-2000) , UM xxxxx B_______ ( 1995) și UM xxxxx B_______ ( 1996-2000) reclamantul a desfășurat activitatea pe mai multe mașini(autocamioane ,autobasculanta ,autoturism ,DAC ), indicate în mod detaliat
Prin adeverința nr.82 din 03.02.2009 ( f.10 ds. ) UM xxxxx București a arătat că în perioada 01.09.1977 – 01.04.1986 acesta a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa a II-a de muncă fiind angajat ca șofer instructor pe autocamion cu un tonaj mai mare de 5 tone ,realizând un total de 8 ani și 7 luni.
Se arată că temeiul juridic al încadrării este reprezentat de prevederile pct.208 din Ordinul 50/1990 și Ordinul 125/1990 completat cu avizele ulterioare și adresa nr. 96/DA / 12.04.1996 a MMPS .
În adeverința nr.1091 din 17.03.2010 ( f. 11 ds.) emisă de UM xxxxx B_______ , se arată că activitatea reclamantului din perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxx02, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în perioada menționată reclamantul desfășurând activitatea ca șofer pe camion de 10 tone ( f.11 ds.).
Pentru reclamant au fost emise și adeverințele nr. A 3112 din 15.09.2009 de către UM xxxxx B_______ ( f. 15 ds. ) pentru intervalul 01.04.xxxxxxxxxxxxxx01, adeverința nr.363 din 08.02.2013 ( f.16 ds.) , adeverința nr. 690 din 28.02.2014 ( f.17 ds.) , respectiv adeverința nr.986 din 16.04.2013 ( f.18 ds.).
Este de remarcat faptul că pârâtul Ministerul Apărării Naționale nu a contestat situația de fapt potrivit căreia reclamantul a desfășurat activitate pe mașini de mare tonaj ,iar activitatea acestuia se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Motivul pentru care acest pârât a solicitat respingerea acțiunii este acela potrivit căruia este culpa reclamantului că nu a contestat decizia de pensionare emisă de C___ Județeană de Pensii B_______ ,instituție care nu a luat în considerare adeverințele deja emise.
Instanța de judecată are în vedere însă că, în cauza de față, cererea dedusă judecății nu este reprezentată de o acțiune ce ar avea ca obiect contestarea deciziei prin care - pentru reclamant ,s-a respins cererea de acordare a pensiei, obiectul fiind reprezentat de reconstituirea vechimii în sensul recunoașterii încadrării activității în grupe de muncă în conformitate cu prevederile Decretului 92/1976 .Potrivit art. 1 din acest act normativ elementele ce privesc activitatea salariaților și care făceau obiectul înscrierii în carnetul de muncă și ,implicit al reconstituirii sunt vechimea în munca, vechimea neîntreruptă în munca, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare.
Va reține, în considerarea art.35 C. pr. civ , că acțiunea în constatare este admisibilă atâta vreme cât la acest moment reclamantul nu are acțiunea în realizare în sensul că nu mai are posibilitatea de a contesta deciziile care au fost emise de C___ Județeană de Pensii B_______ la 05.02.2013.
Mai este de observat că deciziile menționate au fost emise cu neluarea în considerare a perioadelor 01.09.xxxxxxxxxxxxxx01 ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă pentru motivele indicate ,anume legate de forma în care au fost emise cele două adeverințe.
Prin urmare, deciziile emise pentru reclamant având caracter definitiv , nu poate fi reținută apărarea formulată de către pârâta UM xxxxx B_______ în sensul că ar exista o culpă a reclamantului, culpă ce ar constata în omisiunea de a contesta deciziile menționate, în cauza de față instanța nefiind investită să se pronunțe în legătură cu legalitatea deciziilor ce au fost emise de casa Județeană de Pensii B_______ ,deci implicit asupra susținerii pârâtei UM xxxxx B_______ că adeverințele deja emise îndeplineau condițiile prevăzute de lege pentru a fi luate în considerare la stabilirea pensiei ,fiind dată doar culpa reclamantului în necontestarea deciziilor Casei Județene de Pensii B_______.
Ceea ce poate să analizeze instanța în baza cererii depuse la 09.07.2014 este dacă activitatea reclamantului în baza actelor normative ce au reglementat încadrarea activității în grupa a II-a de muncă se încadrează în grupa a II-a de muncă pentru intervalul menționat.
Angajatorul recunoaște că reclamantul a desfășurat activitate pe mașini cu un tonaj mai mare de 10 tone, iar această situație rezultă și din adeverințele deja eliberate care indică mașinile pe care reclamantul și-a desfășurat activitatea .
La punctul 208 din Anexa II din Ordinului nr. 50/1990 se face mențiune la șoferii care deservesc autocamioane (inclusiv asimilatele acestora) cu capacitatea de transport de cel puțin 10 tone.
Pentru perioada de după 01.03.1990 prin avize ulterioare s-au completat dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 poziția 208 din Anexa II astfel cum se arată în scrisoarea nr.96 din 12.04.1996 și apoi Scrisoarea nr. 125 /DA /18.03.1995.
Prin scrisoarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 96 din 12.04.1996 înregistrată la Direcția Muncii și Protecției Sociale sub nr. 110.084 din 08.05.1996 s-a arătat că șoferii care deservesc autocamioane cu capacitate de cel puțin 4 tone lucrează în condiții similare cu cei prevăzuți la poziția 208 din Anexa nr. II la Ordinul nr. 50/1990 completat cu avizele ulterioare. S-a recunoscut beneficiul pentru aceste persoane încadrate în sectoarele economiei naționale în sensul că s-a recunoscut încadrarea activității acestora în grupa a II- de muncă.
Prin Scrisoarea 125/2 A din 18.03.1995 s-a recunoscut încadrarea activității grupei a II-a de muncă pentru șoferii care conduc autocamioane de cel puțin 4 tone avându-se în vedere efortul fizic presupus de această activitate.
Prin scrisoarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 96 din 12.04.1996 înregistrată la Direcția Muncii și Protecției Sociale sub nr. 110.084 din 08.05.1996 s-a arătat că șoferii care deservesc autocamioane cu capacitate de cel puțin 4 tone lucrează în condiții similare cu cei prevăzuți la poziția 208 din Anexa nr. II la Ordinul nr. 50/1990 completat cu avizele ulterioare .S-a recunoscut beneficiul pentru aceste persoane încadrate în sectoarele economiei naționale în sensul că s-a recunoscut încadrarea activității acestora în grupa a II- de muncă.
Prin Scrisoarea nr. 2704 din 11.10.1995 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale s-a aprobat ca și șoferii care deservesc alte tipuri de autocamioane cu capacitate de transport de cel puțin 4 tone să beneficieze de grupa a II-a de muncă, respectiv șoferii de pe autobasculante, autocamioane cu HIAB ( instalație hidraulică de ridicat și încărcat), autocisterne, autospecializate în transport de containere și autovidanje .
Cum, reclamantul a desfășurat activitate în astfel de condiții - rezultă că este întemeiată solicitarea acestuia de a i se reconstitui vechimea în muncă în sensul de a i se recunoaște că a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă în intervalul 1.09.1977-1.04.1986 în care reclamantul a avut calitatea de șofer-instructor pe autocamion cu o capacitate de peste 5 tone constituie vechime în grupa II de muncă, în procent de 100%,respectiv în 1.04.1986-1.04.2001 în care reclamantul a avut calitatea de șofer pe autocamion cu o capacitate de 10 tone constituie vechime în grupa a II a de muncă, în procent de 100%.
Cum reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată ,în temeiul art. 452 C. pr. civ va respinge acest capăt de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea în constatare formulată de reclamantul Gemiga P_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat in Mun. B_______, _______________________. 14, scara C, ____________, Jud. B_______, în contradictoriu cu pârâta U.M. xxxxx B_______ cu sediul in Mun. B_______, cu sediul în _____________________. 62, Loc. B_______, Jud. B_______, Cod poștal: xxxxxx.
Constată că perioada :1.09.1977-1.04.1986 în care reclamantul a avut calitatea de șofer-instructor pe autocamion cu o capacitate de peste 5 tone constituie vechime în grupa II de muncă, în procent de 100%.
Constată că perioada :1.04.1986-1.04.2001 în care reclamantul a avut calitatea de șofer pe autocamion cu o capacitate de 10 tone constituie vechime în grupa II de muncă, în procent de 100%.
Respinge acțiunea în constatare formulată de reclamantul Gemiga P____ în contradictoriu cu pârâta C___ Județeană de pensii B_______ pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.
Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul B_______.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2015.
Cu aceeași opinie
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
P________ I____ P________ E____, C_______ D_____ P_______ R______
Red.P.I./30.04.2015
Tehnored.P.R./30.04.2015
Ex.4