Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 133/2015

Ședința publică de la 05 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____-I_____ I___

Grefier A______ B_____

S-a luat în examinare – în vederea pronunțării - acțiunea formulată de reclamanta ______________ CONSULTING SRL CLUJ-N_____ în contradictoriu cu pârâta V____ M. G_______, având ca obiect acțiune în anulare.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 19 februarie 2015, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru data de 26.02.2015 și ulterior, pentru termenul de azi.

C U R T E A :

I. Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la 27.04.2012 de reclamanta S.C. P__ S__ ROM CONSULTING S.R.L., în contradictoriu cu pârâta V____ G_______, a solicitat anularea Hotărârii Arbitrale din data de 08.03.2012, dosar nr. 002/2011, pronunțată de Comisia de Arbitraj, CECCAR Filiala Cluj, comunicată În 05.04.2012, și pe cale de consecință admiterea acțiunii formulate de reclamantă și obligarea intimatei la plata sumei de 103.780,50 lei reprezentând 83.854 lei despăgubiri conform Hotărârii Arbitrale din XXXXXXXXXX și 10.800 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale și 9126,5 lei cheltuieli de executare, în baza art. 364 lit.e) - hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353 indice 3 Cod Procedură Civilă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că hotărârea Arbitrală din data de 08.03.2012, dosar nr. 002/2011, pronunțată de Comisia de Arbitraj, CECCAR Filiala Cluj este nelegală și netemeinică deoarece nu s-a respectat termenul în vederea pronunțării hotărârii de către Tribunalul Arbitral conform art. 353 indice 3 Cod Procedură Civilă.

În ceea ce privește nerespectarea termenului de cel mult 5 luni pentru pronunțarea hotărârii, reclamanta arată că sunt incidente disp. art. 364 lit. e Cod Procedură Civilă care stabilesc că hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353 alin.(3).

Astfel, conform art. 353 indice 2 alin.(1) Cod Procedură Civilă Tribunalul arbitral se consideră constituit pe data ultimei acceptări a însărcinării de arbitru/superarbitru/arbitru unic.

Conform alin.(2) al aceluiași articol data acceptării este cea a expedierii prin poștă a comunicării prevăzute de art. 349 Cod Procedură Civilă, care la rândul lui prevede că acceptarea însărcinării de arbitru trebuie să fie făcută în scris și comunicată părților în termen de 5 zile de la data primirii propunerii de numire.

În speță, acțiune a arbitrală a fost înregistrată sub nr. 499 din 29.04.2011, iar Tribunalul s-a constituit la data de 06.07.2011, așa cum rezultă din conținutul Adresei cu nr. 700/06.07.2011 prin care reclamantei i s-a adus la cunoștință constituirea Tribunalului.

La data de 06.12.2012 reclamanta prin notificarea nr. 1243 a invocat sancțiunea caducității ca efect al împlinirii termenului de 5 luni de la data constituirii Tribunalului Arbitral, dar aceasta a fost respinsă în mod nelegal reținându-se eronat de către Tribunal că data constituirii Tribunalului Arbitral, este data primului termen de judecată respectiv 10.08.2011 deoarece Adresa nr. 700/06.07.2011 nu reprezintă documentul de constituire a Tribunalului deoarece acesta a lăsat la dispoziția părților posibilitatea să facă alte propuneri privind componența Tribunalului Arbitral. S-a mai reținut și că toate termenele de judecată ulterioare primului termen și anume data de 10.08.2011 au fost agreate de părți, așa încât nu sunt încălcate dispozițiile art. 353 indice 3 Cod Procedură Civilă.

În opinia reclamantei, hotărârea arbitrală este greșită deoarece Tribunalul Arbitral a fost constituit potrivit arte 352 indice 2 Cod Procedură Civilă pe data ultimei acceptări a însărcinării de arbitru, iar data acceptării nu poate fi alta decât cea a expedierii prin poștă a comunicării prevăzute de arte 349 Cod Procedură Civilă. Această comunicare a avut loc la data de 06.07.2011, fiind prin urmare fără relevanță data primului termen de judecată.

În mod asemănător este irelevantă și nelegală împrejurarea că părțile ar fi putut contesta constituirea Tribunalului, atât timp cât dispozițiile legale de mai sus sunt imperative în ceea ce privește data constituirii Tribunalului care este "data acceptării de către arbitru .. " și nu data acceptării de către părți a componentei Tribunalului.

Pe de altă parte, părțile nu au consimțit în scris la prelungirea termenului arbitrajului, în condițiile art. 353 indice 3 alin.(3) și nici nu au fost incidente motive temeinice de prelungire a termenului în condițiile alin.(4) care să fi fost puse în discuția părților.

În concluzie având în vedere data constituirii tribunalului, respectiv 06.07.2011, reclamanta consideră că hotărârea ar fi trebuit să se pronunțe în termen de 5 luni, adică în decembrie 2011. Chiar dacă am accepta că prelungirea termenului cu 2 luni ar fi fost legală, Tribunalul tot ar fi trebuit să pronunțe Hotărârea în februarie 2012, iar nu în martie 2012.

În ceea ce privește fondul cauzei, reclamanta a arătat că prin Hotărârea Arbitrală din data de 08.03.2012 s-a respins în întregime cererea reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 103.780,50 lei reprezentând 83.854 lei despăgubiri conform Hotărârii Arbitrale din XXXXXXXXXX și 10.800 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale și 9126,5 lei cheltuieli de executare.

În argumentarea deciziei, Tribunalul Arbitral arată că nu poate fi reținută culpa pârâtei în neexecutarea obligațiilor care decurg din contractul de prestări servicii financiar contabile nr. 9/31.05.2002 încheiat între ea și reclamantă, care a avut ca obiect prevăzut la art. 1 " verificarea, întocmirea și contabilizarea , calculul impozitelor aferente , întocmirea și certificarea bilanțurilor contabile anuale pentru toate societățile cu care clientul are contracte de consultanță economică" .

În esență, argumentele principale ale respingerii acțiunii constau în constatarea de către Tribunal că nu s-a făcut dovada de către reclamantă că ar fi predat pârâtei toate informațiile și documentele necesare pentru îndeplinirea activităților la care pârâta s-a obligat și că pe acest temei răspunderea pârâtei nu poate fi atrasă.

Pe de altă parte se mai reține că reclamanta nu a fost în măsură să probeze dacă îndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor de verificare a conturilor și de verificare a actelor contabile se circumscrie obligației de punere la dispoziție a actelor necesare a fi verificate.

În opinia reclamantei, hotărârea nu este motivată ci reprezintă doar o redare a susținerilor pârâtei și acestea lipsite de argumente juridice .

În ceea ce privește fondul cauzei hotărârea este profund nelegală deoarece in conținutul contractului de prestări servicii financiar contabile nr. 9/31.05.2002 , încheiat de reclamantă cu pârâta rezultă că aceasta avea obligația să verifice întreaga activitate de ținere a evidenței contabile în condițiile Legii contabilității nr. 82/1991 pentru toate societățile cu care reclamanta avea încheiate contracte de consultantă economică.

Prin Hotărârea Arbitrală din 15.04.2010 pronunțată în dos.arbitral nr. 1/2009, menținută prin Sentința Civilă nr. 413/2010 a Curții de Apel reclamanta a fost obligată față de clientul său S.C. AKU EST SRL la plata sumei solicitate prin acțiune, tocmai pentru executarea necorespunzătoare de către reclamantă a obligațiilor asumate prin contractul de consultanță, ca urmare a faptului că prin Raportul de inspecție fiscală nr. xxxxx /30.10.2007 întocmit de ANAF au fost constatate nereguli privitoare la înregistrarea cheltuielilor nedeductibile sens în care s-au stabilit obligații de plata suplimentare reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere, aferente impozitului pe profit și impozitului pe veniturile obținute în România de către persoane juridice nerezidente.

În conținutul acestor hotărâri s-a reținut în esență că reclamanta a nesocotit legislația contabilă și financiară pentru anul 2007 și deci este răspunzătoare contractual pentru prejudiciul provocat clientului prin înregistrări eronate în contabilitate, ceea ce a atras răspunderea fiscală a beneficiarului prestațiilor.

Reclamanta apreciază că reținerea Tribunalului Arbitral este greșită, deoarece prin raportare la obiectul contractului și față de prevederea art. 6 conform căreia "dacă prestatorul nu-și îndeplinește obligațiile asumate producând prejudicii clientului va fi obligat la plata de daune", suntem în prezenta unei executări necorespunzătoare chiar defectuoase a contractului de către pârâtă.

Mai mult, potrivit art. 10 din Legea 82/1991 răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări, încheiat cu persoane fizice sau juridice autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Expertilor Contabili si Contabili Autorizati din România, răspunderea pentru conducerea contabilitătii revine acestora din urmă, potrivit legii si prevederilor contractuale.

În speța de față, reclamanta consideră că răspunzătoare pentru cauzarea prejudiciului este pârâta în baza contractului pe care l-a încheiat și în baza legii.

Dovada neexecutării s-a realizat prin proba faptului că rezultatul datorat de debitor nu a fost obținut (după cum rezultă din conținutul hotărârii arbitrale) ceea ce este de natură să antreneze angajarea răspunderii contractuale a pârâtei.

În acest context, reclamanta apreciază ca fiind greșită reținerea Tribunalului arbitral cum că este culpa reclamantei că nu are dovada că pârâtei i s-au pus la dispoziției informațiile și documentele necesare desfășurării activității, din moment ce contractul încheiat cu pârâta este un contract de prestare de servicii în calitate de profesionistă, contract care s-a executat începând cu anul 2002, fiind încheiat tocmai în scopul realizării obiectului lui. Or, este absurd să pretinzi că nu i s-au pus pârâtei la dispoziție actele necesare pentru realizarea obiectului contractului, de vreme ce acest contract era în executare de aproximativ 8 și pe de altă parte pârâta nu a probat prin nici un mijloc de probă faptul că ar fi refuzat să-i pună la dispoziție vreun document contabil, care să o împiedice să presteze serviciile contractate.

Fundamentul acestui contract încheiat cu pârâta rezidă în ideea de pricepere și abilitate pe care o au profesioniștii în vederea aplicării corecte a legii.

Pârâta V____ M. G_______ a formulat întâmpinare solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună respingerea cererii.

Cu privire la cererea în anulare, pârâta artă că reclamanta în data de 06.12.2011 prin notificarea nr. 1243 invoca sancțiunea caducității ca efect al împlinirii termenului de 5 luni de la data constituirii Tribunalului Arbitral din dosarul nr. 002/2011 al CECAR- Filiala Cluj, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 28 din Regulamentul de Procedura Arbitrala al CECAR, aceasta fiind respinsa retinandu-se de catre Tribunal ca data constituirii Tribunalului Arbitral este data primului termen de judecata, respectiv 10.08.2011, deoarece acesta a lăsat la dispoziția partilor posibilitatea sa faca alte propuneri privind competenta Tribunalului Arbitraj.

Trecerea termenului prev. în art. 353 din Codul de procedura civila nu poate sa constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afara de cazul în care una dintre parti a notificat celeilalte parti si Tribunalului Arbitral, pâna la primul termen de înfatisare, ca înțelege sa invoce caducitatea.

Din cele noua motive de desființare a hotărârii în anulare reglementate în mod limitativ de art. 364, patru [cele de la lit. a), b), c) si e)] cenzurează limitele arbitraj ului, validitatea convenției arbitrale si conformitatea judecații arbitrale cu convenția arbitrala, alte patru [cele de la lit. d), f), g) si h)] cenzurează conformitate ajudecatii arbitrale cu principiile fundamentale ale procedurii civile, iar cel de-al nouălea motiv [cel de la lit. i)] cenzurează conformitatea hotărârii arbitrale cu ordinea publica, bunele moravuri si dispozițiile imperative ale legii.

Conform dispozițiilor art. 353 din Codul de procedura civila, daca partile n-au prevăzut altfel, tribunalul arbitral trebuie sa pronunțe hotărârea în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale.

De asemenea, tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului cu cel mult doua luni, termenul prelungindu-se de drept cu doua luni în cazul prev.t de art. 360³ precum si în cazul decesului uneia dintre parti. Totuși, trebuie avut în vedere faptul ca același text de lege în alin. 6 stipulează ca trecerea termenului prevăzut în art. 353 nu poate sa constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afara de cazul în care una dintre parti a notificat celeilalte parti si tribunalului arbitral, până la primul termen de infatisare, ca înțelege sa invoce caducitatea.

In speta, reclamanta nu a facut dovada ca ar fi notificat atât pârâtei, cât si tribunalului, pâna la primul termen de înfatisare, ca înțelege sa invoce caducitatea arbitrajului, sustinerile sale din cuprinsul actiunii în anulare fiind nefondate.

La momentul remiterii notificării respectiv 06.12.2011 era deja oricum depășit termenul de invocare a caducității în condițiile în care este evident si fara putința de tăgada ca era depășit primul termen de judecata.

Cu alte cuvinte, acțiunea în anulare prev. de art. 364 din Codul de procedura civila reprezinta mijlocul procedural prin care se realizează un control judecătoresc cu privire la hotărârea pronunțata în arbitraj prin care se poate solicita instanței de judecata competente sa desfiinteze solutia atacata daca este incident vreunul dintre motivele prevăzute de acest text de lege si niciunul dintre acestea nu vizează greșita judecata a litigiului, în fapt sau în drept, ci convenția arbitrala, tribunalul arbitral, procedura de judecata si conținutul hotărârii, fiind ușor de observat ca motivele privesc condițiile de forma ale hotărârii arbitrale si nu modul în care tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii.

Mai mult asa cum s-a reținut si prin hotărârea arbitrara toate termenele au fost convenite de către parti iar reclamanta din dosarul de arbitraj si nu si-a manifestat opoziția cu privire la vreun termen stabilit astfel.

Pe fondul cauzei, în esență, pârâta a arătat că argumentele principale ale respingerii acțiunii constau în faptul ca nu s-a făcut dovada de către reclamanta ca ar fi predate pârâtei toate informațiile si documentele necesare pentru îndeplinirea activităților la care pârâta s-a obligat si pe acest temei răspunderea pârâtei nu poate fi atrasa.

Mai mult asa cum se retine si prin hotărârea din data de 08.03.2012 reclamanta a recunoscut si faptul ca nu a înțeles sa subcontracteze serviciile de consultanta.

Cu privire la relația contractuala între pârâtă si reclamanta:

Reclamanta solicita obligarea pârâtei la plata unor sume de bani în temeiul contractului nr. 9/2002 invocând prevederile acestuia pentru atragerea răspunderii pârâtei uitând însa probabil prevederile art. 4 din același contract în care partile au convenit "Clientul se obliga sa pună la dispozitia prestatorului toate informatiile si documentele pentru buna desfăsurare a activitărtii si sa anunțe societatile beneficiare de servicii ca răspund pentru continutul economic al documentelor prezentate spre prelucrare".

In măsura în care reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor sale asumate (lipseste cu desavarsire în tot probatoriul) prin contract nu poate face nici dovada vreunei culpe a pârâtei.

In condițiile spetei de fata trebuie menționate si faptul ca reclamanta P__ S__ ROM SRL a avut relații contractuale directe (pârâta neavând relație contractuala cu acestia) cu ______________ (societate fata de care Reclamanta are de achitat sume de bani în temeiul hotărârii arbitrale din 15.04.2010) iar pârâta nu a avut nici un fel de relație contractuala cu aceasta

Nu poate fi vorba de atragerea răspunderii contractuale a pârâtei în conditiile în care pârâta nu a avut relatie contractuala directa cu Aku Est SRL (societate sanctionata - sanctiunea fiind actul generator al atragerii răspunderii contractuale al P__ S__ Rom conform hotărârii arbitrale), nu a avut relație contractuala de consultanta ci doar de prestare servicii contabile - P__ S__ Rom este societatea care s a obligat la servicii de "consultanta", raportul de inspecție fiscala comunicat pârâtei si cel care a generat obligarea reclamantei la plata anumitor sume menționează în mod clar si indubitabil "______________ SRL este răspunzătoare de conducerea contabilității. De asemenea, pârâta s-a obligat doar la întocmirea si certificarea bilanțurilor contabile anuale ale clienților P__ S__ Rom (evident pe baza documentelor puse la dispoziție de client P__ S__ ROM)

Faptul generator al atragerii răspunderii P__ S__ ROM conform Hotărârii arbitrale este neîndeplinirea obligațiilor contractuale respectiv reclamanta din prezenta cauza nu si-a îndeplinit obligațiile de analiza si consultanta cu privire la "norme fiscale administrative si financiare etc. (contractul din 04.09.2002 încheiat intre P__ S__ Rom si Aku est SRL)" si nicidecum din fapta culpabila a pârâtei.

Este evident faptul ca pârâta a prestat doar activități de întocmire si certificare a bilanțurilor anuale pentru client si nu si de consultanta.

Mai mult societatea P__ S__ Rom a fost obligata prin Hotărârea arbitrala la plata despăgubiri lor în temeiul culpei sale exclusive în măsura în care aceasta nu si-a informat clientul cu privire la toate implicațiile ce deriva din constatările organelor finanțelor publice "inclusiv sa-i propună neechivoc contestarea acelor acte ..... " (Hotărâre a arbitrala 15.04.2010)

Atât timp cat reclamanta nu si-a îndeplinit propriile-i obligații contractuale din culpa sa nu poate solicita atragerea răspunderii contractuale a pârâtei.

In tot cuprinsul hotărârii arbitrale (temei al obligării reclamantei la despăgubiri) este constatata doar CULPA ______________ Srl si nu a pârâtei ori în condițiile în care reclamanta P__ S__ Rom în cadrul dosarului arbitral 1/2009 nu a înțeles sa solicite chemarea în garanție a pârâtei (daca putea face dovada faptei culpabile a pârâtei) consideră ca este evidenta inca odată lipsa de diligenta de care da dovada aceasta societate.

In temeiul hotărârii arbitrale a fost atrasa răspunderea contractuala pentru fapta proprie (este evident faptul ca reclamanta din prezentul dosar nu a înțeles sa isi îndeplinească obligațiile contractuale inclusiv consultanta care includea fara doar si poate atragerea atenției cu privire la contestarea procesului verbal xxxxx/2007 proces verbal împotriva Aku Est SRL )

F___ de cele de mai sus, pârâta solicită respingerea cererii reclamantei.

II. Prin sentința civilă nr. 635 din 28.09.2012, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX de Curtea de Apel Cluj, s-a admis acțiunea în anulare formulată de către ______________ CONSULTING SRL, în contradictoriu cu V____ G_______ și s-a constatat caducitatea hotărârii arbitrale din 08.03.2012 pronunțată în dosarul nr. 002/2011 de către Tribunalul Arbitral din cadrul CECCAR Filiala Cluj, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 7529,31 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

III. Prin decizia civilă nr. 1.220 din data de 27.03.2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamanta ______________ CONSULTING SRL CLUJ-N_____ și de pârâta V____ M. G_______ împotriva sentinței civile nr. 635/2012 din 28 septembrie 2012, pronunțata de Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

IV. Pe rolul Curții de Apel Cluj, cauza a fost înregistrată în data de 09.05.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXX.

V. Prin hotărârea intermediară nr. 1 din 17 octombrie 2014 Curtea a admis acțiunea în anulare formulată de către reclamanta ______________ CONSULTING SRL în contradictoriu cu pârâta V____ G_______ și a dispus anularea hotărârii arbitrale din 08.03.2012 pronunțată în dosarul nr. 002/2011 de către Tribunalul Arbitral din cadrul CECCAR Filiala Cluj, fiind stabilit termen de judecată pentru soluționarea pe fond a cauzei. Curtea a validat apărarea reclamantei referitoare la caducitatea arbitrajului în considerarea argumentelor expuse în cuprinsul acestei hotărâri și care nu vor mai fi reluate în hotărârea finală.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Reclamanta ______________ CONSULTING SRL a investit la data de 29.04.2011 instanța arbitrală cu o cerere de arbitrare a litigiului patrimonial având ca obiect obligarea pârâtei V____ G_______ la plata sumei de 103.780,50 lei reprezentând 89.854 lei despăgubiri conform Hotărârii Arbitrale din XXXXXXXXXX, 10.800 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale și 9.126,5 lei cheltuieli de executare. Acțiunea a fost precizată cu privire la întinderea despăgubirilor în fața tribunalului arbitral la data de 23.11.2011 precizându-se că din eroare s-a menționat în cuprinsul cererii introductive suma de 89.854 lei, în realitate despăgubirile plătite în mod efectiv către ______________ fiind de 83.854 lei.

Prin întâmpinarea formulată s-a invocat excepția prematurității acțiunii derivând din neparcurgerea procedurii prealabile instituite de 720^1 Cod procedură civilă. Acest fine de neprimire nu poate fi validat deoarece scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea de care se prevalează pârâta se consideră a fi atins în condițiile în care, din corespondența purtată între părți prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc C______ M____ R___ rezultă fără echivoc, atât încercarea reclamantei de soluționare pe cale amiabilă a litigiului apărut, cât și comunicarea către pârâtă a pretențiilor bănești formulate ( filele 9-4 din dosarul arbitral ). Curtea consideră că ar fi excesiv de formală și în afara scopului urmărit de legiuitor interpretarea în sensul că, în cauză nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720^1 Cod procedură civilă, pentru a se putea promova acțiunea de față.

Totodată pârâta a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului material la acțiune. Curtea consideră nefondată și această excepție pentru următoarele argumente.

În materie de răspundere civilă contractuală, prescripția dreptului material la acțiune pentru repararea pagubei pricinuită prin neexecutarea lato sensu a unor obligații contractuale începe să curgă potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, de la data de când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de aceasta.

Pârâta V____ G_______ susține că termenul de prescripție a început să curgă la data de 30.10.2007 când a fost întocmit procesul verbal de control nr. xxxxx/30.10.2007 de către DGFP. În opinia pârâtei, reclamanta cunoștea încă din anul 2007 persoana responsabilă de daună și daunele produse deoarece a participat la întocmirea procesului verbal de control, astfel că înregistrarea cererii de arbitrare la data de 29.04.2011 se situează în afara termenului de prescripție de 3 ani.

Curtea nu achiesează la raționamentul expus de pârâtă și ține să reamintească acesteia faptul că regula specială înscrisă în art. 8 din Decretul nr. 167/1958 pentru determinarea începutului prescripției extinctive stabilește două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă, respectiv data la care păgubitul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde, fie data la care trebuia, după împrejurări, să cunoască aceste elemente.

Rezultă cu evidență, din conținutul dispoziției legale, că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei nu începe să curgă la data când paguba s-a produs, ci la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și pe autorul ei sau la momentul obiectiv al datei când trebuia să cunoască paguba și pe autor.

Transpunând această regulă specială înscrisă în art. 8 din Decretul nr. 167/1958, care detașează momentul începerii curgerii prescripției de momentul nașterii dreptului subiectiv la reparație, la circumstanțele cauzei, Curtea constată că reclamanta și-a fundamentat demersul său judiciar pe răspunderea contractuală a pârâtei derivând din pretinsa executare necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de prestări servicii financiar-contabile nr. 9/31.05.2002 față de terțul beneficiar ______________, care a cauzat prejudiciul stabilit în sarcina sa prin Hotărârea arbitrală din 15.04.2010.

În fapt se constată că prin această hotărâre reclamanta a fost obligată la plata de despăgubiri în sumă de 83.854 lei și la plata cheltuielilor de arbitrare în sumă de 10.800 lei în favoarea ______________ pentru acoperirea prejudiciului suportat în urma încheierii procesului verbal de control nr. xxxxx/30.10.2007 de către DGFP Cluj pentru nerespectarea legislației în materie financiar-contabilă. Se mai impune a se preciza faptul că la data efectuării controlului fiscal erau în derulare două contracte încheiate între ______________ și reclamanta ______________ CONSULTING SRL având ca obiect prestarea de servicii de consultanță contabilă și prestarea de servicii de consultanță contractuală și secretariat. În aceeași perioadă era în vigoare și contractul de prestări servicii financiar-contabile nr. 9/31.05.2002 prin care pârâta V____ G_______ s-a obligat să presteze în favoarea reclamantei ______________ CONSULTING SRL următoarele servicii: verificarea, întocmirea și contabilizarea, calculul impozitelor aferente, întocmirea și certificarea bilanțurilor contabile anuale pentru societățile cu care reclamanta are contracte de consultanță economică.

Raportat la conținutul concret al faptei ilicite imputate pârâtei V____ G_______ și la prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, aspectele relevante ce se impun a fi avute în vedere în stabilirea momentului începutului cursului prescripției extinctive sunt cele legate de momentul cunoașterii efective de către reclamantă a existenței și întinderii prejudiciului în patrimoniul său, iar nu de momentul producerii prejudiciului în patrimoniul unei alte entități, respectiv al ______________, cum sugerează pârâta în mod eronat.

Încheierea procesului verbal de control nr. xxxxx/30.10.2007 de către DGFP Cluj a determinat producerea unui prejudiciu în valoare de 89.854 lei în patrimoniul ______________, iar nu al reclamantei ______________ CONSULTING SRL, astfel că data de 30.10.2007 este irelevantă din perspectiva prescripției extinctive a dreptului la acțiune în raporturile dintre reclamanta ______________ CONSULTING SRL și pârâta V____ G_______. Prejudicierea patrimoniului reclamantei ______________ CONSULTING SRL a avut loc doar la momentul pronunțării Hotărârii arbitrale din 15.04.2010 prin care reclamanta a fost obligată să o despăgubească pe ______________ pentru suma de 83.854 lei în temeiul răspunderii contractuale generată de executarea necorespunzătoare a contractelor de consultanță încheiate cu ______________. De altfel interesul reclamantei în a pretinde despăgubiri de la pârâta V____ G_______ s-a născut în mod evident doar din momentul pronunțării Hotărârii arbitrale din 15.04.2010, până la această dată dauna era doar una eventuală și nu putea beneficia de protecție juridică. Împrejurarea că reclamanta ______________ CONSULTING SRL a participat la controlul fiscal care s-a finalizat cu încheierea procesului verbal de control nr. xxxxx/30.10.2007 nu poate influența începutul cursului prescripției deoarece dauna de care a luat cunoștință reclamanta nu privea la acel moment propriul patrimoniu, ci patrimoniul unei terțe persoane. În lipsa pagubei nu poate exista acțiune în răspundere și prin urmare nu poate interveni nici prescripția dreptului la acțiune.

Prin urmare, Curtea constată că cererea de arbitrare din 29.04.2011 a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă la 15.04.2010, data pronunțării hotărârii arbitrale, astfel că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, Curtea apreciază ca în sarcina pârâtei V____ G_______ nu se poate retine vinovăția în producerea vreunei fapte ilicite care a determinat apariția prejudiciului în sumă de 103.780,50 lei în patrimoniul reclamantei ______________ CONSULTING SRL.

În doctrină s-a stabilit că răspundere contractuală poate fi reținută dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe: există un contract valabil încheiat între părți, producerea unui prejudiciu, culpa pârâtului și existența unei legăturii de cauzalitate între neexecutarea culpabilă a obligațiilor pârâtului și prejudiciul produs.

În cauza de față, se constată că între reclamanta ______________ CONSULTING SRL și pârâta V____ G_______ s-a încheiat în anul 2002 contractul de prestări servicii financiar-contabile nr. 9/31.05.2002 prin care pârâta V____ G_______ s-a obligat să presteze în favoarea reclamantei ______________ CONSULTING SRL următoarele servicii: verificarea, întocmirea și contabilizarea, calculul impozitelor aferente, întocmirea și certificarea bilanțurilor contabile anuale pentru societățile cu care reclamanta are contracte de consultanță economică. Potrivit clauzei inserate la art. 3, pârâta în calitate de prestator se obliga să efectueze lucrările menționate conform normelor legale și profesionale la termenele stipulate în acestea.

În perioada în care contractul de prestări servicii financiar-contabile dintre părțile litigante se afla în derulare, reclamanta ______________ CONSULTING SRL s-a obligat față de clientul ______________ prin contractele încheiate în 2 februarie 2002 și 4 septembrie 2002 să-i presteze servicii de consultanță în domeniu contabil și vamal, de evidențierea a registrelor cu TVA și a plăților salariaților și contribuțiilor CAS și CASS, de consultanță contractuală și de secretariat.

În anul 2007 în urma unui control efectuat de către DGFP Cluj N_____ finalizat cu încheierea Raportului de inspecție fiscală nr. xxxxx din 30.10.2007 s-a stabilit în sarcina ______________ obligația de plată a unui impozit pe profit suplimentar în cuantum de 142.525 lei aferent perioadei 01.01.2004 – 31.03.2007 și a unui impozit pe veniturile nerezidenților în sumă de 47.344 lei aferent aceleiași perioade precum și obligația de a plăti majorări și penalități de întârziere în sumă totală de 89.854 lei pentru obligațiile fiscale stabilite suplimentar.

Prin Hotărârea Arbitrală din XXXXXXXXXX pronunțată în dosarul nr. 1/2009, reclamanta ______________ CONSULTING SRL a fost obligată să plătească în favoarea ______________ suma de 83.854 lei, reprezentând parte din accesoriile calculate prin Raportul de inspecție fiscală nr. xxxxx din 30.10.2007 și cheltuieli de arbitrare în sumă de 10.800 lei.

Potrivit ordinului de plată nr. 4597 din 26.04.2011 reclamanta ______________ CONSULTING SRL a făcut dovada achitării sumei de 103.780,50 lei către B__ Cimpian M____ R___ sesizat de creditoarea ______________ cu cererea de punere în executare a Hotărârea Arbitrală din XXXXXXXXXX. Potrivit somației și procesului verbal de cheltuieli întocmite de B__ Cimpian M____ R___ la data de 06.04.2011, această sumă reprezintă debitul principal și cheltuielile de arbitrare potrivit Hotărârii Arbitrale din XXXXXXXXXX precum și cheltuielile de executare silită în cuantum de 9126,50 lei.

Prin plata efectuată către ______________ în executarea Hotărârii Arbitrale din XXXXXXXXXX reclamanta a făcut dovada producerii în propriul patrimoniu a unui prejudiciu efectiv de 103.780,50 lei. Întrucât suma de 9126,50 lei inclusă în acest prejudiciu reprezintă cheltuieli de executare silită datorateca urmare a refuzului de a executa benevol Hotărârea arbitrală din XXXXXXXXXX rămasă irevocabilă, Curtea reține imposibilitatea stabilirii oricărei legături de cauzalitate între prejudiciul în cuantum de 9126,50 lei și fapta imputată pârâtei V____ G_______, acest prejudiciu fiind generat de fapta proprie a reclamantei ______________ CONSULTING SRL care a refuzat în mod nejustificat să execute de bună voie o hotărâre arbitrală executorie și irevocabilă.

Rămâne de stabilit dacă restul prejudiciului poate fi pus în legătură cu îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale asumate de pârâta V____ G_______ prin contractul de prestări servicii financiar-contabile nr. 9/31.05.2002 așa cum pretinde reclamanta.

Fapta ilicită care i se impută reclamantei prin acțiunea introductivă constă în nerespectarea dispozițiilor legale în materie fiscală și contabilă săvârșită cu ocazia înregistrării în evidența contabilă a clientului ______________ a următoarelor cheltuieli:

- plata în sumă de 816.120 lei efectuată în baza facturii externe nr. 1369/07.06.2004 și a contractului de consultanță perfectat de acest client cu _________________.

- suma de 7163,41 lei aferentă deplasărilor realizate de persoane din Italia care nu erau angajații _________________.

De asemenea reclamanta susține că pârâta a comis și alte greșeli cu ocazia efectuării operațiunilor financiar-contabile pentru clientul ______________ care au avut drept consecință încălcarea obligațiilor de plată a debitelor fiscale în cadrul termenelor legale și care sunt probate prin consemnările făcute de organele fiscale în procesul-verbal de control nr. xxxxx din 26.05.2003 și în procesul-verbal nr. xxxxx/17.06.2005 întocmite de DGFP Cluj.

În privința acestei din urmă afirmații prin care se reclamă o conduită neglijentă repetitivă în îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de pârâta V____ G_______ prin contractul de prestări servicii financiar-contabile nr. 9/31.05.2002, Curtea ține să reamintească reclamantei că nu se poate reține nicio legătură de cauzalitate între statuările organelor fiscale cuprinse în procesul-verbal de control nr. xxxxx din 26.05.2003 și în procesul-verbal nr. xxxxx/17.06.2005 și prejudiciul reținut în sarcina reclamantei prin Hotărârea Arbitrală din XXXXXXXXXX, din considerentele acestei hotărâri rezultând cu prisosință că despăgubirile în sumă de 83.854 lei reprezintă exclusiv accesorii calculate prin Raportul de inspecție fiscală nr. xxxxx din 30.10.2007, iar nu prin actele de control încheiate în anii 2003 și 2005. Așadar trimiterile reclamantei la actele de control fiscale datând din anii 2003 și 2005 sunt lipsite de orice relevanță în economia cauzei de față.

În opinia reclamantei, greșelile în conducerea contabilității pentru clientul ______________ pentru care este răspunzătoare pârâta V____ G_______ sunt probate prin RIF nr. xxxxx din 30.10.2007.

La lectura atentă a acestui act de control se observă că nu poate fi desprinsă o atare concluzie, organele de control stabilind doar răspunderea pentru nerespectarea normelor fiscale în sarcina persoanei impozabile ______________, iar nu persoana responsabilă de efectuarea înregistrări contabile calificate greșite.

Din cuprinsul RIF nr. xxxxx din 30.10.2007 rezultă că ______________ a înregistrat în anul 2004 cheltuieli nedeductibile în valoare de 877.147,73 lei, în anul 2005 cheltuieli nedeductibile în valoare de 728.620 lei, iar în anul 2006 cheltuieli nedeductibile în valoare de 9.240 lei, fapt ce a condus la calculul greșit al impozitului pe profit și la stabilirea unor accesorii de 63.823 lei.

Totodată s-a stabilit că ______________ a plătit în anii 2004 și 2006 bilete de avion în valoare de 74.297 lei, respectiv 28.000 lei pentru persoane nerezidente și care nu dețineau calitatea de salariați ai acestei societăți comerciale și a calculat greșit impozitul pe dobândă aferent unui credit de investiții , fapt ce a condus la calcularea greșită a impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente și la stabilirea unor accesorii în cuantum de 26.031 lei.

Curtea reține că acest act de control se bucură de prezumția de legalitate în ce privește statuarea referitoare la calculul eronat al impozitului pe profit pe anii 2004-2007 și al impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente pe anii 2004-2007, dar nu stabilește persoana responsabilă de efectuarea acestor înregistrări greșite.

Din probațiunea testimonială administrată în fața instanței rezultă cu prisosință că pârâta V____ G_______ nu a înregistrat documentele contabile primare pentru clientul ______________, ci această operațiune era efectuată de către angajatele reclamantei Gălătean C______ și T______ B_______. Pârâta V____ G_______ verifica doar în mod selectiv documentele înregistrate atunci când i se solicita în mod expres acest lucru de către angajații sau atunci când confruntarea se impunea datorită unor neconcordanțe survenite cu ocazia întocmirii balanțelor contabile sau depășirii unui anumit prag valoric pe care îl stabilea pârâta. De asemenea martora P____ A______ G_______ a afirmat că în mod uzual în cazul facturilor de o valoare foarte mare, pârâta V____ G_______ se consulta cu reprezentantul departamentului de consultanță, respectiv cu Hapa A_____, atât în privința stabilirii deductibilității sumelor respective cât și în privința calculului impozitelor, menționându-se totodată că doamna Hapa A_____ ocupa funcția de director în cadrul societății reclamante. Totodată din declarația aceleiași martore, care se coroborează cu răspunsurile și explicațiile oferite la interogatoriu de către pârâtă, rezultă că doamna Hapa A_____ ținea evidența documentelor justificative ale actelor contabile primare înregistrate în contabilitate pentru toți clienții și tot acesteia îi revenea sarcina de a le procura de la clienți deoarece era singura persoană din societate care menținea legătura cu clienții și prelua documentele contabile în vederea înregistrării.

Revenind la actul de control din anul 2007, Curtea constată că stabilirea unui impozit suplimentar pe profit în anii 2004 și 2005 a fost generat în principal de înregistrarea a patru facturi externe (nr.1369 din 07.06.2004, nr. 2210/28.12.2004 și 1815/01.05.2005 și una neindividualizată ) două dintre ele în valoare de 200.000 euro, toate reprezentând asistență tehnică prestată de __________________. Organele de control au considerat că aceste facturi nu reprezintă cheltuieli deductibile deoarece în contractul de servicii de asistență tehnică încheiat în 14.01.2003 nu se prevede perioada pentru care este efectuată consultanța, tariful și defalcarea cheltuielilor pe durata desfășurării contractului.

După cum se poate observa organele de control nu au reclamat vicii de formă pentru cele 4 facturi externe înregistrate în contabilitatea, ci informitatea documentului justificativ care însoțește aceste facturi și care a împiedicat deductibilitatea sumelor menționate în aceste facturi. Pârâtei nu i se poate reproșa modul defectuos de redactare a contractului de servicii de asistență tehnică încheiat în 14.01.2003 deoarece aceasta nu s-a obligat să presteze servicii de consultanță prin contractul de prestări servicii financiar-contabile nr. 9/31.05.2002.

Chiar dacă pârâta a fost consultată anterior înregistrării acestor facturi externe, decizia finală asupra deductibilității acestor sume nu i-a aparținut în exclusivitate ci a fost validată de către directorul general al societății reclamantei Hapa A_____ care, așa cum rezultă din declarația martorei P____ A______ G_______, era consultată de către pârâtă ori de câte ori se punea problema deductibilității și calculului impozitelor pentru facturi cu valori mari. Este indubitabil că cele două facturi externe în valoare de 200.000 euro fiecare intrau în această categorie. De asemenea obligația de a pune la dispoziția organelor de control documentele justificative aferente acestor facturi externe revenea doamnei Hapa A_____, iar nu pârâtei V____ G_______.

În privința celorlalte sume declarate de către organele fiscale nedeductibile, pârâta susține că deține argumente suficiente pentru a demonstra corectitudinea înregistrărilor dispuse și a calcului pe impozitul aferent, însă acestea nu mai pot fi examinate în concret la acest moment procesual datorită prezumției de legalitate a RIF nr. xxxxx din 30.10.2007 și a puterii de lucru judecat de care se bucură Hotărârea Arbitrală din XXXXXXXXXX. Astfel de apărări puteau primi relevanță doar în ipoteza contestării actelor administrativ-fiscale încheiate în baza RIF nr. xxxxx din 30.10.2007. Cum reclamanta ______________ CONSULTING SRL nu a depus diligențele necesare în vederea contestării acestui act fiscal și nici nu a chemat-o în garanție pe pârâta V____ G_______ în litigiul inițiat de ______________ pentru plata despăgubirilor în cuantum de 83.854 lei, pârâta V____ G_______ este lipsită practic de posibilitatea de a se apăra în litigiul de față împotriva acuzațiilor conform cărora ar fi dispus în mod greșit înregistrarea unor cheltuieli deductibile reprezentând costul unor bilete de avion, cheltuieli cu cazarea sau calculul greșit al impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente. În acest context Curtea apreciază că acțiunea reclamantei se impune a fi respinsă față de pârâta V____ G_______ și ca efect al validării exceptio mali processus invocată de pârâtă ca urmare a omisiunii reclamantei ______________ CONSULTING SRL de a o chema în garanție în primul litigiu arbitral unde putea formula apărări care puteau împiedica admiterea acțiunii cel puțin în parte a acțiunii formulate de ______________ împotriva reclamantei ______________ CONSULTING SRL.

Față de toate aceste considerente, Curtea în temeiul prevederilor art. 1082 C.civ. va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. P__ S__ ROM CONSULTING S.R.L. CLUJ-N_____ în contradictoriu cu pârâta V____ M. G_______.

În temeiul art. 274 C.proc.civ. Curtea va obligă reclamanta la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prematurității cererii.

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. P__ S__ ROM CONSULTING S.R.L. CLUJ-N_____ în contradictoriu cu pârâta V____ M. G_______.

Obligă reclamanta la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 05 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M_____ I_____ I___ A______ B_____

Red.M.I.I./30.04.2015.

Dact.H.C./3 ex.