Cod Operator 2443
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința Nr. 60/2012
Ședința publică de la 07 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A_____ A________ P______
Grefier C_______ C_______ S_________
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamantul C_______ I__ in contradictoriu cu pârâta ___________________, având ca obiect constatarea nulității hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr. 1 din 25 martie 2010 a ___________________.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul C_______ I__ și pârâta ___________________, prin consilier juridic N___ D_____ Flavian.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,consilier juridic N___ D_____ Flavian, pentru pârâta ___________________, a depus la dosar note de ședință și înscrisuri, respectiv: Decizia nr. xxxxxx/18.06.2010 emisă de casa Județeană de Pensii Gorj, Decizia Asupra Capacității de Muncă nr.1755/26.05.2010, Decizia Asupra Capacității de Muncă nr.2534/20.03.2011, Cererea de Concediu nr. 3566/10.05.2010 a reclamantului și Decizia Obligatorie privind măsurile stabilite de organele de control financiar nr. 522/01.11.2011, înscrisuri pe care le comunică și părții adverse.
Reclamantul C_______ I__ arată că nu solicită acordarea unui nou termen pentru a observa înscrisurile depuse de către reprezentantul pârâtei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul C_______ I__ a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și anularea Hotărârii nr. 1 din 25 martie 2010 aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul ___________________.
Consilier juridic N___ D_____ Flavian, pentru pârâta ___________________ a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantului, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2012 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II a civilă, reclamantul C_______ I__ a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta ___________________, să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 1 din 25 martie 2010 aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul ___________________.
În motivarea acțiunii a arătat că nu au fost respectate procedurile de convocare legală a A__ prevăzute de art. 117 alin.1, 4 și 6 din Legea nr. 31/1990, nu a respectat condiția de convocare a membrilor A__ cu cel puțin 30 de zile înainte de data ținerii adunării, nu a transmis, odată cu convocarea, ordinea de zi și menționarea explicită a problemelor.
În acest fel, petentul apreciază că intimata a eludat normele legale imperative, cu caracter obligatoriu, privind convocarea și prezentarea materialelor supuse aprobării.
În al doilea rând, măsurile aprobate prin hotărâre au fost puse imediat în aplicare, fără a îndeplini procedurile legale de înregistrare în Registrul Comerțului în termen de 15 zile de la publicarea în M.O. partea a IV –a, pentru a fi opozabile părților.
În acest fel s-au încălcat dispozițiile art. 45, 50 și 131 din legea nr. 31/1990 și art. 21 (h) din legea nr. 26/1990.
Intimata a eludat aceste norme imperative în sensul că nu a depus la Registrul Comerțului hotărârea adoptată, nu a publicat-o în M.O. în termen de 15 zile, publicând-o cu întârziere, în M.O. nr. 2327/28.05.2010.
Prin încălcarea acestor prevederi legale, directoarea intimatei și-a desfășurat în mod ilegal funcția (depus specimen semnătură la 10.05.2010), neavând calitatea legală de reprezentant al intimatei, toate documentele pe care le-a semnat în perioada 25.03.2010 – 29.05.2010 fiind nule, neopozabile terților.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile legii nr.31/1990 și legii nr. 26/1990.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar Monitorul Oficial al României nr. 2327/28 mai 2010, Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 1 din 25.03.2010 a ___________________, adresa nr. xxxxx/21.12.2011 emisă de ORC Gorj, dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, respectiv chitanța nr. xxxxxxxx-39-0096 din 08.02.2012.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Se invocă faptul că petentul a fost salariatul intimatei până la 17.06.2011, când i-a încetat contractul individual de muncă ca urmare a comunicării deciziei de pensie de invaliditate, în conformitate cu prev. art. 56 lit.c din legea nr. 53/2003.
Această decizie, deși contestată, a rămas definitivă.
Pe rolul instanțelor se află înregistrate mai multe dosare în care petentul a solicitat constatarea nulității unor acte administrative privind organigrama, statul de funcții, statele de personal, hotărâri ale A__ privind intimata.
Se invocă excepția lipsei calității procesuale active a petentului, acesta nejustificând un interes în promovarea cererii, nefiind titularul vreunui drept real.
Pentru același considerent se invocă excepția lipsei de interes a petentului, ca o condiție de exercitare a acțiunii civile, constând în folosul practic urmărit de titularul acțiunii civile.
Legiuitorul a acceptat posibilitatea terților de a solicita constatarea nulității hotărârilor A__ invocându-se eventuala încălcare a unor dispoziții legale imperative străine dreptului societății, aparținând de exemplu dreptului fiscal.
Rezultă astfel că terț, precum Statul Român sau organele administrației publice, pot invoca un interes legitim de a pune în discuție valabilitatea unei astfel de hotărâri.
La termenul din 23.04.2012 petentul a formulat o precizare la acțiune, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 132 alin.2 din Legea nr. 31/1990.
Precizează faptul că interesul său în promovarea cererii constă în faptul că, prin hotărârea A__ contestată, a fost numită director general numita E____ V_________, fără ca numirea directorului general să fie în sarcina A__, această sarcină revenind Consiliului de Administrație în conformitate cu dispozițiile art. 143 alin.1 și 5 din legea nr. 31/1990, coroborat cu art. 1 și 2 din OUG nr. 79/2008.
Petentul a avut calitatea de angajat al intimatei până la 17.06.2011 când numita E____ V_________, în calitate ilegală de director general, fără să aibă atribuția expresă dată de Consiliul de Administrație, a semnat decizia nr. 251/22.06.2011 de încetare a contractului individual de muncă a acestuia, producându-i un prejudiciu material prin pierderea locului de muncă, a drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de personal.
Pentru acest considerent se apreciază că are legitimarea de a solicita constatarea nulității hotărârii A__, în calitate de terț, fiindu-i încălcat un drept personal.
Cu privire la întâmpinarea depusă, apreciază că aceasta nu combate în nici un fel nerespectarea de către intimată a prevederile art. 117 alin.1, 4 și 6 și art. 131 alin.4 din Legea nr. 31/1990.
Analizând cererea formulată, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă cu următoarea motivare:
Petentul susține că pentru convocarea Adunării generale din 25 martie 2010 , în care s-a adoptat Hotărârea nr.1, contestată, nu s-au respectat dispozițiile art. 117 alin.1, 4 și 6 din legea nr. 31/1990.
Aspectele invocate în cerere nu au fost însă dovedite.
În cuprinsul hotărârii A__ nr. 1/25.03.2010 se face mențiunea că aceasta a fost convocată cu respectarea prevederilor sus menționate, aspect care nu poate fi combătut în lipsa unor dovezi contrare.
De asemenea, nepublicarea în M.O. a hotărârii A__ în termenul de 15 zile prevăzut de art. 21, 22 din legea nr. 26/1990 nu este de natură să antreneze constatarea nulității hotărârii, această măsură fiind adoptată în scopul opozabilității față de terți, iar nu ca o condiție a validității actului publicat.
În conformitate cu dispozițiile art. 132 (3) din Legea nr. 31/1990, hotărârile luate de Adunarea Generală pot fi contestate de orice persoană interesată, când se invocă motive de nulitate absolută.
În speță, petentul nu face dovada calității de „persoană interesată” în măsura în care la data promovării prezentei acțiuni, respectiv 10.02.2012, acesta nu mai avea calitatea de salariat al ___________________, încetându-i contractul individual de muncă prin pensionare la data de 22.06.2011.
Totodată, motivele invocate prin precizarea la acțiune sunt motive personale, apreciind că prin numirea nelegală a lui V_________ E____, în calitate de director general, aceasta a procedat la emiterea deciziei de încetarea a contractului individual de muncă a petentului. Aceste motive personale, iar nu de ordine publică, nu pot antrena constatarea nulității absolute a hotărârii A__.
Din decizia nr. 251/22.06.2011 rezultă însă că această hotărâre a fost adoptată ca urmare a emiterii deciziei de pensionare nr. 2534/20.05.2011 pentru invaliditate, emisă de Casa Națională de Pensii Publice Gorj, transmisă prin adresa nr. xxxxx/10.06.2011, înregistrată la ___________________ cu nr. 3735/17.06.2011 privind pe numitul C_______ I__.
Se constată astfel că decizia de încetare a contractului de muncă a petentului, emisă de ___________________, nu are caracter abuziv sau șicanator, fiind consecința legală a deciziei de pensionare.
Pentru aceste considerente, cererea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul C_______ I__, cu domiciliul în Tg-J__, __________________________, județul Gorj, in contradictoriu cu pârâta ___________________, cu sediul în Rovinari, cartier Vîrț, nr. 97, județul Gorj, având ca obiect constatarea nulității hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr. 1 din 25 martie 2010 a ___________________.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2012, la Tribunalul Gorj.
|
Președinte, A_____ A________ P______ |
|
|
Grefier, C_______ C_______ S_________ |
|
Red.A.P
Tehnored.C.S.
Ex.4/ 31 Mai 2012