Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Acţiune în anulare a hotarârii AGA
Număr hotarâre:
121/2015 din 30 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 2056/2014)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

Decizia civilă nr. 121

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ N_______ I_____

JUDECĂTOR R_____ A____ V_______ S____

GREFIER I____ L____ P______

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta pârâtă __________________ împotriva sentinței civile nr.1348/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata reclamantă _________________.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 23.01.2015, apoi la 30.01.2015 când a decis următoarele :

C U R T E A,

Deliberând asupra apelului reține:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă la data de 14.08.2013, sub nr.XXXXXXXXXXXX, reclamanta _____________________. în contradictoriu cu pârâta S.C. E___ P______ S.A. a formulat acțiune în anulare împotriva Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Asociaților S.C. E___ P______ S.A. nr. 4 din data de 01.04.2013 și a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților __________________ nr. 3 din data de 31.08.2012 prin care a solicitat, în baza art. 132 și art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în principal, să se constate nulitatea absolută, iar în subsidiar, să se dispună anularea.

În motivarea cererii s-a arătat că _____________________. (fosta B_________ P______ SRL), a dobândit calitatea de acționar al S.C. E___ P______ S.A, în baza contractului de vânzare cumpărare de acțiuni din data de 26.07,2012 încheiat între reclamantă, în calitate de cumpărător și Mois G_______, în calitate de vânzător și a Dovezii de adjudecare din data de 31.08.2012, eliberată de Biroul Executor Judecătoresc T___ F_______ L____, ca urmare a executării silite a acțiunilor deținute de R___ E______, fost acționar majoritar si administrator al __________________, ambele atașate prezentei acțiuni.

Reclamanta a precizat că a deținut împotriva dnei R___ E______ o creanța certa, lichida si exigibila în valoare de 2.xxxxxx lei, rezultând din Contractul de cesiune de creanța încheiat la data de 03.08.2012, între reclamantă, în calitate de cesionar si _____________, în calitate de cedent, atestat de avocat G_______ Ș_____. Prin acest contract, _____________ a cesionat către B_________ P______ SRL creanța în valoare de 2.500.000 lei, rezultând din titlul executoriu reprezentat de Ordonanța nr.4423/11.06.2012 pronunțata de Judecătoria Sibiu în dosar XXXXXXXXXXXXX la data de 11.06.2012. Pentru recuperarea acestei creanțe s-au demarat proceduri de executare silita de către B__ T___ F_______ L____, proceduri finalizate la data de 31.08.2012 prin adjudecarea în contul creanței de către reclamantă a acțiunilor deținute de dna R___ E______ la __________________, la licitația publica ce a avut loc în Sibiu la data de 31.08.2012.

Ca urmare a adjudecării acțiunilor, reclamanta a demarat procedurile de înregistrare ca si acționar al __________________ la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București, pe rolul Registrului Comerțului formându-se dosarul nr. xxxxxx, cu termen de soluționare la data de 04.09.2012. Având în vedere cererile de intervenție depuse, Registrul Comerțului a transmis dosarul spre competenta soluționare Tribunalului București.

Prin Sentința pronunțată la data de 08.11.2012 de Tribunalul București Secția a VI a Civila în dosarul nr. xxxxx/3/2012, s-a dispus menționarea în Registrul Comerțului a confirmării administratorului, a procesului verbal de licitație publică întocmit în dosarul nr. 171/2012 de B__ T___ F_______, a dovezii de adjudecare și a listei acționarilor.

La termenul de judecată din data de 31.07.2013 în dosarul nr.xxxxx/3/2013 având ca obiect cereri în baza OUG 116/2009 cerere intervenție ORC-TB, aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civila, dosar în care reclamanta deține calitatea de intervenient, reclamanta a observat faptul că, obiectul cererii de înregistrare acte în Registrul Comerțului îl constituie Hotărârea AGOA nr.4/01.04.2013 și hotărârea AGEA nr. 3/31.08.2012, aceasta fiind prima dată când reclamanta a luat la cunoștință de conținutul acestor hotărâri A__ a căror anulare o solicită.

Prin hotărârea AGOA nr. 4 din data de 01.04.2013, Adunarea Generala Ordinara a Acționarilor __________________ ar fi aprobat: revocarea din funcția de administrator a d-nului I_____ V_____ și confirmarea și menținerea în funcția de administrator a doamnei R___ E______ pentru o perioada de 4 ani, cu puteri depline, numită prin AGEA nr. 2/28.01.2013; retragerea dreptului de semnătura și de administrare a d-nului administrator I_____ V_____; retragerea dreptului de semnătura al tuturor persoanelor cărora li s-a acordat drept de semnătura în ceea ce privește orice acte sau fapte privind societatea __________________ de către I_____ V_____, retragerea oricăror mandate acordate de I_____ V_____ în numele societății __________________; denunțarea/retragerea/rezilierea oricăror contracte încheiate de „pretinsul administrator" în numele __________________; revocarea tuturor actelor frauduloase încheiate de pretinsul administrator I_____ V_____ în numele societății __________________; confirmarea și menținerea dispozițiilor AGOA nr. 1/28.01.2013 cu privire la introducerea acțiunii în răspundere conform art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale împotriva administratorului I_____ V_____.

Prin hotărârea AGEA nr. 3 din data de 31.08.2012, Adunarea Generală Extraordinara a Acționarilor __________________ ar fi aprobat: anularea actului intitulat „Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor __________________ nr. 2/31.08.2012"; revocarea din funcția de administrator a domnului I_____ V_____; confirmarea si menținerea în funcția de administrator unic cu puteri depline a dnei R___ E______.

Arată faptul că, prin formularea prezentei acțiuni în anulare reclamanta solicită anularea în tot a hotărârii AGOA nr. 4/01.04.2013 și a Hotărârii AGEA nr. 3/31.08.2012.

Motive de nelegalitate ale Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) __________________ nr. 3/31.08.2012.

Au fost invocate două motive de nulitate comune pentru ambele hotărâri, respectiv lipsa convocării acționarilor pentru adoptarea hotărârilor și prezidarea și asigurarea secretariatului adunărilor de către persoane desemnate nelegal.

Reclamanta a arătat că potrivit verificărilor sale, cele două convocatoare pentru hotărârile ce fac obiectul cauzei nu s-au publicat în Monitorul Oficial al României - Partea a IV-a.

S-a mai precizat că, în data de 31.08.2012 a avut loc o singura ședința AGEA, la punctul de lucru al __________________ din Sibiu, unde pe ordinea de zi nu s-au aflat niciunul din punctele ce fac obiectul Hotărârii AGEA nr. 3/31.08.2012. La data de 31.08.2012, AGEA __________________ a adoptat o singură hotărâre AGEA, respectiv hotărârea nr. 2/31.08.2012.

În legătură cu cel de-al doilea motiv de nulitate invocat s-a arătat că prezidarea si secretariatul ședințelor trebuia să fie asigurate de către administratorul statutar. Pentru Hotărârea AGEA nr.3/31.08.2012 s-a invocat și un al treilea motiv de nulitate decurgând din faptul că nu intră în atribuțiile AGEA anularea unei hotărâri AGEA.

Pârâta __________________ a depus întâmpinare solicitând ca prin hotărârea ce se ba pronunța să se dispună pe cale de excepție, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă și care nu justifica un interes procesual, pe fondul cauzei, în situația în care se va trece peste excepția invocată, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de chemare în judecata este formulata de o persoana fără calitate procesuala activa si care nu justifica un interes procesual. Reclamanta _________________ (fosta _________________________) nu deține calitatea de acționar al __________________, nefiind înscrisă nici în Registrul Acționarilor al societății, nici la Oficiul Registrului Comerțului, iar pretinsa dobândire a acțiunilor societății pârâte de către reclamanta fiind în realitate o manoperă frauduloasă, contestată si nerecunoscută irevocabil de instanța de judecata.

Astfel, _________________ nu are un interes legitim și legal recunoscut, care sa fie aparat în prezenta cauza, iar admiterea cererii de chemare în judecata si suspendarea efectelor unor Hotărâri A__ adoptate de acționarii legali ai societății __________________, așa cum solicită reclamanta ar deschide câmp liber pentru fraudarea intereselor societății E___ P______ SA si devalizării patrimoniului acesteia.

Cu privire la Sentința pronunțata de Tribunalul București în dosarul nr. xxxxx/3/2012, la care face referire reclamanta, învederează instanței de judecata ca aceasta nu este irevocabila, împotriva acesteia fiind formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, iar la termenul din data de 05.02.2013 judecarea recursului a fost suspendat în temeiul art.244 pct. 1 C.pr.civ.

Or, menționata societate nu este si nu a fost niciodată acționar al __________________, cu atât mai puțin acționar majoritar, nefiind înscrisă în Registrul Acționarilor, nici în Registrul Comerțului. Or, la data de 31.08.2012, data adoptării Hotărârii nr. 2/31.08.2013, _________________________ nu putea avea calitatea de acționar majoritar din moment ce solicitarea acesteia de înscriere în Registrul Acționarilor __________________ a fost respinsa prin Sentința Civila nr. xxxxx/ 13.09.2012.

Nu în ultimul rând, precizează că, la data adjudecării acțiunilor acestea nu mai aparțineau acționarei R___ E______, aspecte ce au fost analizate de instanța de judecata în dosarul nr. XXXXXXXXXXX al Tribunalului București Secția a VI a Civila.

__________________ este administrata de către R___ E______, aceasta având calitatea de administrator unic, numita prin Hotărârea AGOA nr. 2/28.01.2013 a acționarilor __________________, hotărârea înscrisa în Registrul Comerțului prin rezoluția nr. xxxxx din data de 15.03.2013.

În situația în care se va trece peste excepțiile mai sus menționate, s-a solicitat instanței de judecată respingerea cererii de chemare judecata formulate de _________________________, constatând că afirmațiile pe care aceasta le face în cuprinsul cererii sunt neadevărate si neîntemeiate, denaturând situația reală si nefiind susținute de vreun suport probator.

Așa cum rezultă din documentele cauzei, ședința A__ din 01.04.2013 a fost legal convocată, convocarea fiind făcută de administratorul legal al societății, înscris la Registrul Comerțului si publicată în Monitorul Oficial - Partea a IV-a, cu ordinea de zi detaliată.

Cât privește invocarea de către reclamantă că această convocare a fost făcută de o persoană fără calitatea în societate, s-a arătat ca la momentul efectuării convocării reprezentantul legal al societății era dl P______ N_____. Obligația convocării Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. E___ P______ S.A. revine, conform dispozițiilor Actului Constitutiv, administratorului unic în condițiile și prin modalitățile procedurale expres prevăzute în Actul Constitutiv. Ca atare, prezidarea si secretariatul A__ din 01.04.2013 au fost legal asigurate, iar convocarea acționarilor legal făcută, în contradicție cu cele susținute de reclamantă.

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă prin sentința civilă nr. 1348 din data de 21.03.2014, a respins ca neîntemeiate excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă, a admis cererea formulată de reclamanta _________________ în contradictoriu cu pârâta __________________ și a anulat Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Asociaților __________________ nr.4/01.04.2013 și Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților __________________ nr.3/31.08.2012, luând act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale active că potrivit art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății; existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cereri reclamanta a invocat motive de nulitate absolută a hotărârilor atacate. Conform regimului nulității absolute, aceasta poate fi invocată de orice parte interesată sau de instanță din oficiu (conform art. 132 alin.3 din Legea nr.31/1990).

Nu este necesară dovedirea calității reclamantei de acționar, ci numai de persoană interesată, astfel că va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată.

Relativ la excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

În dovedirea calității sale de acționar al pârâtei, reclamanta a depus înscrisurile prin care a dobândit această calitate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat în data de 26.07.2012, prin care reclamanta, în calitate de cumpărător, a achiziționat de la M___ G_______, în calitate de vânzător, un număr de 1532 de acțiuni reprezentând 25% din capitalul social al __________________ și dovada de adjudecare a acțiunilor deținute de către R___ E______ în contul creanței în valoare nominală de 2.500.000 lei și care i-a fost cesionată de către S.C. Neviro S.A., emisă de către executorul judecătoresc T___ F_______ L____ la data de 31.08.2012. Ulterior, prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr. xxxxx/3/2012 la data de 08.11.2012 de către Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, s-a dispus menționarea în registrul comerțului a procesului verbal de licitație publică, a dovezii de adjudecare și a listei acționarilor.

Până la momentul pronunțării prezentei acțiuni, litigiile aflate pe rolul instanțelor cu privire la stabilirea acționariatului pârâtei nu au fost tranșate în mod irevocabil. Contrar celor susținute prin întâmpinare, pârâta nu a făcut dovada anulării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din data de 26.07.2012 ci a depus la dosarul cauzei doar un extras de pe portalul instanțelor judecătorești în care se menționează pe scurt soluția pronunțată de către Judecătoria Sibiu la data de 17.10.2013 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în sensul admiterii cererii în anulare și a respingerii ordonanței nr. 4423/11.06.2012.

Însă, cum cele două acte juridice prin care reclamanta a dobândit calitatea de acționar al pârâtei nu au fost desființate până în momentul de față există o prezumție de legalitate a acestora de natură să-i confere reclamantei un interes personal, actual și legitim în formularea cererii de față.

Prin urmare, reclamanta a justificat un interes legitim în formularea acțiunii întrucât tinde la protejarea unor drepturi afirmate, acelea ce derivă din calitatea de acționar în cadrul societății, motiv pentru care va respinge excepția analizată ca neîntemeiată.

Relativ la fondul cauzei tribunalul a reținut că prin Hotărârea AGEA nr. 3/31.08.2012 (fila 16, vol.I) s-au aprobat următoarele: anularea actului intitulat „Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor __________________ nr. 2 din data de 31.08.2012"; revocarea din funcția de administrator a domnului I_____ V_____; confirmarea și menținerea în funcția de administrator unic cu puteri depline a doamnei R___ E______. Prin Hotărârea AGOA nr. 4/01.04.2013 (filele 14-15, vol.I) s-au aprobat următoarele: revocarea din funcția de administrator a domnului I_____ V_____, numit prin hotărârea AGEA nr. 2/31.08.2013; confirmarea și menținerea în funcția de administrator a doamnei R___ E______ pentru o perioadă de 4 ani, cu puteri depline, numită prin hotărârea AGEA nr. 2/28.01.2013; retragerea dreptului de semnătură și de administrare a administratorului I_____ V_____; retragerea dreptului de semnătură tuturor persoanelor cărora li s-a acordat acest drept de administratorul I_____ V_____ și a oricăror mandate acordate de acesta în numele __________________; denunțarea/retragerea/rezilierea oricăror contracte încheiate de „pretinsul administrator" în numele __________________; revocarea tuturor actelor frauduloase încheiate de acesta în numele __________________; confirmarea și menținerea dispozițiilor AGOA NR. 1/28.01.2013 cu privire la introducerea acțiunii în răspundere conform art. 155 alin. 1 din Legea nr. 31/ 1990 împotriva administratorului I_____ V_____.

În conformitate cu art. 132 alin.2 din Legea nr.31/1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul - verbal al ședinței, dreptul la acțiune fiind imprescriptibil în cazul în care se invocă motive de nulitate absolută, potrivit alin.3 al aceluiași articol.

Totodată, conform art.117 alin.3 din Legea nr.31/1990, convocarea adunării generale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.

În același sens sunt și dispozițiile art. VIII din actul constitutiv al societății, care prevede că adunarea generală este convocată de consiliul de administrație, ori de câte ori va fi nevoie, iar convocarea se publică în Monitorul Oficial și într-unui din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul social, sau se poate face prin scrisoare recomandată sau transmisă pe cale electronică, având atașată sau logic asociată semnătura electronică extinsă, expediată cu cel puțin 30 zile înaintea ținerii, la adresa acționarului care figurează înscris în registrul acționarilor.

Necesitatea publicării convocării adunării generale, în cazul societății pe acțiuni, este justificată de numărul mare al acționarilor, ca regulă, care trebuie astfel să poată cunoaște toate informațiile necesare pentru a participa în acest mod la luarea deciziilor societății, în deplină cunoștință.

Dispozițiile legale care instituie obligația publicării convocării în Monitorul Oficial și într-un ziar larg răspândit sunt imperative și nu permit derogări decât în cazurile prevăzute strict de lege ca excepții de la această normă juridică.

Nerespectarea dispozițiilor legale privind convocarea adunărilor generale se sancționează cu nulitatea absolută, deoarece prin aceste norme este urmărită nu doar protejarea interesului particular al fiecărui acționar, ci și a unui interes general, public, obștesc, dedus din necesitatea creării cadrului legal pentru adoptarea hotărârilor adunării generale, astfel încât activitatea societății să corespundă dispozițiilor legale incidente și să nu afecteze drepturile celorlalți participanți la circuitul juridic civil, care intră în raporturi contractuale cu respectiva societate.

Aplicând aceste considerente situației din speță, se constată că atât Adunarea generală ordinară a acționarilor pârâtei nr.4 din 01.04.2013 cât și Adunarea generală extraordinară a acționarilor pârâtei nr.3 din 31.08.2012 s-au desfășurat fără a exista convocări prealabile publicate în Monitorul Oficial și într-un alt ziar răspândit.

Prin întâmpinare, pârâta a formulat apărări numai în ceea ce privește existența publicării convocării ședinței din 01.04.2013. în opisul documentelor atașat întâmpinării, la punctul 42 este menționată dovada convocării A__ din 01.04.2013, înscris regăsit la f.54 în voi II și la filele 219- 220 în același volum.

Din analiza acestui înscris tribunalul constată că într-adevăr în Monitorul Oficial nr. 1095/26.02.2013 a avut loc publicarea unui convocator al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pârâtei.

Însăși denumirea adunării generale convocate este diferită. Conform publicării din Monitorul Oficial, a fost convocată adunarea generală extraordinară a acționarilor, în timp ce actul contestat a fost adoptat de adunarea generală ordinară a acționarilor pârâtei.

Se încearcă inducerea în eroare a instanței, pârâta folosindu-se de publicarea făcută în Monitorul Oficial pentru convocarea adunării generale extraordinare a acționarilor pentru aceeași zi (01.04.2013), dată la care a fost adoptată Hotărârea AGEA nr.5/01.04.2013 (f.37-39 voi II). Prin urmare, acest înscris nu poate face dovada celor susținute de pârâtă.

Din analiza comparată a celor două hotărâri adoptate în aceeași zi rezultă că acestea au conținut similar. Cu toate acestea, îndeplinirea formalităților de publicitate numai pentru una dintre adunări nu suplinește îndeplinirea acestei condiții și pentru cealaltă. Convocatorul trebuia conceput de așa manieră încât să facă distincție între tipul adunărilor convocate și problemele ce urmează a fi discutate conform competențelor fiecărei adunări.

Reținând totodată că în ceea ce privește publicarea convocatorului pentru AGEA nr.3/31.08.2012 pârâta nu a formulat nicio apărare și că printre actele depuse la dosar nu se află dovada efectuării acestui demers, tribunalul constată că cele două hotărâri a căror anulare se solicită au fost adoptate fără îndeplinirea formalităților de publicitate a convocării.

Nu este îndeplinită nici condiția efectuării dublei publicități a celor două convocatoare, respectiv și într-un ziar de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății, procedură obligatorie potrivit art.117 alin.3 din Legea nr.31/1990 a cărei neîndeplinire poate conduce la declararea nulității hotărârilor adoptate în aceste condiții.

Pe cale de consecință, cele două hotărâri sunt lovite de nulitate absolută, încălcând norme juridice imperative, instituite în protejarea unui interes public.

Cât privește cel de al II-lea motiv de nulitate invocat, respectiv prezidarea și asigurarea secretariatului celor două adunări de către persoane desemnate nelegal, instanța nu îl poate reține, nefiind fundamentat pe documentele din dosar. Astfel, în certificatul constatator emis de registrul comerțului la data de 08.07.2013, se menționează că R___ E______ deține calitatea de administrator al pârâtei din data de 29.12.2008, data expirării mandatului fiind 29.12.2012 (f.63 voi I), iar în certificatul constatator emis de registrul comerțului la data 28.10.2013 se menționează că R___ E______ deține calitatea de administrator din 28.01.2013, data expirării mandatului fiind la 28.01.2017, alături de I_____ V_____ numit în aceeași funcție la data de 31.08.2013, data expirării mandatului fiind 31.08.2016 (f.203 voi I).

Rezultă că există o continuitate a mențiunilor privind calitatea de administratori a numiților R___ E______ și I_____ V_____ la datele la care s-au adoptat hotărârile contestate în cauză, mențiuni ce sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului în temeiul art. 5 din Legea nr. 26/1990.

Întrucât la data pronunțării prezentei hotărâri nu s-a făcut dovada anulării în mod irevocabil a actelor ce au stat la baza numirii în calitatea de administratori a persoanelor anterior menționate, tribunalul va reține mențiunile înscrise în registru și va aprecia ca nefondate motivele de nulitate invocate de reclamantă.

Analizând și ultimul motiv de nulitate invocat de reclamantă, de data acesta numai în legătură cu Hotărârea AGOA nr.3/31.08.2012, decurgând în opinia sa din împrejurarea că în atribuțiile AGEA nu poate intra și anularea unei hotărâri AGEA, tribunalul apreciază că este întemeiat în ceea ce privește pct. 1 al hotărârii prin care s-a dispus anularea Hotărârii AGEA nr.2/31.08.2012 întrucât a fost semnată de către reclamantă fără a avea calitatea de acționar a pârâtei.

Problema calității de acționar al semnatarului unei hotărâri excede competenței adunării generale ordinare a acționarilor, acesta fiind atributul instanței de judecată învestite cu soluționarea acțiunii în anularea hotărârii. AGEA nu a revenit asupra propriei decizii prin adoptarea unei hotărâri contrare ci a dispus anularea unei hotărâri ca urmare a propriilor aprecieri .în legătură cu stabilirea calității de acționar a reclamantei.

Împotriva acestei sentințe reclamanta __________________, a formulat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă sub același număr unic XXXXXXXXXXXX.

În motivarea apelului apelanta-reclamantă a arătat că instanța de fond, în mod eronat, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes invocată.

Reclamanta _________________ nu a făcut dovada calității de acționar al __________________, nu deține calitatea de acționar al __________________, nefiind înscrisă nici în Registrul Acționarilor societății, nici la Oficiul Registrului Comerțului, iar pretinsa dobândire a acțiunilor societății de către aceasta fiind în realitate o manoperă frauduloasă, contestată și nerecunoscută irevocabil de instanța de judecată.

Astfel, _________________________ nu are un interes legitim și legal recunoscut, care să fie apărat în prezenta cauză, iar admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta B_________ a deschis câmp liber pentru fraudarea intereselor societății E___ P______ SA și devalizații patrimoniului acesteia.

_________________ își justifica interesul în formularea numeroaselor cereri formulate împotriva __________________ (în cele peste 200 de dosare aflate pe rolul instanțelor din București și aproximativ 60-70 de dosare aflate pe rolul instanțelor din Sibiu), arătând că a adjudecat la data de 31.08.2012 în baza unei creanțe, „certă, lichidă și exigibilă în valoare de 2.500.000 lei", rezultând din contractul de cesiune de creanța încheiat cu ___________. reprezentată de Ordonanța nr.4423/11.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Or, deși contractul de cesiune încheiat între _________________ și NEVIRO SRL a fost reziliat de comun acord încă din 27.12.2012 iar Ordonanța nr.4423/11.06.2012 a fost anulata irevocabil prin Sentința pronunțată la data de 17.10.2013 de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta încerca să își justifice interesul în cele peste 200 de dosare aflate pe rolul instanțelor din București și aproximativ 60-70 de dosare aflate pe rolul instanțelor din Sibiu, cât și în prezenta cauză prin prezentarea unor fapte exercitate cu rea-credință atât împotriva societății noastre, a creditorilor societății CEC Bank; BCR SA; ANAF etc, cât și a acționarilor legali ai acesteia.

În numele societății E___ P______ SA au fost formulate tot felul de cereri de modificare a actului constitutiv al societății, care au avut drept scop înstrăinarea tuturor bunurilor mobile și imobile ale societății __________________, așa cum s-a și întâmplat acestea fiind transferate de pretinsul administrator I_____ V_____ în data de 09.01.2013 tocmai către RECLAMANTA _________________________.

Toate aceste artificii ale pretinsului acționar _________________ au fost desființate în proporție de 90% (în cele peste 200 de dosare aflate pe rolul instanțelor din București și aproximativ 60-70 de dosare aflate pe rolul instanțelor din Sibiu) cu mari pierderi de timp și cu costuri însemnate suportate de acționarii legali ai societății (reprezentând 90, 4049% din capitalul total al societății) și de administratorul unic R___ E______ cât și de creditorii garantați ai subscrisei (CEC Bank, BCR SA).

În urma numeroaselor artificii ilegale prin care acest pretins acționar (_________________) al societății și a pretinsului administrator I_____ V_____, au hotărât și au realizat devalizarea societății, prin înstrăinarea sub diferite forme a activelor societății noastre în baza unor Hotărâri A__ adoptate în mod ilegal și ANULATE de instanțele de judecată și folosindu-se de încheieri pronunțate în procedură necontencioasă.

Toate Hotărârile adoptate de acest iluzoriu acționar în numele societății E___ P______ SA au fost anulate de către instanțele de judecată, astfel: Hotărârea AGEA NR. 2/31.08.2012 prin care a fost numit administrator I_____ V_____, a fost ANULATA prin Sentința pronunțata la data de 21.03.2013 de Tribunalul București Secția a VI a Civila în dosarul nr. xxxxx/3/2012, rămasă IREVOCABILA prin Decizia Curții de Apel București din data de 25.02.2014. Hotărârea AGEA NR. 5/15.11.2012 - HOTARARE anulata irevocabil în dosarul XXXXXXXXXXX: Hotărârea AGEA NR. 6/17.12.2012 -anulata prin Sentința pronunțată la data de 25.04.2013 de Tribunalul București Secția a VI a Civila ÎN DOSARUL NR XXXXXXXXXXX: Hotărârea nr. 7/08.01.2013 - anulata irevocabil în dosarul nr. XXXXXXXXXXX: Hotărârea nr. 8/16.01.2013 - Anulata prin Sentința Tribunalului București pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX: Hotărârea AGEA NR. 9/31.01.2013 ANULATA prin Sentința pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX și Hotărârea AGEA NR. 7/08.01.2012 ale cărei efecte au fost suspendate prin Sentința pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Civila în dosarul nr.XXXXXXXXXXX.

Cu privire la încheierea pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. xxxxx/3/2012 (procedura necontencioasa), de care se folosește reclamanta în adoptarea ilegala a unor Hotărâri A__ în numele societății, aceasta nu este irevocabila, împotriva acesteia fiind formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, iar la termenul din data de 03.06.2014 judecarea recursului a fost suspendat în temeiul art.244pct.l C.pr.civ.

De asemenea, cesiunea pretinsă a fi operat prin contractul din data de 26.07.2012 încheiat între reclamanta și Mois G_______, nu a operat înregistrarea de drept a calității de acționar, cesiunea putându-și produce efecte potrivit dispozițiilor legale și statutare precizate mai sus numai prin semnarea și operarea acesteia în registrul acționarilor, cu respectarea cumulativa a acestor dispoziții legale și statutare.

Reclamanta _________________ nu a făcut nici un demers legal de înregistrare că acționar la __________________, ci a ales să creeze confuzie și haos prin formularea abuziva a unor cereri în numele subscrisei, de modificarea a actului constitutiv în baza unor Hotărâri A__ adoptate în mod ilegal, Hotărâri anulate în totalitate de instanțele de judecata.

2. Instanța de fond a depășit limitele investirii.

Potrivit art. 22 alin (6)din Codul de procedura civilă Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele investirii.."

După cum se poate observa, în considerentele hotărârii apelate, instanța de fond deși a fost investita cu o cerere în anulare a unei hotărâri A__, „analizează și se pronunța" asupra calității de acționar al reclamantei _________________ la __________________, reținând în cele din urma că „actele juridice prin care reclamanta a dobândit calitatea de acționar al paratei nu au fost desființate până în momentul de fata.." ..." reclamanta justifica un interes legitim în formularea acțiunii întrucât tinde la protejarea unor drepturi afirmate, acela ce deriva din calitatea de acționar..".

Rezultă astfel, că reclamanta, deși a reziliat contractul de cesiune de creanța încă din data de 27.12.2012, cu rea credință și-a justificat interesul în formularea numeroaselor cereri împotriva __________________ (în cele peste 200 de dosare aflate pe rolul instanțelor din București și aproximativ 60-70 de dosare aflate pe rolul instanțelor din Sibiu), tocmai în baza creanței în cuantum de 2.500.000 lei rezultata din contractul de cesiune de creanța încheiat cu _____________.

Instanța de fond a făcut o greșită interpretare a probelor administrate în cauză.

Prin probele administrate în cauză, subscrisa a probat în mod concludent dovada publicării în Monitorul Oficial a convocării ședinței din 01.04.2013.

În mod regretabil, deși la dosarul cauzei a fost depusă dovada convocării ședinței A__ din 01.04.2013, publicată în Monitorul Oficial, instanța de fond fără a le analiza, sau analizându-le parțial, pe fondul cauzei, retine „ că hotărârea adoptata este lovita de nulitatea absoluta pentru neîndeplinirea dispozițiilor legale privind convocarea adunării generale..".

Convocarea ședinței Adunării Generale a Acționarilor din data de 01.04.2014, a fost făcută de administrator unic cu puteri depline - R___ E______. Obligația convocării Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. E___ P______ S.A. revine, conform dispozițiilor Actului Constitutiv, administratorului unic cu puteri depline în condițiile și prin modalitățile procedurale expres prevăzute în Actul Constitutiv. Că atare, prezidarea și secretariatul A__ din 01.04.2013 au fost legal asigurate, iar convocarea acționarilor legal făcută, în contradicție cu cele susținute de reclamantă.

Cu privire la ședința din data de 01.04.2014, este neîntemeiată susținerea reclamantei că a fost împiedicată să își exercite dreptul de vot, în condițiile în care reclamanta nu deține calitatea de acționar al E___ P______ SA , pe rolul instanțelor de judecata aflându-se mai multe litigii în acest sens.

Sedința A__ din 01.04.2013 a fost legal convocată, convocarea fiind făcută de administratorul legal al societății, înscris la Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial-Partea a IV a, cu ordinea de zi detaliata, motivele invocate de către reclamanta sunt neîntemeiate, denaturând situația reală și nefiind susținute de vreun suport probator.

În drept, art 466, art. 468 Cod pr. Civ.

La data de 10.10.2014 intimata reclamantă _________________ a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Se arată că în mod corect instanța de fond a reținut calitate sa procesuală și existența interesului.

În ceea ce privește primul motiv de nulitate al celor doua hotărâri, respectiv neîndeplinirea dispozițiilor legale privind publicarea convocatoarelor adunărilor generale în mod corect instanța de fond a apreciat că acesta este întemeiat .

În drept: dispozițiilor prevăzute de art. 205 alin.2 și următoarele din Legea nr.134/2010 privind Noul Cod de procedura civila, coroborate cu art. 194 lit.e care sunt aplicabile în mod corespunzător.

Nu s-au administrat probe noi în apel.

Analizând hotărârea apelată, prin prisma motivelor invocate Curtea constată următoarele:

Calitatea procesuală activă privită ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune identitatea dintre reclamant și persoana care este titularul dreptului, în cadrul raportului juridic de drept material dedus judecății, reclamantul fiind cel care în temeiul art.112 C.proc.civ. are obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală cât și calitatea procesuală a pârâtului.

Interesul reprezintă folosul practic, imediat urmărit de reclamant pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.

În cadrul acțiunii în anulare reglementată de art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 calitatea procesuală activă este recunoscută oricăruia dintre persoanele care justifică un interes astfel cum în mod corect a reținut Tribunalul.

Deși se invocă și în apel anularea/rezilierea actelor care justifică interesul și calitatea de a acționa, astfel de acte nu au fost depuse de către apelantă, neputând fi primită criticile sale sub acest aspect.

Astfel așa cum se reține de către Tribunal, nu s-a făcut dovada rezilierii contractului de cesiune nr. 26.07.2012 și nici dovezi în sensul că dosarul în care s-a pronunțat Ordonanța nr. 4423/11.06.2012 s-a soluționat cu putere de lucru judecat vreun aspect care ține de calitate și de interes în prezenta cauză. Nu s-a depus decât un certificat de grefă din care rezultă anularea unei ordonanțe de plată.

Se constată de către instanță că la dosarul cauzei au fost depuse de către intimata-reclamantă înscrisurile prin care a dobândit calitatea de acționar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat în data de 26.07.2012, prin care aceasta în calitate de cumpărător, a achiziționat de la M___ G_______, în calitate de vânzător, un număr de 1532 de acțiuni reprezentând 25% din capitalul social al __________________ și dovada de adjudecare a acțiunilor deținute de către R___ E______ în contul creanței în valoare nominală de 2.500.000 lei și care i-a fost cesionată de către S.C. Neviro S.A., emisă de către executorul judecătoresc T___ F_______ L____ la data de 31.08.2012. Ulterior, prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr. xxxxx/3/2012 la data de 08.11.2012 de către Tribunalul București, Secția A Vl-a Civilă, s-a dispus menționarea în registrul comerțului a procesului verbal de licitație publică, a dovezii de adjudecare și a listei acționarilor. Calea de atac împotriva acestei sentințe a fost suspendată în fața Curții de Apel, însă așa cum a reținut și Tribunalul la acest moment procesual, nu se pot accepta susținerile apelantei raportat la probele produse.

Însă, așa cum a reținut și Tribunalul cele două acte juridice prin care reclamanta a dobândit calitatea de acționar al pârâtei nu au fost desființate până în momentul de față există o prezumție de legalitate a acestora de natură să-i confere reclamantei un interes personal, actual și legitim în formularea cererii de față.

Existența a numeroase dosare între părți, între care unele pierdute de către intimata-reclamată nu duc la o altă concluzie, cât timp în prezenta cauză se justifică calitatea și interesul de a acționa.

Acțiunea pretins frauduloasă în alte dosare, îndreptățește partea vătămată la a acționa pentru recuperarea prejudiciului încercat, însă nu poate avea influență asupra soluției în prezentul apel referitor la calitate și interes.

Înregistrarea în registrul acționarilor, la ONRC, au rol de opozabilitate încunoștința terții și de a produce efecte față de acești, omisiunea unei asemenea înregistrări neavând efect chiar față de societatea în cauză, care cunoaște situația de fapt, după cum rezultă din dosar.

Legalitatea/nelegalitatea titlurilor prin care s-au dobândit acțiunile nu fac obiectul prezentei cauze și nu poate fi analizată decât cu depășirea limitelor învestirii. Așa cum s-a reținut anterior nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte anularea/rezilierea irevocabilă de către o instanță judecătorească astfel cum se pretinde.

Nu poate fi primită nici critica privind depășirea limitelor învestirii cât timp Tribunalul a analizat în mod corect calitatea și interesul raportat la deținerea de acțiunii cât timp aceste aspecte au fost invocate chiar de partea apelantă pe cale de excepție.

În ceea ce privește fondul cauzei se reține că apelanta critică doar soluția referitoare la anularea hotărârii AGOA din data de 01.04.2013, urmând ca raportat la dispozițiile art. 477 alin 1 ncpc să se analizeze calea de atac raportat la limitele stabilite de către apelantă. Trecând peste criticile privind calitatea, analizate anterior, se observă că așa cum are ținut în mod corect Tribunalul convocarea în Monitorul Oficial a privit nr. 1095/26.02.2013 a privit o adunare generală extraordinară care s-a concretizat prin Hotărârea AGEA nr. 5/01.04.2013 și nu o adunare generală ordinară, neexistând o dovadă concretă de convocarea pentru aceasta din urmă și încălcând dispozițiile art. 117 alin. 3 din Legea nr. 31/1990.

Neîndeplinirea condițiilor de validitate privind convocarea adunării acționarilor, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, face ca hotărârea adoptată să fie lovită de nulitate absolută.

De altfel partea nu aduce nici o critică concretă asupra constatărilor Tribunalului, mulțumindu-se doar să afirme existența convocatorului dar nedepunându-l pentru a justifica legalitatea Hotărârii AGOA nr. 4/01.04.2013.

Pentru aceste considerente raportat la dispozițiile art. 480 ncpc,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă __________________(JXXXXXXXXXXX și CUI xxxxxxx), cu sediul în Sibiu, _________________, județul Sibiu și cu sediul ales în București, ________________________ nr.40, ______________, împotriva sentinței civile nr.1348/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata reclamantă _________________(J32632/2012,CUI xxxxxxxx), cu sediul în Sibiu, __________________, jud. Sibiu și ales la Cabinet de avocat F______ M_______, in București, Piața M_____ Kogalniceanu nr.3, ___________, Sector 5.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 30.01.2015.

Președinte,

C_______ N_______ I_____

Judecător,

R_____ A____ V_______ S____

Grefier,

I____ L____ P______

Red.Jud. C.N.I.

Tehnored.C.N.I.

6 ex./5.02.2015

________________________>

Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă

Judecător fond C____ R_____ E____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025