Dosar nr. XXXXXXXXXXXX - acțiune în anulare a hotărârii A__ –

Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 2 februarie 2016, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 3 august 2015 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXX, din aceeași dată, reclamanta ______________________, în contradictoriu cu pârâta _______________ solicitat: anularea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor ________________ data de 17 iulie 2015; obligarea _______________ a consiliului de administrație al acesteia să convoace Adunarea Generală Ordinar a Acționarilor în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești, în temeiul dispozițiilor art. 235 din Legea nr. 297/2004 cu ordinea de zi solicitată de reclamantă: alegerea unui nou consiliu de administrație al _________________ vot cumulativ, cu un număr de cel puțin 5 membri, conform dispozițiile art. 235 din Legea nr. 297/2004; includerea în hotărârea judecătorească a unui termen strict de aplicare a acesteia, cu obligarea societății și a administratorilor la plata unei amenzi civile de 1.000 lei pe zi de întârziere în cazul nepunerii în aplicare a hotărârii judecătorești de la pronunțarea sa; obligarea pârâtei și a consiliului de administrație al acesteia să permită participarea la vot a tuturor persoanelor cărora li s-au distribuit acțiuni în cadrul celor două asociații ale salariaților și care primesc dividende pentru acțiunile lor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2016, pârâta a depus la dosarul cauzei: cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art.235 din Legea 297/2004 privind piața de capital, raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1, 41 alin. 1, 44, 45, 53, 61 alin. 1, 73, 135, 136 din Constituție, art. 6 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, art. 23 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 15 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene raportate la dispozițiile art. 11, 20 și 148 din Constituția României; cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aplicarea prioritară a dreptului comunitar și utilitatea procedurii de preliminary rulling.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, a arătat următoarele:

Dispozițiile privind organizarea și funcționarea societăților comerciale, precum și modul de numire și de revocare a administratorilor, inclusiv în ceea ce privește încetarea mandatului de administrator al unei societăți comerciale sunt prevăzute în Legea privind sovietățile comerciale nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.

Actul constitutiv al socetății este legea unei societăți (art. 5 alin. 2 și 3 din Legea nr. 31/1990). Actul constitutiv al societății de acțiuni cuprinde clauzele privind conducerea, funcționarea, administrarea și controlul gestiunii de către organele statutare, numărulmembrilor consiliului de administrație sau modul de stabilire a acestui număr (art. 8 lit. i din Legea nr. 31/1990), precum și puterile conferite administratorilor, respectiv directorilor, ori dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat.

Legea organică statuează că actul constitutiv al unei societăți reglementează: modul de numire a administratorilor, modul de funcționare a consiliului de administrație, numirea administratorilor, durata mandatului și cazurile de încetare a mandatului, răspunderea administratorilor, angajarea societății în raport cu terții, angajarea răspunderii societății pentru revocarea fără temei.

În ceea ce privește dispozițiile art. 235 alin. 1 și alin. 1¹ din Legea nr. 297/2004, forma reglementată contravine în principal dispozițiilor constituționale privind munca (art. 41 alin. 1 din Constituție) și libertatea economică (art. 45 din Constituție) a administratorilor care au optat în cunoștință de cauză pentru un mandat de o anumită durată și cu anumite responsabilități, în măsura în care prevederea legală este aplicabilă la simpla solicitare a unui acționar semnificativ fără a fi modificat în prealabil actul constitutiv al societății în ceea ce privește durata mandatului și/sau responsabilitățile administratorului.

În consecință, prin aplicarea ad-litteram a prevederilor legale contestate este îngrădit dreptul la muncă al administratorului, care nu poate anticipa încetarea imprevizibilă a mandatului de administrator, respectiv este înfrântă garanția constituțională a accesului liber al persoanei la o actvitate economică dinliberă inițiativă și la exercitarea acesteia în condițiile legii.

De altfel, în considerarea faptului că legea pieței de capital este o lege specială care derogă de la dispozițiile legii generale, legiuitorul are obligația de a spori garanțiile ce însoțesc încetarea raportului de mandat pentru administratorii numiți conform actului constitutiv al societății, pentru a asigura nu numai caracterul obiectiv al acestei măsuri cu ample consecințe pentru administratorul căruia i se aplică, dar și faptul că intervine în cazuri bine fundamentate, cât mai puțin supuse incertitudinilor.

În ipoteza legală reglementată de art. 235 alin. 1, inițiativa încetării mandatului de administrator și revocarea consiliului de administrație, concomitent cu numirea altui consiliu de administrație pentru aplicarea obligatorie a votului cumulativ pare lăsată în totalitate la latitudinea unui acționar semnificativ, care nu întotdeauna este și acționarul principal sau majoritar.

Ori, deși jurisprudența constituțională a statuat că principiul constituțional al egalității în fața legilor (art. 16 alin. 1) și al egalității în drepturi nu presupune uniformitate, iar situații juridice diferite justifică uneori un tratament juridic diferit, legiuitorul este liber să stabilească condiții diferite cu privire la alegerea administratorilor cu aplicarea metodei votului cumulativ, doar dacă are în vedere categorii socio-profesionale diferite, care nu se află în situații comparabile.

Dar în cazul unei societăți admise la tranzacționare pe o piață reglementată ne aflăm în situații comparabile pentru că nu ne aflăm în cazul unor categorii socieo-profesionale diferite față de administratorii numiți conform Legii nr. 31/1990, astfel că caracterul distinctiv al calității acționarului semnificativ nu justifică obiectiv obligativitatea aplicării metodei votului cumulativ față de situația premisă a posibilității date acționarilor, prin decizia forului suprem (adunarea generală) de a fi liber în a aplica sau nu metoda votului cumulativ, în acord cu dispozițiile actului constitutiv și ale hotărârii adunării generale a acționarilor.

Suplimentar, dispozițiile art. 235 alin. 1¹ din Legea nr. 297/2004 nu sunt conforme prin prisma drepturilor și garanțiilor ce trebuiesc legiferate în favoarea administratorilor unei societăți pentru caracterul discriminatoriu al arbitrariului încetării mandatului nici cu dispozițiile art. 6 pct.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care prevede că statele părți la prezentul pact recunosc dreptul la muncă ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obține posibilitatea să-și câștige existența printr-o muncă liber aleasă sau acceptată și vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept.

Deopotrivă, art. 23 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stabilește că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului, în timp ce art. 15 alin. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene proclamă că orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exercita o ocupație aleasă sau acceptată în mod liber.

Jurisprudența constituțională recentă a statuat că dreptul la muncă este un drept complex, ce implică diferite aspecte, din care libertatea alegerii profesiei și a locului de muncă reprezintă una din componentele acestui drept. Din acest punct de vedere, odată dobândit locul de muncă, acesta trebuie să se bucure de o ________ garanții care să-i asigure stabilitatea, neputând fi de conceput că prevederile constituționale ar asigura libertatea de a obține un loc de muncă dar nu și garantarea păstrării acestuia, cu respectarea evidentă a condițiilor și limitelor constituționale.

În cazul mandatului unui administrator de societate care se supune principiului libertății economice reglementat de art. 45 din Constituție, prevederile art. 235 alin.1 și 1¹ din Legea nr. 297/2004 afectează însăși substanța accesului liber la o activitate economică și garantarea exercitării acesteia în condițiile legii și colizionează și cu dispozițiile art. 53 din Constituția României, care reglementează faptul că restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, dacă este proporțională cu situația care a determinat-o, dacă este aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere exietenței dreptului sau libertății.

Conform principiului constituționalității, orice măsură trebuie să treacă testul de proporționalitate, adică să examineze dacă măsura este: adecvată, capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului; necesară, indispensabilă pentru îndeplinirea scopului; proporțională, justul echilibru între interesele concrete, pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit.

Din punctul de vedere al acționarilor și al administratorilor aleși în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 și pe baza unui act constitutitv propriu legal adoptat, cu un mandat al cărui întindere este prevăzută în actul constitutiv al societății înregistrat în registrul comețului, obligarea la convocarea adunării generale pentru aplicarea metodei votului cumulativ la cererea unui acționar semnificativ, cu o deținere de 10% din capitalul social, care nu este acționarul principal sau majoritar al unei societăți; nu poate fi dispusă într-o societate democratică în care s-ar impune dictatura asociativă a unei minorități calificate în dauna voinței majorității acționarilor, în timp ce orice alt acționar care are cel puțin 5% din capitalulsocial are dreptul de a solicita aplicarea metodei votului cumulativ pentru alegerea consiliului de administrație, urmărind ca adunarea generală să decidă în raport de prevederile Legii nr. 31/1990; afectează posibilitatea acționarilor de a lua decizii libere de orice constrângeri și limitează discriminatoriu aplicarea metodei votului cumulativ în funcție de calitatea solicitantului; nu este proporțională cu situația care a determinat-o deoarece o prevedere specială nu echivalează cu o situație care să necesite restrângerea drepturilor celorlalți acționari; duce la aplicarea discriminatorie a metodei votului cumulativ, nu raportat la o situație creată, ci funcție de calitatea arbitrară a solicitantului; aduce atingere însuși dreptului la muncă și libertății activității economice.

În consecință, opinia pârâtei este aceea că prevederile legale contestate nu sunt adecvate scopului urmărit, deoarece nu sunt capabileîn mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului de protejare a intereselor unui acționar semnificativ fără să încalce drepturile celorlalți acționari și al administratorilor aleși conform legii și actului constitutiv al unei societăți; nu sunt necesare/indispensabile pentru îndeplinirea scopului având în vedere faptul că legea pieței de capital este adoptată în anul 2004 iar legiuitorul avea obligația să reglementeze drepturileacționarilor semnificativi în corelație cu drepturile acționarilor șiale administratorilor aflați în funcție; nu sunt proporționale pentru că nu asigură un just echilibru între interesele acționarilor semnificativi și interesele celorlalți acționari, cu afectarea protecției asigurate libertății economice și restrângerea dreptului acesteia de a funcționa pe o piață liberă și concurențială.

Aprecierea pârâtei este accea că dreptul discreționar acordat acționarului semnificativ de a cere instanței convocarea unei adunări generale a acționarilor este discriminatoriu față de posibilitatea acordată unui acționar care are doar 5% din capitalul social.

A mai arătat pârâta că, subsecvent și suplimentar punctului I, prevederile art. 235 alin. 2 și 2¹ din Legea nr. 297/2004 contravin dispozițiilor art. 53 din Constituția României privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 44, 135 și 136 din Constituție.

Obligativitatea impusă de lege ca administrarea unei societăți admise la tranzacționare pe o piață reglementată să fie făcută de un consiliu de administrație format din minim 5 membri, pentru a proteja interesele unui acționar semnificativ încalcă prevederile art. 53 alin. 2 din Constituția României, din aceleași considerente ale testului proporționalității: măsura nu este adecvată scopului urmărit, deoarece nu este capabilă în mod obiectiv să protejeze interesele unui acționar semnificativ fără să încalce drepturile celorlalți acționari și ale administratorilor aleși conform legii și actului constitutiv al unei societăți; nu este indispensabil necesară pentru îndeplinirea scopului, având în vedere că este atribuit adunării generale a acționarilor să decidă în funcție de considerentele economice și de rațiuni de oportunitate numărul impar al membrilor unui consiliu de administrație și durata mandatului acestora, precum și modul de revocare sau încetare a mandatului, în acord cu legea societăților și actul constitutiv propriu; nu este proporțională, pentru că nu asigură un just echilibru între interesele acționarilor semnificativi și interesele celorlalți acționari.

A legitima prevederea legală ar însemna ca legea să dea prevalență calității de acționar semnificativ în detrimentul voinței majoritare proporțional constituite, conform legii societăților și actului constitutiv în vigoare cu afectarea însăși a substanței dreptului de proprietate privată asupra acțiunilor deținute de toți ceilalți acționari și a atributelor ce derivă din aceasta.

Legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale mai ales cele sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru care a pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită adoptarea unui act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia. De asemenea, în jurisprudența de la Strasbourg s-a statuat ca principiu că statul, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie economică, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui just echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. De altfel, s-a reliefat necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor. În aceste condiții, revine instanței de contencios constituțional sarcina de a analiza dacă marja de apreciere a legiuitorului în materia societăților, prin prisma drepturilor acționarilor, respectă prevederile constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată.

Cu alte cuvinte, statul are la dispoziție o marjă de apreciere în ceea ce privește elaborarea și aplicarea politicilor sale, dar dispozițiile legale adoptate în acest sens nu trebuie să contravină drepturilor și libertăților fundamentale, astfel cum sunt prevăzute de Constituție. Potrivit art. 44 alin. 1 din Constituția României, legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. De asemenea, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Așadar, textul art. 44 din Constituție cuprinde expres în cadrul alin. 1 o dispoziție specială în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate.

Prin urmare, sunt încălcate garanțiile de obiectivitate și de temeinicie pe care trebuie să le îndeplinească prevederea legală care reglementează excepția de la regula generală, afectând subsecvent și garanțiile constituționale ale dreptului la muncă, liberul acces al unei persoane la o activitate economică, în condiții egale și/sau proporționale, dar și dreptul fundamental de proprietate și atributele acestuia: pe de o parte, această restrângere a drepturilor acționarilor de a stabili numărul administratorilor și întinderea mandatului acestora, nu poate fi justificată de necesitatea apărării drepturilor acționarului semnificativ; pe de altă parte, restrângerea drepturilor administratorilor la muncă și/sau la libertatea economică nu se circumscrie prevederilor art. 53 alin. 1 din Constituție, potrivit cărora exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, deoarece arbitrariul revocabilității mandatului raportat la calitatea solicitantului afectează drepturile legale patrimoniale și nepatrimoniale ale administratorilor legal numiți în funcție.

În opinia pârâtei, toate restrângerile peste aceste acte cu efect de lege de la aplicarea dispozițiilor legale potestative reglementate de Legea nr. 31/1990 trebuie să se supună unor condiționări complexe care fac obiectul activității de legiferare, dar care nu trebuie să pericliteze nici interesele entității reglementate, nici ale acționarilor și nici ale administratorilor și care trebuie să reglementeze complet, corect și obiectiv, prin lege, excepția de la regula generală.

Articolul 235 alin. 3 din Legea nr. 297/2004 încalcă principiul legiferării democratice reglementat de art. 61 alin. 1, raportat la dispozițiile art. 73 din Constituția României. Principiul legiferării democratice este consacrat de Constituția României, care statuează că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

Legea nr. 31/1990 reglementează normele cadru privind: funcționarea societăților pe acțiuni ca entități admise la tranzacționare pe o piață reglementată; acțiunile; adunările generale și administrația societății; modificarea actului constitutiv.

Legea nr. 297/2004, legea specială, conține prevederi de trimitere și prevederi derogatorii de la Legea nr. 31/1990, legea generală, în condițiile existenței unor legi organice de același rang, conform art. 73 din Constituția României și având în vedere principiul legii speciale care derogă de la legea generală, prevederea din art. 235 alin. 3 din Legea nr. 297/2004, conform căreia reglementările privind aplicarea votului cumulativ se stabilesc de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, actualmente Autoritatea de Supraveghere Financiară, încalcă mai multe dispoziții constituționale.

În primul rând, ca autoritate administrativă autonomă, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de succesoare în drepturi și obligații a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, nu este înființată prin lege organică.

În al doilea rând, Regulamentul nr. 1/2006 al Comisia Națională a Valorilor Mobiliare conține la art. 124-125: prevederea derogatorie a metodei votului cumulativ de la metoda votului majorității simple sau calificate reglementată prin legea societăților; prevederea derogatorie chiar de la legea pieței de capital care permite unui acționar care deține cel puțin 5% din capitalul social față de pragul stabilit de legea pieței de capital pentru acționarul semnificativ (10% din capitalul social), de a solicita, cel mult o dată într-un exercițiu financiar convocarea unei adunări generale a acționarilor având pe ordinea de zi alegerea administratorilor cu aplicarea metodei votului cumulativ; prevederea derogatorie de la reglementarea generală conform căreia administratorii în funcție până la data adunării generale sunt înscriși de drept pe lista candidaților pentru alegerea noului consiliu de administrație; prevederea derogatorie conform căreia aplicarea votului cumulativ presupune alegerea întregului consiliu de administrație, format din cel puțin 5 membri, în cadrul aceleiași adunări generale; prevederea derogatorie de la legea societăților conform căreia administratorii în funcție la data adunării generale a acționarilor care nu sunt reconfirmați prin vot cumulativ în noul consiliu de administrație sunt considerați revocați, mandatul lor încetând pe cale de consecință; prevederea expresă că nici o prevedere a actelor constitutive ale societăților admise la tranzacționare pe o piață reglementată nu poate anula, modifica sau restrânge dreptul acționarilor de a solicita și obține aplicarea metodei votului cumulativ, în condițiile Legii nr. 297/2004 și ale prezentului regulament. Dispozițiile din actele constitutive ale acestor societăți care au ca scop sau ca efect restrângerea aplicabilității votului cumulativ nu sunt opozabile acționarului care a solicitat, în condițiile legii aplicarea acestei metode pentru alegerea administratorilor.

Se poate observa că printr-o dispoziție de trimitere a legii speciale, un regulament al unei autorități administrative autonome cuprinde prevederi derogatorii de la o lege adoptată de Parlament, ceea ce încalcă principiul legiferării democratice și al supremației legii, așa cum este acesta reglementat de Constituția României conform căreia legea, elaborată în spiritul și litera Constituției, este superioară oricărui act normativ existent într-un sistem constituțional.

În consecință, în aplicarea art. 61 alin. 1 din Constituție, având în vedere că reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ, art. 235 alin. 3 nu poate subroga voința legiuitorului, constituind o veritabilă normă de trimitere la o normă derogatorie de rang inferior legii și care să aibă aceeași forță juridică acordată legii înseși.

Suplimentar, în aplicarea art. 73 din Constituție, având în vedere că o reglementare din aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special față de actul care cuprinde reglementarea generală în materie, doar dacă actul normativ care cuprinde norme derogatorii are același rang ca și actul normativ de la care derogă.

Cu alte cuvinte, pentru a avea forța juridică a unei norme special derogatorii cu privire la aplicarea votului cumulativ, inclusiv în ceea ce privește modul de alegere a administratorilor și de încetare a mandatului acestora, nu îi este permis unui regulament să cuprindă prevederi derogatorii de la o lege pentru că aceasta ar însemna ca autoritatea administrativă autonomă s-ar substitui forței legiuitoare, încălcând și principiul separației puterilor în stat.

Referitor la cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aplicarea prioritară a dreptului comunitar și utilitatea procedurii de preliminary rulling, a arătat următoarele:

Potrivit art. 4 Cod procedură civilă, în materiile reglementate de cod normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părților.

Interpretarea acestui text presupune, implicit, raportarea la dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În aplicarea acestor texte de lege, instanțele judecătorești au dreptul de a cenzura legea internă în măsura în care aceasta contravine dispozițiilor obligatorii ale dreptului sau ale vreunui tratat internațional cu efect prioritar asupra dreptului intern.

Instituțiile comunitare, mai ales Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană, pot emite cinci tipuri principale de acte: regulamente, directive, decizii, avize și recomandări. Analizând primele două tipuri de acte, regulamentul se distinge prin faptul că are caracter general și obligatoriu, putând produce efecte direct, nemaifiind necesară transpunerea lui în cuprinsul normelor interne.

Directiva are caracter general și obligatoriu însă, spre deosebire de regulament, nu este direct aplicabilă, fiind necesară transpunerea sa în dreptul intern, într-un anumit termen.

Cu toate acestea, este posibil ca una sau mai multe prevederi dintr-o directivă să poată produce efecte direct, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: norma este clară, precisă și necondiționată; termenul stabilit pentru transpunerea directivei a expirat, iar statul nu a transpus directiva sau a transpus-o incorect; partea împotriva căreia este invocată prevederea este o entitate statală, noțiune autonomă în dreptul Uniunii Europene.

În speță, Directiva 2006/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă prevede: egalitatea de tratament a acționarilor – art. 4; dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale și de a prezenta proiecte de hotărâre – art. 6; condițiile de participare și de vot în adunarea generală – art. 7; rezultatele votului – art. 14.

Directiva 2007/36/CE prevede, la art. 15 alin. 1, obligația statelor membre ca până la data de 3 august 2009 să adopte și să publice actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma directivei.

Consideră pârâta că dispoziția art. 235 din Legea nr. 297/2004 nu a transpus în mod corect principiul egalității de tratament a acționarilor și principiul proporționalității votului.

În consecință, multiplele modificări ale Legii nr. 297/2004 și ale Regulamentului nr. 1/2006 au fost realizate extensiv în favoarea unei categorii de acționari, alterând scopul pentru care a fost adoptată această directivă.

Văzut ca o măsură de siguranță împotriva folosirii excesive a puterii legislative și administrative a statului, principiul proporționalității a cunoscut o dezvoltare notabilă în jurisprudența europeană iar din anul 1999 acest principiu a fost introdus în Tratatul de stabilire a Comunității Europene. În prezent, acesta se regăsește reglementat în art. 5 alin. 4 al Tratatului și în art. 5 fin Protocolul 2 la Tratat, privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității.

Apreciază pârâta ca esențial stabilirea faptului dacă regula de drept respectivă trece testul calității relației dintre mijloace și scop. Ulterior, trebuie verificat dacă măsura respectivă este și necesară scopului urmărit și cel mai important, dacă este cea mai puțin restrictivă dintre măsurile administrative posibile pentru atingerea scopului propus.

Tot doctrina consideră că principiul general al proporționalității se verifică prin efectuarea următorului test: este măsura administrativă corespunzătoare atingerii unui scop legitim?; este această măsură necesară atingerii scopului legitim sau cea mai puțin restrictivă dintre măsurile necesare acestui scop?; are această măsură un efect excesiv asupra interesului persoanei?.

Având în vedere că dispozițiile Directivei 2007/36/CE sunt preluate în Legea nr. 31/1990 și, subsecvent, identic și în art. 243 din Legea pieței de capital, cu excepția indicată în art. 235 din lege, iar actul constitutiv al pârâtei este aprobat la ședința AGOA din aprilie 2014, cu respectarea dispozițiilor legale și majoritatea cerută de lege, dispozițiile art. 235 din Legea nr. 297/2004, obligatorii în condițiile unei solicitări clare, complete, concise și corecte ar intra în conflict cu dispozițiile art. 117¹, art. 137¹ și art. 137² din Legea nr. 31/1990 și Directiva 2007/36/CE.

Pârâta apreciază că este necesară interpretarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dispozițiilor art. 235 din Legea nr. 297/2004, prin prisma Directivei 2008/118/CE, cu raportare la principiul proporționalității.

Prin notele de ședință, reclamanta, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, a arătat următoarele:

Referitor la susținerile pârâtei privind încălcarea de art. 235 din Legea nr. 297/2004 a art. 16 alin. 1 din Constituția României arată că textul constituțional se referă strict la egalitatea cetățenilor români în fața legii și a autorităților publice în timp ce art. 235 din Legea nr. 297/2004 se referă la drepturile tuturor acționarilor din cadrul unei societăți comerciale tranzacționate la bursă, fără a se face discriminare în exercitarea drepturilor lor, de a alege și a fi aleși în consiliile de administrație și consiliile de supraveghere. De altfel, norma legală invocată ca neconstituțională este în acord cu legislația Uniunii Europene, respectiv cu dispozițiile Directivei 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007.

Referitor la susținerile pârâtei privind încălcarea de art. 235 din Legea nr. 297/2004 a art. 41 alin. 1 din Constituția României arată că acest text constituțional nu intră în dezacord cu dispozițiile art. 235 din Legea nr. 297/2004 și nici nu are vreo conexiune cu dispozițiile constituționale. Alegerea consiliului de administrație al unei societății comerciale nu se întemeiază pe drepturi preconstituite ci pe rezultatul votului acționarilor după modul liber de apreciere a acestora.

Referitor la susținerile pârâtei privind încălcarea de art. 235 din Legea nr. 297/2004 a art. 45 din Constituția României arată că acest text constituțional nu intră în dezacord cu dispozițiile art. 235 din Legea nr. 297/2004, textul incriminat de pârâtă referindu-se la drepturile acționarilor de a-și alege administratorii conform regulilor și principiilor transparenței, egalității, proporționalității și protecției drepturilor investitorilor. Practic, orice persoană poate participa în mod egal și transparent la achiziționarea acțiunilor unei societăți comerciale listate la bursă, în condițiile specifice pe care legiuitorul le-a impus pentru protecția investitorilor.

Referitor la susținerile pârâtei privind încălcarea de art. 235 din Legea nr. 297/2004 a art. 53 din Constituția României arată că acest text constituțional nu este lezat de dispozițiile art. 235 din Legea nr. 297/2004 deoarece textul incriminat se referă la drepturi private din cadrul unei societăți comerciale și nu la drepturi și libertăți fundamentale în raporturile dintre cetățeni și autoritățile publice. Textul constituțional se referă la situații particulare menționate de legiuitorul constituant când autoritățile publice trebuie să-și desfășoare activitatea în situații limită fără a renunța la protecția juridică a drepturilor omului.

Referitor la susținerile pârâtei privind încălcarea de art. 235 din Legea nr. 297/2004 a art. 61 alin. 1 și art. 73 din Constituția României arată că referirea la aceste texte de lege nu poate să aibă relevanță pentru invocarea neconstituționalității art. 235 deoarece Legea nr. 297/2004 este o lege specială, derogatorie de la Legea nr. 31/1990, legea specială fiind emisă de legiuitor în acord cu legislația Uniunii Europene în materie.

Mai arată reclamanta că Directiva nr. 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă a fost transpusă integral în Legea nr. 297/2004 cu completările și modificările ulterioare, cât și în Regulamentul nr. 1/2006 și Regulamentul nr. 6/2009.

Potrivit dispozițiilor Directivei 2007/36/CE Statul român a transmis la Consiliu aceste implementări ale directivei în timp util, motiv pentru care nu se află deschisă nici o procedură împotriva României de către Uniunea Europeană pe această problemă. Preambulul directivei conturează motivele care au determinat emiterea acestui act normativ al Uniunii Europene privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă.

În esență, dispozițiile art. 235 din Legea nr. 297/2004 vizează o formulă matematică de calcul al numărului de voturi și de distribuire a acestora, aplicabilă tuturor acționarilor unei societăți comerciale, metodă care respectă cu mai mare acuratețe principiul proporționalității și reprezentativității, permițând reflectarea structurii acționariatului în structura administrației societății.

Metoda votului cumulativ reprezintă un mijloc eficient de protecție a acționarului minoritar în fața potențialelor abuzuri ale acționarilor majoritari.

Prin alegerea unor administratori propuși de acționarii minoritari care au dețineri semnificative, consiliul de administrație se transformă într-o mini adunare generală, în care pot fi exprimate toate punctele de vedere ale acționarilor importanți ai societății.

Pentru cele expuse, reclamanta consideră că cererea pârâtei nu este fundamentată legal, este fără obiect justificat, întrebările fiind eliptice, fără argumente de drept care să determine constatarea unui conflict de natură constituțională între textul de lege incriminat și textele din Constituția României evocate de pârâtă.

Referitor la cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aplicarea prioritară a dreptului comunitar și utilitatea procedurii de preliminary rulling, a arătat următoarele:

Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă a fost transpusă integral în Legea nr. 297/2004 cu completările și modificările ulterioare, cât și în Regulamentul nr. 1/2006 și Regulamentul nr. 6/2009.

La o privire mai atentă, se poate observa că Directiva 2007/36/UE nu vizează metodele de vot în adunările generale ale acționarilor societăților comerciale tranzacționate pe o piață reglementată, ci reglementează modul de aplicare a principiilor specifice de transparență, reprezentare și formalism în ceea ce privește protecția investitorilor. Preambulul directivei conturează motivele care au determinat emiterea acestui act normativ al Uniunii Europene privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă.

Întrebările formulate de pârâtă nu surprind un conflict între normele Uniunii Europene invocate și legislația națională specifică pieței de capital, aceste întrebări vizând doar comentarii subiective, contradicții în termeni și cu referire la dreptul la muncă și libertăți în general. De asemenea, cererea formulată nu are un temei legal, dispozițiile normative invocate fiind fără legătură cu prezenta cauză.

Concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene din Nota informativă publicată în JOUE _______ nr. 297 din 5.12.2009 sunt elocvente și pertinente, rolul Curții nefiind acela de a aplica dreptul la situația de fapt ce face obiectul acțiunii principale, rol ce revine instanței naționale. Curtea nu este competentă să se pronunțe nici cu privire la problemele de fapt ivite în cadrul acțiunii principale și nici că soluționeze divergențele de opinii în interpretarea sau aplicarea normelor de drept național.

Asupra excepției de neconstitutionalitate si a solicitării de sesizare a CJUE, invocate de catre pârâtă, instanța retine următoarele:

Analizând excepția de neconstitutionalitate a disp.art.235 din Legea 297/2004 privind piata de capital, raportat la la dispozitiile art.16 alin.1, 41 alin.1, 44, 45 , 53 , 61 alin.1 , 73, 135, 136 din Constitutie, art.6 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale , art.23 pct.1 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si art.15 alin1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene raportate la dispozitiile art.11, 20 si 148 din Constitutia României, prin prisma conditiilor de admisibilitate prevăzute de art.29 alin.1 – 3 din Legea 47/1992, instanța constată că dispozitiile criticate reprezintă un text de lege in vigoare, nefiind abrogat nici expres, nici implicit.

Instanța mai retine faptul că excepția de neconstitutionalitate a fost ridicată in fata unei instanțe judecătoresti de către una din părti, respectiv pârâta si că textul criticat are legătură cu cauza. De asemenea, se constantă că excepția de neconstitutionalitate a art.235 din Legea 297/2004 nu a mai făcut anterior obiectul unei decizii a Curtii Constitutionale de declararare a neconstitutionalității.

Față de cele de mai sus, se constată că excepția de neconstitutionalitate este admisibilă in baza art.29 alin.1 -3 din Legea 47/1992, astfel că instanta va dispune sesizarea Curtii Constitutionale cu excepția invocată.

Opinia instantei este in sensul că excepția de neconstitutionalitate referitoare la art. 235 din Legea 297/2004 privind piata de capital este neintemeiată, întrucât textul contestat nu contravine normelor prevăzute de art.16 alin.1, 41 alin.1, 44, 45 , 53 , 61 alin.1 , 73, 135, 136 din Constitutie, art.6 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale , art.23 pct.1 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si art.15 alin1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene raportate la dispozitiile art.11, 20 si 148 din Constitutia României.

Dispozitiile art.235 din Legea 297/2004 prevăd următoarele: „1) Membrii consiliului de administrație al societăților admise la tranzacționare pe o piață reglementată pot fi aleși prin metoda votului cumulativ. La cererea unui acționar semnificativ, alegerea pe baza acestei metode se va face în mod obligatoriu.(11) În cazul în care alegerea prin metoda votului cumulativ nu este aplicată ca urmare a cererii formulate de un acționar semnificativ, acesta are dreptul de a solicita în instanță convocarea de îndată a unei adunări generale a acționarilor.(2) Administrarea unei societăți la care se aplică metoda votului cumulativ se va realiza de către un consiliu de administrație format din cel puțin 5 membri. (21) Prevederile alin. (1), (11) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul alegerii membrilor consiliului de supraveghere, în situația în care societatea admisă la tranzacționare pe o piață reglementată este administrată în sistem dualist. (3) Reglementările privind aplicarea metodei votului cumulativ se stabilesc de C.N.V.M.”

Instanța apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere principiului constitutional al egalității in drepturi prevăzut de art.16 alin.1 din Constitutie. Chiar Curtea constitutională, in jurisprudenta sa, a statuat că principiul constituțional al egalității în drepturi nu presupune uniformitate, astfel că situații diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic (Decizia nr.1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994; decizia 279/23.04.2015, publicată in Monitorul Oficial nr.431/17.06.2015). Textul art.16 alin.1 din Constitutie face referire la egalitatea tuturor cetățenilor in fața legii si a autorităților publice, pe cand textul criticat face referire la o categorie aparte de cetățeni, in calitate de actionari din cadrul unei societăți comerciale tranzactionate la bursă.

De asemenea, textul citat nu aduce atingere nici art.41 alin.1 din Constitutie referitor la dreptul la muncă. De altfel, instanța apreciază că nici nu are aplicare in speță dispozitia privitoare la acest drept, textul art.235 din Legea 297/2004 referindu-se la alegerea membrilor consiliului de administratie, nu la exercitarea dreptului la muncă. Nici art.44 din Constitutie privind dreptul de proprietate nu ar avea incidență in cauză.

În ceea ce priveste art.45 din Constitutie, privind accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera initiativă si exercitarea acestora in conditiile legii, instanța apreciază că textul criticat nu aduce atingere acestui principiu, art.235 din legea pietei de capital neavând prevederi care să aducă atingere libertății economice, in conditiile in care doar prevede conditiile pentru alegerea membrilor in consiliul de administratie al unui anumit tip de societate.

In ceea ce priveste art.53 alin.1 din Constitutie, care permite restrângerea unor drepturi sau libertăți prin lege, dacă aceasta se impune pentru apărarea securității nationale, a ordinii, sănătății ori a moralei publice, a drepturilor si libertăților cetățenilor, instanta apreciază că restrângerea trece inclusiv testul necesității si proportionalității, relevat de art.53 alin.2 din Constitutie.

În privința art.61, 73, 135, 136 din Constitutie, instanța apreciază că nu are relevanță, raportat la excepția invocată. Aceeasi apreciere este valabilă si pentru art.6 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale , art.23 pct.1 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si art.15 alin1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, acestea neavând relevanță in cauză.

În temeiul art.29 alin.4 din Legea 47/1992, instanta va sesiza Curtea Constitutională cu excepția de neconstitutionalitate a disp. art.235 din Legea 297/2004 privind piata de capital, raportat la la dispozitiile art.16 alin.1, 41 alin.1, 44, 45 , 53 , 61 alin.1 , 73, 135, 136 din Constitutie, art.6 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale , art.23 pct.1 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si art.15 alin1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene raportate la dispozitiile art.11, 20 si 148 din Constitutia României, invocată de pârâta _____________________>

Încheierea de sesizare a instantei de contencios constitutional va fi însotită de copii de pe următoarele inscrisuri: cererea de chemare in judecată si inscrisurile atasate acesteia, întâmpinare si inscrisurile atasate acesteia, răspunsul la întâmpinare si inscrisurile atasate acesteia, precizările prin care s-a invocat excepția de neconstitutionalitate , precizările depuse de reclamantă raportat la excepția de neconstitutionalitate invocată, incheierea de sedintă din 02.202.2016.

In ceea ce priveste cererea de suspendare a cauzei până la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, cerere formulată de pârâtă, instanta constată că nu mai este obligatorie dispunerea acestei măsuri, in cazul sesizării Curtii. Potrivit art.413 alin.1 pct.1 C.pr.civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, in tot sau in parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți. Instanța reține că sesizarea Curtii Constitutionale cu solutionarea unei excepții de neconstitutionalitate nu generează incidența unei alte judecăți având ca obiect existența sau inexistenta unui drept de care să depindă dezlegarea cauzei. Suspendarea solicitată de pârâtă este una facultativă, iar prezenta instanță apreciază că nu este oportună, urmând a respinge cererea formulată.

În ceea ce priveste cererea de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare formulate de catre pârâtă, instanta o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor;

b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

A___. 2 din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național.

Părțile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, articolul 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părților într-un litigiu, astfel că nu este suficient ca o parte să susțină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanța națională respectivă să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare.

Instanța în fața căreia se formulează cererea de adresare a unei întrebări preliminare, potrivit art. 267 § din TFUE (fost art. 234 TCE) trebuie să aprecieze dacă o decizie îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre.

Chiar și instanțele naționale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanța unei cereri pentru întrebare preliminară.

În acest sens, în cauza Cilfit, Curtea de Justiție a stabilit că dacă o parte susține că litigiul impune folosirea procedurii întrebării preliminare pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar nu este suficient pentru ca instanța să fie obligată să considere că se află într-o situație prevăzută de art. 234, iar instanțele ale căror decizii nu pot fi atacate în dreptul intern se bucură de aceeași putere de evaluare cu toate instanțele, ele nu pot fi obligate să folosească procedura hotărârii preliminare dacă aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluționare a întrebării puse.

Tot jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a stabilit că instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, atât asupra necesității unei întrebări preliminare în vederea soluționării fondului litigiului, cât și asupra pertinenței întrebărilor adresate Curții.

Astfel, chiar în Cauza Da C____, Curtea de Justiție a subliniat că „o instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile”.

Analizând cererea formulată de pârâtă, instanța constată că opiniile preliminare solicitate nu sunt utile și pertinente în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât prezentul Tribunal nici nu se pronunță in ultimă instanță.

Tribunalul reține că prin maniera de formulare a solicitărilor ( întrebările preliminare de la f.308 vol.II), pârâta tinde în realitate să obțină o „decizie de îndrumare” în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil, întrucât excede competenței sale.

Astfel cum s-a precizat anterior, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (fostă CJCE) se face numai în situația în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare. Prin urmare, instanța națională este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Tribunalul reține că, în materie, Curtea de Justiție a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri preliminare, iar instanței naționale îi revine obligația de a înainta o cerere preliminară doar atunci când consideră că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

Întrebarea ce se poate adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Analizând actele și lucrările dosarului din această perspectivă, instanța reține faptul că cererea formulată de pârâtă nu este o veritabilă cerere de sesizare a CJUE, pârâta urmărind soluționarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

În consecință, pentru considerentele expuse anterior, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de pârâta _____________________>

În vederea continuării judecății, cauza se va repune pe rol, cu citarea părtilor.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de pârâta _____________________>

Sesizează Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art.235 din Legea 297/2004 privind piața de capital, raportat la dispozițiile art.16 alin.1, 41 alin.1, 44, 45 , 53 , 61 alin.1, 73, 135, 136 din Constituție, art.6 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, art.23 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.15 alin1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene raportate la dispozițiile art.11, 20 si 148 din Constituția României.

Respinge cererea pârâtei de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Fără cale de atac în ceea ce privește sesizarea Curții Constituționale și cu cale de atac o dată cu fondul pentru soluția asupra suspendării.

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de către pârâta _____________________>

Fără cale de atac.

Repune cauza pe rol pentru continuarea judecății si stabilește termen în camera de consiliu la 22.03.2016, ora 10,30 cu citarea părților.

Pronunțată in ședință publică azi, 16.02.2016.

Președinte, Grefier,

O___ P_______ D___ M_______

RED. PO

TEHNORED.M.D./4 EX./25.02.2016