Cod operator: xxxxx

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SATU M___

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 513/_____________________> Ședința publică de la 21 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A____ D_____

Judecător R_____ M____ E____ C____

Grefier A______ A______ F____

Pe rol fiind judecarea apelului în materia C_________ administrativ și fiscal formulat de către apelantul – petent G_______ T______ ROMANIA SA, cu sediul în București, șoseaua București – Ploiești, nr. 7A, __________________ sentinței civile nr. 1043 din data de 03.03.2014 pronunțată de către Judecătoria Satu M___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul C___________ J_______ PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR SATU M___, cu sediul în Satu M___, _______________________. 3, jud. Satu M___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție protecția consumatorului.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care.

Președintele completului de judecată, verificând personal constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Totodată, se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc la data de 14.11.2014, dată la care susținerile părților au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrată din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea la data de azi.

Când în urma deliberării.

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1043/03.03.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M___ în XXXXXXXXXXXXXX, s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta G_______ T______ ROMANIA S.A., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXX, C__ xxxxxxxx, cu sediul în București, sector 1, ___________________________. 7A, ___________ contradictoriu intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, prin C___________ JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR SATU M___, cu sediul în Satu M___, _______________________. 3, jud. Satu M___, cod fiscal xxxxxxxx, împotriva procesului-verbal de contravenție cu __________, nr. xxxxxxx/30.09.2013.

S-a redus amenda aplicată pentru fapta prevăzută și sancționată de art. 20, alin. (3) din OG nr. 21/1992, raportat la art. 50, lit. d) din același act normativ, de la suma de 3.000 lei la suma de 1.000 lei.

S-a înlocuit amenda în cuantum de 5.000 lei, aplicată pentru fapta prevăzută și sancționată de art. 9 din OG nr. 21/1992, raportat la art. 50, lit. c) din același act normativ, cu sancțiunea avertismentului, menținându-se în rest dispozițiile procesului verbal atacat; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal cu __________, nr. xxxxxxx/30.09.2013 (filele 6-9), întocmit de către agentul constatator din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor – C___________ Județean pentru Protecția Consumatorilor Satu M___, petenta S.C. G_______ T______ Romania S.A. a fost sancționată cu avertisment, amendă în cuantum de 3.000 lei, respectiv cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 9, art. 11 din Legea nr. 449/2013, a prevederilor art. 20, alin. (3) din OG nr. 21/1992, respectiv a prevederilor art. 9 din OG nr. 21/1992, urmare a reclamației cu privire la terminalul de telefonie mobilă marca Samsung I9001 Galaxy S Plus. Astfel, în urma controlului din data de 25.09.2013, efectuat la M______ G_______ (în Satu M___, _________________, nr.9, jud.Satu M___), aparținând de S.C. G_______ T______ România S.A., s-a constatat că, deși operatorului economic i-a fost solicitată, conform invitației, declarația de conformitate, acesta nu a prezentat declarația, care trebuie să fie disponibilă/existentă în dosarul tehnic de conformitate existent la importator/producător; prin urmare, nefiind atestată conformitatea produsului cu cerințele esențiale ale HG nr.457/2003 și HG nr.928/2007, s-a constatat că au fost încălcate prevederile art.20 alin.(3) din OG nr.21/1992. De asemenea, s-a mai constatat faptul că certificatul de garanție nu conține identitatea emitentului acestuia în calitatea sa de importator/producător, nefiind autentificat prin semnătură și stampilă de către acesta, iar, mai mult, redactarea certificatului de garanție nu este clară, textul nefiind ușor lizibil, mărimea fontului utilizat la redactare fiind mai mic de 10, contrar prevederilor Ordinului nr. 92/2007 și Normei ANPC aferente – fapte ce contravin prevederilor art. 20, alin. (3) din OG nr. 21/1992.

Potrivit procesului-verbal de contravenție, s-a mai constatat că terminalul care face obiectul reclamației a fost predat de către consumator vânzătorului de trei ori pentru aceeași defecțiune manifestată, fără ca, însă, consumatorul să beneficieze nici de repararea produsului, nici de înlocuirea acestuia; cu ocazia celei de-a doua intervenții, a fost depășit termenul de maxim 15 zile – faptele contravenind dispozițiilor art. 9, art. 10 și art. 11 din Legea nr. 449/2003. Cu ocazia celei de-a treia intervenții service, unitatea service (și nu vânzătorul care are relație directă cu consumatorul și e parte contractantă a contractului - certificatului de garanție), a întocmit un proces-verbal de constatare prin care a anulat în mod abuziv garanția, unitatea service nefiind parte contractantă a certificatului de garanție, menționând tardiv, evaziv și nerelevant: „urme de contact cu lichid”, deci culpa utilizatorului. Anularea garanției este efectuată de către o parte nesemnatară a contractului/certificatului de garanție. Anularea garanției are loc la a 3-a sesizare a aceleași defecțiuni, defecțiune neremediată cu ocazia primelor două sesizări ale consumatorului. Cu privire la aceste din urmă aspecte, s-a reținut încălcarea prevederilor art. 9 din OG nr. 21/1992.

Instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul prevăzut de art.31, alin.(1) din OG nr.2/2001 (15 zile de la înmânarea sau comunicarea procesului-verbal), raportat la art.181, alin.(1), pct.2, alin.(2) și art.183, alin.(1) C.proc.civ., procesul-verbal fiind comunicat petentei în data de 04.10.2013 (fila 50).

Verificând, potrivit art. 34, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise, în măsura în care instanța respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G. nr.2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

În ceea ce primește prima faptă reținută în sarcina petentei, instanța a reținut că, potrivit art.11 din Legea nr.449/2003, (1) În cazul lipsei conformității, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului în primul rând repararea produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fără plată, cu excepția situației în care măsura este imposibilă sau disproporționată. (2) O măsură reparatorie va fi considerată ca disproporționată, dacă ea impune vânzătorului costuri care sunt nerezonabile în comparație cu cealaltă măsură reparatorie, luându-se în considerare: a) valoarea pe care ar fi avut-o produsele dacă nu ar fi existat lipsa de conformitate; b) importanța lipsei de conformitate; c) dacă cealaltă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient semnificativ pentru consumator. (3) O măsură reparatorie va fi considerată ca imposibilă dacă vânzătorul nu are un produs identic pentru înlocuire. (4) Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord între vânzător și consumator, și fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor și scopul pentru care acesta a solicitat produsele. (3) O măsură reparatorie va fi considerată ca imposibilă dacă vânzătorul nu poate asigura produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb pentru reparare, inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.(4) Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător și consumator, și fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor și scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp stabilită nu poate depăși 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoștință vânzătorului lipsa de conformitate a produsului. (5) În cazul reparării produsului, în acesta vor fi montate numai piese noi.

Referitor la această contravenție, instanța a mai reținut că, potrivit art.12, alin.(1) și (2) din OG nr.21/1992, (1) Consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor sau prestatorilor de servicii remedierea ori înlocuirea gratuită a produselor și serviciilor obținute, precum și despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficiențelor constatate în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate. După expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor/serviciilor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare a acestora. (2) Vânzătorul sau prestatorul de servicii suportă toate cheltuielile legate de aceste deficiențe, situație care nu îl exonerează de răspundere pe producător în relația cu acesta. De asemenea, art.13 din același act normativ prevede că remedierea deficiențelor apărute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate și care nu sunt imputabile consumatorului se face în termen de maximum 15 zile din momentul când operatorul economic a luat la cunoștință de deficiențele respective. În cazul unor vicii ascunse, termenul maxim stabilit la alin. (1) curge de la data finalizării expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru.

Raportat la aceste prevederi, instanța a constatat că petenta nu a făcut dovada contrară celor constatate prin procesul-verbal, iar starea de fapt invocată prin plângere nu se coroborează cu actele de la dosar. Astfel, din fișele de reparație depuse de petentă (filele 10-12), rezultă că, abia la a treia verificare în unitatea service, s-a semnalat contactul cu lichid. În fișele de reparație din data de 19.02.2013 și 11.06 2013 nu au fost menționate aspectele invocate de petentă prin plângere.

Cu atât mai mult cu cât, cu ocazia primelor două intervenții, nu au fost consemnate aspecte care să atragă incidența unui caz de anulare a garanției din culpa consumatorului, în mod evident neaducerea produsului la conformitate a condus la prejudicierea acestuia din urmă. Așadar, instanța a reținut că petenta nu a făcut dovada faptului că și-a îndeplinit obligația de aducere la conformitate a terminalului raportat la prevederile legale menționate mai sus, astfel încât, sub aspectul acestei contravenții, instanța constată ca fiind întemeiat procesul-verbal de contravenție.

Referitor la cea de-a doua faptă reținută în sarcina petentei, instanța a reținut că, potrivit art.20, alin.(3) din OG nr.21/1992, produsele de folosință îndelungată trebuie să fie însoțite de certificatul de garanție și, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declarația de conformitate, precum și de cartea tehnică ori de instrucțiunile de folosire, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de producător. Încălcarea acestei obligații se sancționează contravențional conform art. 50, alin. (1), lit. d) din același act normativ, cu amendă contravențională de la amendă contravențională de la 1.000 lei la 10.000 lei.

Prin raportare la prevederile art. 20, alin. (1) și (2), respectiv art. 21, alin. (2) din Legea nr.449/2003, petenta a apreciat că nu există obligația existenței semnăturii și ștampilei producătorului pe certificatul de garanție. Interpretarea prevederilor menționate de către petentă nu poate fi primită pentru a se concluziona cu privire la o greșită reținere a încălcării art. 20, alin. (3) din OG nr. 21/1992 în condițiile în care, după cum a arătat intimata, deși operatorului economic i-a fost solicitată, conform invitației, declarația de conformitate, acesta nu a prezentat declarația (care trebuie să fie disponibilă/existentă în dosarul tehnic de conformitate existent la importator/producător). Prezentarea ulterioară a unei declarații a S.C. Samsung Electronics Romania S.R.L., în sensul că manualul de utilizare a fiecărui telefon marca Samsung conține pe ultima pagină a acestuia declarația de conformitate (fila 23), nu face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal, neputând nicidecum conduce la anularea acestuia.

Or, prevederile art. 20, alin. (3) din OG nr. 21/1992 sunt neechivoce cu privire la necesitatea însoțirii produselor de folosință îndelungată de anumite documente (printre care și certificatul de garanție, respectiv declarația de conformitate), eliberate de către producător. Așadar, instanța a constatat că petenta nu a făcut dovada contrară a celor reținute în procesul-verbal nici sub aspectul acestei contravenții reținute în sarcina sa, apărările sale nefiind de natură a înlătura răspunderea contravențională.

În ceea ce privește ce-a de-a treia faptă reținută în sarcina petentei, instanța a constatat că, în conformitate cu prevederile art.9 din OG nr.21/1992, operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive. Încălcarea acestei obligații se sancționează contravențional conform art. 50, alin. (1), lit. c) din același act normativ, cu amendă contravențională de la 2.000 lei la 20.000 lei.

În primul rând, sub aspectul analizei caracterului abuziv, instanța a reținut că nu prezintă relevanță ideea subliniată de petentă, referitoare la culpa consumatorului, care a atras anularea garanției conform mențiunilor din certificatul de garanție. Raportat la aspectele menționate în procesul-verbal (respectiv, anularea garanției de către unitatea service care nu este semnatară a certificatului de garanție, constatarea culpei consumatorului în absența acestuia), instanța a constatat că în mod corect a fost reținută încălcarea art. 9 din OG nr. 21/1992.

În al doilea rând, sub aspectul analizei caracterului abuziv al conduitei petentei, instanța a înlăturat apărarea acesteia referitoare la imposibilitatea constatării unor defecțiuni pe loc, în orice magazin. Distanța dintre unitatea service și magazinul unde s-a prezentat consumatorul nu poate conduce la încălcarea drepturilor acestuia doar pentru faptul că, pentru constatarea unor defecțiuni, sunt necesare personal de specialitate și aparatură tehnică adecvată. Faptul că, pentru efectuarea transportului telefoanelor mobile, petenta are reglementate prevederi stricte (filele 16-17) nu poate conduce la o altă concluzie, în condițiile în care consumatorul nu are niciun rol în determinarea clauzelor contractuale dintre petentă și o terță persoană (filele 18-22) ori în verificarea respectării acestora.

Chiar dacă nu există o normă legală care să impună furnizorului să procedeze la constatarea defecțiunilor unui terminal pe loc sau la efectuarea de reparații în localitatea unde se prezintă un terminal pentru constatare daune, instanța a constatat că practica utilizată în speță de petentă a fost abuzivă. Anularea garanției de către unitatea service, în absența consumatorului și fără o prealabilă consultare a acestuia, încalcă principiile edictate de art. 9 din OG nr. 21/1992, astfel cum s-a constatat și în procesul-verbal de contravenție.

Față de considerentele de mai sus, instanța a constatat că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic sub aspectul tuturor faptelor reținute în sarcina petentei.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art.21, alin.(3) din OG nr. 2/2001, instanța a reținut că agentul a aplicat avertisment pentru încălcarea prevederilor art.11 din Legea nr.449/2003, astfel încât nu se poate pune problema aplicării unei sancțiuni disproporționate în raport cu gravitatea faptei.

Însă, sub aspectul ultimelor două contravenții reținute în sarcina petentei, instanța a constatat că se impune reindividualizarea sancțiunii. Conform art.21, alin.(3) din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. De asemenea, potrivit art. 5, alin. (5) din OG nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În procesul-verbal nu se face referire la împrejurări de natură a conduce la concluzia că sancțiunea amenzii minime prevăzute de lege nu ar fi fost suficientă pentru atingerea scopului preventiv-educativ al normei încălcate, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada existenței unor abateri anterioare similare. D____ urmare, instanța a apreciat că scopul preventiv și educativ al normei poate fi atins și prin aplicarea amenzii minime prevăzute de textul de lege în cazul contravenției prevăzute și sancționată de art.20, alin.(3) din OG nr.21/1992, raportat la art.50, lit.d) din același act normativ, sens în care a redus amenda aplicată de la suma de 3.000 lei la suma de 1.000 lei.

În ceea ce privește ultima faptă reținută în sarcina petentei, instanța a reținut că, deși fapta – in abstracto – prezintă un grad de pericol ridicat, față de aprecierea făcută de legiuitor, sancționarea petentei cu amendă în cuantum de 5.000 lei este disproporționată, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada existenței unor abateri anterioare similare. La individualizarea sancțiunii, instanța a avut în vedere și probele cu fotografiile depuse de petentă în probațiune, necontestate de intimată (filele 14-15), din care rezultă, într-adevăr, că terminalul în discuție a fost supus în timp unui proces de coroziune datorat contactului cu lichid (urmele prezente neputând fi datorate unei interacțiuni recente). Astfel, chiar dacă modul în care s-a anulat garanția contravine prevederilor art.9 din OG nr.21/1992, pentru considerentele arătate mai sus, instanța a reținut că toate aspectele semnalate de petentă sunt relevante pentru reindividualizarea sancțiunii, sens în care a înlocuit amenda în cuantum de 5.000 lei, aplicată pentru fapta prevăzută și sancționată de art.9 din OG nr.21/1992, raportat la art.50, lit.c) din același act normativ, cu sancțiunea avertismentului, menținând în rest dispozițiile procesului-verbal atacat. Nefiind solicitate cheltuieli de judecată, instanța a luat act de această împrejurare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen petenta ___________________________ SA, solicitând instanței să dispună admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii atacate în ceea ce privește menținerea măsurilor suplimentare din procesul verbal; pe fondul cauzei, anularea în parte a procesului verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx din data de 30.09.2013, emis de C___________ Județean pentru Protecția Consumatorilor Satu M___ (atașat plângerii ca Anexa 1 si denumit în continuare "Procesul verbal"), în ceea ce privește măsurile suplimentare dispuse prin cap.K al procesului verbal, respectiv anularea măsurii de înlocuire a telefonului mobil în cauză sau de restituire a contravalorii acestuia.

În motivarea în fapt a cererii de apel, apelanta arată că petentul A_____ S______ a achiziționat la data de 10.10.2012, de la magazinul G_______ situat în Satu M___, __________________ nr.5 un produs marca Samsung GT-I9001 Galaxy S Plus, care a fost trimis de trei ori de ea, spre reparare, service-ului autorizat Samsung, respectiv la data de:

1. 19.02.2013, petentul reclamând probleme legate de autonomia produsului, de încărcarea acestuia precum si probleme de soft. Produsului i s-a înlocuit conectorul USB si a beneficiat de un up-date de soft (conform Fisei de reparație atașata plângerii ca Anexa 2);

2. 11.06.2013, petentul reclamând probleme legate de soft. Ca si data anterioară, produsul a beneficiat de înlocuirea conectorului USB si de un up-date de soft (conform Fișei de reparație atașata plângerii ca Anexa 3);

3. 06.09.2013, petentul reclamând probleme legate de încărcarea produsului precum și probleme de soft. Service-ul autorizat Samsung a anulat garanția aferentă acestui produs pe motivul contactului cu lichid (conform Fisei de reparație atașată plângerii ca Anexa 4).

În acest context, arată că reprezentanții CJPC Satu M___ au întocmit procesul verbal si, în consecință, G_______ a fost amendată, în baza art.50 lit.c din OG nr.21/1992 privind protecția consumatorului, cu suma de 3000 RON, respectiv 5000 RON pentru încălcarea art.20 (3) și art.9 din Ordonanța de guvern mai sus amintită, considerându-se, printre altele, că scoaterea din garanție a fost un "demers [...] incorect si abuziv" care creează, "în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care aduce în mod direct atingere intereselor legitime ale consumatorului practica fiind una incorectă si abuzivă", apelanta fiind obligată, ca măsura suplimentară, să revină asupra anularii garanției si să asigure fie înlocuirea telefonului mobil în cauză fie restituirea contravalorii acestuia.

Precizează că plângerea împotriva procesului-verbal a fost admisă în parte de Judecătoria Satu M___ care, în sentința emisă, a hotărât să:

- reducă amenda aplicată pentru fapta prevăzută și sancționată de art.20 (3) din OG nr.21/1992 privind protecția consumatorului, raportat la art.50 lit.c din același act normativ, de la suma de 3000 lei la suma de 1000 lei;

- înlocuiască amenda în cuantum de 5000 RON aplicată pentru fapta prevăzută si sancționată de art.9 din OG 21/1992 privind protecția consumatorului, raportat la art.50 lit.c din același act normativ, cu sancțiunea avertismentului;

- mențină în rest dispozițiile procesului verbal, implicit măsura înlocuirii telefonului mobil în cauza sau restituirea contravalorii acestuia.

Față de acest ultim aspect, respectiv menținerea măsurii de înlocuire a telefonului mobil în cauză sau restituirea contravalorii acestuia, apelanta solicită a se lua în considerare următoarele contraargumente:

1. Față de argumentul instanței potrivit căruia petentul nu ar fi beneficiat nici de reparare nici de înlocuirea telefonului său mobil, apelanta reia susținerea din plângerea depusă și menționează că, până la măsura anulării garanției, produsului i-a fost înlocuit conectorul USB de două ori în încercarea de a combate extinderea coroziunii cauzate de contactul cu lichid si de a prelungi durata de funcționare a telefonului mobil.

2. Tocmai pentru că petentul a beneficiat, de două ori, de repararea produsului său, acesta a putut fi utilizat, suplimentar, din februarie 2013 până în septembrie 2013 când efectele coroziunii nu au mai putut fi înlăturate. De altfel, apelanta arată că însăși instanța admite în sentință că "din fotografiile depuse de petentă în probațiune, necontestate de intimată (filele 14-15)...rezultă că într-adevăr terminalul în discuție a fost supus în timp unui proces de coroziune datorat contactului cu lichid (urmele prezente neputând fi datorate unei interacțiuni recente)."

De aceea, apelanta arată că nu înțelege și nu poate primi concluziile instanței potrivit cărora petentul nu ar fi beneficiat de repararea produsului sau că apelanta "nu a făcut dovada faptului că și-a îndeplinit obligația de aducere la conformitate a terminalului...".

3. De asemenea, apelanta arată că nu poate primi nici argumentul instanței potrivit căruia nu prezintă relevanță ideea referitoare la culpa consumatorului (pagina 10 a Sentinței) întrucât dacă, la ultima intervenție tehnică, produsul a fost scos din garanție, această măsură a fost luată nu abuziv, așa cum s-a reținut, ci în limitele Certificatului de garanție aferent produsului. Obligația vânzătorului de reparare sau de înlocuire a unui produs nu poate si nici nu este considerată de legislația în vigoare ca fiind absolută, fără condiționări si/sau limitări. Reiterează apelanta faptul că în conformitate cu Legea 449/203 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, garanția este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant, în condițiile specificate în declarațiile referitoare la garanție și în publicitatea aferentă.

Or, conform garanției oferite de producătorul telefonului, respectiv conform Certificatului de garanție primit de petent la momentul achiziționării telefonului si al cărui conținut a fost cunoscut de acesta, cazul în care produsul prezintă urme de contact cu lichid este menționat printre situațiile care atrag scoaterea din garanție a Produsului, (a atașat plângerii, în acest sens, o copie a Certificatului de garanție Samsung - Anexa 5).

4. Contactul cu lichid este un fapt ce poate fi demonstrat cu ușurință de orice service autorizat, arată apelanta, abuzul în ceea ce privește anularea garanției - abuz pentru care a fost sancționată - nefiind ușor de comis. O contraexpertiză care să confirme/infirme decizia unității service ar fi fost o măsură mai mult decât binevenită.

5. Apelanta arată că nu înțelege, de asemenea, de ce service-ul autorizat este considerat de instanță ca fiind terța parte față de certificatul de garanție în condițiile în care acesta este departament specializat al ei. Anularea garanției s-a făcut așadar de vânzătorul produsului si, chiar dacă ar fi fost vorba de un service independent de apelantă, anularea garanției tot nu ar fi putut fi considerată abuzivă de vreme ce 1. garanția este o obligație legală a vânzătorului si nu un contract între părți; 2. pe certificatul de garanție sunt menționate în mod expres, de către producător, service-urile autorizate de acesta să efectueze reparații si să decidă înlocuirea unui produs, ca urmare a imposibilității de reparare, sau scoaterea acestuia din garanție.

6. În continuarea ideii de mai sus, apelanta subliniază un alt aspect omis de prima instanță, acela că service-ul implicat (în cazul de față, chiar vânzătorul produsului) în diagnosticarea problemelor telefonului mobil este unul autorizat de producătorul Samsung care, prin audit-uri repetate de-a lungul anului, controlează ca activitatea acestui service autorizat să se desfășoare în conformitate cu procedurile sale si cu principiile impuse de legislația privind protecția consumatorului. În opinia ei, arată apelanta, calitatea de service autorizat ar fi trebuit să constituie cel puțin o prezumție relativă în ceea ce privește corectitudinea constatării contactului cu lichid asupra telefonului mobil, prezumție răsturnată, așa cum menționează mai sus, doar de o contra-expertiză tehnică efectuată de alt service autorizat.

7. În ceea ce privește faptul că petentul nu a fost prezent la momentul reparării și nici consultat în prealabil cu privire la scoaterea produsului sau din garanție, apelanta menționează că:

a. nu există nicio obligație legală în sarcina ei cu privire la asigurarea prezentei consumatorului la momentul reparării/verificării tehnice a produsului său;

b. exceptându-i pe agenții comerciali care oferă reparații minime pe loc, niciun alt operator economic ce asigură, în conformitate cu obligațiile sale legale, servicii de reparații în garanție nu facilitează propriilor clienți prezenta la momentul verificării tehnice a produselor defecte, repararea acestora în prezența proprietarului lor sau consultarea acestora în privința reparației propriilor produse nefiind conformă cu uzanțele comerciale. În plus, ar fi dificil si costisitor în cazul de față, arată apelanta, având în vedere că majoritatea produselor comercializate de ea pe teritoriul întregii țări este transportată la București în vederea constatării și reparării defectelor, de către departamentul ei service.

În concluzie, având în vedere situația de fapt, prevederile Certificatului de garanție si ale Legii 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, în opinia apelantei:

- garanția nu a fost anulată în mod abuziv, pentru motivele de mai sus, rezoluția unității de service, de anulare a garanției, fiind luată în mod corect;

- menținerea măsurilor suplimentare dispuse prin cap.K al Procesului Verbal, respectiv măsura de înlocuire a telefonului mobil în cauză sau de restituire a contravalorii acestuia ar constitui o măsură disproporționată (în sensul Legii nr.449/2003 mai sus menționate) care ar impune apelantei costuri ce sunt nerezonabile si injuste în comparație cu situația de fapt, starea telefonului si mențiunile din Certificatul de garanție.

În drept, invocă dispozițiile O.G. nr. 2/2001, Legea 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, precum și pe cele ale Codului de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.

În motivare intimatul arată că sentința atacată este temeinică și legală. Astfel:

În primul rând, atât pe parcursul judecării fondului cauzei cât si din probatoriul existent la dosarul cauzei apelanta nu a adus probe care să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal de constatare a contravenției.

De asemenea prin motivele de apel apelanta nu face decât să reitereze din nou motivele care au stat la baza plângerii contravenționale.

Din aceste considerente, intimatul învederează următoarele aspecte:

Așa cum corect a apreciat si instanța de fond, consumatorul a reclamat de 3 ori deficiența produsului. Acest fapt reiese din certificatul de garanție si din documentele de recepție terminal. După fiecare intervenție defecțiunea reclamată de consumator s-a manifestat în continuare.

Astfel conform art.10 din Legea 449/2003: „Art.10.- În cazul lipsei conformității, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului să i se aducă produsul la conformitate, fără plată, prin reparare sau înlocuire, conform art.11, sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a prețului ori de rezoluțiunea contractului privind acest produs, în condițiile art.13 si 14.@"

Deoarece consumatorul nu a beneficiat nici de repararea produsului nici de înlocuirea acestuia conform art.13 din Legea 449/2003: „Art.13. - Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare apretului sau rezoluțiunea contractului în oricare dintre următoarele cazuri:

a) dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;

b) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;

c) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, conform art.11 alin.(4), fără inconveniente semnificative pentru consumator."

Consideră intimatul faptul că măsura dispusă în procesul verbal este temeinică si corectă deoarece în această situație nu se poate vorbi despre o lipsă a conformității minore în condițiile în care produsul a fost supus la 3 intervenții după care defecțiunea a continuat să persiste.

De asemenea, în condițiile în care vânzătorul va proceda la înlocuirea produsului are obligația ca pentru produsul înlocuit să emită certificatul de garanție care să respecte dispozițiile legale la care a făcut referire în prezenta.

Consideră intimatul că cel prejudiciat în drepturile sale este consumatorul care a achiziționat produsul dar nu-l poate folosi pentru scopul pentru care a fost achiziționat el nebeneficiind nici de reparare, nici de înlocuire si nici de restituirea contravalorii produsului.

Învederează că operatorul economic trebuie să respecte legislația în vigoare si să ia toate măsurile legale care se impun pentru remedierea deficientelor constatate așa cum prevede OG nr.21/1992 (r2) coroborat cu Legea 449/2003 privind vânzarea produselor si garanțiilor asociate acestora.

Astfel, arată că instanța de fond reține în mod corect faptul că deși operatorului economic i-a fost solicitată conform invitației declarația de conformitate, acesta nu prezintă declarația, care trebuie să fie disponibilă / existentă în dosarul tehnic de conformitate existent la importator/producător.

Arată că nu se atestă conformitatea produsului cu cerințele esențiale ale HG nr.457/2003 si HG nr.928/2007.

De asemenea, arată că s-a mai constatat faptul că certificatul de garanție nu conține identitatea emitentului acestuia în calitatea sa de importator/producător, nefiind autentificat prin semnătură și ștampilă de către acesta.

Mai mult, arată că redactarea certificatului de garanție nu este clară, textul nefiind ușor lizibil, mărimea fontului utilizat la redactare fiind mai mic de 10 contrar prevederilor Ordinului 92/2007 si Normei ANPC aferente.

Aceste fapte contravin art.20 alin3 din OG 21/1992 care stipulează; „Art.20.3) Produsele de folosință îndelungată trebuie să fie însoțite de certificatul de garanție si, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declarația de conformitate, precum si de cartea tehnică ori de instrucțiunile de folosire, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de producător."

Precizează că tot corect mai reține instanța de fond si faptul că terminalul care face obiectul reclamației a fost predat de către consumator vânzătorului de trei (3) ori pentru aceeași defecțiune manifestată, fără ca, consumatorul să beneficieze nici de repararea produsului nici de înlocuirea acestuia.

Cu ocazia celei de-a 2-a intervenții a fost depășit termenul de maxim 15 zile.

Acest fapt contravine art.9,10 si 11 din Legea 449/2003 care stipulează: „Art.9. - Vânzătorul este răspunzător față de consumator pentru orice lipsă a conformității existenta la momentul când au fost livrate produsele.

Art.10.-În cazul lipsei conformității, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului să i se aducă produsul la conformitate, fără plată, prin reparare sau înlocuire, conform art.11, sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a prețului ori de rezoluțiunea contractului privind acest produs, în condițiile art.13 si 14.@

@Articolul a fost modificat prin art. I pct. 3 din O. U.G. nr. 174/2008.

Art.11. - (1) În cazul lipsei conformității, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului în primul rând repararea produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fără plată, cu excepția situației în care măsura este imposibilă sau disproporționată.@

(2) O măsura reparatorie va fi considerată ca disproporționată, dacă ea impune vânzătorului costuri care sunt nerezonabile în comparație cu cealaltă măsura reparatorie, luându-se în considerare:

a) valoarea pe care ar fi avut-o produsele dacă nu ar fi existat lipsa de conformitate;

b) importanța lipsei de conformitate;

c) dacă cealaltă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient semnificativ pentru consumator.

(3) O măsură reparatorie va fi considerată ca imposibilă dacă vânzătorul nu poate asigura produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb pentru reparare, inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.@

(4) Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător si consumator, si fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor si scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp stabilită nu poate depăși 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate a produsului.@

(5) În cazul reparării produsului, în acesta vor fi montate numai piese noi.@"

Cu ocazia celei de-a 3-a intervenții service, intimatul arată că unitatea service (si nu vânzătorul care are relație directă cu consumatorul si e parte contractantă a contractului certificatului de garanție) întocmește un proces verbal de constatare prin care anulează în mod abuziv garanție unitatea service nefiind parte contractantă a certificatului de garanție menționând tardiv evaziv și nerelevant: „urme de contact cu lichid„ deci culpa utilizatorului.

Precizează că anularea garanției este efectuată de către o parte nesemnatară a contractului/certificatului de garanție. Anularea garanției are loc la a 3-a sesizare a aceleași defecțiuni, defecțiune neremediată cu ocazia primelor două sesizări ale consumatorului.

De asemenea, arată intimatul, culpa utilizatorului nu a fost probată - dovedită si consemnată la momentul predării terminalului la magazin la vânzător, ci tardiv si nerelevant după un transport al acestuia de aproximativ 600 km de la Satu M___ - București si retur.

Urmele de contact cu lichid se evidențiază prin oxidare, dar fenomenul de oxidare a unui metal poate avea loc tot așa de bine si în urma contactului reacției cu oxigenul din aer al materialului semiconductor din care sunt fabricate componentele terminalului.

Față de aspectele menționate anterior, intimatul arată că demersul operatorului economic de a subscrie la anularea garanției si de a refuza înlocuirea sau restituirea contravalorii produsului este unul incorect, abuziv si creează în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, care aduce în mod direct atingere intereselor legitime ale consumatorului practica fiind una incorectă si abuzivă.

Acest fapt contravine art. 9 din OG 21/1992 care specifică: „Art. 9.-Operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii si să nu folosească practici comerciale abuzive."

Nu în ultimul rând, intimatul învederează faptul că ultimul paragraf din Legea 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora specifică: „Prezenta lege transpune prevederile Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 171 din 7 iulie 1999."

Învederează și faptul că normele procedurale sunt menite să slujească normele de drept substanțial și nicidecum să lase normele dreptului material fără aplicare sau fără eficiență practică, fiindcă actele juridice si implicit actele normative se interpretează în sensul producerii de efecte juridice si nicidecum în sensul neproducerii lor.

În drept, invocă dispozițiile art.205-208, Legea 449/2003, OG nr.21/1992, OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare si celelalte dispoziții legale la care a făcut referire.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și a dispozițiilor art. 479 Cod.pr.civ., instanța a apreciat că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a analizat procesul verbal de contravenție contestat sub aspectul temeiniciei acestuia.

Criticile apelantei privesc doar măsurile suplimentare dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenție, respectiv înlocuirea produsului sau restituirea contravalorii acestuia, apelanta apreciind că anularea garanției s-a realizat în limitele certificatului de garanție.

Cu privire la aceste aspecte, tribunalul reține, după cum rezultă din actele dosarului de fond, că până la ultima intervenție service, când a fost anulată garanția, produsul în cauză a mai fost prezentat de consumator cu aceeași defecțiune, fără a se constata existența vreunui caz de anulare a garanției. Cu toate acestea, nu s-a procedat la înlocuirea produsului, iar împrejurarea că produsul a suferit în mod succesiv defecțiuni, consumatorul sesizând vânzătorul cu aceleași deficiențe ale produsului denotă faptul că deficiențele nu au fost remediate iar apelanta nu și-a îndeplinit obligația de aducere la conformitate a terminalului.

Potrivit art.12 alin.1 din OG nr.21/1992, ,,consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor sau prestatorilor de servicii remedierea ori înlocuirea gratuită a produselor și serviciilor obținute, precum și despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficiențelor constatate în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate”, iar art.13 alin. 1 prevede că ,,remedierea deficiențelor apărute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate și care nu sunt imputabile consumatorului se face în termen de maximum 15 zile din momentul când operatorul economic a luat la cunoștință de deficiențele respective”.

Raportând aceste dispoziții legale la starea de fapt reținută, tribunalul apreciază că ca fiind legală măsura dispusă de agentul constatator al intimatei în sensul înlocuirii produsului sau restituirea contravalorii acestuia în termen de 15 zile de la comunicarea procesului verbal.

Prin urmare, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a reținut temeinicia procesului verbal de contravenție contestat și a respins plângerea formulată de petentă.

Față de considerentele de mai sus, constatând că apelul este neîntemeiat, în temeiul art.480 alin.1, art.453 C.proc.civ., art.34 alin.2 din OG nr.2/2001, tribunalul va respinge apelul declarat în cauză, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta S.C. G_______ T______ Romania S.A., cu sediul în București, ____________________________.7/A, ______________ 1, înregistrată la registrul comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXX, C__ xxxxxxxx, împotriva sentinței civile nr.1043/03.03.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M___ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul C.R.P.C.N.V. Cluj - C___________ Județean pentru Protecția Consumatorilor Satu M___, cu sediul procedural ales în Satu M___, _______________________.3, jud. Satu M___.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21.11.2014.

Președinte, A____ D_____		Judecător, R_____ M____ E____ C____
	Grefier, A______ A______ F____

Red.A.D./10.12.2014.

Tehnored_VD /10.12.2014.

4 ex. – _____________.cu: G_______ T______ Romania SA București, C___________ Județean pentru Protecția Consumatorilor Satu M___

Jud.fond: A_______ P____