Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CRAIOVA
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Acţiune în anulare a hotarârii AGA
Număr hotarâre:
1391/2013 din 29 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA A II-A CIVILĂ

decizia Nr. 1391/2013

Ședința publică de la 29 Octombrie 2013

PREȘEDINTE -R___ M______

Judecător -C_____ P______

Judecător -A_____ R________

Grefier -M______ D______

Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta _____________________ sentinței nr. 154/26.02.2013, pronunțată de Tribunalul O__, Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatele-reclamante S_________ DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA SA și ____________________ ca obiect acțiune în anulare a hotărârii A__.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea redactată la acea dată – parte integrantă din prezenta decizie – când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 29 octombrie 2013.

C U R T E A :

Asupra recursului de față constată următoarele:

La data de 08.06.2012, reclamanta S_________ DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta _______________________ nulității absolute și, în subsidiar, anularea punctelor 1,4,5 și 16 de pe ordinea de zi a adunării generale ordinare desfășurată la data de 26 .04.2012, așa cum a fost publicată prin completarea convocării în M.O. partea IV nr. 1414/12.04.2012.

Prin încheierea de ședință din 16.10.2012, s-a dispus conexarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de ________________.V_____, în contradictoriu cu pârâta ____________________ constatarea nulității absolute a punctelor 1,4,5 și 16 de pe ordinea de zi a AGOA din 26.04.2012 de la _____________________>

La data de 30.10.2012, _______________ formulat precizare la cererea de chemare în judecată, solicitând constatarea nulității absolută și anularea art. 1 din AGOA nr. 5/26,06.2012, art. 1 din Hotărârea nr. 6/26.04.2012/art. 1 din Hotărârea nr. 2/26.04.2012 și art. 1 din Hotărârea AGOA nr. 3/26.04.2012.

Tribunalul O__ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, prin sentința nr. 154/26.02.2013, a admis cererile formulate de S_________ DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA SA C______ și ________________. V_____ și a constatat nulitatea hotărârilor AGOA SA A____ SA Slatina, respectiv, art. 1 din hotărârea AGOA nr. 5/26.04.2012, art. 1 din Hotărârea AGOA nr. 6/26.04.2012, art. 1 din Hotărârea AGOA nr. 2/26.04.2012 și art. 1 din hotărârea AGOA nr. 3/26.04.2012.

S-a reținut de către instanța de fond că, Adunarea generală ordinară a acționarilor de la ___________________ s-a desfășurat în data de 26.04.2012, conform ordinii de zi publicată și completată în M.O. partea IV nr. 1172/26.03.2012 și 1414/12.04.2012, fiind societate al cărei acțiuni se tranzacționează pe piața de capital, fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, precum și regulamentele CNVM .

Au participat un număr de 7 acționari, personal și prin reprezentanți, respectiv : ____________________( 21,9599% din capitalul social ), ______________________(8,6299%) SIF OLTENIA SA(8,6644%), _______________(2,3999%), ________________,1583%), C______ Mancaș (2,3120%) și G_______ C_____ L____ (o,012%).

Punctul 1 de pe ordinea de zi a fost aprobat prin hotărârea nr. 2/26.04.2012 și prevedea la art. 1 că, profitul aferent anului 2012 va fi utilizat pentru acoperirea pierderii contabile înregistrată pe anii anteriori.

Punctul 4, respectiv validarea investițiilor financiare efectuate pe piața de capital în anul 2011, a aprobat prin hotărârea nr. 6/26.04.2012, art. 1, mandatarea consiliului de administrație al societății de a efectua investiții financiare la societățile tranzacționate și netranzacționate pe piața de capital în anul financiar 2012.

Punctul 5 de pe ordinea de zi, descărcarea de gestiune a administratorilor pentru activitatea desfășurată în anul financiar 2011 a fost aprobat prin hotărârea nr. 3/26.04.2012.

Punctul 16 de pe ordinea de zi, prelungirea pe încă un an a facilității de credit overdraft cu posibilitatea emiterii de scrisori de garanție, în sumă de 3.800.000 Euro, contractate de Raiffeisen Bank SA, a fost aprobat prin hotărârea nr. 5/26.04.2012.

Din cuprinsul raportului de audit statutar al auditorului independent depus la dosar, a rezultat că situațiile financiare nu reflectă situația reală a societății, în sensul că titlurile de valoare tranzacționabile pe termen lung al companiei sunt înregistrate în bilanț la 31.12.2011, la cost.

Dacă ar fi evaluate la prețul de piață de la 31.12.2011, societatea ar fi recunoscut o pierdere nerealizată de 33.956.106,3 lei din contul de profit și pierderi ale acestui an .

Tribunalul a constatat că, în ceea ce privește tranzacțiile efectuate pe piața de capital în anul 2011 de către ____________________ au constatat în achiziționarea unui număr de 7.222.657 acțiuni în valoare de 21.655.898,11 lei și vânzarea de valori mobiliare în număr de 5.196.175 .

Urmarea achiziționării de acțiuni la _____________________, _____________ fost sancționată de C.N.V.M. prin ordonanța nr. 414/27.09.2011, fiind obligată împreună cu persoanele care acționează concertat în solidar cu acționarul C____ C______ C_________, să deruleze oferta publică de preluare obligatorie la _____________________ .

Prin ordonanța 362/25.08.2013 _____________ fost sancționată de CNVM, pentru că societățile care aparțin grupului C____ C______ C_________, au depășit pragul de 33% din drepturile de vot ale _____________________ .

_____________ fost, deasemenea sancționată prin ordonanța 500/24.10.2011 a CNVM, pentru achizițiile de acțiuni la _________________ G_____, fiind obligată împreună cu persoana care acționează concertat să deruleze oferte de derulare obligatorie a acțiunilor acestei societăți, ceea ce atrage o cheltuială împovărătoare pentru societate.

În opinia tribunalului, aceste tranzacții reprezentând achiziții de valori mobiliare la societăți aflate sub controlul acționarilor majoritari, reprezintă o externalizare excesivă a fondurilor financiare ale societății și reprezintă un abuz de majoritate .

Din cuprinsul ordonanțelor emise de CNVM, rezultă că ____________________, ______________________, _______________, și __________________ parte din același grup de interese, hotărârile A__ fiind rezultatul formării unei majorități oculte, fapt ce conduce la constatarea nulității acestora .

Existența abuzului de majoritate presupune ruptura intențională a egalității de statut juridic a societăților, iar elementul intențional este cel care permite distincția adesea evidentă dintre exercitarea abuzivă a dreptului de vot și eroarea de gestiune .

Exprimarea fie și oral a rezervelor acționarilor minoritari față de proiectele conducerii societății coroborat cu refuzul majoritarilor de a ține cont de această intervenție a minoritarilor permite reținerea elementului intențional .

În procesul-verbal al Adunării Generale Ordinare a Acționarilor de la _________________ consemnate punctele de vedere ale reprezentantului SIF OLTENIA și solicitările acestuia care însă nu au fost luate în considerare de către acționarii majoritari .

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta ___________________, care a învederat că mențiunea instanței de fond, că, s-a recurs la fapte neloiale sau frauduloase, se bazează pe o prezumție, aceasta neavând dovezile necesare la dosarul cauzei .

Ordonanțele depuse de către reclamanți sunt cu obiect clar, acela că anumite societăți sunt obligate datorită depășirii procentului de 33% din capitalul social, să deruleze procedura de ofertă publică de preluare acțiuni și nicidecum constatarea formării unei majorități oculte .

În opinia recurentei, ordonanțele emise de CNVM și depuse de către SIF OLTENIA, nu fac decât să menționeze societatea la care fiind prezumate a acționa concomitent, au drepturile de vot suspendate la această A__ .

Abuzul de majoritate, cum este in interpretat de instanța de fond, denotă faptul că indiferent de hotărârile luate aceste societăți, ele pot fi oricând anulate, nefiind luată în calcul diferența de acțiuni ai căror posesori pot participa la adunarea generală a acționarilor și influența cvorumul necesar adoptării unor hotărâri contrarii.

Situațiile financiare supuse dezbaterii în ședința A__, menționează inclusiv achizițiile făcute în valori mobiliare și chiar dacă, după cum subliniază instanța de fond, sunt înregistrate în bilanțul din 31.12.2011 la costuri, nu presupune că nu au fost respectate în mod fidel și real rezultatele financiare ale societății.

S-a depus întâmpinare de către intimata – reclamantă S_________ DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA SA, care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca temeinică și legală, întrucât recurenta face confuzie între adoptarea hotărârilor cu exercitarea votului de către acționarii care acționează concertat peste limita prevăzută de art. 203 din Legea 297/2004 și adoptarea hotărârilor cu abuz de majoritate de către acționarii care fac parte din același grup de interese .

Pe de altă parte, ordonanțele emise de CNVM și depuse la dosarul cauzei au fost menite să probeze că acționarii ____________________, ______________________, REVAN COM SA și _________________ parte din grupul controlat de C____ C______ C_________, neexistând nici o confuzie a instanței de fond cu privire la acestea .

Acționarii menționați votează în aceeași direcție și adoptă aceeași strategie, SIF OLTENIA SA devenind astfel un acționar captiv în _________________ nu-și mai poate valorifica acțiunile deținute, plasamentele sale devenind complet ineficiente, în situația în care toate resursele financiare ale societății sunt direcționate, către acest grup de interese .

Tot intimata a solicitat că interesele proprii ale acționarilor majoritari numai coincid cu interesul general al societății, iar acțiunile acestora urmăresc doar realizarea propriilor interese, fiind încălcat elementul esențial al actului constitutiv reprezentat de voința acționarilor de a colabora la desfășurarea activității comerciale pentru care a fost constituită societatea, ajungându-se astfel la încălcarea interesului general al societății, devenind aplicabile dispozițiile art. 1361 din Legea nr. 31/1990 .

Principiul de guvernare majoritară trebuie să folosească tuturor acționarilor și în nici un caz să fie folosit în scopul de a-l favoriza pe acționarul majoritar .

Promovarea acțiunii în anulare în temeiul art. 132 din Legea 31/1990 R, este calea verificării respectării tuturor condițiilor în care s-a luat hotărârea respectivă .

Aceleași concluzii de respingere a recursului au fost depuse și de a doua intimata reclamantă, respectiv _________________.V_____, care a reiterat aspectul că recurenta face confuzie între adoptarea hotărârilor cu exercitarea votului de către acționarii care acționează constant peste limita prevăzută de art. 203 din Legea nr. 297/2004 și adoptarea hotărârilor cu abuz de majoritate de către acționarii care fac parte din același grup de interese, iar ordonanțele emise de CNVM fac dovada că acționarii ____________________, ______________________, _______________ și _________________ parte din grupul controlat de C____ C_________ C______.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat .

În conformitate cu prevederile art. 210 alin. 1 din legea nr.297/2004, privind piața de capital, sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziției deținute de acționari sau a calității de administrator ori de angajat al societății, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare și a altor instrumente financiare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora .

La alin.2 al aceluiași articol, se stipulează că, deținătorii valorilor mobiliare trebuie să-și exercite drepturile conferite de acestea, cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale celorlalți deținători și a interesului prioritar al societății comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate .

Mergând pe aceeași idee, Legea nr. 31/1990R, prevede la art. 1361 că, acționarii trebuie să-și exercite drepturile cu bună credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și a celorlalți acționari .

Abuzul de majoritate, ca formă a abuzului de drept, a fost definitiv ca o exercitare discreționară a dreptului de vot de către acționarul majoritar, în vederea realizării intereselor sale individuale, în dauna interesului social și în scopul prejudicierii acționarilor minoritari .

Pe de altă parte, prevederile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 R, asigură verificarea respectării tuturor condițiilor în care s-a luat respectiva hotărâre, fiind într-adevăr o modalitate de cenzurare și sancționare a eventualelor abuzuri, deci implicit a abuzului de majoritate .

Critica recurentei a vizat faptul că hotărârea pronunțată nu a avut ca suport un prejudiciu cert, dovedit, în condițiile în care tranzacțiile analizate și ordonanțele emise de CNVM au dus la concluzia greșită a instanței că au reprezentat o externalizare excesivă a fondurilor financiare ale societății, ceea ce reprezintă un abuz de majoritate .

În opinia recurentei, mențiunea instanței că s-a recurs la fapte neloiale sau frauduloase, se bazează pe o prezumție, aceasta nefiind dovedită .

Este de remarcat, vis-a vis de ordonanțele emise de CNVM , că acestea au fost depuse în interes probator, adică tocmai pentru a reliefa faptul că acționarii

____________________, ______________________, _______________ și __________________ parte din același grup de interese (cel al lui C____ C______ C_________) și au votat în aceiași direcție, respectiv cea a aprobării punctelor de pe ordinea de zi a A__ din 26.04.2012.

Ori, așa cum corect a reținut și instanța de fond, din cuprinsul raportului de audit statutar al creditorului independent, a rezultat că situațiie financiare nu reflectă situația reală a societății, în sensul că titlurile de valoare tranzacționabile pe termen lung ale companiei sunt înregistrate în bilanț la 31.12.2011 la cost, iar dacă ar fi evaluate la prețul de piață din 31.12.2011, societatea ar fi recunoscut o pierdere realizată de 33.956.106,3 lei din costul de profit și pierderi al lui 2011, ceea ce ar însemna o reducere a acestor titluri de valoare din bilanț, profitul net ar fi fost o pierdere, iar capitalurile proprii s-ar fi redus .

Folosul înregistrat de acești acționari pe perioada anului 2011 ar consta în aporturile financiare externalizate către aceștia, în condițiile în care _________________________ pierderi, aceasta semnificând afectarea interesului general al societății, inclusiv al asociaților minoritari .

Este nefondată susținerea recurentei cum că abuzul de drept denotă că, toate hotărârile luate de aceste societăți pot fi oricând anulate, neținându-se seama de cvorumului majorității, pentru că, atâta timp, cât prin hotărârea respectivă se urmărește favorizarea acționarului majoritar (sau a grupului de interese coordonat de acesta), nu înseamnă că vor fi încălcate reglementările legale referitoare la cvorum, în condițiile în care este afectat interesul comun al acționarilor .

Față de aceste considerente, Curtea, în raport de prevederile art. 312 C.pr. civ., va respinge recursul .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta _______________ sediul în Slatina, _____________________, județul O__, împotriva sentinței nr. 154/26.02.2013, pronunțată de Tribunalul O__, Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatele-reclamante S_________ DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA SA, din C______, ___________________, județul D___ și _________________ sediul în Rm. V_____, _____________________. 4, județul V_____.

Decizie irevocabilă .

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2013.

Președinte,

R___ M______

Judecător,

C_____ P______

Judecător,

A_____ R________

Grefier,

M______ D______

M.D. 01 Noiembrie 2013

Red. Jud. R.M.

Tehnored. M.D./14.11.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025