Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Acţiune în anulare a hotarârii AGA
Număr hotarâre:
1638/2014 din 19 septembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1638

Ședința publică de 19 septembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE D______ V_____

JUDECĂTOR D____ M_____

JUDECĂTOR A____ P______

GREFIER A________ G_______ S____

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul B____ Y___ împotriva Sentinței civile nr.7282 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații S_______ L_____ și S.C. O___ I____ 2000 S.R.L. prin lichidator judiciar M_____ G_______.

Dezbaterile în recurs au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 12 septembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în baza art.260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19 septembrie 2014, când a decis următoarele:

C U R T E A

Constată că prin sentința nr.7282 din 18.12.2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă cererea principala formulată de reclamantul Belo Y___, în contradictoriu cu pârâta S.C. O___ I____ 2000 S.R.L., prin lichidator judiciar, ca neîntemeiată și a fost admisă cererea de intervenție formulată de S_______ L_____,

Pentru a decide astfel tribunalul a constat că la 11.05.2011 reclamantul B____ Y___ a solicitat, în contradictoriu cu pârâta __________________ SRL, prin lichidator judiciar, să se constate nulitatea absolută a hotărârii AGEA a __________________ SRL din 24.02.2004, sub motiv că lipsește consimțământul reclamantului la emiterea acestei hotărâri; că la 13.05.2003 reclamantul a predat lui I__ A_____ C_________ actele constitutive ale S.C. O___ I____ 2000 S.R.L., și șase coli format A4, pe care se afla doar semnătura reclamantului în original, fără a fi inserat vreun text, pentru a fi transmise directorului comercial al firmei ACRO IMOBILIAR S.R.L., d-nei C______ E______, aceasta urmând să se ocupe de obținerea avizelor și aprobărilor necesare pentru modificarea racordurilor de apă și gaze la imobilul amplasat pe terenul din ___________________, sector 1, București - proprietatea __________________ S.R.L., aceasta ocupându-se și de întocmirea documentației tehnice și a cererilor necesare din partea __________________ SRL; că actele arătate, inclusiv colile cu semnătura sa au fost predate lui I__ A_____ C_________, conform procesului-verbal nr.7/13.05.2003, atestat de dl. Av. Habasescu V_____ în conformitate cu Legea nr. 51/1995, de pe colile cu semnătura originală a reclamantului a făcut fotocopii-martor, pe care dl. I__ A_____ C_________ a semnat de primire, actele fiind transmise ulterior lui Capraru E______; că aceasta la rândul ei, din cauza neînțelegerilor privind costul lucrărilor, a restituit colile necompletate d-lui S_______ L_____, reprezentant al societății, însă acesta a refuzat restituirea cele 6 coli cu semnătura în alb deoarece ar fi fost pierdut plicul care conținea acele coli; că ulterior, pe o coală dintre cele 6 purtând semnătura originală a reclamantului, S_______ L_____ a întocmit Hotărârea AGEA în cauză; că potrivit acestei hotărâri reclamantul ar fi fost prezent la A.G.E.A. în data de 24.02.2004 însă acest fapt este neadevărat întrucât la data de 23.02.2004 reclamantul a fost plecat din București în interes de serviciu la Sucursala Lukoil din Iași și s-a întors la București abia in seara zilei de 25.02.2004, astfel încât nu putea fi prezent la acea adunare în data de 24.02.2004, mărturie în acest sens stă ordinul de deplasare din data de 23.02.2004 emis de ________________________, act valabil și necontestat de nimeni; că în arhiva societății în faliment nu exista nici un convocator al asociaților, însă în textul "hotărârii" exista mențiunea - "A__ legal convocata"; că "hotărârea " A__, nu are nici un număr de înregistrare nici în registrul de acte al societății și nici nu a fost vreodată înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, astfel cum reiese din adresa O.R.C.-T.B. din data de 09.10.2006; că prin Hotărârea AGEA a S.C. O___ I____ 2000 S.R.L., din data de 24.02.2004 a fost dispusa încetarea contractului de împrumut nr. 2/18.04.1995 încheiat intre reclamant și S.C. O___ I____ 2000 S.R.L., însă acest contract este perfect valabil deoarece reclamantul nu a convenit niciodată cu parata S.C. O___ I____ 2000 S.R.L că acesta își va înceta valabilitatea; că deci consimțământul reclamantului nu a fost exprimat întru-un mod valid, deoarece înscrisul care conține textul hotărârii A__ a fost contrafăcut prin sprintarea textului pe o coală albă pe care se afla semnătura reclamantului, aceasta fiind una din cele 6 coli despre care s-a făcut vorbire mai sus iar asociatul B____ Y___ nu a participat la întocmirea acestei "hotărâri" el fiind plecat într-o delegație în altă localitate, prin urmare nu și-a exprimat niciodată consimțământul la Hotărârea A__; în drept, fiind invocate dispozițiile art. 112 si urm. C.p.c, art. 132 alin. 3, art. 192, 193 si urm. din Legea nr. 31/1990; art. 11 si urm. din Legea nr. 82/1991; art. 948 C. Civ, art. 966 Cod civil.

Tribunalul a mai constatat că pârâta __________________ SRL a formulat întâmpinare prin care a arătat că din propriile cercetări rezultă că se confirmă situație de fapt pe care a relatat-o reclamantul cu privire la emiterea colilor cu semnătura în alb și utilizarea uneia dintre aceste coli pentru a face credibilă ținerea ședinței adunării generale extraordinare în care a fost emisă hotărârea în litigiu; că în arhiva societății în faliment nu exista niciun convocator al asociaților, însă în textul "hotărârii" există mențiunea -"A__ legal convocată", iar "hotărârea " A__, nu are număr de înregistrare în registrul de acte al societății și nici nu a fost vreodată înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, așa cum reiese si din adresa O.R.C.-T.B. din data de 09.10.2006; că deci hotărârea în litigiu este nulă pentru: lipsă de consimțământ; frauda la lege deoarece celălalt asociat a luat decizii în mod ilicit, fără a avea consimțământul reclamantului, ci numai folosindu-se de semnătura lui dată în alb; lipsa cauzei căci B____ Y___, nu și-a exprimat niciodată intenția de a semna un astfel de act, foile semnate în alb fiind date într-o cu totul altă conjunctură și într-un scop cu totul diferit decât cel care reiese din conținutul hotărârii A__ atacate astfel că potrivit art.966 C.civ. „obligația fără cauză....nu poate avea nici un efect"; că nici obiectul nu este valabil deoarece operațiunile și actele de care se face vorbire în cuprinsul hotărârii nu au existat niciodată în realitate, astfel din arhiva contabila a societății în faliment nu rezultă nici un fel de operațiuni de creditare a firmei de către S_______ prin mandatar B____ Y___ căci acesta nu a făcut creditări în numele și pe seama lui S_______ cu scopul îndeplinirii presupusului mandat, din nici un document bancar existent al societății, nu rezulta că mandantul B____ Y___ a creditat societatea în numele și pe seama lui S_______; că au fost violate normele de procedură din Legea nr. 31/1990 pentru organizarea A__, fiind încălcate formalitățile legale de convocare prevăzute de art. 195 alin.2 din legea 31/1990 în ceea ce privește desfășurarea ședinței A__, fiind încălcate obligațiile principale care revin acesteia în conformitate cu dispozițiile art.194 din Legea 31/1990, în concluzie pârâta a fost de acord cu admiterea acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost formulată.

Tribunalul a mai constatat că S_______ L_____ a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat respingerea acțiunii introductive de instanța, în principal - prin admiterea excepțiilor invocate și, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece motivele acțiunii reclamantului sunt bazate pe un scenariu fantezist, deloc dovedit, care incriminează persoana sa și care au ca unic scop dobândirea de către reclamant a calității de creditor al societății falite în detrimentul intervenientului; că deci interesul intervenientului în promovarea cereri de intervenție este dat tocmai de acest drept de a fi creditorul societății falite întrucât, reclamantul, prin hotărârea atacată, pe care o apreciază deplin valabilă, a recunoscut că toate sumele de bani primite de O___, ca împrumut, conform contractului nr. 2 din 18.04.1995 încheiat între O___ si B____ Y___, au fost asigurate în totalitate de S_______ L_____, prin B____ Y___, acționând ca mandatar al intervenientului; că deși hotărâre A__ a fost semnată de fostul asociat care nu a avut obiecțiuni la momentul adoptării și semnării sale, ulterior, profitând și de atitudinea total disproporționată și în deplină neconcordantă cu normele deontologice profesionale, a lichidatorului societății, a încercat pe diferite căi (plângeri penale - respinse irevocabil, acțiuni in constatarea nulității etc.) să anuleze hotărârea spre a-și crea un avantaj; că intervenientul invocă excepția autorității de lucru judecat a acțiunii, având în vedere dispozițiile art.22 din C. proc. pen., care prevăd că hotărârea definitivă în materie penală are autoritate de lucru judecat în materie civilă, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului București din data de 14.03.2011 în dosar nr. 13.674/P/2006 fiind dispusă neînceperea urmăririi penale față de S_______ L_____ sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 240, 290 alin. 1 si 291 c.pen.", B____ Y___ a introdus 2 plângeri penale împotriva intervenientului în baza dispozițiilor art. 289 si 291 din C.pen. (fals si uz de fals), susținând ca hotărârea AGEA din 24.02.2004 a S.C. O___ I____ 2000 S.R.L, este un act fals, solicitând anularea acestuia, ulterior plângerea formulată de B____ Y___ în fața Judecătoriei sectorului 1 București a fost respinsa prin Sentința penala nr. 931/04.10.2011; că pe fondul cauzei, intervenientul a arătat că tot scenariul imaginat și invocat de reclamant, nu vizează eroarea (sub nicio formă a ei) ca viciu de consimțământ, ci, în situația imposibilă de adeverire a unui astfel de scenariu, poate constitui viciul de consimțământ al dolului, viciu care ar fi de natură să atragă sancțiunea nulității relative; că nu este întemeiat nici motivul privind frauda la lege, reclamantului revenindu-i sarcina de a indica dispozițiile eludate și cele folosite pentru eludarea lor; că nepublicarea în registrul comerțului a hotărârii AGEA, atrage inopozabilitatea fata de terți a respectivei hotărârii; nici lipsa cauzei nu este susținută de nici o dovadă pertinentă și este o afirmație ambiguă și fără relevanță sub aspect probatoriu; că nici critica privind lipsa obiectului nu este întemeiată, argumentele oferite sunt de natură să convingă instanța că nici această cauză de nulitate absolută nu poate fi incidentă în litigiul dedus judecații.

Tribunalul a constatat că intervenientul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune deoarece cererea în anulare este supusă termenului general de prescripție de 3 ani; precum și că pe fondul cauzei s-a invocat că în fapt, asociatul B____ Y___ a semnat Hotărârea AGEA din 24.02.2004, în condiții de deplină legalitate, acesta se afla în București la acea dată, așa cum s-a reținut și în cadrul rezoluțiilor din dosarele penale, unde a semnat și prezentat personal un specimen de semnătură în bancă; că pentru a se ajunge la concluzia ca Y___ B____ nu a semnat hotărârea AGEA atacată, acesta afirmă că la respectiva dată era la Iași, afirmația sa este însă susținuta de un document (intitulat Ordin de deplasare), nesupus rigorilor de regim special însă Y___ B____ a înregistrat la aceeași dată la bancă declarația sa de specimen de semnătură; că ordinul de deplasare nu are număr de înregistrare, nu este însoțit de decont de cheltuieli, respectiv documente cu caracter contabil care să justifice efectuarea acestora; nu este susținut prin prezentarea dovezilor înregistrării documentelor contabile de justificare a cheltuielilor în contabilitatea societății care a dispus deplasarea etc.; mai mult decât atât, reclamantul nu a semnat doar 2 hotărâri AGEA la doua societăți și un specimen de semnătura în bancă ci a ridicat și suma de 30.000.000 lei din casieria pârâtei, semnând dispoziția de plată datată și confirmată de extrasul registrului de casă al societății; că pentru a dovedi predarea unor coli semnate în alb către o alta persoana și nu către pârât, reclamantul pune la dispoziția instanței un proces-verbal atestat de un avocat (destul de nou in profesie daca verificați numărul documentului atestat), document care însă este de natură să ateste data, identitatea pârtilor și conținutul său, avocatul nu poate atesta fapte, adică nu poate certifica predarea efectivă a unui număr de 6 coli semnate în alb; că un alt document este o copie xerox cu semnătura reclamantului, pe care o persoană a semnat de primire și admițând că un astfel de înscris ar putea valora ca început de dovadă scrisă, și văzând și afirmațiile reclamantului, este necesar ca acestuia să i se pună în vedere să prezinte toate copiile-martor și nu doar una (care s-a plimbat prin lungul șir de dosare).

Prin încheierea in 12.06.2013 tribunalul a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de S_______ L_____ iar prin încheierea de la 12.06.2013 și de la 09.10.2013 a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat respectiv a prescripției acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat că în legătură cu susținerile în sensul că hotărârea AGEA în cauză este lovită de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului, deși reclamantul invocă această cauză de nulitate absolută din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și chiar din referatul cu propunere de neîncepere a urmării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisul sub semnătură privată și uz de fals, rezultă că nu se poate reține în sarcina intervenientului săvârșirea acestor infracțiuni; că deși reclamantul a susținut că se afla la Iași, de fapt se afla în București întrucât a dat un specimen de semnătură la banca ING Bank - Sucursala Kiseleff; că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr.xxxxx/P/2006 din 14.03.2011 dispusă de P________ de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a fost menținută ca fiind legală și temeinică prin hotărâre definitivă de către această judecătorie, iar din referatul de neîncepere a urmăririi penale rezultă imposibilitatea stabilirii în cauză a realității celor susținute de către reclamantul B____ Y___ în sensul că scrisul ar fi fost adăugat ulterior semnăturii sale, în condițiile în care este de domeniul evidenței faptul că, atâta timp cât subscrierea petentului nu se intersectează cu scrierea cuprinsă în același înscris, nicio constatare sau expertiză tehnico-științifică nu poate demonstra contemporaneitatea sau subsecvența celor două scrieri; că omisiunea de înregistrare în registrul comerțului nu este o fraudă la lege, lipsa publicității hotărâri antrenând inopozabilitatea față de terți a acestei hotărâri însă cele stabilite prin hotărâre produc efecte depline între părțile semnatare; că lipsa cauzei și nevalabilitatea actului juridic cu privire la cele statuate prin acea hotărâre nu pot fi analizate decât sub aspectul legalității ei și nu al oportunității, legea nu permite instanței să cenzureze hotărârile adunărilor generale; că nici susținerile privind nevalabilitatea hotărârii A__ pentru lipsa convocării și a nerespectării desfășurării ședinței, nu poate fi reținută deoarece aceasta nu era necesară devreme ce ambii asociați au fost prezenți și au luat în unanimitate hotărârea.

În concluzie tribunalul a decis respingerea cererii principale ca neîntemeiată și admiterea cererii de intervenție.

La 03.03.2014 B____ Y___, a declarat apel solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, și să se constate nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. a S.C. O___ I____ 2000 S.R.L. din 24.02.2004,

1. Greșit instanța de fond a respins ca nefiind utila cauzei proba cu expertiză grafoscopică

Efectuarea unei astfel de expertize este esențială, având în vedere că apelantul nu a participat la pretinsa Adunare Generală Extraordinară a Asociaților S.C. O___ I____ 2000 S.R.L. din data de 24.02.2004 și că deci nu și-a dat consimțământul, în nici un mod, cu privire la hotărârea arătată și că din expertiza grafoscopică extrajudiciară rezultă cu certitudine că semnătura este mai veche decât textul, acesta fiind adăugat mult după data efectuării semnăturii și că deci solicită efectuarea unei expertize grafoscopice, cu privire la originalul hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților S.C. O___ I____ 2000 S.R.L. din data de 24.02.2004.

Se arată că greșit instanța de fond, pornind de la un referat al unui organ de cercetare penală, a considerat că nu se poate stabili dacă scrisul este sau nu ulterior semnăturii existente în cuprinsul hotărârii și că nu se poate stabili dacă înscrisul a fost falsificat prin aplicarea textului ulterior aplicării semnăturii, deși la dosarul cauzei a fost depus de către reclamant un raport de expertiză care întărește susținerile reclamantului cu argumente științifice, fiind de notorietate faptul că prin analize tehnice se poate stabili vechimea unui scris în raport cu un altul, putându-se astfel verifica dacă scrisul din cuprinsul hotărârii A.G.E.A. a fost aplicat pe o foaie cu semnătura dată „în alb”.

De asemenea, se arată că sunt neîntemeiate argumentele instanței de fond cu privire la acest aspect esențial, al stabilirii dacă aplicarea textului s-a făcut ulterior aplicării semnăturii, instanța reținând că susținerile reclamantului sunt infirmate de organul de cercetare penală, dar nici organul de cercetare penală, nici instanța penală nu a avut la dispoziție originalul hotărârii A.G.E.A., acesta fiind prezentat, după numeroase încercări de a evita acest lucru, abia în fața instanței care s-a pronunțat pe fond în prezenta cauză; că la dosarul cauzei există un raport de expertiză care putea și trebuia să rețină atenția instanței de fond, dar aceasta nici măcar nu se referă la acest înscris ce reprezintă o expertiză grafoscopică extrajudiciară efectuată de P______ C_________ L_____, expert criminalist autorizat având ca obiectiv stabilirea dacă semnătura din dreptul numelui B____ Y___, existentă pe pagina a doua a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților S.C. O___ I____ 2000 S.R.L. este o copie a semnăturii apelantului de pe pagina ce poartă o mențiune olografă de trei rânduri scrisă cu pastă albastră; că, potrivit raportului arătat „Semnătura din dreptul numelui B____ Y___, existentă pe pagina a doua a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților S.C. O___ I____ 2000 S.R.L. este o copie a semnăturii lui B____ Y___ reprodusă pe pagina ce poartă o mențiune olografă de trei rânduri scrisă cu pastă albastră, ambele documente reproduc aceeași semnătură originală probabil dată pe o pagină albă fără text.".

Se mai arată că sub aspectul contrafacerii hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților S.C. O___ I____ 2000 S.R.L. din 24.02.2004, sunt relevante constatările expertului criminalist cuprinse la fila nr.3 din raportul de expertiză grafoscopică extrajudiciară: „Aspectul general al paginii sugerează posibilitatea că textul și specificațiile din partea inferioară a paginii să fi fost adaptate după poziția unei semnături preexistente, în speță după aceea din dreptul numelui B____ Y___, datorită spatiilor atipic de mari lăsate între finalul textului și semnătura aflată în poziția superioară".

2. Greșit instanța de fond a reținut o situație de fapt care este în vădită contradicție cu probele de la dosarul cauzei și omite să analizeze motivele de nulitate invocate de subsemnatul prin cererea de chemare în judecată.

Se arată că apelantul nu a fost convocat pentru pretinsa Adunare Generală Extraordinară din 24.02,2004 (nu există un convocator al asociaților și nici un alt înscris în acest sens), și că acesta nici nu se afla în București la 24.02.2004. dovezi în acest sens fiind ordinul de deplasare din data de 23.02.2004 emis de ________________________, precum și procesul-verbal de predare primire nr. 36/24.02.2004 încheiat între _____________ și ________________________, la sediul _____________ din Iași; iar susținerea intervenientului în sensul că din înscrisuri ar rezulta prezența în București a reclamantului în data de 24.02.2004 este nefondată având în vedere și faptul că formalitățile privind specimenul de semnătură au fost demarate la 23.02.2004, intervenientul S_______ L_____ ocupându-se de activitățile necesare în acest sens întrucât se impunea prezența reclamantului în afara Bucureștiului în data de 24.02.2004.

În drept au fost invocate: art. 192, 193 si urm. din Legea nr. 31/1990; art. 11 si urm. din Legea nr. 82/1991; art. 948 C. Civ, art. 966 C. civ., art. 282 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.

La termenul din 12.09.2014 Curtea a luat în discuție calificarea căii de atac.

Având în vedere că cererea de investire a instanței a fost depusă la 12.12.2012 și văzând dispozițiile art.3 din Legea nr.76/2012 potrivit căruia regulile noului Cod de procedură civilă nu se aplică proceselor începute înainte de _____________________ acestuia;

Având în vedere și dispozițiile art.132 alin.10 din Legea nr.31/1990 potrivit cărora hotărârea dată de tribunal în soluționarea cererilor de anulare a hotărârii A__ se atacă cu recurs;

Curtea a calificat calea de atac a fi recurs.

Recursul nu este fondat.

1. Nu este fondată prima critică încadrată din oficiu de curte în motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. pr. civ.

În esență recurentul critică soluția instanței de fond pe considerentul că greșit nu a fost administrată proba cu expertiză grafoscopică pentru a se verifica astfel faptul că semnătura de pe hotărârea AGEA din 24.02.2004 nu îi aparține.

Curtea observă că reclamantul a investit instanța de fond cu cererea de anularea a hotărârii AGEA din 24.02.2004 pe considerentul că această hotărâre ar fi fost falsificată prin folosirea unei coli ce conținea semnătura reclamantului și înserarea textului hotărârii pe coala arătată pentru a da astfel aparența existenței consimțământului reclamantului la emiterea hotărârii.

Ulterior, la 09.10.2013 (f.146-147) reclamantul a solicitat proba cu expertiză grafoscopică pentru a se verifica dacă semnătura de pe înscrisul în litigiu, hotărârea AGEA din 24.02.2004 îi aparține întrucât acesta „tăgăduiește semnătura”. Acest obiectiv a fost reiterat și cu ocazia dezbaterilor probei la instanta de fond (f.149 primul și al treilea alineat)

Prin încheierea din 04.12.2013 (f.184 verso) Tribunalul a constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a contestat semnătura ci conținutul textului hotărârii AGEA și nu a semnăturii iar prin cererea de probă cu expertiză se solicită verificarea semnăturii; în consecință tribunalul a constatat că cererea de probe cu obiectivul arătat este neconcludentă. Tribunalul a observat și că parchetul a constatat că expertiza grafoscopică nu poate stabili contemporaneitatea dintre momentul consemnării conținutului hotărârii și cel al semnăturii reclamantului.

Curtea consideră că soluția instanței de fond de a respinge cererea de probă cu expertiză grafoscopică este întemeiată pentru că prin cererea de chemare în judecată instanța a fost investită cu verificarea menționării textului hotărârii AGEA pe coala în alb ce ar fi conținut semnătura în original a reclamantului și nu cu verificarea semnării în fals a reclamantului în cadrul hotărârii arătate. Pentru admiterea unei astfel de probe trebuia ca instanța să fi fost investită cu o cerere introductivă de nulitate pentru semnarea în fals; cu atât mai mult cu cât intimatul-intervenient Saharov s-a opus acestei modificări a cererii introductive, direct prin cererea de probe arătând că este pentru prima dată când se invocă tăgăduirea semnăturii (f.149 alineatul 2).

Curtea mai observă că reclamantul a solicitat ca expertiza să verifice și contemporaneitatea dintre scrierea ce alcătuiește conținutul hotărârii și semnătura de pe coala pe care este menționată această hotărâre.

Cu privire la această probă Curtea consideră că respingerea ei de prima instanță este corectă având în vedere că nu este posibilă o astfel de verificare. Compararea vechimii scrierii și a suprascrierii nu este posibilă dacă acestea nu se intersectează. De altfel, această imposibilitate rezultă implicit și din raportul extrajudiciar depus de reclamant în care nu se arată că scrierea semnăturii și suprascrierea conținutului hotărârii ar putea să fie detectate ci doar că așezarea în pagină ar putea să sugereze o astfel de intervenție, de suprascriere pe coala albă ce ar fi conținut semnătura în alb a reclamantului.

Curtea consideră că o astfel de simplă bănuială nu poate fi considerată o expertiză convingătoare care să poată fi luată ca temei al unei hotărâri prin care să se rețină falsificarea de acte.

Faptul că organul de cercetare penală care a constatat imposibilitatea verificării suprascrierii, pe coala albă ce conținea semnătura reclamantului, nu ar fi deținut originalul hotărârii AGEA nu are nici-o relevanță. Nu este nevoie să ai originalul ca să constați că știința nu deține mijloacele de a verifica contemporaneitatea scrierii (semnăturii) și a suprascrierii (conținutului hotărârii AGEA)

În concluzie, critica nu este fondată.

2. Nu este fondată nici a două critică.

Curtea observă că împrejurările invocate de reclamantul-recurent pentru a dovedi lipsa consimțământului nu sunt decisive pentru a se putea declara nulitatea hotărârii AGEA. Proba esențială este lipsa semnăturii iar această dovadă nu a fost dovedită.

Dacă s-ar admite că aceste împrejurări ar avea greutate în soluționarea litigiului, Curtea observă că probele depuse, respectiv ordinul de deplasare și un proces-verbal de predare-primire (f.163 și 169) nu sunt convingătoare prin ele însele, fără alte dovezi cu care să poată fi coroborate. Acestea sunt acte private, care au fost încheiate de reclamant cu terțe persoane și tind să dovedească faptul juridic al deplasării reclamantului la Iași în data de 24.02.2004. Această împrejurare este însă contrazisă cel puțin de dispoziția de plată emisă de __________________, la 24.02.2004 semnată la aceeași dată de reclamantul care a ridicat suma de 3.000.000 lei, act juridic menționat și în registrul de casă al acestei persoane juridice, registru ce are un caracter mult mai riguros decât simplul ordin de deplasare ori un proces-verbal de predare documente, de care se prevalează reclamantul.

În consecință, nu poate fi reținută lipsa de consimțământ din documentele arătate și nici măcar faptul că la data de 24.02.2004 reclamantul nu s-ar fi putut întâlni cu asociatul său pentru a emite hotărârea AGEA în litigiu.

Nici lipsa convocării nu este concludentă căci în cazul în care membrii adunării generale ai societății sunt prezenți și nu obiectează asupra ordinii de zi, hotărârea nu este nulă (art.129 alin.7 din Legea nr.31/1990).

Nu există dovezi în sensul că reclamantul s-ar fi opus în sensul arătat astfel că nici această critică nu este fondată.

În concluzie, nici această critică nu este întemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B____ Y___ împotriva Sentinței civile nr.7282 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații S_______ L_____ și S.C. O___ I____ 2000 S.R.L. prin lichidator judiciar M_____ G_______, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2014.

Președinte,Judecător, Judecător,

D______ V_____ D____ M_____ A____ P______

Grefier,

A________ G_______ S____

Red.Jud.D.V.

12.11.2014

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă

Președinte: V_____ E____ L______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025