Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 4122/2013
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C______ Uncheașu
Asistent judiciar Nicolița T_______
Asistent judiciar Ș______ I____
Grefier M____ Ș_____
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant C______ I__ cu domiciliul în C______, _____________________ M____, _____________, _____________, județul D___, în contradictoriu cu pârât S.C. E____________ S.A., cu sediul în C______, _______________________. 80 , județul D___.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamantul asistat de avocat D___ C_______, martorul D____ M____, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul reclamantului depune la dosar copia carnetului de muncă al martorului care are grupa de muncă recunoscută de unitate.
Instanța procedează la audierea martorului D____ M____, sub prestare de jurământ, iar a cărui declarație a fost consemnată în scris și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată finalizată faza procesuală de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în cauză.
Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiunii formulată în cauză, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
La data de 15 11 2011, reclamantul C______ I__ a chemat in judecată pârâta ___________________________, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta, să constate și să elibereze o adeverință din care să rezulte că a lucrat în grupa a II-a de muncă în perioada 01 01 1988 – 31 03 2001, în conformitate cu legislația în vigoare.
In motivare arată că în perioada 01 08 1973 – 23 10 1980 și 28 04 1982 – 31 12 1987 a lucrat în cadrul Diviziei Aparataj, Atelierul Construcții Metalice, în meseria de sudor, primind grupa a II-a de muncă, așa cum rezultă din adeverința nr. 7304/22 02 2010 , în procent de 100%.
După data de 31 12 1987, arată că a fost promovat în funcția de tehnician, desfășurându-și activitatea în cadrul aceluiași atelier de Construcții metalice desfășurând activitatea de aprovizionare cu material a locurilor de muncă încadrate la grupa a II-a de muncă.
In toată această activitate a fost afectat de aceleași noxe și condiții de muncă grele, dar unitatea pârâtă refuză să îi mai acorde grupa a II-a de muncă .
In dovedirea celor susținute, a depus la dosar în copie cartea de muncă ,adeverința nr. 7304/2010, solicitând totodată proba cu acte, martori sau expertiză judiciară dacă este nevoie.
La data de 08 12 2011, pârâta ___________________________ a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate, deoarece este neîntemeiată.
Mai arată că, reclamantul din sudor a trecut în funcția de tehnician, și nemaifăcînd aceeași operațiune de sudură și nemaisuportând aceleași noxe, comisiile au considerat că nu mai este oportună încadrarea în grupa a II-a de muncă .
Mai arată că la celelalte divizii (Trafo și LDE ex.) au fost încadrați tehnicieni care se ocupau cu aprovizionarea de material pentru secțiile de construcții metalice, dar numai în procent de 70% din activitate, deoarece s-a considerat de comisii că 30% din timp îl desfășoară la magaziile de materiale din cadrul ________________________________, plata și ridicarea materialelor.
La atelierul de construcții metalice al fabricii Aparataj, nu s-a considerat necesar ca tehnicienii și pregătitorii completatori care făceau activitatea de aprovizionare să fie încadrați în grupa a II-a de muncă, întrucât acesta era atributul comisiei. In dovedire, a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de ambele părți.
Prin încheierea din data de 27.02.2012, s-a dispus încuviințarea probei testimoniale și a fost audiat martorul M________ M___ a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Prin sentința nr. 1557/09.04.2012, Tribunalul D___ a respins acțiunea așa cum a fost formulată de reclamantul C______ I__.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, aratând că potrivit art. 261 pct. 5 Cod de Procedură Civilă, hotărârea judecătoreacă trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților ,, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților,,
S-a aratat că prin acțiunea introductivă s-a formulat o cerere de probatorii ce nu a fost pusă în discuția părților și asupra căreia nu s-a pronunțat .
S-a mai aratat, că instanța nu a avut în vedere depoziția martorului audiat în cauză , care a arătat că reclamantul a lucrat în aceeasi condiții de muncă și după schimbarea funcției de sudor în tehnician.
Prin acțiunea formulată în fata instanței de fond, a solicitat să se constate că în perioada 01. 01. 1988 – 31. 03. 2001, activitatea pe care a desfășurat-o se încadrează în grupa a II-a de muncă, potrivit Anexei II din Ordinului 50/1990 si obligarea paratei-intimate să-i elibereze o adeverința în acest sens.
S-a aratat că, a solicitat încuviințarea probei testimoniale pentru a dovedi condițiile efective in care a desfășurat activitatea in toata aceasta perioada.
Instanța a soluționat cauza, respingând acțiunea ca neîntemeiata, în considerente reținând ca nu a fost nominalizata in tabele de către conducerea unităților împreuna cu sindicatele libere din unități.
Intimata, nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs.
Prin decizia nr. xxxxx/29.11.2012 Curtea de Apel C______ a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanță motivând că prima instanță nu a verificat dacă reclamantul, fiind tehnician, a lucrat în aceleași condiții de noxe ca și beneficiarii Ord. 50/1990 de la același angajator.
S-a aratat că motivul pentru care instanța de fond a hotărât să respingă cererea a fost acela că nu se poate reține încadrarea locului de muncă al reclamantului în grupa a II-a de muncă, deoarece locul de muncă nu a fost nominalizat de către unitate ca fiind încadrat în aceste condiții.
Cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, deși cererea de chemare în judecată nu conține toate elementele obligatorii prevăzute de art. 112 pct. 4 din Codul de procedură civilă, respectiv nu este indicat temeiul juridic al cererii.
La termenul din data de 18.02.2013 reclamantul și-a precizat cererea cu privire la temeiul juridic aratând că activitatea desfășurată se încadrează în grupa a II a de muncă conform Ordinul 50/1990, anexa II coroborat cu poziția 34, 41și 160
La termenul din data de 29.04.2013 a fost audiat martorul D____ M____ a cărui declarație a fost consemnată în scris și atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să se constate că activitatea desfășurată în cadrul unității pârâte în perioada 01 01 1988 – 31 03 2001 se încadrează în grupa a II a de muncă conform Ordinului 50/1990 în procent de 100% din timpul de lucru, prcum și obligarea pârâtei să elibereze reclamantului adeverința în acest sens.
Reclamantul a fost salariatul unității pârâte în perioada solicitată, în meseria de sudor și tehnician în cadrul Diviziei Aparataj, Atelierul Construcții Metalice, asa cum reiese din carnetul de muncă depus la dosar.
Reclamantului i-a fost recunoscută grupa a II a de muncă pe perioada 01 08 1973 – 23 10 1980 și 28 04 1982 – 31 12 1987 când lucrat în cadrul Diviziei Aparataj, Atelierul Construcții Metalice, în meseria de sudor, așa cum rezultă din adeverința nr. 7304/22 02 2010 , în procent de 100%.
Din data de 31 12 1987, reclamantul a fost promovat în funcția de tehnician, desfășurându-și activitatea în cadrul aceluiași atelier de Construcții metalice desfășurând activitatea de aprovizionare cu material a locurilor de muncă încadrate la grupa a II-a de muncă.
Din proba testimonială administrată în cauză, coroborată cu înscrisurile depuse la dosar, reiese că reclamantul a realizat operațiuni ce se încadrează în grupa a II a de muncă potrivit Ordinului 50/1990 anexa 2, pct . 160, aceste operațiuni fiind executate în tot timpul programului de lucru.
Astfel, din depozițiile martorilor audiați, M________ M___, și D____ M____ care au fost colegi de muncă cu reclamantul și au lucrat în aceeasi secție și în acelesi condiții de muncă și după schimbarea funcției din sudor în tehnician reiese faptul că activitățile desfășurate de acesta erau de încărcări – descărcări și manipulare a materiilor prime, semifabricatelor, produselor finite și combustibililor .
Tot din declaratiile martorilor, care au fost colegi de muncă ai reclamantului, reiese faptul că activitatea desfășurată în condiții descrise se exercita pe tot parcursul programului de lucru în procent de 100%.
Din întregul probatoriu administrat în cauză, rezultă că încadrarea nu s-a făcut într-un mod inechitabil, de vreme ce doar pentru anumite perioade reclamantul, care desfășura munca de sudor, la același loc de muncă, a beneficiat de această încadrare desi unitatea pârâta nu a făcut dovada că s-au schimabat condițiile de muncă
Fată de considerentele expuse, instanța va admite acțiunea și va constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx01 în cadrul unității pârâte se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100 % în temeiul anexei nr. II la Ordinul 50/1990 poziția 160.
Va obliga pârâta să elibereze reclamntului adeverință în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cerere formulată de reclamantul C______ I__ cu domiciliul în C______, ______________________ M____ , ______________, _____________, județul D___ în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. E____________ S.A. cu sediul C______, ________________________. 80.
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx01 în cadrul unității pârâte se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100 % în temeiul anexei nr. II la Ordinul 50/1990 poziția 160.
Obligă pârâta să elibereze reclamntului adeverință în acest sens.
Definitivă
Cu recurs în 10 zile de la comuncicare
Pronunțată în ședința publică de la 29.04.2013
P_________ Asistenți judiciari Grefier,
C______ Uncheașu Nicolița T_______ Ș______ I____ Ș.M____
Red.jud C.C.
4.ex./28.05.2013