R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX DECIZIE Nr. 14/CC
Ședința din Camera de Consiliu de la 17 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C____ Ș_________-judecător
Judecător C______ P______
Judecător V_______ P_____
Grefier M______ A___
**************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta _____________ împotriva sentinței civile nr. 162/_____________.04.2013 pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu fiind cu intimata __________________., având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii A__.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu răspunde avocat R_____ V_________, cu împuternicire avocațială în original, pentru intimata __________________ lipsind recurenta _____________.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 16.09.2013 s-a depus la dosar, prin compartimentul registratură al instanței, o cerere din partea recurentei prin care solicită acordarea unui termen pentru angajare apărător.
Instanța constată recursul la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, legal timbrat cu taxa judiciară de timbru de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Se constată totodată că recurenta a formulat o cerere prin care solicită acordarea unui termen pentru angajare apărător.
Reprezentantul intimatei, avocat V_________ R_____ se opune cererii de amânare.
Instanța, având în vedere că recursul a fost formulat la data de 29.05.2013 iar în cererea de amânare nu se arată motivele temeinice, nu consideră întemeiată acordarea unui nou termen. Nemaifiind alte cereri de formulat și înscrisuri de depus, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimatei, avocat V_________ R_____ susține respingerea recursului, adițional depune și întâmpinare, care a fost comunicată și părții adverse printr-o modalitate alternativă. Cu privire la situația de fapt învederează instanței că Adunarea Generală a avut loc în data de 8.10.2012 la care au participat : din partea _____________ dl. P___ M_____ și din partea _________________________, dl. I____ V_____ luând hotărârile în cauză, în conformitate cu art. 12 din Legea 31/1990 având în vedere că activitatea societăților era grav perturbată de sistarea finanțărilor din partea A.F.M., autoritate care co-finanțează un proiect al T__________ iar continuarea activităților necesita luarea unor măsuri urgente. La data semnării acestor hotărâri dl. M_____ P___ avea deplină putere de reprezentare a _____________. Din informațiile solicitate de la Registrul Comerțului, pe care le-a depus la dosar, rezultă că dl. P___ M_____ era atât reprezentantul persoanei juridice _____________ cât și al ________________________. Mai arată că dl. P___ M_____ era mandatat de dl. I____ V_____ să semneze hotărârile în discuție. În măsura în care s-ar considera că mandatul d-lui P___ M_____ nu ar fi valabil, depune o ratificare a d-lui I____ V_____ care este de acord cu semnarea de către dl. P___ M_____ a tuturor hotărârilor, ratificare despre care partea adversă are cunoștință fiind depusă și la dosarul de fond. Cu privire la cererea de suspendare se opune categoric acestei cereri, fiind formulată numai cu scopul de a tergiversa soluționarea acestei cauze. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Dezbaterile fiind terminate, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
___________________ sediul social în _____________________, Piatra N____ și sediul administrativ în _________________________.13, Piatra N____, reprezentată de L___ D__ - administrator, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 162/_____________.04.2013 pronunțata de Tribunalul N____, secția a II-a civila, de contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat, în contradictoriu cu ________________________ sediul social în _______________________.13 Piatra N____, schimbarea în tot a sentinței recurate și pe fondul cauzei admiterea cererii așa cum a fost formulată și să se anuleze hotărârile A__ nr. 1, 2 si 3, hotărâri luate la data de 8 octombrie 2012.
În fapt, așa cum a arătat și prin cererea introductivă, a considerat că hotărârile adoptate sunt nelegale pentru mai multe considerente :
I. Adunarea generala nu a avut loc în realitate.
Conform art.195 din Legea 31/1990, adunările generale ale societăților comerciale cu răspundere limitata au loc, potrivit actului constitutiv, la sediul social, in urma convocării tuturor asociaților, iar hotărârile se vor lua cu majoritatea absolută a asociaților si a părților sociale.
În privința societății comerciale reclamante - asociat la firma pârâtă - aceasta nu a fost convocată, nici la sediul social nici la punctul de lucru și nici nu s-a comunicat ordinea de zi într-un termen rezonabil.
Or, art. 110 al.2 din Legea 31/1990 dispune că adunările generale vor avea loc la sediul social și în localul ce se va indica în convocare.
În cuprinsul hotărârii A__ se specifică însă faptul că asociații s-au întâlnit la sediul social și că au renunțat la formalitățile de convocare, fiind prezenți în procent de 100%.
A solicitat recurenta să se rețină că pe data de 25 septembrie 2012, la sediul social nu s-au prezentat nici așa - zisul reprezentant al _____________ ( așa cum este precizat în hotărârile atacate, acesta ar fi o persoana numită P___ M_____) și nici reprezentantul ________________________ (I____ V_____).
La adresa menționată funcționează atât societatea _____________ cât și societatea _________________, loc unde se afla si mai multe birouri in care își desfășoară activitatea zilnica personalul angajat al acestor doua societăți, inclusiv directorii și administratorii. În aceste condiții, aceștia ar fi observat cu siguranța daca în birourile 1-2 din sediu s-a fi desfășurat adunarea generala a __________________ - adunare generala de care aceștia erau direct interesați, întrucât au și calitatea de asociați în _____________.
Prin urmare, a apreciat că, atâta vreme cât hotărârile A__ a __________________ au fost luate fără ca adunarea generala să fi avut loc, efectiv (în realitate ), acestea sunt lovite de nulitate absolută.
2. Lipsa calității de reprezentant a lui P___ M_____ în A__ ______________________________> Așa cum se poate observa, din partea asociatului _____________, hotărârile în discuție au fost semnate fără drept de numitul P___ M_____.
Aceasta persoană nu are calitatea de a reprezenta _____________; singurul reprezentant legal în A__ ___________________________ _____________ este L___ D__, atribuție ce rezultă din actul constitutiv .
Tribunalul N____ a respins acțiunea, prin hotărârea atacata reținând, în esență, câteva aspecte.
În legătură cu prima critica adusă modalității de desfășurare a adunărilor și de luare a hotărârilor, instanța de fond arată că susținerile reclamantei sunt contrazise argumentat, prin chiar mențiunile din procesul verbal al ședinței din 08.10.2012, semnat de reprezentanții celor doi asociați.
Înțelege - cu toate susținerile și prezumțiile arătate prin cererea introductivă - că este greu de probat că cei doi reprezentanți ai asociaților nu au fost la Piatra N____, atâta timp cât au încheiat un proces verbal prin care se atestă acest fapt.
Cu toate acestea, apreciază că nu au fost respectate normele imperative privind convocarea adunării, în sensul că nu a existat un convocator prin care să se stabilească ordinea de zi și data ținerii adunării, convocator care să fie transmis, cu dovadă de primire, către asociatul _____________.
Prezența (nevăzută practic) a reprezentanților celor doi asociați la sediul societății - deși niciunul din ei nu locuiește în Piatra N____ - ar fi putut justifica lipsa convocatorului și ținerea adunării în aceste condiții (acoperindu-se astfel lipsurile procedurii) doar dacă între asociații _____________ și P___ M_____ nu ar fi existat un conflict deschis. Se referă la dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXXX prin care s-a cerut instanței anularea hotărârii A__ prin care a fost desemnat P___ M_____ reprezentant al E_____ în A__ a T__________.
Or, din acele mențiuni ale procesului verbal al adunării din 08.10.2012 - la care face trimitere instanța de fond - puteți observa ca adunarea s-a ținut " având în vedere problemele urgente cu care se confruntă societatea, faptul că societatea dispune de o finanțare din partea Administrației Fondului pentru Mediu care trebuie administrată corespunzător..."
Și singura chestiune pusă în discuție și adoptată - la o așa stare și probleme urgente cu care societatea s-ar fi confruntat - a fost doar schimbarea sediului. Și aceasta nu s-a făcut întâmplător, ci exact acolo unde ____________________, unde I____ V_____ locuiește și unde s-a născut P___ M_____, respectiv în județul Ialomița.
Este clar singurul loc de unde fondurile societății pot fi administrate corespunzător, atât timp cât asociatul majoritar (E_____ SRL, cu 90% părți sociale) își are sediul in Piatra N____ - aspect nerelevant, se pare.
Crede, însă, că dincolo de aceste evidențe, urmează ca instanța de recurs să analizeze din punct de vedere juridic, legal, susținerile recurentei raportate la situația de fapt dar si de drept.
Iar pentru lămurirea cu privire la legalitatea hotărârilor, atât in privința convocării, cât și în privința mandatului persoanei ce a reprezentat unul din asociați în A__ - este necesar în primul rând să se aibă în vedere soluția, irevocabilă, în dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului N____ - cauza aflată în recurs - în care s-a contestat tocmai acest mandat, dat printr-o hotărâre A__ a cărei anulare face obiectul cauzei.
Prin urmare, dacă adunarea A__ din 08.10.2012 a T__________ SRL a fost legal constituită și dacă a adoptat în mod valabil hotărâri este necesar să se știe, mai întâi, daca mandatul dat lui P___ M_____ prin hotărârea nr. 6.2 a E_____ SRL din 21.09.2012, a fost unul valabil.
În aceste condiții, va solicită să se dispună suspendarea judecații prezentului recurs, în baza art. 244 al. 1) pct. 1 din Codul de procedura civilă, până la judecarea în mod irevocabil (a recursului, practic) a cauzei ce face obiectul dosarului cu nr. 476R/270/2012 al Tribunalului N____ (aflat în recurs pe rolul Curții de Apel Bacău cu prim termen la 18.06.2013). Solicitarea are în vedere argumentele de mai sus și care duc la concluzia că între cele doua pricini exista o strânsa legătura, soluția asupra recursului de față fiind în mod evident influențată de soluția ce se va pronunța în dosarul menționat.
În măsura în care acel recurs va fi admis, respectiv anulata hotărârea A__ cu nr. 6.2 din 21.09.2012 și prin care s-a mandatat P___ M_____ ca reprezentant al asociatului _____________ în A__ a T__________ SRL, evident că hotărârile care s-au luat, ulterior, la 08.10.2012 în adunarea acestei din urma societăți, prin intermediul respectivului mandatar, sunt lovite de nulitate absolută.
II. ______________________., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și constatarea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 162/______________ Tribunalul N____ la data de 02.04.2013, precum și a hotărârilor luate de asociații T__________ SRL în data de 8 Octombrie 2012, pe temeiul celor menționate în continuare.
Pentru a dispune în sensul celor de mai sus, arată următoarele:
În fapt, în data de 8 Octombrie 2012 asociații T__________ s-au întâlnit la sediul social al societății (de la acel moment), și au luat deciziile în unanimitate, după cum urmează:
• Vivani Salubritate S.A. (deținând 10% din părțile sociale), prin reprezentant I____ V_____, asa cum este înregistrat în Registrul Comerțului N____ și E_____ SRL (deținând 90% din părțile sociale), prin reprezentant convențional P___ M_____, așa cum a fost numit prin Hotărârea nr. 6.2 din ședința Adunării Generale a Asociaților _____________ din data de 21.09.2012.
Astfel, asociații societății s-au întâlnit în adunarea generala și au luat hotărârile în cauză, în considerarea art. 121 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 care dispune ca: „Acționarii reprezentând întreg capitalul social vor putea, dacă nici unul dintre ei nu se opune, să țină o adunare generală și să ia orice hotărâre de competența adunării, fără respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei," Așa cum a susținut și în fata instanței de fond (Tribunalul N____), asociații s-au întâlnit și au luat hotărâri în virtutea dispozițiilor legale incidente, având în vedere faptul că desfășurarea
activităților societății era perturbată grav de sistarea finanțărilor din partea Administrației Fondului pentru Mediu (autoritate care cofinanțează un proiect al T__________, s.n.), iar continuarea activităților acesteia necesită luarea unor masuri cu maximă urgență.
Cu referire la susținerile recurentei, învederează faptul că hotărârile în discuție au fost luate în mod efectiv și integral de către asociații T__________, prezenți 100% în ședință, fiind semnate de persoane având deplină calitate de reprezentare ale societăților Vivani Salubritate și E_____ SRL, după cum în mod legal a statuat instanța de fond (Tribunalul N____).
La momentul semnării hotărârilor A__ din data de 8 Octombrie 2012, domnul P___ M_____ avea deplină putere de reprezentare a societății E_____ SRL. Mai mult, chiar în măsura în care acesta nu ar fi avut puteri de reprezentare a societății E_____ SRL, înțelege să depună și înaintea instanței de recurs mandatul acordat de către I____ V_____, prin care îi autorizează pe P___ M_____ în vederea semnării hotărârilor în discuție. Astfel, calitatea de reprezentant a domnului P___ M_____ este dublată de o ratificare a mandatului acordat de către societatea E_____ SRL, ratificare acordată de către I____ V_____, persoana înregistrata în Registrul Comerțului în calitate de reprezentant al asociatului persoană juridică E_____ SRL în adunările A__ T__________ SRL. Pentru certificarea mandatului acordat de către societatea E_____ SRL lui I____ V_____, Tribunalul N____ s-a pronunțat prin respingerea cererii de intervenție depusă de către recurenți în prezenta cauza în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (a se vedea atașat).
În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la existenta pe rolul Curții de Apel Bacău a dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX referitor la autorizarea lui P___ M_____ sa acționeze ca reprezentant al societății E_____ SRL, învederează instanței faptul că hotărârea în dosarul anterior menționat s-a dat în data de 18.06.2013 fără a se respecta principiile de baza ale procesului civil, anume principiul contradictorialității și principiul acordării dreptului la apărare. Mai precis, hotărârea a fost dată de către Curtea de Apel Bacău, fără a cita asociații Vivani Salubritate și Chinox AG la sediile lor sociale, citând aceste societăți la sediul E_____ SRL, drept pentru care cei doi asociați nu au cunoscut termenul de judecată, fiind în mod clar lipsiți de posibilitatea de a face apărări și de a respinge recursul depus de către asociații L___ D__ și Ș_____ I____. Pentru a remedia însa situația creată, arată instanței faptul că a depus pe rolul Curții de Apel Bacău o contestație în anulare împotriva Hotărârii nr. 12/CC pronunțată de Curtea de Apel Bacău în data de 18.06.2013, contestație care face obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXX și care va fi soluționată de către aceasta instanță.
I____ V_____ a semnat hotărârea pentru Vivani Salubritate și, în plus, a ratificat mandatul acordat de către E_____ domnului P___ M_____ (sens in care depune dovada acestei ratificări).
În consecință, consideră că nu subzistă cererea depusă de către recurenți cu privire la suspendarea cauzei, situație care ar conduce la tergiversarea soluționării cauzei și întârzierea emiterii unei soluții cu celeritate de către Curtea de Apel Bacău, câtă vreme Tribunalul N____ s-a pronunțat în mod corect, veridic și la obiect asupra cauzei deferite judecații.
În drept invocă Legea nr. 31/1990.
Analizând cererea de recurs instanța reține următoarele:
Recursul este întemeiat.
Astfel, hotărârea adunării asociaților __________________ din data de 8 octombrie 2012 este lovită de nulitate absolută, întrucât se bazează pe votul lui P___ M_____ în calitatea sa de reprezentant a _____________ și este deci subsecventă și condiționată de legalitatea hotărârii A__ 6.2 din 21 septembrie 2012, luată în cadrul acestei societăți.
Or, prin decizia civilă nr. 12/CC/18 iunie 2013 Curtea de Apel Bacău a infirmat irevocabil legalitatea hotărârii A__ 6.2 din 21 septembrie 2012 a _____________ prin care P___ M_____ era numit reprezentant al acestei societăți.
Întrucât s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că hotărârea A__ 6.2 din 21 septembrie 2012 a _____________ prin care P___ M_____ era numit reprezentant al acestei societăți este lovită de nulitate absolută, pentru restabilirea legalității și situației anterioare – conform principiului nulității restitutio in integrum, este necesar ca toate actele juridice subsecvente actului anulat să fie anulate în temeiul principiului anulării actelor juridice subsecvente și întemeiate pe actul anulat – resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis și principiului conform căruia actul nul nu poate și nu i se pot recunoaște efecte juridice valabile directe sau mediate – quod nullum este, nullum producit effectum.
În consecință, cererea formulată de reclamantă este întemeiată, motive pentru care instanța va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul constatării nulității absolute a hotărârii adunării asociaților __________________ din data de 8 octombrie 2012.
Nu poate fi primită apărarea conform căreia decizia civilă nr. 12/CC/18 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău nu poate fi luată în considerare, pe motivul că decizia din recurs este atacată în prezent cu contestație în anulare pe motivul citării nelegale a părților, deoarece până la retractarea sa de către instanța care a pronunțat-o, această decizie se bucură de autoritatea de lucru judecat asupra celor statuate și efectele sale nu pot fi ignorate în prezenta pricină.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta _____________, cu sediul în Piatra N____, ______________________ B, județ N____ împotriva sentinței civile nr. 162/_____________.04.2013 pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu fiind cu intimata __________________ cu sediul ales în București, _________________________, Nr. 70, __________.C. B______ și Asociații SPRL.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite cererea de chemare în judecată.
Constată nulitatea absolută a Hotărârii A__ nr. 1, 2 și 3 a Societății Comerciale T__________ SRL din 08.10.2012.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 Septembrie 2013
Președinte, C____ Ș_________ |
Judecător, C______ P______ |
Judecător, V_______ P_____ |
|
Grefier, M______ A___ |
|
Red. sent. fond S.U________
Red/tehnored. decizia recurs C.Ș_________/ 19 Septembrie 2013
Vz/27.09.2013
3 ex.