R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ nr. xxxxx
Ședința publică din data de 26 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A______ C_____________
GREFIER: A________ I____ M_______
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe petenta B_______ S.A. și pe intimații B_____ E___________ JUDECĂTORESC T______ G____ și M_______ C_____ M____, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 28.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea până astăzi, când a hotărât următoarele:
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 30.05.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petenta B_______ S.A a formulat, în contradictoriu cu intimații EXECUTOR JUDECĂTORESC T______ G____ și M_______ C_____ M____, contestație la executare împotriva refuzului B__ T______ G____ de a îndeplini acte de executare silită în dosarul nr. 680/2012 refuz manifestat expres prin transmiterea unei adrese, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige B__ T______ G____ să continue executarea silită în dosarul de executare și să dispună anularea adresei menționate, iar în subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că creditorul ar fi obligat să achite în avans cheltuielile solicitate de B__ T______ G____ solicită diminuarea cuantumului acestora și anularea proceselor verbale din data de 06.07.2012 și 27.03.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare.
În motivare, petenta a arătat că la data de 15 mai 2012 între creditor și B__ T______ G____ și M____ O______ a fost încheiat un contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732 în temeiul căruia B__ T______ a preluat dosarul de executare silită în cadrul căruia creditorul a achitat în integralitate sumele reprezentând avans de onorariu și de cheltuieli de executare silită. A mai arătat că B__ T______ nu a fost în măsură să recupereze de la debitor sumele cuprinse în titlu executoriu și a transmis creditorului adresa prin care a pus în vedere acestuia să achite întregul cuantum de cheltuieli de executare stabilite prin procesele verbale de cheltuieli.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3717 alin. (2), art. 399 alin. (1) C.proc.civ. 1865, art. 1 Ordinul nr. 2550/2006, art. 1166 și urm. C.civ.
Petenta a alăturat cererii sale înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. xxxxx/09.07.2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 06.08.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.
La data de 10.10.2014, intimatul B__ T______ G____ a formulat concluzii scrise, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună respingerea ca neîntemeiata a plângerii împotriva refuzului executorului judecătoresc formulată de contestatoare.
A fost invocată și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei, întrucât nu există un temei juridic care să permită un astfel de capăt de cerere din moment ce nu există o cale de atac împotriva unei adrese care nu reprezintă act de executare. În esență, intimatul a arătat că, deși a fost invocat refuzul executorului de a efectua un act de executare, contestatoarea nu a dovedit faptul că ar fi solicitat efectuarea unui anumit act și că ar fi existat un refuz din partea executorului de a efectua actul respectiv.
Formularea unei cereri de stăruință în executare presupune efectuarea de noi demersuri pentru identificarea de bunuri și venituri, demersuri pe care creditorul nu doar că nu le-a indicat în mod expres dar nici nu a avansat cheltuielile necesare efectuării acestor demersuri după cum legea stabilește în sarcina sa. Contestatoarea s-a prevalat în solicitările sale de un avans de 160 lei achitat la înregistrarea dosarului de executare însă trebuie avut în vedere că față de demersurile efectuate de executorul judecătoresc acest avans a fost depășit și raportându-ne la faptul că fiecare trimitere poștală costă între 5-11 lei.
Menținerea unui dosar pe rolul biroului executorului fără riscul intervenirii perimării timp de mai mulți ani, implică multe costuri generate de emiterea de noi acte de executare, de verificarea periodică a stadiului dosarului de executare si raportări făcute creditorului.
Cu privire la contractul privind efectuarea activității de executare silită încheiat între B__ T______ G____ și B_______ și având în vedere caracterul special al procedurii executării silite, normele de procedură sunt de strictă interpretare astfel că grefarea raportului execuțional dintre B_______ și T______ G____ pe un raport contractual anterior nu este de natură să conducă la ineficacitatea dispozițiilor art. 371 indice 7 C__, raportul contractual preexistent între părți putând reprezenta un temei pentru soluționarea ulterioară a eventualelor neînțelegeri între părți.
Practica contestatoarei de a depune semestrial o cerere de stăruință și de a obliga executorul la continuarea executării silite, are ca scop perpetuarea la nesfârșit a unei situații care ar putea fi foarte bine finalizată, generând costuri pentru executor ce depășesc cu mult avansul achitat de contestatoare.
Deși contestatoarea a fost înștiințată de stadiul dosarului și de imposibilitatea continuării executării silite în cazul în care nu va înțelege să-și achite obligațiile, creditorul nu a acceptat riscul executării silite începute în baza unui contract de împrumut fără garanție, fiind conștientă că închiderea dosarului de executare reprezintă intervenirea prescripției de a solicita executarea silită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr. xxxxx/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3, invocată de instanță din oficiu, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, a fost trimis dosarul la Tribunalul București în vederea soluționării conflictului.
Prin sentința civilă nr. 1415/03.12.2014 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IV-a civilă în dosarul nr. xxxxx/3/2014 a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Petenta a depus concluzii scrise la data de 02.04.2015.
Intimatul a depus concluzii scrise la data de 03.04.2015.
Prin încheierea de ședință din data de 29.06.2015, instanța, în temeiul art. 1551 alin. (1) C.proc.civ., a suspendat judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către petentă a obligației stabilite în sarcina sa, respectiv aceea de a depune o copie de pe acțiune, acte și precizări pentru comunicare către intimata M_______ C_____ M____.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între contestatoarea S.C. B_______ S.A. și B_____ Executor Judecătorești Asociați T______ G____ și M____ O______ s-a încheiat contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732/15.05.2012 (filele 11-24), având ca obiect executarea silită în modalitățile prevăzute de lege a obligațiilor de plată rezultate din titlurile executorii, identificate prin părți, numere de înregistrare și valoarea debitelor la data predării dosarelor către Executorul Judecătoresc și continuarea activității de executare silită pentru dosarele aflate în derulare, din stadiul în care acestea sunt predate.
Potrivit art. 4.2, părțile contractului au stabilit ca atât cheltuielile, inclusiv cele avansare de creditoare, cât și onorariile, să fie recuperate de la debitori pe măsura ce se recuperează debitele, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. În cadrul fiecărui dosar de executare, se va determina procentul de onorariu menționat în anexa nr. 2, care va fi aplicat pentru fiecare sumă recuperată, până la recuperarea integrală a creanței băncii, diferența până la procentul total stabilit conform prevederilor legale fiind încasată de Executorul Judecătoresc din executare după realizarea integrală a creanței băncii.
Contestatoarea B_______ S.A. a formulat la data de 28.06.2012 cerere de continuare a executării silite adresată executorului judecătoresc G____ T______, cerere înregistrată sub nr. 680/2012 (fila 34).
B_____ E___________ Judecătoresc T______ G____ a stabilit, prin procesul verbal emis la data de 27.03.2014 (fila 54), cheltuieli de executare suplimentare de 1.495,54 lei, reprezentând onorariu executor judecătoresc și de 24 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
Prin adresa emisă la data de 08.05.2014 (fila 51), B_____ E___________ Judecătoresc T______ G____ i-a pus în vedere contestatoarei să achite cheltuielile de executare de 7.850,97 lei, în caz contrar considerând că acesta înțelege să creeze o aparență a diligențelor pe care le exercită pentru valorificarea dreptului său, împiedicând desfășurarea normală a activității executorului, urmând a constata că subzistă temeiul închiderii dosarului lipsa de stăruință a acestuia urmând a fi calificată ca o manifestare tacită de renunțare la executare.
În prealabil, instanța constată că excepția inadmisibilități capătului de cerere privind anularea adresei din data de 08.05.2014 este întemeiată, având în vedere că această adresă nu reprezintă un act de executare care să poată face obiectul contestației la executare, potrivit art. 399 C.proc.civ. Respectiva adresă este doar o înștiințare a contestatoarei privind refuzul executorului de a continua executarea silită. D___ refuzul executorului judecătoresc poate face obiectul contestației la executare, fără a se putea cere și anularea înscrisului prin care executorul și-a exprimat acest refuz. Prin urmare, instanța va admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei din data de 08.05.2014 emisă în dosarul de executare nr. 680/2012 și, în consecință, va respinge acest capăt de cerere, ca inadmisibil.
În continuare, instanța reține că potrivit art. 3717 alin. (2) C.proc.civ., „Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. [...]”
Contrar susținerile executorului judecătoresc, instanța reține că neplata cheltuielilor de executare nu reprezintă o lipsă de stăruință a petentei creditoare, având în vedere că prin cererea din data de 10.03.2014 (fila 52) aceasta a menționat în mod expres că înțelege să stăruie în executare.
Nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 3715 C.proc.civ., care permit executorului judecătoresc să recupereze cheltuielile de executare de la creditorul din dosarul de executare.
În ceea ce privește condiționarea continuării executării silite de plata cheltuielilor de executare, instanța apreciază că o asemenea solicitare din partea executorului judecătoresc contravine dispozițiilor art. 4.2 din contractul părților, având în vedere forța obligatorie a acestuia pentru părțile contractante conform art. 1270 C.civ. Contrar susținerii intimatului o asemenea prevedere contractuală nu poate conduce la o cauză ilicită a contractului, cât timp nu este nici contrară legii, nici bunelor moravuri sau ordinii publice, iar executorul judecătoresc a putut să aprecieze în deplină cunoștință de cauză la momentul încheierii contractului, având în vedere pregătirea sa intelectuală, în ce modalitate își va încasa onorariul.
Nu poate fi reținută nici caducitatea contractului, actul nefiind lipsit de efecte juridice cât timp nu se poate opune părții cocontractante faptul că a încetat asocierea între cei doi executori judecătorești și nu se neagă preluarea dosarelor de executare ce au făcut obiectul contractului de către intimat.
Cât despre o eventuală lipsă de interes a contestatoarei, instanța reține că este evident interesul creditoarei de a contesta refuzul de a îndeplini acte de executare, cât timp executorul a interpretat eronat neplata cheltuielilor de executare drept o desistare a creditorului.
Prin urmare, în temeiul art. 399 și art. 404 alin. (1) C.proc.civ., constatând nejustificat refuzul executorului judecătoresc, instanța îl va obliga pe aceasta să continue executarea silită în dosarul de executare nr. 680/2012.
Având în vedere această soluție, cercetarea capetelor de cerere subsidiare este, în opinia instanței, de prisos.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată cererea intimatului B__ T______ G____ de obligarea a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli, potrivit art. 129 alin. (1) C.proc.civ.
De asemenea, instanța va face aplicarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil (art. 129 alin. (6) C.proc.civ.) și va lua act că intimata debitoare M_______ C_____ M____ nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei din data de 13.05.2014 emisă în dosarul de executare nr. 680/2012 și, în consecință, respinge acest capăt de cerere, ca inadmisibil.
Admite în parte cererea formulată de petenta B_______ S.A., cu sediul în București, _________________________.6A, sector 2 și cu sediul procesual ales la R___ și Asociații S.P.R.L., din București, ______________________.15-17, ___________________, sector 1, în contradictoriu cu intimații B_____ E___________ JUDECĂTORESC T______ G____, cu sediul în București, Splaiul Unirii nr.35, ___________, ___________, sector 3 și M_______ C_____ M____, domiciliată în com. Tansa, ____________________.
Obligă intimatul B__ T______ G____ să continue executarea silită în dosarul nr. 680/2012.
Respinge cererea intimatului B__ de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Ia act că intimata debitoare M_______ C_____ M____ nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 octombrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A______ ConstantinescuAlexandra I____ M_______
Red. Jud. A.C./ Gref. A.I.M./ 20 ianuarie 2016