R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

DECIZIE Nr. 9096/2014

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D___ R___-R____

JUDECĂTOR U____ L____

JUDECĂTOR D_________ M_____

GREFIER C_____ I____

S-a luat în examinare recursul formulat de către reclamantul N____ V_____ împotriva sentinței civile nr. 1114 din 11.04.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX al Tribunalului Specializat Cluj, în contradictoriu cu pârâta ______________________ SA având ca obiect: acțiune în anulare a hotărârii A__.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurent, reprezentant convențional, avocat C_____ C_____ F______, cu împuternicire avocațială nr.319 aflată la fila 6 din dosar, iar pentru intimată a răspuns, reprezentant convențional S______ I____ G_______, cu delegație de substituire fila 32, dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cerere de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar în temeiul art. 293 Cod pr. Civ. a fost solicitată judecarea cauzei și în lipsa părților.

Curtea comunică reprezentantei intimatei răspunsul la întâmpinare.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 96 NCPC, raportat la dispozițiile art. 131 NCPC și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina.

Apărătorul recurentului arată că rezoluția cu privire la depunerea întâmpinării este inaccesibilă în sistemul informatic Ecris și solicită instanței să facă verificări în acest sens.

În urma verificărilor efectuate, Curtea constată că în dosarul instanței de fond, la fila 60 există documentul precizat de parte astfel încât nu sunt necesare alte verificări.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea în temeiul art. 392 declară deschisă faza dezbaterilor judecătorești și acordă cuvântul părților.

Având cuvântul reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul respingerii cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de intimat, deoarece recurentul N____ V_____ nu datorează cheltuieli de judecată în opinia sa pentru fondul cauzei. De asemenea precizează că nu solicită cheltuieli de judecată pentru cererea de recurs.

In susținerea demersului face referire la o interpretare mai nouă a art. 453 al. 1 Cod pr. Civ. raportat la noțiunea de parte care pierde procesul în sensul că partea care pierde procesul este ținută să plătească cheltuieli de judecată. Întrebarea susține recurentul este dacă prin faptul că domnul N____ V_____ a renunțat la judecată înseamnă că a pierdut procesul și datorează cheltuieli sau că renunțarea la judecată nu înseamnă pierderea procesului în accepțiunea aceasta și implicit nu se datorează cheltuieli. Reprezentantul recurentului arată că din punctul său de vedere renunțarea la judecată nu poate fi interpretată ca o pierdere a procesului și astfel nu se poate vorbi de impunerea cheltuielilor de judecată în sarcina clientului său. Precizează că recurentul a renunțat la prezentul proces deoarece pe rolul Tribunalului Specializat Cluj mai exista o cauză cu același obiect, care a continuat și pe care l-a câștigat. Pe cale de consecință soluția care trebuia adoptată era aceea de a nu se acorda cheltuieli de judecată în sarcina recurentului, ci intimata S_____ T____ trebuia să se îndrepte pe calea dreptului comun, print-o acțiune în care să dovedească că a avut cheltuieli de judecată sau că a suferit prejudicii în legătură cu acest proces fapt pentru care solicită despăgubiri. Susține că intimata nu a putut dovedi aceste prejudicii.

Se arată că la dosarul cauzei s-a depus la dosarul cauzei contract de asistență juridică de către intimată prin care se atestă că intimata este reprezentată de același apărător în două dosare. Prin hotărârea de Consiliu Local s-a aprobat un onorariu global pentru ambele cauze, nespecificându-se în nici un fel modul în care a fost împărțit acest onorariu, respectiv dacă este un cuantum egal pentru ambele pricini în care intimata este reprezentată sau dacă pentru o cauză este prevăzută o proporție mai mare din onorariu sau nu. De asemenea astfel de elemente de diferențiere nu transpar nici din resutl documentelor depuse la dosarul cauzei. Consideră că atât timp cât nu s-a făcut proba că aceste cheltuieli sunt aferente acestui dosar și prin faptul că recurentul nu are nici o culpă, cheltuielile de judecată nu trebuiau acordate.

Dincolo de acest aspect susține că aceste cheltuieli depășesc un cuantum rezonabil și dacă ar fi fost cazul să fie acordate, în condițiile în care la dosarul cauzei nu a fost depusă întâmpinare și care nu a fost comunicată recurentului. Se precizează că s-a comunicat cu o lună înainte de primul termen demersul renunțării la judecată, prin care s-a arătat în mod clar în opinia sa motivul renunțării la judecată.

În concluzie susține că acordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de fond nu sunt justificate, pe de-o parte fiindcă acestea nu erau datorate, iar pe de altă parte cuantumul lor este mult disproporționat cu volumul depus în cauză de către reprezentanții intimatei ______________________ SA.

Având cuvântul reprezentanta intimate solicită respingerea recursului formulat și arată că nu cere cheltuieli de judecată. Ca o chestiune prealabilă se precizează ca a fost invocată nulitatea acestui recurs prin întâmpinarea formulată prin prisma faptului în care recurentul a înțeles să investească această instață cu cererea de recurs. Consideră că invocarea unui simplu motiv de nemulțumire cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată nu constituie un motiv de nelegalitate. Face precizarea că recurentul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 486 pct. 8, 5 și 6 Cod pr. Civ., dar recurentul nu subliniază cum instanța de fond a pronunțat o hotărâre care încalcă o normă de procedură sau o normă în materie și cu atât mai puțin că ar exista o motivare contrarie. În consecință consideră că cererea de recurs trebuie anulată deoarece nu s-a invocat nici o normă de nelegalitate.

De asemenea precizează că petitul prin care se solicită să se modifice sentința instanței de fond în sensul respingerii obligării la achitarea cheltuielilor de judecată trebuie apreciat din prisma aspectului că instanța de fond nu poate să respingă cheltuielile de judecată în condițiile în care se renunță la judecată așa cum nu poate nici să le majoreze.

Solicită respingerea acestui recurs și datorită faptului că e nefondat, deoarece partea care renunță la acțiunea formulată poate fi obligată la cerere la cheltuieli de judecată, aprecierea acestor cheltuieli de judecată se face de către instanța învestită cu judecarea pricinii. Consideră că susținerile recurentului privind dispariția unei rezoluții, că intimata nu a depus diligențele necesare care să ducă la necesitatea achitării cheltuielilor de judecată și în consecință că nu ar fi depus toate eforturile necesare în calitate de reprezentanți ai părții intimate au putut fi verificate de către instanța de fond.

În concluzie solicită respingerea recursului fără obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.

Curtea, având în vedere poziția procesuală a părților și ținând cont de actele existente la dosar, în temeiul art. 394 Cod pr. Civ. reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1114, pronunțată la data de 11.04.2014 în dosar nr.XXXXXXXXXXX al Tribunalul Specializat Cluj, s-a luat act de renunțarea reclamantului N____ V_____ în contradictoriu cu pârâta S.C. T____ S_____ DURGĂU S.A. la acțiunea având ca anulare hotărâre A__ nr. 11/16.12.2013 și hotărâri ale consiliului de administrație.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 07 aprilie 2014 a fost înaintată de reprezentatul convențional o cerere de renunțare la judecată formulată de reclamantul N____ V_____ prin care acesta a arătat că renunță la judecata în privința cauzei care face obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXX (f.78).

În ceea ce privește această manifestare de voință, instanța a reținut că potrivit art. 406 alin.1 și 2 C.pr.civ reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, legiferat în mod expres și în cuprinsul art. 9 C.pr.civ, în temeiul art. 406 alin.1 și 2 C.pr.civ instanța a luat act de cererea de renunțare la judecată a reclamantului N____ V_____ în contradictoriu cu pârâta S.C. T____ S_____ Durgău S.A. în ceea ce privește acțiunea având ca obiect anulare hotărâre A__ nr.11/16.12.2013 și hotărâri ale consiliului de administrație.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, pârâta a solicitat în conformitate cu prevederile art. 406 alin.3 C.pr.civ obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.100 lei, sens în care a depus ordinul de plată nr. 143 din 11.03.2014 privind suma de 6.200 lei, contractul de asistență juridică nr. CJ/xxxxxxx/B/2014 din 20.02.2014 și Hotărârea Consiliului Local nr.28 din 18.02.2014.

Reclamantul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 451 alin.2 C.pr.civ potrivit căruia instanța poate, chiar din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. În motivarea aceste solicitări, reclamantul a arătat că a formulat două acțiuni, dosarele nr.XXXXXXXXXXX și nr.XXXXXXXXXXX cu privire la anularea unor hotărâri A__, din lipsă de experiență juridică, dar urmărește în prezent ca în dosarul nr.XXXXXXXXXXX să fie soluționate toate cererile, sens în care a depus o astfel de precizare în acel dosar. Pe de altă parte, chiar și pârâta a solicitat conexarea celor două dosare, astfel că a apreciat reclamantul că nu se impune acordarea a jumătate din onorariul convenit de pârâtă cu avocatul său întrucât în dosarul nr.XXXXXXXXXXX a renunțat la judecată, urmând ca toate apărările să fie făcute în dosarul nr.XXXXXXXXXXX.

Analizând solicitarea reclamantului de reducere a onorariului avocatului pârâtei, instanța a reținut că textul art. 451 alin.2 C.pr.civ permite o astfel de măsură numai atunci când este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat.

Culpa reclamantului că nu deține pregătire juridică pentru a fi formulat o singură acțiune nu poate fi imputată pârâtei, reclamantul având posibilitatea de a-și angaja un avocat anterior promovării acțiunilor, ceea ce a și făcut în cele din urmă. Apoi, faptul că ulterior a urmărit ca prin renunțarea la judecata în dosarul nr.XXXXXXXXXXX să se judece toate pretențiile în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, iarăși nu poate fi imputată pârâtei, care și-a angajat avocat în vederea apărării intereselor sale în cele două dosare, neputând să cunoască care va fi conduita reclamantului în viitor.

În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, după cum s-a arătat constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, acestea se vor acorda în măsura în care constituie cheltuieli necesare, au fost real făcute și în limita unui cuantum rezonabil (Hotărârea Olsson împotriva Suediei, nr.1 din 24 martie 1998, Nikolova împotriva Bulgariei, Nilsen și Johnsen împotriva Norvegiei etc.).

Or, după cum s-a constatat de către tribunal, suma de 3.100 lei achitată de pârâtă cu titlu de onorariu avocațial și solicitată în prezentul dosar a fost o cheltuială necesară pentru a apăra interesele pârâtei în procesul derulat în fața instanței, apărătorul a promovat apărări pe întreaga procedură desfășurată, prezentându-se la termen în fața instanței de judecată, cheltuiala a fost în mod real efectuată după cum reiese din înscrisurile de plată și constituie o valoare rezonabilă raportat la complexitatea cauzei.

În aceste condiții, în temeiul art. 406 alin.3 C.pr.civ raportat la art. 453 alin.1 C.pr.civ instanța a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantului N____ V_____, solicitând în principal, admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței nr. 1114/11.04.2014, în temeiul art. 488 pct. 5 și 8 din C. pr. civ., în sensul respingerii cererii T____ S_____ Durgău SA de obligare a subsemnatului la plata cheltuielilor de judecată; iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței nr. 1114/11.04.2014, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa; cu obligarea pârâtei - intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

În motivare a arătat că cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul acestui dosar a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 6.01.2014, având ca obiect solicitarea de a constata nulitatea absolută a Hotărârii A__ a societății T____ S_____ Durgău S.A. nr. 11/16 decembrie 2013 precum și a tuturor hotărârilor Consiliul de administrație al societății după data de 16 decembrie 2013 cu consecința anulării acestora ca nelegale șij nestatutare.

Conform mențiunilor de pe site-ul Curții de Apel Cluj, la data de 17.01.2014, a fost dată rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată, iar ulterior, după ce judecătorul cauzei a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 200 C. pr. civ., în temeiul art. 201 C.pr.civ., a dispus prin rezoluție comunicarea cererii către pârâtă.

Precizează faptul că, până la data de 2.04.2014, nu i-a fost comunicată întâmpinarea depusă de către pârâtă, situație în care a apreciat necesar a studia dosarul cauzei pentru a vedea dacă pârâta și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 201 alin. (1) C. pr. civ., în sensul depunerii răspunsului la întâmpinare în termenul legal de 25 de zile. Astfel, în aceeași dată de 2.04.2014, în urma consultării dosarului la Arhiva Tribunalului Specializat Cluj, a constatat că judecătorul cauzei a pronunțat rezoluția prin care s-a reținut faptul că pârâta T____ S_____ Durgău S.A. nu a depus întâmpinare, motiv pentru care, până la acea dată, instanța de judecată a fost în imposibilitate de a comunica întâmpinarea subsemnatului. Prin intermediul aceleiași rezoluții din data de 4.03.2014 a fost fixat și primul termen de judecată pentru data de 11.04.2014.

La data de 7.04.2014, recurentul a formulat și depus prin registratură la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată formulată în conformitate cu prevederile art. 406 C. pr. civ., întrucât mă aflam în ipoteza în care formulase două cereri de chemare în judecată, una înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXX, respectiv sub nr. XXXXXXXXXXX. Pentru o mai bună administrare a litigiului, după consultarea unui avocat, a apreciat necesar și util să precizeze cea de-a doua cerere de chemare în judecată, ce face obiectul dosarului cu nr. XXXXXXXXXXX, renunțând la judecată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX. Prin această cerere a solicitat instanței să ia act de renunțarea formulată, fără obligarea subsemnatului la plata vreunei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.

Chiar dacă, așa cum a arătat anterior, rezoluția prin care s-a constatat nedepunerea întâmpinării de către pârâtă a fost pronunțată, conform extrasului de pe portalul Curții de Apel Cluj observă că la data de 5.03.2014 apare ca fiind înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea pârâtei, transmisă prin fax la dosarul cauzei. Această întâmpinare care purta ștampila și data înregistrării de 6.03.2014, i-a fost comunicată în cadrul ședinței de judecată, la termenul din data de 11.04.2014.

Cu toate acestea, având în vedere faptul că avocatul pârâtei nu și-a îndeplinit obligația de a depune în termenul legal prevăzut întâmpinarea, acesta a fost decăzut din dreptul de a formula excepții și/sau a propune probe. Acest aspect este constatat prin rezoluția instanței din 4.03.2014. Pe cale de consecință, obligația de plată a onorariului trebuia înlăturată sau cel puțin redusă.

La data de 10.04.2014, pârâta a depus la dosarul cauzei o cerere prin intermediul căreia a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate, fiind anexată în acest sens și o copie de pe contractul de asistență juridică nr. CJ/xxxxxxx/B/2014, Hotărârea Consiliului Local nr. 28 din data de 18.02.2014 și ordinul de plată din data de 11.03.2014. Astfel, s-a solicitat obligarea subsemnatului la plata sumei de 2.500 RON + TVA, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul pârâtei a menționat în mod expres faptul că suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă doar jumătate din cuantumul total al onorariului avocațial stabilit prin contractul de asistență juridică încheiat cu pârâta.

Cu aceeași ocazie, a adus la cunoștința instanței faptul că a formulat în temeiul Legii nr. 544/2001 o cerere de comunicare a unor informații în interes public, adresată pârâtei T____ S_____ Durgău S.A., prin intermediul căreia a solicitat o copie de pe contractul de asistență juridică încheiat de către pârâtă cu Societatea Civilă Profesională de Avocați P_____, B_______ & Asociații. împreună cu răspunsul oferit cererii noastre, pârâta i-a comunicat contractul de asistență juridică nr. CJ/xxxxxxx/B/2014 din data de 20.02.2014 și Hotărârea Consiliului Local nr. 28/18.02.2014, prin care a fost aprobată încheierea contractului menționat, având în vedere incidența prevederilor O.U.G. nr. 26/2012. Cu toate acestea, nu s-a făcut dovada faptului că suma de 2.500 RON + TVA ar fi aferentă dosarului nr. XXXXXXXXXXX.

Odată cu pronunțarea sentinței civile nr. 1114/11.04.2014, în temeiul art. 9 și a art. 406. alin. (1) și (2) C.pr.civ., instanța a luat act de cererea subsemnatului de renunțare la judecată formulată în contradictoriu cu pârâta T____ S_____ Durgau S.A. Totodată, instanța s-a pronunțat și asupra cheltuielilor de judecată solicitate de către pârâtă în temeiul art. 406 alin. (3) C.pr.civ., dispunând obligarea subsemnatului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.100 RON.

Face de asemenea mențiunea că după invocarea tuturor aspectelor prezentate la termenul de judecată din 11.04.2014, accesarea în format electronic a rezoluției din 4.03.2014 a fost blocată, aspect ce ar putea conduce la concluzia că documentul a dispărut din dosar.

Recurentul mai arată că hotărârea pronunțată de instanța de judecată, este nelegală, motiv pentru care se impune admiterea prezentului recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. pr. civ. cu consecința scutirii de la plata cheltuielilor de judecată pe care le consideră nedatorate.

În primul rând, în fața instanței de fond am invocat prevederile art. 451 alin. (2) C. pr. civ., conform cărora instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținându-se seama de circumstanțele cauzei.

Așadar, având în vedere faptul că a formulat o cerere de renunțare la judecată anterior primului termen de judecată fixat în cauză, adică în procedura prealabilă primului termen de judecată, apreciază nejustificat de mare cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de către pârâtă și acordate în totalitate de către instanța de judecată, care are posibilitatea, dar și obligația, atunci când cheltuielile solicitate sunt nejustificat de mari, să le cenzureze.

Arată că atâta timp cât judecătorul cauzei a dat o rezoluție prin care a constatat faptul că nu s-a depus întâmpinare în termenul legal prevăzut, rezoluție studiată din dosarul cauzei în fata de 2.04.2014, obligațiile derivate din prevederile art. 201 alin. (1) C. pr. civ. nu au fost îndeplinite de către pârâtă.

Așadar, cheltuielile de judecată în cuantum de 2.500 RON + TVA solicitate de pârâtă și acordate de către instanța de fond sunt cel puțin disproporționate, prin raportare la circumstanțele din prezenta cauză: reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecată într-un dosar în care pârâta nu a depus întâmpinare în termen, iar activitatea reprezentantului ales al pârâtei s-a rezumat la prezența la termenul de judecată în care s-a luat act de renunțarea la judecată.

În același sens, arată că atâta timp cât reclamantul a ales să se judece în continuare cu pârâta într-un singur dosar, nr. XXXXXXXXXXX, pârâta are posibilitatea să își recupereze cheltuielile de judecată în acel dosar, în care obiectul este identic, iar apărarea pârâtei nu este una nouă. Având în vedere aceste aspecte, în ipoteza în care sentința instanței de fond ar fi menținută în această formă, s-a afla în prezența unei vădite nelegalități, situație în care s-ar solicita cheltuieli de judecată în mod repetat pentru aceleași servicii juridice oferite pârâtei.

Totodată, având în vedere faptul că pârâta a înțeles să invoce excepția conexității, apare ca fiind evidentă intenția de soluționare a celor dosare sub formă conexată, aspect ce se poate deduce și din modul în care pârâta a înțeles să încheie contractul de asistență juridică cu societatea de avocatură: s-a semnat un singur contract de asistență juridică pentru ambele dosare, motiv pentru care apreciază că nu pot fi primite apărările formulate de pârâtă, prin care se susține faptul că onorariul ar fi fost stabilit prin contract era aferent ambelor dosare, împărțindu-se în mod egal. De altfel, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, pârâta a și solicitat conexarea dosarului.

Deși pârâta pretinde că onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică încheiat ar fi stabilit pentru ambele dosare, fiind atribuită jumătate din suma totală pentru fiecare dosar, nu se putea deduce acest lucru din documentele depuse la dosarul cauzei, astfel cum impun prevederile art. 452 C. pr. civ. Astfel, atâta timp cât aceste afirmații ale pârâtei nu pot fi justificate, solicită respingerea ca nefondate și admiterea în totalitate recursul, cu consecința scutirii recurentului de la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.

În motivarea sentinței civile nr. 1114/11.04.2014 recurate în prezent, judecătorul cauzei invocă hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Olsson c. Suedia (nr. 1), în cuprinsul căreia Curtea menționează în mod expres faptul că se vor acorda cheltuieli de judecată în măsura în care acestea se dovedesc a fi necesare și au fost realizate în limita unui cuantum rezonabil. Raportat la considerentele aceste hotărâri, considerăm că instanța de judecată a realizat o interpretare greșită, întrucât în prezenta cauză nu putem vorbi despre un cuantum rezonabil^ dat fiind faptul că întâmpinarea nu a fost depusă în interiorul termenului legal și mai mult, această întâmpinare nu i-a fost comunicată decât în ședința de judecată, moment la care cererea de renunțare la judecată era înregistrată.

Un alt argument care justifică susținerile noastre este acela că, odată cu renunțarea la judecată formulată, pârâta nu a fost nevoită a efectua eforturi suplimentare în vederea asigurării apărării sale, atâta timp cât obiectul dosarului cu nr. XXXXXXXXXXX era același. Așadar, așa cum a menționat, se află într-o ipoteză în care se tentează obținerea unei sume cu titlu de cheltuieli de judecată pentru aceleași activități desfășurate, nelegalitatea creată fiind una demonstrată și evidentă, împrejurare ce trebuie remediată de instanța de recurs, prin admiterea recursului.

Prin soluția solicitată instanței de recurs, arată că toate argumentele prezentate anterior in extenso, solicită instanței de recurs ca în momentul pronunțării hotărârii să se dispună în principal, admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței nr. 1114/11.04.2014, în sensul scutirii recurentului de la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 august 2014 (f.13-17) intimata S.C. T____ S_____ Durgău S.A. T____, a solicitat respingerea recursului și, în consecință menținerea sentinței atacate, cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că recurentul solicită în principal modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de obligare la cheltuielile de judecata (în temeiul art. 488 pct. 5 și 8 din Codul de procedură civilă) și în subsidiar modificarea în parte a sentinței în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată.

Raportat la aceste aspecte, înțelege să invoce nulitatea cererii de recurs, iar în ceea ce privește mențiunile pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu cererea de recurs, art. 486 prevede la alin. (1) pct. d) că trebuie să se indice în mode expres motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că vor fi depuse într-un memoriu separat, sub sancțiunea nulității.

In speță, recurentul solicită modificarea în parte a sentinței, raportat la motivele cuprinse în art. 488 pct. 5 și 8 (texte indicate în formularea pepitului) și în art. 488 pct. 6 din Codul de procedură civilă (indicat doar în dezvoltarea motivelor de recurs).

Cu toate că textele legale sunt expres indicate, simpla lor mențiune nu este suficientă pentru a se considera că este îndeplinită cerința art. 486 din Codul ce procedură civilă, recurentul fiind obligat să le dezvolte, arătând astfel cum se regăsesc ele în sentință în mod concret, demers pe care nu 1-a efectuat.

În susținerea motivelor de recurs invocate, recurentul face trimitere doar la art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, criticând poziția adoptată de instanța de fond, raportat la împrejurările cauzei, asupra acordării cheltuielilor de judecată. „Nemulțumirea” față de soluția instanței, prin argumentele oferite, nu se poate transpune peste niciunul din motivele de casare indicate; astfel, motivele invocate nu fac trimitere la încălcarea vreunei norme de procedură care ar fi fost încălcată de instanța si care ar fi atras nulitatea (art. 488 pct. 5), nu se impută hotărârii o lipsă de motivare/motivare contradictorie/străină de natura pricinei (art. 488 pct. 6) și nici nu se face trimitere la vreo normă de drept material care să fi fost încălcată sau greșit aplicată de instanță (art. 488 pct. 8).

Nu este suficient doar să se indice formal motivele de casare, fără ca acestea să fie susținute de argumente în acest sens. Argumentele oferite de recurent nu motivelor de recurs pe care le-a menționat, ci o critică - vom arăta mai jos, nefundamentată - a soluției referitoare la cheltuieli. Or, nu orice critică a hotărârii instanței de fond poate fi adusă în fața instanței de recurs, ci una care se încadrează în motivele de casare prevăzute în art. 488 Cod procedură civilă.

Pentru toate aceste motive, apreciază că recursul formulat nu îndeplinește toate condițiile impuse de art. 486 pct. d) Cod procedură civilă» în aceste condiții fiind incidență sancțiunea nulității impusă de art. 486 alin. (3) Cod procedură civilă.

În ce privește inadmisibilitatea petitului privind modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de obligare la cheltuielile de judecată, arată că s-a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de obligare la cheltuielile de judecată, invocând astfel art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă. Textul invocat - de altfel, singurul temei procedural în baza căruia instanța poate să reducă cuantumul onorariului avocațial - nu permite judecătorului însă decât reducerea onorariului avocațial, nu și să absolve partea în total de plata sa.

Textul este de strictă interpretare: așa cum instanța nu poate să mărească onorariul cuvenit avocatului, la fel aceasta nu poate să-1 scutească pe cel care a căzut în pretenții de întregul cuantum al cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.

În ce privește neîndeplinirea condițiilor art. 453 alin.2 C.pr.civ. arată că, chiar dacă cererea de recurs ar fi admisibilă în principiu, pe fond nu sunt îndeplinite condițiile art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă. Conform acestui text normativ, „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei".

Prin urmare, onorariul avocațial poate să fie redus în următoarele condiții cumulative:

1. Să existe o disproporție între onorariu și valoarea sau complexitatea cauzei ori activitatea desfășurată de avocat:

Premisa unei eventuale reduceri este astfel existența unei disproporții vădite între suma cerută pentru prestarea serviciilor juridice și valoarea sau complexitatea cauzei sau activitatea desfășurată de avocat. în speță, o asemenea diferență nu a fost identificată.

a)Litigiul cauzei presupunea o complexitate ridicată, iar valoarea sa economică, raportat la activitatea subscrisei, era una considerabilă.

Așa cum s-a reținut și în considerentele hotărârii de fond, culpa reclamantului că nu deține pregătire juridică pentru a formula o singură acțiune nu poate să fie imputată intimatei, acesta având posibilitatea de a-și angaja un apărător ulterior, sens în care a| și acționat.

De asemenea, nu poate să îi fie imputat nici faptul că prin renunțarea la judecată făcută în prezentul dosar, toate pretențiile vor ajunge să se judece în dosarul nr. XXXXXXXXXXX.

Nu putea să anticipez această conduită a reclamantului la momentul la care a fost chemat în judecată în cele două dosare, fiind astfel constrânsă de aceste împrejurări faptice setate de reclamant să contractez cu o societate de avocatură pentru apărarea intereselor în ambele litigii.

Este lipsită de relevanță susținerea conform căreia intimata „am anticipat” că cele două dosare se vor judeca împreună, prin ridicarea excepției conexității: dacă se ajungea ca această excepție să fie pusă în discuție, exista și posibilitatea respingerii sale. De asemenea, la momentul la care am formulat întâmpinări în ambele dosare, nu aveam cum să știu că urmează ca reclamantul să renunțe la judecată într-unui din ele.

Din nou, nu poate să îmi fie imputat nici faptul că reclamantul a formulat două acțiuni cu susțineri similare. întrucât subscrisa eram nevoită să angajez un apărător care să se prezinte pentru a-mi susține apărările în două dosare diferite, la două termene diferite, aspect care este independent de obiectul acestora .

b) În egală măsură, onorariul stabilit (3100 lei) nu a vădit disproporționat nici dacă ne raportăm la activitatea desfășurată de avocat.

În principal, recurentul susține că cuantumul onorariului nu a test unul rezonabil raportat ia faptul că subscrisa nu am depus întâmpinare în termenul legali și că reprezentantul legal doar s-a prezentat la primul termen de judecată la care s-a luat act de renunțarea la judecată.

i. Contrar celor susținute de recurent, subscrisa am depus întâmpinare în termenul legal, așa cum se poate observa și din studiul dosarului. în acest context arată că:

•Intimatei i-a fost comunicată în data de 11.02.2014 o adresă din partea Tribunalului Specializat Cluj (fila 58) prin care mi-a fost comunicată cererea de Chemare în judecată formulată de domnul N____ V_____ și mi s-a pus în vedere să depun întâmpinare în termen de 25 de zile, termen care se împlinea în mod legal în data de 10 martie 2014.

•Cu toate acestea, în data de 4 martie 2014, instanța prin rezoluție constată că nu s-a depus întâmpinare și fixează primul termen de judecată în 11.04.201 (fila 60). Așadar, cu toate că nu a expirat termenul legal în care subscrisa eram în drept să formulez întâmpinare, instanța a fixat primul termen de judecată, cu nesocotirea art. 201 alin. (4) care permite fixarea termenului numai dacă pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul de 25 de zile.

•În data de 05 martie 2014, intimata a depus întâmpinare, atât prin fax (fila 64), cât și prin poștă (fila 68). Data depunerii rezultă astfel din exemplarul trimis prin fax, pe care apare data expedierii (fila 64), precum și de pe ștampila de pe plicul în` care a fost trimisă întâmpinarea prin poștă (fila 75). Menționăm că pe exemplarul trimis prin poștă există ștampilă cu data de 06.03.2014, întrucât aceasta a fost data la care a ajuns efectiv la dosarul cauzei, fiind trimisă prin poștă. |

•În data de 07 martie 2014, s-a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată (fila 78).

•La dosarul cauzei există o delegație de substituire pentru studierea dosarului, care, cu toate că este datată ca fiind din 31.03.2014, este ulterioară depunerii cererii de renunțare la judecată (fila 87).

Din cele relevate mai sus, rezultă, în mod evident, că întâmpinarea a fost depusă în termenul legal. Nu ne poate fi imputată eroarea instanței de fond care a fixat primul termen de judecată înainte să expire termenul legal pentru depunerea întâmpinării. Din studiul dosarului se poate observa că toate termenele procedurale au fost respectate. Prin urmare, singura apărare a recurentului, legată de acea rezoluție a instanței din 4 martie 2014, nu se susține și poate fi ușor combătută printr-o simplă verificare a documentelor existente la dosarul cauzei.

De altfel, raportat la acest aspect, al - presupusei - nedepuneri a întâmpinării în termenul legal, reclamantul, prin avocatul său, avea posibilitatea de a invoca tardivitatea întâmpinării la primul termen de judecată, însă nu a acționat în acest sens. De asemenea, așa cum a arătat, reprezentantul convențional al reclamantului a formulat o cerere de studiu a dosarului ulterior depunerii întâmpinării (fila 87); în consecință, la acel moment avea posibilitatea să verifice dacă întâmpinarea a fost depusă în termenul legal, putând lua de asemenea cunoștință de conținutul său, putând să formuleze o cerere de copiere a acesteia.

Astfel, chiar dacă la primul termen de judecată a primit întâmpinarea, a avut cunoștință de conținutul său odată cu studiul dosarului. în plus, faptul că instanța nu a efectuat comunicarea sa până la primul termen de judecată nu este o împrejurare care ne poate fi imputată.

ii. A arătat deja că conduita reclamantului, care a ales să renunțe la judecată, nu poate fi un punct de reper în analiza activității reprezentantului nostru convențional. Modalitatea sa de a-și instrumenta litigiile nu ne poate fi reproșată, munca avocatului fiind aceeași (prin depunerea întâmpinării și prin prezentarea la termenul de judecată). Subscrisa am luat la cunoștință de renunțare doar la primul termen, astfel că reprezentantul său convențional a fost pregătit pentru judecarea cauzei.

În consecință, având în vedere și circumstanțele cauzei (faptul că reclamantul a formulat o cerere de renunțare la judecată) și activitatea depusă de reprezentantul său convențional în raport de valoarea și complexitatea cauzei, se poate conchide că nu se poate identifica o disproporție, așa cum cere art. 451 alin. (2).

Intimata mai arată că dacă prin absurd, instanța de control judiciar ar aprecia că ar disproporție, aceasta ar trebui să fie una vădită. Un caracter vădit excesiv ar presupune lipsa echivocului, oricine putând să aprecieze că onorariul avocațial ar fi într-un cuantum nejustificat și nerezonabil. Chiar dacă ar primi ca valide susținerile recurentului - cu toate că, așa cum a arătat, acestea nu sunt nici măcar tehnic valabile - o lipsă de proporționalitate vădită, așa cum cere textul legal, nu poate fi regăsită în speță.

În plus, onorariul de 3100 lei (2500 lei plus TVA) reprezintă jumătate din onorariul din contractul de asistență juridică CJ/xxxxxxx/B/2014. Având în vedere că, așa cum chiar și recurentul susține, cele două dosare sunt similare, ½ din onorariul cuprins în contractul ante-menționat este aferent prezentului dosar, aspect rezultat din lecturarea contractului.

Instanța ca să aprecieze că se impune o asemenea măsură, de reducerea onorariului avocațial, este o prerogativă a instanței, nu o obligație a acesteia. Textul legal este foarte clar în acest sens: instanța poate să reducă onorariul avocațial, dacă sunt îndeplinite condițiile arătate mai sus.

Așadar, chiar și dacă ar presupune că toate condițiile de mai ar fi îndeplinite, instanța, în lumina principiului disponibilității și conform art. 451 alin. (21), are posibilitatea să reducă cheltuielile, rămânând la libera sa apreciere dacă decide să acționeze în acest sens.

Prin urmare, se poate observa că niciuna din condițiile art. 451 alin. (2) nu este îndeplinită, susținerile recurentului fiind în consecință nefondate.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

1. Cu privire la excepția nulității recursului invocată de intimată Curtea constată că recurentul a invocat 2 motive de recurs expres indicate , respectiv art. 488 pct. 6 și 8 C.pr.civ.

Pe lângă aceasta, aceste motive au fost dezvoltate de către recurent, adică acesta a arătat în ce manieră se susțin factual criticile fundamentate în drept pe cele două texte legale indicate.

Astfel recurentul critică maniera în care instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ. Cu toate că acest text legal se referă la instituția cuantumului cheltuielilor de judecată și la reducerea onorariului avocațial în aprecierea asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, Curtea reține că practic analiza ce trebuie făcută este asupra regimului răspunderii civile delictuale, care este o instituție de drept material. Și este așa, dreptul de a pretinde despăgubiri cu titlu de cheltuieli de judecată pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită caracterizată prin introducerea unei cereri păgubitoare pentru una dintre persoane face obiect al stabilirii răspunderii civile delictuale instituție de drept material, iar interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în legătură cu această instituție intră sub incidența art. 488 pct. 8 C.pr.civ.

Astfel fiind, excepția de nulitate nu este și nici nu poate fi primită astfel că în temeiul art. 486 lit. d) C.pr.civ. și art. 486 alin. 3) C.pr.civ. se va respinge nefondată.

2. Față de cele ce precedă, Curtea constată că recursul este admisibil soluția privind acordarea cheltuielilor de judecată putând fi susceptibilă de a fi cenzurată pe calea recursului astfel că excepția de inadmisibilitate nu este fondată.

3. Cu trimitere la fondul recursului, Curtea reține că instanța a făcut corect aplicarea și interpretarea textelor legale pertinente incidente în materie, astfel că recursul nu este fondat.

Astfel, în primul rând Curtea reține că instanța de fond a acordat cheltuielile de judecată în temeiul art. 406 alin. 3 C.pr.civ., adică s-a avut în vedere ipoteza conform căreia cererea de renunțare la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată.

Astfel, deși prin rezoluția din data de 04.03.2014 (f. 56 dos. fond) s-a reținut că nu s-a depus în termen întâmpinare, trebuie notat că momentul la care se dispune fixarea termenului de judecată pentru ipoteza în care nu s-a depus întâmpinare este expirarea termenului legal de depunere a acesteia conform art. 201 alin. 1 și alin. 4 C.pr.civ.

În speță, însă se constată că cererea de chemare în judecată a fost comunicată cu intimata la data de 11.02.2014 (f. 58) iar termenul legal de 25 de zile menționat și în rezoluția din 06.02.2014 a încetat la data de 10 martie 2014 și nu la data de 04.03.2014 data rezoluției în care s-a consemnat că nu s-a depus întâmpinare.

Și aceasta deoarece, la data de 5 martie 2014 (f. 64-68) s-a depus prin fax întâmpinare de către intimata pârâtă, întâmpinarea fiind depusă în termenul legal așa cum a fost examinat mai sus.

Astfel fiind, cererea reclamantului recurent de renunțare la judecată depusă la data de 7 aprilie 2004 s-a depus după comunicarea cererii de chemare în judecată cu pârâta intimată.

Așadar, în cauză este prezentă ipoteza prevăzută la art. 406 alin. 3 C.pr.civ., și ținând seama că pârâta angajat cheltuieli de judecată generate de procesul intentat de reclamant, în mod corect instanța de fond a obligat pe reclamant la cheltuieli de judecată.

Trebuie notat că temeiul de obligare la plata cheltuielilor de judecată, nu este art. 453 C.pr.civ. având ca premisă sancționarea părții care a pierdut procesul ci ipoteza specială prevăzută la art. 406 alin. 3 C.pr.civ. respectiv obligația impusă de acest text legal care impune instanței să oblige pe reclamant la cheltuieli de judecată pe care se dovedește că le-a făcut pârâtul. Așadar, premisa nu este pierderea procesului căci nici nu s-ar putea concepe o atare variantă de abordare ci legea prezumă că odată ce cererea de chemare în judecată a fost comunicată și ulterior s-a pus capăt procesului prin desistare, dacă pârâtul a angajat cheltuieli reclamantul este obligat să le suporte.

Din această perspectivă, Curtea reține că instanța a obligat corect și legal pe pârât la plata cheltuielilor de judecată, recursul fiind din această perspectivă nefondat.

4. Cu privire la aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 C.pr.civ. Curtea reține următoarele:

În primul rând , raportat la cuantumul acordat de instanța de fond, aceasta a avut în vedere mențiunile făcute de apărătorul pârâtei în ceea ce privește încasarea cheltuielilor în valoare de 3.100 lei pentru litigiul de față.

Este real că la dosar s-a depus un contract de asistență judiciară (f. 81) prin care părțile (pârâta și avocatul desemnat de aceasta) au convenit asupra unui onorariu în valoare de 5.000 lei plus TVA aspect convenit de pârâtă prin Hotărârea Consiliului local al municipiului T____ nr. 28 din 18.02.2014 (f. 82) care face trimitere la achiziționarea de servicii de consultanță juridică pentru dosarele XXXXXXXXXXX și respectiv XXXXXXXXXXX.

În litigiul pendinte (dos. nr. XXXXXXXXXXX ) s-a făcut dovada că pentru serviciile de consultanță și asistență judiciară pârâta a plătit suma de 3.100 lei onorariu de avocat (2500 lei) și TVA (600 lei) așa cum rezultă din ordinul de plată de la fila 83 și extrasul de cont bancar cu mențiunea tranzacției (f. 83).

Este real că din actele depuse la dosar rezultă că plata s-a făcut pentru între contractul ce viza asistența judiciară în două dosare dar trebuie să admitem că mențiunile privind distribuția costurilor de asistență judiciară făcute de prestatorul de servicii sunt suficiente pentru a înlătura orice dubiu cu privire decontarea contravalorii acestor servicii.

Așa fiind, Curtea constată că deși aceste mențiuni nu sunt opozabile prin ele însele părții adverse sunt suficient de lămuritoare pentru instanță pentru a decide că suma pretinsă cu titlu de cheltuieli de judecată în acest doar a fost dedusă corect de avocatul prestator al serviciului din întreaga sumă încasată, cu atât mai mult cu cât acesta este o parte din contract și poate demonstra maniera în care s-a executat în concret convenția în lipsă de alte stipulații.

În al doilea rând, pornind de la aceste statuări, se va analiza în ce măsură instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale invocate de recurent.

Astfel, conform art. 451 alin. 2 C.pr.civ.: Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Analizând textul legal precitat, Curtea reține că instanța are o marjă de apreciere cu privire la luarea măsurii de reducere a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Atunci când însă aplică textul legal mai sus redat sau i se cere aceasta de către partea interesată instanța are obligația să motiveze reducerea cheltuielilor de judecată pe baza criteriilor legale.

În speță, Curtea reține că instanța de fond a statuat corect și legal asupra interpretării și aplicării regimului juridic al reducerii cheltuielilor de judecată reglementat de textul legal procesual supus analizei.

Astfel, trebuie notat că reducerea operează dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: partea dovedește efectuarea cheltuielii atât sub aspectul existenței ei cât și asupra întinderii acesteia; cuantumul cheltuielilor este vădit disproporționat prin raportare la valoarea și complexitatea cauzei, la munca depusă de avocat, apreciere care trebuie făcută circumstanțiat în fiecare cauză.

Sub primul aspect se reține că instanța de recurs a făcut o analiză în precedent, deci prima condiție este îndeplinită.

Sub aspectul celei de a doua condiții, pentru a opera reducerea nu este suficientă constatarea unei simple disproporții între valoarea, complexitate , munca depusă și suma achitată de parte ci este imperios necesar să se rețină că o asemenea disproporție trebuie să aibă caracter vădit, ceea ce înseamnă potrivit doctrinei că între suma plătită și solicitată de parte și valoarea litigiului, complexitatea acestuia, munca depusă există un dezechilibru evident, în sensul că suma solicitată depășește cu mult valoarea obiectului litigiului ori complexitatea cauzei este redusă și efortul , munca depusă sunt minime, net inferioare sumei pretinse.

De asemenea, nu trebuie ignorate din analiză și dispozițiile art. 127 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat cu privire la criteriile care sunt prevăzute la stabilirea onorariului avocațial.

În contextul cauzei, reclamantul nu se poate prevala de necunoașterea legii pornind de la teza că fiind fără pregătire juridică a angajat două litigii ce ar avea același obiect și astfel a fost nevoit ulterior să renunțe la judecată în unul dintre ele. Dacă am admite o atare teză, am invalida principiul conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria lui culpă pentru a dobândi un interes sau recunoașterea unei situații juridice favorabile.

Mai apoi, angajarea avocatului de către pârâtă s-a făcut în considerarea prestării unor servicii profesionale în cele două dosare, fiind fără relevanță conduita ulterioară a reclamantului, de vreme ce o atare conduită de desistare într-un anumit dosar nu putea fi anticipată.

Mai apoi, Curtea reține că onorariul solicitat sub forma cheltuielilor de judecată nu se ridică la cuantum exagerat și vădit disproporționat în raport de complexitatea cauzei și valoarea litigiului.

Raportat la circumstanțele cauzei așa cum s-a relevat în precedent și cum au fost reținute și de instanța de fond cu trimitere la jurisprudența pertinentă a CEDO, Curtea reține că în pofida faptului că reclamanta s-a desistat, pârâta prin avocat a formulat întâmpinarea angajând astfel resurse profesionale din partea avocatului pe care l-a angajat , în acest context cheltuiala cu onorariul avocațial se vădește a fi necesară , a fost real făcută și raportat la cuantum este și poate fi apreciată raportat și la litigiile similare în care este angajat un profesionist în sensul art. 3 din Codul civil și din perspectiva unei acțiuni în anulare a hotărârii A__ ca fiind într-un cuantum rezonabil.

Față de toate considerațiile din precedent, în temeiul art. 498 C.pr.civ. se va respinge recursul cu consecința menținerii în tot a sentinței atacate.

Deși intimata a solicitat, atât prin întâmpinare cât și prin concluzii scrise, obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs nu s-a această cerere nu a fost dovedită în condițiile art. 452 C.pr.civ. astfel încât va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge excepțiile nulității și inadmisibilității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul reclamantului N____ V_____ împotriva sentinței civile nr. 1114, pronunțată la data de 11.04.2014 în dosar nr.XXXXXXXXXXX al Tribunalul Specializat Cluj pe care o menține în întregime.

Respinge cererea intimatei S.C. T____ S_____ DURGĂU S.A. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Decizia este definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

R___-R____ D___ L____ U____ M_____ D_________

GREFIER,

I____ C_____

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./13.11.2014

Jud.fond. S_______ F______ C_____