Dosar nr. XXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXX)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 1212
Ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A____ C_____
Judecător M_______ B____
Grefier I____ L____ P______
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta pârâtă L___ G__ PLUS SRL împotriva sentinței civile nr.6354/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata reclamantă D_______ I_____.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 14 dosar și intimata reclamantă prin avocat A__ M____ F____ cu împuternicire avocațială depusă la fila 50 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care
Curtea ia act că s-a achitat taxa de timbru dovada fiind la fila 13 dosar.
Curtea din verificările efectuate în dosar constată că la dosar nu a fost depusă împuternicirea avocațială pentru d-na avocat A__ M____ F____.
Apărătorul intimatei reclamante solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a depune împuternicire avocațială.
La a doua strigare se prezintă apelanta pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 14 dosar și intimata reclamantă prin avocat A__ M____ F____ cu împuternicire avocațială depusă la fila 50 dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea acordă cuvântul pe apel.
Apelanta pârâtă, prin avocat, solicită admiterea apelului, desființarea în tot a hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică și nelegală arătând că partea adversă și-a exprimat tacit acordul cu privire la ținerea adunării într-un alt loc, că hotărârea a cărei nulitate se solicită a fost adoptată în mod efectiv la locul stabilit prin convocator, precum și faptul că procesul verbal al Adunării Generale al Asociaților L___ G__ PLUS SA pe care d-na avocat a înțeles să-l certifice nu a fost încheiat la adresa din București, __________________, _____________, ___________, sector 2 cum însăși prin cererea de chemare în judecată asociata D_______ I_____ declară că nu i s-a permis accesul în imobil. Motivul pentru care administratorul și asociatul S____ Lorina asistați de avocat nu au atestat conținutul procesului verbal al ședinței este bazat pe faptul că între aceștia a existat în permanență o relație prietenie bazată pe încredere
Mai susține că nu au fost încălcate dispozițiile art.192 alin.2 din Legea nr.31/1190 deoarece hotărârea a fost adoptată cu numărul asociaților prezenți așa cum sunt și dispozițiile statutare. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art.193 alin.3 din Legea ntr.31/1990 apreciază că instanța în mod greșit a considerat că aceste dispoziții se aplică numai hotărârilor avute în vedere de art.192 alin.1 din Legea nr.31/1990.
Cu referire la necesitatea de majorare a capitalului social, arată că contractul depus este depus cu titlu de exemplu care a fost necesar pentru susținerea financiară. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata reclamantă, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca fiind legală și temeinică. Susține că apelanta pârâtă nu produce nicio dovadă cu privire la temeinicia motivelor de apel, că la apartamentul nr.13 din B-ul Dacia într-adevăr, nu s-a deschis ușa și că există poze și răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei că s-a prezenta la acel apartament, există proces verbal al ședinței Adunării prin care se resping toate punctele de pe ordinea de zi. Pe cale de consecință, apreciază că primul motiv de apel este neîntemeiat.
Solicită ca instanța să aibă în vedere ordinea de zi a Adunării Generale care prevede majorarea capitalului social, ceea ce constituie o modificare a actului constitutiv. În raport de această ordine de zi apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art.192 alin.2 din Legea nr.31/1990. Solicită să se aibă în vedere că prevederile actului constitutiv nu sunt derogatorii, reiau întrutotul dispozițiile legale astfel încât nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 193 alin.3 din Legea ntr.31/1990. Așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, prima ședință a Adunării Generale a Asociaților nu a fost legal constituită. Solicită cheltuieli de judecată.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6354/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX a fost admisă acțiunea privind pe reclamanta D_______ I_____ in contradictoriu cu pârâta L___ G__ Plus SRL și s-a constatat nulitatea hotărârii generale a asociaților L___ G__ Plus SRL nr.3/14.04.2014, pârâta fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 9898,70 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că la data de 13.03.2014, administratorul societății L___ G__ Plus SRL, dl. Seres I___ Codrut, a decis convocarea Adunării Generale a Asociaților societății, la adresa din București, __________________, ______________, ___________, pentru data de 31.03.2014, ora 10,00, având următoarea ordine de zi:
- Aprobarea reorganizării societății; modificarea organigramei prin desființarea unor posturi și funcții și aprobarea unei noi organigrame;
- Desființarea punctului de lucru situat în București, Calea Floreasca nr.167;
- Înființarea unui punct de lucru în București, _______________________, demisol, sector 1;
- Prezentarea situației contractelor în derulare pentru anul 2014 și a necesarului de finanțare pentru susținerea derulării acestor contracte;
- Majorarea capitalului social de la 500 lei la 400.500 lei, prin emiterea unui număr de 40.000 noi părți sociale, fiecare în valoare nominală de 10 lei, fiecare asociat fiind în drept să subscrie până la maxim 20.000 părți sociale, vărsarea contravalorii acestora urmând a se efectua în 7 zile de la subscriere.(f.10)
Convocatorul a fost transmis reclamantei prin scrisoare recomandată, conform dovezilor de la filele 11 -13.
Potrivit susținerilor reclamantei, confirmate de către pârâtă, reclamanta a fost singura care s-a prezentat la data, ora și locul menționate în convocator.
Față de imposibilitatea de prezentare a celuilalt asociat, reclamanta a solicitat reconvocarea adunării generale în condițiile legii și ale actului constitutiv. (f.14)
În acest sens, reclamanta a primit la data de 08.04.2014 convocatorul pentru cea de-a doua ședință a adunării generale, ce urma să aibă loc la data de 14.04.2014, ora 10,00, la aceeași adresă ca și ședința precedentă și cu aceeași ordine de zi.(f.15 - 18)
Prin corespondența de la 30.04.2014, reclamanta a informat societatea că, în aprecierea sa, ședința din 14.04.2014 trebuie a fi considerată prima ședință a adunării generale, în condițiile în care adunarea nu a fost legal constituită la data de 31.03.2014, nefiind prezenți ambii asociați.(f.19)
Potrivit procesului verbal al ședinței adunării generale a asociaților L___ G__ Plus SRL din 04.04.2014, atestat de avocat, la ședința convocată pentru data respectivă s-a prezentat doar reclamanta, deținătoare a 50% din capitalul social, care a votat împotriva tuturor punctelor înscrise pe ordinea de zi, în acest sens fiind adoptată hotărârea nr.3/14.04.2014.(f.21, 26)
Reclamanta a comunicat pârâtei un exemplar al procesului verbal al ședinței adunării generale, conform dovezilor de la filele 30 – 32.
În același timp, reclamantei i s-a comunicat la data de 15.04.2014 hotărârea aga contestată în prezenta cauză, pretins adoptată la data, ora și locul arătate în convocator, prin care celălalt asociat, Seres Lorina I____, a votat în favoarea tuturor punctelor înscrise pe ordine de zi.(f.33)
Prin prezenta acțiune, s-a invocat nelegalitatea hotărârii adoptate, din perspectiva locului ținerii ședinței adunării generale, pentru încălcarea prevederilor art.192 alin.2 și art.193 alin.3 din Legea nr.31/1990, precum și pentru existența unei cauze ilicite.
În ce privește motivul de nulitate referitor la locul ținerii adunării, Tribunalul constată că, pe de-o parte, reclamanta este nemulțumită de faptul că adunarea asociaților nu a fost convocată la sediul social, iar pe de altă parte, aceasta pretinde că hotărârea contestată a fost adoptată într-un alt loc decât cel arătat în convocator.
Tribunalul constată că, într-adevăr, regula instituită de art.195 alin.1 din Legea nr.31/1991, este în sensul convocării adunării asociaților la sediul social, în lipsa unor prevederi exprese contrare în actul constitutiv.
Deși actul constitutiv al societății pârâte nu conține nicio dispoziție expresă contrară regulii menționate (f.48), Tribunalul apreciază că simpla împrejurare că administratorul societății pârâte a convocat adunarea generală la o altă adresă decât cea a sediului social, pentru ședințele din 31.03.2014 și 14.04.2014, nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii, apreciind că reclamanta și-a exprimat acordul tacit cu privire la ținerea adunării într-un alt loc, în condițiile în care aceasta s-a prezentat la ambele ședințe, iar prin corespondența electronică transmisă pârâtei ulterior primei ședințe, nu a ridicat nicio obiecțiune cu privire la locul ținerii adunării.
În ce privește motivul de nulitate întemeiat pe adoptarea hotărârii contestate în alt loc decât cel menționat în convocator, Tribunalul apreciază că este fondat.
Se va avea în vedere faptul că, procesul verbal al ședinței adunării generale a asociaților L___ G__ Plus SRL din 04.04.2014, în cuprinsul căruia se menționează expres faptul că reclamanta a fost singura prezentă la data, ora și locul arătate în convocator, a fost atestat de avocat, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art.3 lit.c din Legea nr.51/1995, potrivit cărora activitatea avocatului se realizează, între altele, prin redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare.
În aceste condiții, procesul verbal menționat are valoarea unui înscris autentic, constatările personale ale avocatului putând fi combătute doar prin înscrierea în fals.
Or, pârâta din prezenta cauză nu numai că nu a declarat ca fals înscrisul respectiv dar nici nu a administrat vreo altă probă contrară care să dovedească faptul că asociatul Seres Lorina I____ ar fi fost prezent, la rândul său, la data, ora și locul arătate în convocator.
În aceste condiții, este evident că hotărârea contestată în prezenta cauză nu a fost adoptată în locul menționat în convocator, ci în alt loc, de care reclamanta nu avea cunoștință, ceea ce este de natură să atragă nulitatea acesteia.
În ce privește motivul întemeiat pe dispozițiile art.192 alin.2 din Legea nr.31/1990, Tribunalul consideră că este fondat.
Potrivit textului de lege menționat, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.
Actul Constitutiv al societății pârâte, valabil la data adoptării hotărârii atacate, nu conține o dispoziție derogatorie expresă, ci se limitează să reia prevederile art.192 alin.1 și art.193 alin.3 din Legea nr.31/1991.
Pe de altă parte, apărarea pârâtei întemeiată pe dispozițiile art.193 alin.3 din Legea nr.31/1990, nu va fi primită, întrucât textul menționat este aplicabil doar în cazul hotărârilor avute în vedere de art.192 alin.1 din aceeași lege, pentru adoptarea cărora este suficient votul majorității absolute a asociaților și a părților sociale, nefiind incident în cazul hotărârilor pentru care legea impune regula unanimității, ipoteză care se regăsește în speță.
Această interpretare rezultă în mod evident din modul de formulare a normei legale, față de caracterul neechivoc al termenilor folosiți.
Astfel, potrivit textului de lege menționat, dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți.
Pentru ipoteza neîntrunirii unanimității, legea nu prevede nicio derogare, neexistând posibilitatea adoptării hotărârii în alte condiții, cu prilejul unei noi convocări a adunării generale.
Din această perspectivă, apare nerelevant motivul invocat de reclamantă, în sensul că prima convocare nu ar fi fost valabilă, atâta timp cât legea impune adoptarea hotărârilor ce privesc modificarea actului constitutiv cu unanimitate, în toate cazurile.
În sfârșit, motivul de nulitate întemeiat pe existența unei cauze ilicite, ce privește exclusiv punctul 5 din hotărârea contestată, este fondat.
Se va avea în vedere faptul că pârâta a pretins că majorarea capitalului social a fost impusă de necesitatea asigurării finanțării societății în vederea executării contractelor în derulare, fără a arăta despre ce contracte este vorba și depunând la dosar „cu titlul de exemplu”, doar un contract de leasing încheiat de societate în anul 2009.
Or, constatând că la momentul adoptării hotărârii de majorare a capitalului social, mai rămăseseră de achitat mai puțin de 10 rate de leasing, a căror valoare nu justifica măsura majorării capitalului social cu valoarea de 400.000 lei și în lipsa altor dovezi prezentate de pârâtă, instanța apreciază că apărarea acesteia nu poate fi primită.
În aceste condiții, Tribunalul consideră că, în realitate, majorarea capitalului a foste efectuată în scopul ca celălalt asociat să devină majoritar în societate, ceea ce conferă cauzei, ca și cerință generală de validitate a contractelor, un caracter ilicit și imoral.
Față de considerentele expuse, Tribunalul va admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a asociaților L___ G__ Plus SRL nr. 3/14.04.2014.
În baza art. 453 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, față de culpa procesuală a pârâtei, Tribunalul a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 9898,70 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat (f.49, 50 Vol.II).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta L___ G__ Plus SRL
solicitând desființarea in tot a acesteia si respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind netemeinica si nelegală.
In motivarea apelului, apelanta a arătat că sentința pronunțată este una nelegala si netemeinica invocând următoarele motive de apel:
I. In primul rând, motivul de nulitate întemeiat pe adoptarea hotărârii contestate in alt loc decât cel menționat in convocator, apreciază ca este unul nefondat, in condițiile in care reclamanta D_______ I_____ si-a exprimat tacit acordul cu privire la ținerea adunării _______________. Hotărârea A.G.A. a cărei nulitate se solicita a fost adoptata in mod efectiv la adresa anunțată prin convocator.
Susținerea instanței cu privire la faptul ca, nu a înțeles sa contestam procesul verbal încheiat de reclamanta D_______ I_____ atestat de avocat, consideră apelanta că nu poate reținuta in condițiile in care instanța a respins proba cu martori solicitată pentru a dovedi acest aspect, este lesne de înțeles ca, instanța a fost părtinitoare cu privire la acest aspect.
Ba mai mult decât atât, instanța trebuia sa aibă in vedere faptul ca, avocatul care a dat o încheiere de certificare a procesului verbal trebuia pentru documentele întocmite sa dețină o parafa potrivit Anexei XXIV la statutul profesie de avocat, parafa care trebuia sa aibă dimensiunile de 5x8 cm potrivit Statutului profesiei de avocat.
Totodată, dorește sa menționeze faptul ca, conținutul înscrisului „ Proces verbal al adunării generale a asociaților ai L___ G__ Plus SRL”, pe care d-na avocat a înțeles să-l certifice nu a fost încheiat la adresa: București, ___________________, Sector 2, _____________________________________________> In aceste condiții, cum ar putea d-na avocat sa ateste/certifice conținutul unui astfel de înscris, in condițiile in care chiar acesta menționează prin cererea de chemare in judecata, ca asociatei D_______ I_____ nu i sa permis accesul in imobil.
Mai mult decât arat, ședința A.G.A. din data de 14.04.2015 s-a ținut la sediul profesional secundar al S.C.A. D_____ SI ASOCIAȚII din ___________________, ______________, e.t.5. _________________________ prin convocator si cunoscută de către reclamanta D_______ I_____, aspect ce poate fi confirmat chiar de personalul angajat.
In atare situație, consideră ca instanța trebuia să-și pună un semn de întrebare cu privire la certificarea acestui înscris, fără a reține faptul ca hotărârea a fost adoptata in alt loc decât cel din convocator.
Scopul pentru care reclamanta D_______ I_____ a înțeles sa recurgă la acest gest, de a nu se prezenta in ședința A.G.A., a fost tocmai acela de a tergiversa si a împiedica buna desfășurare a activității si adoptarea unei hotărârii.
Un alt aspect pe care dorește să-l învedereze este faptul ca, la ședința A.G.A din 14.04.2014 au fost prezenți administratorul Seres loan C_____ si asociatul Seres Lorina asistați de avocat. Rațiunea pentru care nu s-a atestat conținutul procesului verbal al A.G.A. contestata este ca, intre asociați a existat in permanenta o relație de prietenie bazata pe încredere ce a condus la asocierea acestora si înființarea societarii L___ G__ Plus S.R.L., motiv pentru care atât administratorul cat si asociatul Seres Lorina nu au considerat ca fiind absolut necesar, atestarea identității părților si conținutul procesului verbal de către dl. avocat.
2. In cel de al doilea rând, nu au fost încălcate dispozițiile art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost reținut de instanță, întrucât, deși dispozițiilor legale mai sus menționate prevăd pentru modificarea actului constitutiv, votul tuturor asociaților, in afara de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel, in speța de față, instanța trebuia sa observe faptul ca, potrivit dispozițiilor art. 193 alin. 3 din legea nr. 31/1990 „ Dacă adunarea legal constituita nu poate lua o hotărâre valabila din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocata din nou poate decide asupra ordinii de zi oricare ar fi numărul de asociați si partea din capitalul social reprezentata de asociații prezenți", hotărârea a fost legal adoptata ( cu numărul de asociați prezenți).
Potrivit Actului constitutiv: „ daca adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabila din cauza neîntrunirii majorității cerute, aceasta, întrunită in cea de-a doua ședința a aceleași convocări cu aceeași ordine de zi, va putea decide oricare va fi numărul de asociați si partea de capital social reprezentata de către asociații prezenți. "
Astfel, hotărârea adoptata cu votul numărul de asociați prezenți este legala in raport de dispozițiile legale mai sus menționare car si de dispozițiile statutare.
3. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 193 alin.3 din Legea nr. 31/1990, dorește să învedereze faptul ca, instanța in mod eronat considera ca dispozițiile art. 193 alin. 3 se aplica numai hotărârilor avute in vedere de art. 192 alin. 1 din Legea nr. 31 /1990.
Atât dispozițiile mai sus menționate, cat si cele statutare prevăd faptul ca, la cea de-a doua ședința adunarea convocata poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați prezenți/partea de capital social reprezentata. In speța de fata, adunarea a fost legal convocata ( convocare efectuata cu confirmare de primire si conținut declarat) iar hotărârea a fost legal adoptata, respectiv cu numărul de acționari prezenți.
4.In ceea ce privește, necesitatea de majorare a capital social, instanța a reținute faptul ca, in raport de ratele ramase de achitat la contractul de leasing, depus la dosar nu se justifica majorarea de capital cu suma de 400.000 lei. Astfel, instanța in mod eronat a reținut acest aspect, deoarece numai aceste rate reprezintă suma de 32.402 lei. Contractul depus in fata instanței este numai unul din contractele care necesita o susținere financiara pentru derularea in bune condiții. Considera ca, majorarea de capital se impunea pentru susținerea si desfășurarea activități.
In drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile legale precizate precum si pe cele prevăzute de art. 466 si urm. Cod procedura civila.
Intimata reclamantă D_______ I_____ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului si menținerea in tot a sentinței apelate ca fiind temeinica si legala, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea întâmpinării s-au arătat următoarele:
1. Contrar celor susținute de L___ G__, in mod temeinic si legal, prima instanța a reținut ca Hotărârea A__ din data de 14.04.2014 nu a fost adoptata la locul menționat in convocator
In esența, prima critica a apelantei - parate se refera la împrejurarea ca Hotărârea A__ din data de 14.04.2014 ar fi fost adoptată la locul arătat in convocator.
In susținerea motivelor de apel formulate, L___ G__ se prevalează de faptul ca avocatul care a dat încheierea de certificare a Procesului verbal al ședinței A__ din data de 14.04.2014 întocmit de subsemnata nu deținea parafa prevăzută in Anexa nr. XXIV la Statutul profesiei de avocat.
Sub acest aspect, Onorata Instanță este rugata sa constate ca, in mod temeinic si legal, prima instanță a reținut ca, in speța, Hotărârea A__ din data de 14.04.2014 adoptata de asociatul Seres Lorina - I____ in coniventa cu soțul sau Seres C_____, administratorul L___ G__.
Astfel, din ansamblul materialului probator administrat in cauza, respectiv Procesul verbal al ședinței A__ din data de 14.04.2014 întocmit de intimată si atestat de avocat, planșele foto depuse la dosar, precum si Răspunsul intimatei la Interogatoriul administrat, rezulta ca celalalt asociat al L___ G__ si administratorul societatii nu au fost prezenți la locul menționat in convocator, la data si ora ședinței adunării generale a asociaților.
In acest context, împrejurarea ca pe Procesul verbal al ședinței A__ din data de 14.04.2014 întocmit de intimată nu a fost aplicata parafa prevăzută in Anexa nr. XXIV la Statutul profesiei de avocat nu este de natura a invalida cele consemnate in încheierea de atestare a identității părților, a conținutului si a datei înscrisului atestat de avocat.
Așadar, in lipsa prezentării de către apelanta - parata a unor dovezi contrare celor prezentate de subsemnata din care să reiasă faptul ca celalalt asociat si administratorul societatii au fost prezenți la locul in data si ora menționate in convocatorul ședinței adunării generale, cele consemnate in Procesul verbal al ședinței A__ din data de 14.04.2014 întocmit de intimată și atestat de avocat fac dovada nulității absolute a Hotărârii A__ din data de 14.04.2014 adoptata de asociatul Seres Lorina - I____ _______________ decât cel menționat in convocatorul comunicat subsemnatei.
Susținerile apelantei referitoare la faptul ca Hotărârea A__ din data de 14.04.2014 adoptata de asociatul Seres Lorina I____ a fost adoptata in prezenta avocatului care asista atât asociatul cat si administratorul este cel puțin surprinzătoare in contextul in care asociatul L___ G__, Seres Lorina I____, este soția administratorului societatii, Seres C_____, iar din aceasta perspectiva avocatul care ar i-ar fi asistat pe ambii in cadrul ședinței s-ar fi aflat ___________________ interes.
De altfel, o atare împrejurare nedovedita prin vreun mijloc de proba, nu este de natura sa combată argumentele intimatei, dovedite prin probele administrate in cauza atât de intimată, cat si cele administrate la solicitarea apelantei - pârâte, referitoare la faptul ca Hotărârea A__ din data de 14.04.2014 este lovita de nulitate absoluta întrucât a fost ținuta într-un alt loc decât cel menționat in convocator.
2. Contrar celor susținute de L___ G__, in mod temeinic si legal, prima instanță a reținut ca Hotărârea A__ din data de 14.04.2014 a fost adoptata cu încălcarea dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, precum si a prevederilor art. 11 din Actul constitutiv
Cu titlu preliminar, Onorata Instanță este rugata sa constate ca, prevederile art. 11 din Actul constitutiv, reiau mutandis mutandis dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, astfel încât, nu poate fi primita încercarea apelantei - parate de a induce ideea conform căreia prevederile actului constitutiv deroga de la prevederile legale sub aspectul condițiilor cvorum si vot pentru tinerea adunărilor generale si adoptarea hotărârilor adunării generale.
In acest context trebuie remarcat ca legiuitorul a tratat distinct condițiile de adoptare a categoriilor de hotărâri in funcție de cum acestea privesc modificarea actului constitutiv sau sunt hotărâri care privesc activitatea curenta a societatii.
Astfel, in cazul hotărârilor prevăzute de dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. a) - c) din Legea nr. 31/1990 sunt incidente dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, in timp ce, pentru cazul prevăzut la lit. d) devin incidente dispozițiile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Este esențial a se remarca ca dispozițiile imperative ale art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevăd regula unanimității pentru adoptarea hotărârilor având ca obiect modificarea actului constitutiv, fără a distinge între adunarea la prima sau la a doua convocare, or, ubi lex nori distinguit nec nos distinguere debemus.
Mai mult, fiind prevederi cu titlu de excepție, dispozițiile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 sunt de stricta interpretare, ele neputând fi interpretate prin analogie sau prin adăugarea unor alte ipoteze.
Rezulta așadar ca hotărârile care au ca obiect modificarea actului constitutiv al societatii se iau cu votul tuturor asociaților societatii. Prin excepție, aceasta regula nu se aplica in cazul in care intimata lege sau in statut se prevede o alta majoritate, potrivit art. 192 alin. (2), teza finala, din Legea nr. 31/1990.
Or, in contextul in care, astfel cum rezulta din prevederile actului constitutiv acesta nu conține o prevedere expresa, derogatorie de la dispozițiile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rezulta ca Hotărârea A__ nr. 3/14.04.2014 având ca obiect majorarea capitalului social al L___ G__, adoptata prin votul unui singur asociat este lovita de nulitate absoluta.
3. Contrar celor susținute de L___ G__, prima instanță, in mod temeinic si legal, a reținut ca, in speța, nu sunt incidente dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990
Sub acest aspect, va rugam sa observați ca prima instanță a făcut o corecta interpretare a dispozițiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 si a conchis in sensul ca aceste dispoziții legale nu sunt incidente in ipoteza hotărârilor adunărilor generale a asociaților având ca obiect modificarea actului constitutiv.
In acest context, prima instanță, in mod temeinic si legal, a conchis in sensul ca, din interpretarea sistematica a dispozițiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 si din modul de formulare a acestora rezulta ca, pentru ipoteza neîntrunirii unanimității, legea nu prevede nicio derogare, neexistând posibilitatea adoptării hotărârii in alte condiții, cu prilejul unei noi convocări a adunării generale, având in vedere ca textul dispozițiilor legale menționate se refera la „neîntrunirea majorității cerute".
Astfel, instanța este rugata sa înlăture susținerile L___ G__ referitoare la caracterul derogatoriu al dispozițiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 in raport de prevederile art. 192 alin. (2) din același act normativ ca fiind rezultatul interpretării eronate a textelor legale invocate.
Așa cum a arătat in cele ce preced, dispozițiile legale invocate de către apelanta - parata nu pot fi primite, întrucât textul menționat este aplicabil doar in cazul hotărârilor avute in vedere de dispozițiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pentru adoptarea cărora este suficient votul majorității absolute a asociaților si a pârtilor sociale, nefiind incident in cazul hotărârilor pentru care legea impune regula unanimității, ipoteza care se regăsește in speța.
Mai mult, contrar celor susținute de către apelanta - parata, nici actul constitutiv al L___ G__ nu prevede vreo derogare de la regula unanimității prevăzută de dispozițiile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1900, astfel încât, si din aceasta perspectiva motivul de apel referitor la respectarea prevederilor actului constitutiv si a dispozițiilor legale este nefondat.
4. Contrar celor susținute de L___ G__ prima instanță, in mod temeinic si legal, a reținut ca Hotărârea A__ nr. 3/14.04.2014 adoptata de asociatul Seres Lorina - I____ este lovita de nulitate absoluta pentru cauza ilicita.
Sub acest aspect, Onorata Instanță este rugata sa constate ca, deși apelanta - parata pretinde ca majorarea de capital social cu suma de 400.000 lei se impune pentru susținerea si desfășurarea activității societăți, acestea sunt simple afirmații nesusținute de vreun suport probator.
Astfel, apelanta - parata critica hotărârea primei instanțe pe considerentul ca instanța de fond s-ar fi limitat doar la un singur contract, deși acesta ar fi doar unul dintre contractele care necesita o susținere financiara pentru desfășurarea activității curente, însa nu înțelege sa depună, împreuna cu apelul formulat, alte contracte din care sa rezulte necesitatea majorării capitalului social al societatii cu suma de 400.000 lei.
In acest context, prima instanță, in mod corect a conchis ca la momentul adoptării hotărârii de majorare a capitalului social mai rămăseseră de achitat mai puțin de 10 rate de leasing, a căror valoare nu justifica măsura majorării capitalului social cu suma de 400.000 lei.
Mai mult, in acest context, la data formulării prezentului apel, ratele de leasing ramase de achitat, cat si valoarea reziduala a autoturismului finanțat prin Contractul de leasing de care se prevalează apelanta - parata, au fost achitate, astfel încât, si din aceasta prespectivă, motivul de apel invocat de L___ G__ este neintemeiat.
Sub acest aspect, se arată că in doctrina de specialitate s-a statuat in mod constant ca, valabilitatea unei hotărâri a adunării generale a asociaților, văzută ca un act juridic adoptat de asociați, este condiționata de existenta si liceitatea cauzei care a stat la baza adoptării acesteia. Lipsa cauzei sau caracterul ilicit al acesteia face ca hotărârea sa fie lovita de nulitate.
In esența, reitereayă faptul ca susținerile L___ G__ in fundamentarea cauzei Hotărârii A__ nr. 3/14.04.2014 sunt simple afirmații, nedovedite prin niciun mijloc de proba admisibil in conformitate cu dispozițiile legale. De altfel, nici din cuprinsul Hotărârii A__ nr. 3/14.04.2014 nu rezulta in niciun fel necesitatea adoptării unei astfel de hotărâri.
De asemenea, împrejurarea ca, deși in cadrul ședinței adunării generale din data de 14.04.2014 pretins ținuta de către asociatul Seres Lorina - I____ s-a aprobat majorarea capitalului social cu suma de 400.000 Ron, iar ulterior același asociat a vărsat doar 20.000 Ron cu titlu de aport la capitalul social constituie încă un indiciu referitor la intenția asociatului Seres Lorina - I____ de a frauda interesele subsemnatei in sensul diluării participației asociatului D_______ I_____, si de a prelua, in aceasta maniera controlul asupra societății.
Rezulta așadar ca, prin Hotărârea A__ nr. 3/14.04.2014, nu s-a urmărit altceva decât dobândirea nelegala a controlului asupra L___ G__ de către asociatul Seres Lorina - I____ si soțul acesteia, Seres C_____, administratorul societății, cu încălcarea flagranta a dispozițiilor Legii nr. 31/1990 si a Actului constitutiv al societatii.
In raport de cele de mai sus, prima instanță, in mod temeinic si legal, a conchis in sensul ca „in realitate, majorarea capitalului a fost efectuata in scopul ca celălalt asociat sa devină majoritar in societate, ceea ce conferă cauzei, ca si cerința generala de validitate a contractelor, un caracter ilicit si imoral.
În drept s-au invocat prevederile art. 471 alin, (4) si art. 205 Cod procedura civila, precum si orice alte dispoziții legale la care a făcut referire in cadrul cererii.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și in raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
In ceea ce privește prima critică formulată Curtea apreciază că este nefondată. Astfel, deși intimata reclamantă a invocat ca și prim motiv de nulitate a hotărârii contestate faptul că adunarea generală s-a ținut in alt loc decât sediul social, prima instanță in mod corect a stabilit faptul că deși in actul constitutiv al societății pârâte nu conține nicio dispoziție expresă contrară regulii menționate de art.195 alin.1 din Legea nr.31/1991simpla împrejurare că administratorul societății a convocat adunarea generală la o altă adresă decât cea a sediului social pentru ședințele din 31.03.2014 și 14.04.2014, nu este de natură a atrage nulitate hotărârii întrucât reclamanta și-a exprimat acordul tacit cu privire la ținerea adunării într-un alt loc prin prezentarea sa la ambele ședințe. Prin urmare această primă critică a apelantei pârâte este neîntemeiată câtă vreme prima instanța a apreciat ca fiind nefondat acest motiv de nulitate invocat de intimata reclamantă prin acțiune.
Referitor la modul de atestare de către avocat a procesului verbal întocmit de intimata reclamantă Curtea apreciază că neaplicarea ștampilei prevăzută de Anexa XXIV la statutul profesiei de avocat nu constituie motiv de înlăturare a acestui înscris câtă vreme apelanta nu a înțeles să se înscrie in fals cu privire la acest înscris dacă aprecia că nu atestă fapte reale, acest înscris având valoarea unui înscris autentic, astfel că numai prin înscrierea in fals puteau fi combătute constatările personale ale avocatului, astfel cum bine a reținut instanța de fond.
Curtea nu poate reține critica apelantei cu privire la faptul că nu poate fi reținută susținerea primei instanțe referitoare la faptul că nu a contestat procesul verbal atestat de avocat deoarece i s-a respins proba cu martori. In acest sens Curtea reține că deși apelanta pârâta a solicitat prin întâmpinarea depusă la fond proba cu martori pe aspectul locului adoptării hotărârii A__, la termenul de propunere a probelor, respectiv ședința din data de 21.10.2014, pârâta a solicitat numai proba cu înscrisuri și cu interogatoriul reclamantei, probe de altfel admise și administrate de instanță(fila 116 vol.I dosar fond). Mai mult, dacă dorea să dovedească susținerile sale apelanta pârâtă avea posibilitatea de a solicitat proba cu martori și in apel, însă nu a solicitat-o, astfel că nu și-a dovedit susținerile nici in fața instanței de fond și nici in apel.
Și cel de-al doilea motiv de apel este nefondat. Cu privire la aplicarea prevederilor art.192 alin.2 și art.193 alin3 din Legea nr.31/1990 Curtea reține următoarele:
Potrivit art.192 alin.2 din Legea nr.31/1990 „ pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, in afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel”. In cauza de față actul constitutiv al apelantei pârâte nu conține o dispoziție derogatorie de la regula unanimității instituite de art.192 alin.2 din Legea nr.31/1990, motiv pentru care pentru majorarea capitalului social era necesar votul tuturor asociaților având in vedere că, capitalul social este un element esențial al contractului de societate și statutului, iar modificarea acestuia reprezintă o modificare a actului constitutiv, care poate fi efectuată doar cu respectarea condițiilor de formă și publicitate prevăzute pentru încheierea lui.
Susținerea apelantei in sensul că hotărârea a fost legal adoptată cu numărul de asociați prezenți față de prevederile art.193 alin.3 din Legea nr.31/1990 nu poate fi reținută de către Curte deoarece dispozițiile art.193 alin.3 nu sunt aplicabile in cauză. Astfel potrivit art.193 alin.3 din Legea nr.31/1990 „dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociați prezenți”. Din formularea textului, care face vorbire de „majoritate” se deduce că art.193 alin.3 este aplicabil numai in situația neadoptării hotărârilor din cauza neîntrunirii majorității (cerută după lege sau prevăzută de actul constitutiv), iar nu și in situația imposibilității adoptării hotărârii de modificare a actului constitutiv din cauza neîntrunirii unanimității.
Pentru considerentele reținute mai sus și cea de-a treia critică este neîntemeiată, prima instanță reținând in mod corect faptul că prevederile art.193 alin.3 din Legea nr.31/1990 sunt aplicabile numai hotărârilor prevăzute de art.192 alin.1 din aceeași lege.
In fine, și ultima critică este nefondată, apelanta nedovedind in apel o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, nedepunând celelalte contracte la care face referire in apel.
Având in vedere aceste considerente, Curtea, in temeiul art.280 alin. 1 C.pr.civ, va respinge apelul ca nefondat.
In temeiul art.453 alin.1 C.pr.civ, Curtea va obliga apelanta la plata către intimată a sumei de 12.311,15 lei cheltuieli de judecată in apel reprezentând onorariu de avocat conform facturii nr.482/29.04.2015, chitanței nr.,267/09.09.2015 și ordinului de plată din 22.06.2015 (filele 52-54 dosar apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă L___ G__ PLUS SRL cu sediul ales la SCA D_____&Asociații în București, Calea Moșilor nr. 225, ____________.A, __________, sector 2, împotriva sentinței civile nr.6354/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata reclamantă D_______ I_____ cu domiciliul ales la SCPA "D_____&Asociații" în București,______________________.55, vila 6, sector 1, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata sumei de 12.311,15 lei către intimată cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,10.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A____ C_____ M_______ B____
GREFIER
I____ L____ P______
Red. Jud. A.C./Tehnored. I.N./A.C
4 ex./12.10.2015
…………………..
Tribunalul București Secția a VI-a Civilă
Judecător fond: Z______ M____ S_____