DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA NR. 409/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08 OCTOMBRIE 2014
PREȘEDINTE R___ M______
JUDECĂTOR A_____ R________
GREFIER N_______ B_____
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta A_____ D_____, împotriva sentinței nr. 91 din data de 2 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul D___ Secția a-II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă C__________ DE C_____ POIANA M___ -, având ca obiect acțiune în anulare a hotarârii A__.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C________ M_____ reprezentând intimata pârâtă, lipsind apelanta reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic C________ M_____ reprezentând intimata pârâtă solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, conform motivelor invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
Arată că, susținerea apelantelor conform căreia instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra capătului de cerere ce vizează cererile de primire de noi membri, este total eronată. Aceste aspecte nu au fost invocate în acțiunea principală în anularea hotărârii Adunării Generale a membrilor cooperatori.
Precizează că au fost formulate cereri de intervenție, cereri ce au fost respinse de instanța de fond, iar această soluție nu a fost atacată cu apel de intervenienți. Cererile de înscriere ar fi trebuit soluționate la următoarea adunare generală a membrilor cooperatori.
Cu privire la cenzori, susține că punctul II a fost anulat și nu au mai fost formulate critici întrucât nu mai exista interes.
Celelalte critici sunt nefondate. În ceea ce privește motivul vizând faptul că membrii cooperatori nu ar fi avut cunoștință despre materialele discutate în adunare este eronată. Aceștia ar fi avut posibilitatea, dacă ar fi formulat cerere, să li se comunice copii ale documentelor, sau, așa cum rezultă și din interogatoriul administrat în cauză de reclamantă, să le consulte la sediul societății. Aceste materiale au fost aduse la cunoștința membrilor cooperatori în cadrul adunării respective.
Arată de asemenea că nu este întemeiată nici critica referitoare la faptul că nu s-au respectat normele legale cu privire la norma de reprezentare conform art. 39 din Legea 1/2005, această prevedere se aplică numai la societățile cooperative care au mai mult de 200 de membrii cooperatori, în situația de față numărul membrilor fiind sub această limită minimă.
C U R T E A
Asupra apelului de față constată următoarele:
La data de 24.04.2013, reclamanta A_____ D_____ a formulat în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA C__________ DE C_____ POIANA M___, acțiune în anulare împotriva Hotărârii Adunării Generale a Membrilor cooperatori din data de 30.03.2013.
Tribunalul D___ – Secția a II Civilă, prin sentința nr. 91/02.04.2014 a admis în parte cererea completată formulată de reclamanta A_____ D_____ și a anulat Hotărârea Adunării Generale a membrilor cooperatori ai SOCIETĂȚII C__________ DE C_____ POIANA M___ nr. 1, din data de 30.03.2013 în ce privește punctul 2 referitor la alegerea cenzorului și a cenzorului supleant .
S-a reținut de către instanța de fond că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în raport de prevederile art. 44 alin. 3 din Legea nr. 1/2005, întrucât reclamanta a participat la adunarea generală ordinară din 30.03.2013, asigurând chiar secretariatul acestei ședințe, așa cum rezultă din procesul verbal al adunării și nu a votat împotrivă solicitând să fie stipulat în procesul verbal al adunării cine a votat cu mandat .
Susținerea reclamantei că nu este permisă votarea prin mandat este contrazisă de prevederile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 1/2005, potrivit cu care un membru cooperator poate fi reprezentat în adunările generale prin alt membru cooperator, în conformitate cu prevederile actului constitutiv, astfel încât voturile date în temeiul acestor mandate sunt perfect valabile .
Este neîntemeiată susținerea că nu s-a pus la dispoziție membrilor cooperatori o copie a raportului privind activitatea economico financiară pe anul 2012, o copie de pe raportul privind contul de profit și pierderi pe anul 2012, o copie a raportuluin privind realizarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2012, o copie a raportului de cenzori, a raportului privind modul de îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale anterioare.
Reclamanta putea solicita copii de pe aceste acte cu 15 zile înainte de data adunării general, conform art. 69 alin. 3 din Legea nr. 1/2005, astfel încât, nu exista obligația pârâtei de a-i comunica din oficiu copii de pe aceste documente .
Nici faptul că adunarea generală s-a desfășurat într-un spațiu subînchiriat nu poate constitui motiv de nulitate a hotărârii, art. 34 alin.6 prevăzând ca doar în convocator să fie cuprinse locul, data și ora ținerii adunării generale .
În ceea ce privește problema cenzorilor, instanța de fond a constatat că pe ordinea de zi a adunării nu figurează alegerea cenzorului și a cenzorului supleant.
Cerințele art. 34 alin.6, în care se regăsește ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a hotărârii adoptate, neputându-se adopta hotărâri cu privire la puncte care nu sunt cuprinse pe ordinea de zi .
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamanta A_____ D_____, care în temeiul art. 480 N.C.pr. civ., a solicitat modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul pronunțării asupra capătului de cerere care vizează numărul de 69 de cereri de noi membrii primite de SOCIETATEA C__________ DE C_____ POIANA M___.
S-a învederat că, potrivit art. 23 din Legea nr. 1/2005, cererea de înscriere se soluționează la prima adunare generală a membrilor cooperatori întrunitîă după data înregistrării cererii, iar în procesul-verbal încheiat la 30.03.2013, s-a consemnat că s-au primit un număr de 69 de cereri de noi membrii care au fost aprobate în unanimitate și-n acest sens instanța de fond , nu s-a pronunțat asupra acestui petit al cererii de chemare în judecată .
Potrivit apelantei, reprezentanții intimatei- pârâte au încasat cotizațiile în cuantum de 30% din valoarea părților sociale subscrise, urmând ca dovezile de încasare (chitanțe ) a acestor sume să fie emise nominal, conform statutului cooperativei fapt care nu s-a întâmplat.
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 3 din Legea nr. 1/2005, cele constatate și consemnate în procesul-verbal al Adunării Generale din data de 30.03.2013, trebuie să se regăsească în mod obligatoriu și în Hotărârea Adunării Generale sau în anexele acesteia .
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în procesul – verbal s-a stabilit ca ordine de zi pentru lucrările Adunării Generale din 30.03.2013 un număr de 11 puncte, iar în lucrările ședinței nu s-a consemnat dacă alegerea noii conduceri poate fi votată prin votul direct al membrilor cooperatori prezenți sau dacă se poate vota pe bază de mandat, conform art. 39 alin. 2 din Legea nr. 1/2005.
S-a considerat de către apelantă că aceste norme de reprezentare lipsesc cu desăvârșire, iar ca o consecință a acestui fapt sunt aplicabile prevederile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 1/2005.
În altă ordine de idei, trebuie semnalat un aspect foarte important care rezultă din documentele folosite în Adunarea Generală de către pârâți fiind vorba de mandatele înregistrate ale cenzorilor D___ Vergica și M_____ V_______ , aceasta din urmă fiind decedată la data de 30 martie 2013, atunci când au avut loc lucrările Adunării Generale .
Intimata Societatea C__________ de Consul Poiana M___ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că în ceea ce privește critica apelantei că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere ce vizează un număr de 69 de cereri de primire la noi membrii, aceasta este vădit greșită, întrucât referirile la aceste cereri au fost făcute de intervenienții O_____ C______ și Petcușin I__ în cererea de intervenție depusă la 30 .04.2013, care a fost respinsă în principiu ca inadmisibilă și care nu a fost atacată cu apel de acești intervenienți .
Cum aceste aspecte nu au fost invocate în acțiunea principală , ci doar în cererile de intervenție, nu pot constitui motive de apel împotriva hotărârii pronunțate în cauză .
În subsidiar, s-a arătat că Adunarea Generală din data de 30.03.2013, a luat act și a aprobat depunerea și înregistrarea acestor cereri, după cum se menționează în procesul-verbal, urmând ca soluționarea fiecărei cereri în parte să se facă în condițiile prevăzute de art. 23 alin. 1 din lege, după ce fiecare solicitant, face dovada îndeplinirii tuturor condițiilor legale pentru a deveni membru cooperator .
Cât privește fondul cauzei, s-a invocat de către intimată că votarea pe bază de mandat a fost corectă, atât raportat la dispozițiile legale aplicabile cât și la existența efectivă, în conformitate cu aceste dispoziții a mandatelor .
Dispozițiile art. 39 alin. 2 prevăd posibilitatea reprezentării membrilor cooperatori pe bază de normă de reprezentare (un membru cooperator să reprezinte mai mult alți membrii cooperatori ) numai la societățile cooperatiove care au mai mult de 200 de membrii .
Ori la data ținerii Adunării Generale din 30.03.2013, societatea cooperativă avea un număr de 47 de membrii cooperatori, neputând exista astfel normă de reprezentare conform art. 39 alin. 2.
Referirea apelantei că, la data adunării generale, mandatele cenzorilor ar fi expirat, nu poate constitui motiv de anulare a hotărârii, întrucât potrivit art. 57 alin. 5, cenzorii vor continua să îndeplinească mandatul până la momentul când vor fi aleși noi cenzori, chiar dacă s-a încheiat perioada pentru care au fost aleși .
Nici faptul că cenzorul supleant era decedat la data adunării generale nu poate fi motiv de nulitate a hotărârii, cât timp cenzorul plin își putea exercita activitatea în condițiile în care rolul supleantului este de a-l înlocui pe cel plin când acesta nu îți poate îndeplini atribuțiile de cenzor .
S-a depus răspuns la întâmpinare de către apelanta A_____ D_____, învederându-se că sunt menținute criticile aduse sentinței prin motivele de apel .
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, Curtea constată apelul ca fiind nefondat.
Un prim motiv a vizat faptul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra capătului de cerere ce se referă șla un număr de 69 de cereri de primire de noi membrii .
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. 2 din N-.C.pr. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, în timp ce, potrivit art. 478 alin. 2 , N.C.pr. civ., legea stabilește că în fața instanței de apel părțile nu se pot folosi de alte motive, mijloace de apărare și dovezi dacât cele invocate în fața primei instanțe sau arătate în cererea de apel, respectiv în motivarea acestuia ori întâmpinare .
Dar și motivele sau mijloacele de apărare invocate prin cerere sau întâmpinare nu pot viza desigur decât aspecte ce țin de judecata în prima instanță și de hotărârea prin care s-a finalizat aceasta .
La alin. 3 al art.478 N.C.pr.civ. se precizează că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi .
Ori, în speță, capătul de cerere ce vizează cele 69 de cereri de primire de noi membrii au fost făcute de intervenienții O_____ C_______ și P_______ I__, nicidecum de reclamanta A_____ D_____, iar cererea de intervenție respinsă ca inadmisibilă prin Încheierea din 16.10.2013 a Tribunalului D___ – Secția a II-a Civilă nu a fost apelată, conform art. 64 alin., 4 din N.C.pr.civlă.
Concluzia este, că atâta timp cât acest motiv nu a fost invocat în acțiunea principală, nu poate face nici obiectul cererii de apel, ceea ce înseamnă că instanța de apel nu poate analiza acest aspect.
În ceea ce privește fondul cauzei, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 3 din Legea nr. 1/2005, hotărârile adunării generale contrare prevederilor prezentei legi și actului constitutiv pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data menționării în registrul comerțului, de oricare dintre membrii cooperatori care au luat parte la adunarea generală și au votat împotrivă sau care nu au participat .
Nu se pune problema că reclamanta n-ar avea interes în promovarea prezentei acțiuni ci în faptul că, potrivit procesului-verbal al adunării din 30.03.2013, apelanta a asigurat secretariatul acestei ședințe și nu a votat împotrivă .
Un alt motiv a vizat faptul că, în lucrările ședinței nu s-a consemnat că alegerea noii conduceri poate fi votată prin votul direct al membrilor cooperatori prezenți sau dacă se poate vota pe bază de mandat, conform art. 39 alin. 2 din Legea nr. 1/2005 și-n acest sens, apelanta a considerat că-n speță sunt aplicabile prevederile art. 37 alin. 1 din Legea 1/2005 .
Referitor la acest motiv, trebuie evidențiat că prevederile art. 39 alin. 2 din Legea nr. 1/2005 prevăd posibilitatea reprezentării membrilor cooperatori pe bază de normă de reprezentare numai la societățile cooperative care au mai mult de 200 de membrii cooperatori, ceea ce nu este cazul la intimata de față care dispune de un număr de 47 membrii .
Prin urmare, nu au fost încălcate dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea 1/2005, întrucât ,,un membru cooperator poate fi reprezentat în adunările generale numai prin alți membrii cooperatori, în baza unei procuri speciale scrise, dată sub semnătură privată și confirmată de cenzori”.
Ori, mandatele depuse au evidențiat că votul aparține persoanei reprezentate nu al persoanei reprezentate, în condițiile în care fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot.
Este nefondat și motivul de apel cum că mandatele cenzorilor ar fi expirat, în condițiile în care potrivit art. 57 alin. 5 din Legea nr. 1/2005, cenzorii vor continua să-și îndeplinească mandatul până la alegerea noilor cenzori, chiar dacă s-a încheiat perioada pentru care au fost aleși, iar referitor la cenzorul supleant decedat la data adunării generale (M_____ V_______), acest aspect nu poate constitui un motiv de nulitate, atâta timp cât cenzorul D___ Vergica își putea exercita atribuțiile .
Față de aceste considerente Curtea, în raport de prevederile art. 480 C.pr. civ. , va respinge apelul .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta A_____ D_____, cu domiciliul în Poiana M___, ____________________________.18, județul D___ și domiciliul procesual ales la av. P______ B_____, C______, _____________, _________________, __________________, împotriva sentinței nr. 91 din data de 2 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul D___ Secția a-II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă C__________ DE C_____ POIANA M___, comuna Poiana M___, _________________________, județul D___.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2014.
PREȘEDINTE, R___ M______ |
|
JUDECĂTOR, A_____ R________ |
|
GREFIER, N_______ B_____ |
|
Red. Jud. R.M______
Jud. fond V.V_____
Tehnoredactat M.D.23.10.2014
N.B. 13 Octombrie 2014