R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
S E N T I N Ț A C I V I L Ă NR. 19 CC
Ședința din Camera de Consiliu din data de 31.10.2014
Completul constituit din:
Președinte – G______ M_____
Grefier - D______ D_____ R_____
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamanta D______ M______, domiciliată în com. Bănești, _________________, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta C______ P___ SRL, cu sediul în ___________________________, ______________________ E, jud. Prahova, având ca obiect „acțiune în anulare a hotărârii A__”.
Acțiunea este timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, potrivit chitanței nr. 5037/13.06.2014, aceasta fiind anulată de către instanță și atașată la dosarul cauzei, la fila 6.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns reclamanta, reprezentată de av. M____ P___, potrivit împuternicirii avocațiale ________ nr.xxxxxxx/06.06.2014, depuse la fila 5 din dosar și pârâta, prin curator special av. P____ M____.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că intervenientul a depus cerere de intervenție voluntară, în două exemplare și împuternicire avocațială, după care,
Se prezintă intervenientul H_____ V______, reprezentat de av.I_______ I__, potrivit împuternicirii avocațiale ________/2014.
La interpelarea instanței cu privire la chestiunile prealabile punerii în discuție a admisibilității în principiu a cererii de intervenție, părțile arată că nu mai au cereri de formulat.
Intervenientul, prin reprezentant, având cuvântul în susținerea admisibilității în principiu a cererii de intervenție, solicită în baza art.132, cu referire la art.62 Cod pr.civilă admisibilitatea cererii de intervenție făcută de H_____ V______, care este asociatul majoritar al societății, cu referire la hotărârile adunărilor generale care au reflectat aceste aspecte și care sunt puse în discuție.
La interpelarea instanței arată că este o intervenție accesorie în interesul societății .
Părțile, având pe rând cuvântul solicită admiterea cererii de intervenție accesorie.
Instanța admite în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei, având în vedere calitatea de asociat a terțului intervenient.
Totodată, ia act că s-a depus la dosarul cauzei Hotărârea A__ a cărei anulare se solicită.
Reprezentantul reclamantei, la interpelarea instanței arată că nu au emis Hotărârea A__, fiind una act emis de domnul H_____ și că nu au acest act ce emană de la domnul H_____.
Instanța comunică înscrisurile depuse odată cu cererea de intervenție și înscrisul intitulat „Hotărâre”, ia act că la dosar s-a mai depus un Proces verbal al adunării generale a asociaților din data de 22.05.2013 și acordă cuvântul cu privire la utilitatea și concludența acestui înscris.
Internvenientul, prin reprezentant, arată că este legat de hotărârile adunării, care exprimă interesul societar, hotărâri cu referire la reprezentarea societății.
Comunică instanța actul din 22,05, ia act că s-a invocat nulitatea absolută a adunării generale, cu cele două motive și acordă cuvântul cu privire la articolele a căror adoptare a fost făcută cu încălcarea regulii prevăzute la art.192 alin.1 și 2, având în vedere că această hotărâre și procesul verbal este structurat pe articole.
Reclamanta, prin reprezentant, precizează punctele 7 și 8, atât din procesul verbal al ședinței, cât și înscrisul unilateral emis de către intervenientul H_____, comunicat la acest termen de judecată, numit Hotărîrea adunării generale, ce tind să conducă la modificarea actului constitutiv, adică atât aprobarea retragerii, în contextul în care nu s-a formulat o cerere de retragere, fiind nule pe art.192 alin.2, astfel că toate celelalte puncte ale ordinii de zi, cu excepția punctului 1, care vizează aprobarea situațiilor financiare anuale, sunt lovite de aceeași nulitate absolută, în considerarea alin.1.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Părțile, având pe rând cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În baza art.255, raportat la art.258 N.C.P.C., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și să se pronunțe o hotărâre de constatare a nulității absolute parțiale în sensul indicat, având în vedere faptul că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale pentru încheierea sa valabilă, nulitatea fiind absolută, deoarece toate normele juridice, fiind aplicabile la SRL dispozițiile de la SA, care vizează convocarea adunării generale și modul de formare a voinței sociale, în sensul exprimării consimțământului și a voinței juridice de către societate sunt norme de ordine publică, întrucât ele protejează interesul societar, cât și interesul creditorilor sociali.
P___ urmare, apreciază că nulitatea este absolută, iar cu privire la regimul juridic arată că art.192 are două ipoteze, alin.1 vizează hotărârile care nu modifică actul constitutiv, iar alin.2, care modifică actul constitutiv, punctele 2, 3, 4, 5 și 7 din hotărârea adunării generale atacate nu sunt de natură a modifica actul constitutiv, intervenientul și-a exprimat votul în sensul precizat în procesul verbal, reclamanta exprimând votul negativ domnului H_____, astfel că intervenientul pretinde că poate să adopte hotărâri la SRL-ul cu doi asociați al cărui act constitutiv nu derogă de la art.192, prin voturile aferente celor 60% din părțile sociale pe care le dețin, reclamanta considerând contrariul deoarece legea în această materie precizează că hotărârile care nu vizează modificarea actului constitutiv al SRL-ului se adoptă cu dubla majoritate a asociaților și părților sociale.
De asemenea, arată că majoritatea dublă nu a fost întrunită, iar la 7 și 8 se tinde la modificarea actului constitutiv, normele sunt supletive, dar pentru că actul constitutiv al societății nu derogă de la lege, dispozițiile supletive se aplică și încălcarea lor va fi sancționată tot cu nulitatea absolută.
Pentru aceste considerente solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli pe cale separată.
Societatea pârâtă, prin curator, lasă la aprecierea instanței dacă există motive întemeiate de admitere sau respingere a acestei cereri, având în vedere conflictul de interese dintre asociații firmei.
Intervenientul, prin reprezentant, arată că se aprobă situații financiare, cu votul ambilor asociați, iar la art.2, ambii asociați prezenți în adunarea generală a cărei legalitate privind convocarea și ordinea de zi este statuată de procesul verbal în condițiile prevăzute, votându-se la fel.
Pentru art. 3, reprezentantul intervenientului arată s-a votat cu 60% pentru și 40% împotrivă, iar administratoarea era obligată să se supună și nu avea dreptul să voteze, pentru că erau probleme legate de modul cum ea a gestionat.
La art.4 se învederează faptul că s-a votat de către intimat cu 60% iar asociata administratoare cu 40%, fiind o problemă de administrare curentă, care nu presupune altceva, iar în ceea ce privește încetarea raporturilor juridice cu Iofciulescu este dictată de faptul că în mod fictiv pe rolul instanțelor sunt șapte procese în care d-na D______ semnează și ca asociat și ca administrator al firmei, cu avocat angajat de dânsa.
La interpelare instanței, reprezentantul intervenientului arată că prevederile art.192 se completează cu prevederile art.132 și că hotărârile adunării generale, în limita legii și a actului constitutiv sunt obligatorii, hotărârea adunării este obligatorie pentru asociatul care este în minoritate.
Tot la interpelarea instanței, reprezentantul intervenientului arată că nu se modifică cu nimic actul constitutiv, pentru că există o cerere de retragere din societate a doamnei D______, care nu este discutată în adunarea generală și care trebuia discutată în adunarea generală, răspunzându-se la ea.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea cererii în anulare a Hotărârii A__ și admiterea cererii de intervenție, cu motivele arătate și cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul în replică, arată că art.132 este un ansamblu de norme procesual-civile, reglementând acțiunea în anularea hotărârilor A__ și nu sunt texte de drept substanțial, care să explice încălcarea art.192, care reglementează unele dintre condițiile de validitate ale hotărârilor A__, privite ca acte juridice civile, iar în ceea ce privește dubla majoritate a asociaților – 192 alin.1, textul nu are sensul că s-a realizat dubla majoritate pentru că au fost prezenți toți asociații, trebuind să se voteze de amândoi în sensul de a se adopta hotărârea.
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
P___ actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX reclamanta D______ M______ a solicitat în contradictoriu cu pârâta C______ P___ SRL, ca instanta prin hotararea ce se va pronunta sa constate nulitatea absoluta partiala a hotararii adunarii generale a asociatilor C______ P___ SRL din data de 29.05.2014.
In motivarea actiunii se arata ca hotararea A__ in litigiu a fost nelegal adoptata de vreme ce este rezultatul votului exclusiv al asociatului H_____ V______ care exercita voturile aferente cotei sale de 60 % din capitalul social. Punctele 7 si 8 de pe ordinea de zi completata potrivit solicitarilor asociatului H_____ V______ erau de natura sa conduca la modificarea actului constitutiv, astfel incat in lipsa unei clauze statutare derogatorii in actul constitutiv sunt aplicabile dispozitiile art. 192 alin. 2 din L nr. 31/1990, care impun regula unanimitatii.
De asemenea, este profund abuziva si nelegala introducerea pe ordinea de zi a unui punct privind aprobarea retragerii reclamantei din societate in conditiile in care aceasta nu a formulat niciodata cerere de retragere.
Hotararea atacata nu a fost adoptata cu votul dublei majoritati absolute a asociatilor si partilor sociale care reprezinta majoritatea obligatorie de formare a vointei sociale in cadrul organului statutar deliberativ al societatii cu raspundere limitata si conditioneaza adoptarea valabila a oricarei hotarari (cu exceptia celor care vizeaza modificarea actului constitutiv, pentru care este incidenta unanimitatea) de catre adunarea generala a societatii cu raspundere limitata, in conformitate cu prevederile legale de ordine publica cuprinse la art. 192 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.
Astfel, referitor la punctele 2, 4, 5, 6 aflate pe ordinea de zi completata potrivit solicitarilor asociatului H_____ V______, in lipsa unei clauze statutare derogatorii in actul constitutiv, sunt aplicabile dispozitiile art. 192 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, care impun respectarea dublei majoritati absolute a asociatilor si partilor sociale.
Or, in contextul SRL-ului cu doi asociati, cum este cazul C______ P___ SRL, majoritatea ceruta de lege pentru adoptarea oricarei hotarari, alta decat cea modificatoare a actului constitutiv (caz in care se impune unanimitatea), nu va putea fi indeplinita decat daca exista (cvasi)unanimitate, indiferent de existenta unei majoritati a partilor sociale ( 60 %; 40 %), de vreme ce dubla majoritate absoluta ceruta de legiuitor tine nu doar de majoritatea partilor sociale, ci si de aceea a numarului de asociati, care in speta lipseste, intrucat reclamanta a votat cu 40 % din voturile exprimate impotriva acestor puncte incluse pe ordinea de zi.
P___ intampinare parata a solicitat admiterea actiunii. Ulterior, curatorul special desemnat de catre instanta pentru a reprezenta interesele paratei a aratat ca lasă la aprecierea instanței dacă există motive întemeiate de admitere sau respingere a acestei cereri, având în vedere conflictul de interese dintre asociații firmei.
P___ cererea de interventie accesorie in favoarea paratei C______ P___ SRL, intervenientul H_____ V______ a solicitat respingerea actiunii, avand in vedere ca asociatul care a votat contra trebuie sa se supuna hotararilor luate in adunarea generala, hotarari care exprima vointa societara; nu s-au incalcat dispozitiile art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, avand in vedere ca hotararea a fost luata cu votul tuturor asociatilor; hotararea in ceea ce priveste revocarea calitatii de administrator a reclamantei a fost luata in cotextul in care aceasta solicita dizolvarea societatii si se manifesta ____________________ vietii societare; a fost respectata regula privind votul ambilor asociati prezenti in adunare, iar pretinsa regula a unanimitatii nu viza hotarari pentru care se impunea votul absolut al ambilor asociati.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata urmatoarele:
P___ hotararea adunarii generala a asociatilor ___________________ nr. 1/28.05.2014 (asa cum rezulta din inscrisul depus la filele 145-146 dosar, care reprezinta extras din procesul-verbal al adunarii generale a asociatilor de la acea data), in prezenta ambilor asociati, s-au adoptat urmatoarele masuri:
Repartizarea profitului net al societatii ‚ aferent anului 2013 urma sa se faca astfel: xxxxx lei, din totalul profitului sa fie destinata ajutorarii sinistratilor afectati de recentele inundatii care au avut loc in judetul Prahova; restul, dupa deducerea sumei de xxxxx lei, sa fie repartizata proportional cu cota de participare la capitalul social varsat, conform prevederilor art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, respectiv 60 % pentru asociatul majoritar H_____ V______ si 40% pentru asociatul minoritar D______ M______, plata urmand a se efectua in termen de 30 de zile de la data acestei hotarari (art. 2).
Nu se aproba descarcarea de gestiune a fostului administrator D______ M______ pentru exercitiul financiar 01.01.xxxxxxxxxxxxx13, asa cum nu s-a aprobat nici pentru exercitiul financiar 01.01.xxxxxxxxxxxxx12, intrucat asociatului majoritar H_____ V______, care nu a avut acces la documentele financiar contabile, i-a fost refuzata cererea repetata de a se efectua o expertiza financiar-contabila extrajudiciara (art. 3).
Intocmirea unui raport asupra litigiilor contencioase sau/si necontencioase aflate pe rolul diferitelor instante de judecata (art. 4 ) si incetarea oricaror rapoarte juridice contractuale cu avocat Iofciulescu E____ M______ (art. 5).
Desemnarea asociatului majoritar H_____ V______ ca reprezentant al ___________________ in relatiile cu ONRC si instantele de judecata, avand in vedere faptul ca in adunarea generala a asociatilor din data de 23.12. 201, conform procesului-verbal intocmit, D______ M______ a fost revocata din functia de administrator (art. 6).
A fost aprobata cererea de retragere din calitatea de asociat minoritar al ___________________, formulata in repetate randuri de catre D______ M______ (art. 7).
Modificarea actului constitutiv reactualizat al ___________________, in conformitate cu hotararea A__ din 23.12.2013, privind posibilitatea cesionarii partilor sociale in timpul vietii, numai catre descendenti, pe langa clauza de continuitate cu mostenitori, fara a se interpreta vointa (opozitia) asociatilor in acest sens (art. 8).
Conform actului constitutiv (reactualizat ) al ___________________, aceasta societate are doi asociati, a caror cota de participare la capitalul social este de 60 %- H_____ V______; 40%- D______ M______.
Asa cum rezulta din procesul-verbal al adunarii generale a asociatilor ___________________ din data de 28.05.2014, convocarea sedintei din data de 28.05.2014 s-a efectuat de administratorul societatii, D______ M______, in baza convocatorului nr. 337/13.05.2014 si inregistrat la B___ D_____ Gont, L______ Gont si M_____ P_____ sub nr. 284/15.05.2014.
In acelasi timp se constata ca, potrivit adresei emise la data de 15.05.2014 (filele 105-106) asociatul majoritar H_____ V______ a convocat la randul sau adunarea generala a asociatilor pentru data de 27.0-5.2014, ora. 10, la sediul societatii mentionandu-se in continuare ca, in caz de neintrunire a cvorumului, la data de 27.05.2014, urmatoarea sedinta va avea loc la data de 28.05.2014, ora. 10 la sediul societatii (adica la aceeasi data si in acelasi loc mentionate in convocarea efectuata de reclamanta administrator).
Cu privire la convocarea adunarii generale efectuata de catre intervenientul accesoriu, se retine ca dispozitiile din actul constitutiv al societatii constituie a reiterare a celor din art. 195 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, conform carora un asociat sau un numar de asociați ce reprezinta cel putin o patrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, aratand scopul acestei convocari, text legal din care rezulta ca asociatii nu pot convoca direct adunarea generala a asociatilor, ci pot solicita o astfel de convocare administratorului; prin exceptie, daca administratorul refuza convocarea, acesti asociati pot cere obligarea administratorului la convocarea adunarii asociatilor sau, chiar, daca un astfel de refuz este manifest, neindoielnic, nu este exclus ca ei sa poata la limita sa convoace ei insisi adunarea generala. Astfel de situatii nu se regasesc in prezenta cauza, unde se observa ca asociatul majoritar a efectuat convocarea adunarii generale dupa ce a primit convocarea administratorului si a fixat data adunarii cu o zi inainte de data mentionata in convocatorul administratorului. Se mai retine ca asociatul majoritar nu a depus nici un inscris din care sa reiasa ca a fost constituita adunarea generala pentru data de 27.05.2014 (data primei convocari efectuate de catre acest sociat), astfel ca tribunalul constata ca hotararea din data de 28.05.2014 ce face obiectul prezentei cauze a fost adoptata la prima convocare.
Consecinta ce rezulta este aceea ca in cauza nu pot fi incidente dispozitiile cuprinse in art. 193 alin. 3 din Legea nr. 31/1990
Astfel, prevederile legale aplicabile in litigiul de fata in ceea ce priveste majoritatea ce trebuie intrunita spre a fi adoptate hotarari in cadrul adunarii generale a asociatilor ___________________ sunt cele din art. 192 din Legea nr. 31/1990, precum si cele cuprinse in art. 11 din actul constitutiv (reactualizat) al societatii:
Conform art. 192, adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel.
(2) Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.
Potrivit art. 11 din actul constitutiv al societatii, hotararile asociatilor se iau in adunarea generala. Aceasta va fi convocata de administratori la sediul social cel putin o data de an sau ori de cate ori este necesar. Un asociat sau un numar de asociati ce reprezinta cel putin o patrime din capitalul social vor putea cere convocarea adunarii generale, aratand scopul acestei convocari. Convocarea adunarii generale se va putea face pe baza de convocator. Convocarea adunarii generale se va putea face si prin scrisoare recomandata, cu cel putin 10 zile inainte de data fixata pentru tinerea acesteia, aratandu-se ordinea de zi.
Adunarea decide prin votul reprezentand majoritatea absoluta a asociatilor si a partilor sociale.
Pentru hotararile avand ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociatilor. Votarea poate fi facuta si prin corespondenta, fiecare parte sociala dând dreptul la un vot. Fiecare parte sociala a asociatului care intruneste si functia de administrator al acesteia va da dreptul la doua voturi
Din aceste dispozitii reiese faptul ca pentru adoptarea oricaror hotarari in cadrul adunarii generale a asociatilor ___________________ se impune respectarea regulii majoritatii, atat in cazul asociatilor, cat si in cazul partilor sociale.
P___ exceptie, atunci cand prin hotararea adoptata se modifica actul constitutiv, regula este cea a uninimitatii, toti asociatii urmand sa voteze in acest sens.
Din verificarea procesului-verbal al adunarii generale a asociatilor din data de 28.05.2014 reiese ca singura hotarare adoptata in conditiile respectarii regulii dublei majoritati (in speta ambii asociati au fost de acord) a fost aceea de aprobare a situatiilor financiare ale societatii aferente exercitiului financiar 01.01.xxxxxxxxxxxxx13 sub conditia rectificarii si completarii acestora in termen de trei luni, daca rectificarea, respectiv completarea se impune.
Toate celelalte hotarari adoptate in cadrul adunarii generale a asociatilor in data de 28.05.2013, adica cele mentionate la art. 2-art. 8, dupa cum s-a aratat mai sus, nu au intrunit acordul ambilor asociati, fiind deci incalcata regula majoritatii absolute a asociatilor, mentionata expres in actul constituiv al societatii.
In aceste conditii este de prisos a se verifica acele dispozitii mentionate la art. 2- art. 8 din hotarare care ar intra sub incidenta art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, intrucat fata de modul de organizare al societatii, numarul asociatilor si statutul acesteia, hotararile adunarii generale a acesteia nu se pot adopta decat cu votul ambilor asociati, iar in caz contrar nu se poate intruni dubla majoritate absoluta si cu atat mai putin unanimitatea.
In ceea ce priveste sustinerea intervenientului accesoriu conform caruia masurile adoptate la art. 3 si art. 4 au fost luate totusi cu respectarea regulii unanimitatii, in contextul in care reclamanta avea interdictie legala de a vota, intrucat se afla ___________________ interese cu societate, fiind in discutie modul de gestiune al societatii, iar avocatul mentionat la art. 5 este in realitate aparator angajat de catre reclamanta, tribunalul constata ca, potrivit art. 79 din Legea nr. 31/1990 -text aplicabil in virtutea dispozitiilor art. 197 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 -, dar si in conformitate cu art. 11 din actul constitutiv al societatii, asociatul care, într-o operațiune determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societății, nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind această operațiune.
(2) Asociatul care contravine dispozițiilor alin. (1) este răspunzător de daunele cauzate societății, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.
Asadar, se constata ca reclamanta administrator si-a exercitat dreptul de vot si in ceea ce priveste masurile de la art. 4 si art. 5, iar asociatul majoritar nu a facut nicio obiectiune care sa fi fost mentionata in procesul-verbal al adunarii generale. Avand in vedere ca reclamanta nu s-a abtinut de la vot si ca nici nu a fost contestat dreptul acesteia de a vota, reiese ca votul acesteia este valabil. Mai mult, nu se poate contesta nici pe cale incidentala valabilitatea votului exprimat de catre reclamanta administrator cu privire la masurile ce ar fi urmat sa fie adoptate in cadrul adunarii generale, avand in vedere ca sanctiunea prevazuta de art. 79 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 nu o constituie nulitatea, ci numai angajarea eventuala a raspunderii civile delictuale a acestei persoane.
In ceea ce priveste sustinerea conform careia forta obligatorie a hotararii contestate rezulta din dispozitiile art. 132 alin. 1 conform carora, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra, tribunalul constata ca textul invocat trebuie citit impreuna cu cel din art 132 alin. 2 si interpretat in sensul ca actiunea formulata impotriva hotararilor adoptate de adunarea generala poate privi numai incalcarea legii ori a actuluiu constitutiv, nu si chestiuni de oportunitate, respectiv modalitatea concreta in care trebuie realizate scopurile societatii, desfasurarea activitatii si origanziarea acesteia, atunci cand nu sunt evidentiate chestiuni de nelegalitate.
F___ de aceste considerente, tribunalul constata ca dispozitiile adoptate la art. 2- art. 8 din hotararea adunarii generale a asociatilor din cadrul C______ P___ SRL din data de 28.05.2014 sunt nelegale, intrucat nu au fost respectate dispozitiile art. 11 din actul constitutiv al societatii, precum si dispozitiile art. 192 din Legea nr. 31/1990, sens in care va admite actiunea si va constata nulitatea parțială a Hotărârii A.G.A. din data de 28.05.2014, în ceea ce privește dispozițiile adoptate la art.2 – art.8. pe cale de consecinta, va respinge cererea de intervenție accesorie formulata de intervenientul H_____ V______ în favoarea pârâtei, ca neîntemeiată.
In temeiul art. 453 c. pr. civ, tribunalul va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. In ceea ce priveste onorariul curatorului special desemnat de instanta in sedinta din data de 14.10.2014, respectiv suma de 500 lei fixata cu titlu provizoriu in sarcina paratei si pentru d-na avocat P____ M____ , vazand si dispozitiile art. 48 alin. 3 din OUG nr. 80/2013, tribunalul constata ca onorariul astfel fixat ramane in sarcina paratei, fara a mai fi necesara mentionarea in dispozitiv a acestei obligatii de plata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea formulată de reclamanta D______ M______, domiciliată în com. Bănești, _________________, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta C______ P___ SRL, cu sediul în ___________________________, ______________________ E, jud. Prahova și intervenientul H_____ V______, cu domiciliul procesual ales la în _________________________, _____________________ E, jud. Prahova.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulata de intervenientul H_____ V______ în favoarea pârâtei, ca neîntemeiată.
Constată nulitatea parțială a Hotărârii A.G.A. din data de 28.05.2014, în ceea ce privește dispozițiile adoptate la art.2 – art.8.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2014.
PREȘEDINTE
G______ MARIUSGREFIER
D______ D_____ R_____
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. G.M./ 5 ex./ 25.11.2014