R O M Â N I A
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Operator date 2928
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR. 923/A
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: M____ O_____ G_________
JUDECĂTOR: R_____ L_______ IOȚCOVICI
GREFIER: M______ F____
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta B_________ I__________ LIMITED împotriva sentinței civile nr. 1245/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul C____ – S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâta – intimată ________________________, având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii A__.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind alte probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și procedează la soluționarea acesteia.
C U R T E A
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1245/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul C____ - S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta B_________ I__________ LIMITED împotriva pârâtei S.C.”CAROMET” S.A. Caransebeș, pentru anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C.”CAROMET” S.A. Caransebeș nr.2/20.05.2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr.3086/11.06.2013 și a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C.”CAROMET” S.A. Caransebeș nr.3/08.07.2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr.3950/30.07.2013.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul C____ – S______ a reținut următoarele:
La data de 20.05.2013 s-a desfășurat Adunarea Generală a Acționarilor S.C.”CAROMET” S.A. În cadrul acestei adunări a fost adoptată hotărârea nr.2/20.05.2013 prin care acționarul majoritar al S.C.”CAROMET” S.A., reprezentat de consorțiul format din S.C.”IASITEX” S.A., Asociația Salariaților S.C.”CAROMET” S.A. și asociatul Ponețchi P____ P____, cu un total de 94,7397 % din capitalul social al S.C.”CAROMET” S.A., au aprobat vânzarea pachetului de acțiuni deținute de S.C.”CAROMET” S.A. la S.C.”A6 IMPEX” S.A. D__, în număr de 646.680 acțiuni, reprezentând 12,1897 % din capitalul social al S.C.”A6 IMPEX” S.A., la valoarea nominală de 10 lei/acțiune, respectiv la prețul de 6.466.800 lei către S.C.”UZUC” S.A.
Conform înscrisului depus la fila 10 dosar, acționarul majoritar al S.C.”IASITEX” S.A. este S.C.”A2 IMPEX” S.R.L., care deține 63,01 % din capitalul social al acesteia.
Din conținutul fișei de furnizare informații eliberată de Oficiul Național al Registrului Comerțului București (fila 12 dosar) a rezultat că acționarii S.C.”A2 IMPEX” S.R.L. sunt S.C.”IASITEX” S.A., cu o cotă de 45,833 % din capitalul social, și S.C.”UZUC” S.A., având și ea 54,167 % din capitalul social al S.C.”A2 IMPEX” S.R.L.
În condițiile în care S.C.”IASITEX” S.A. este membră a consorțiului ce deține 94,7397 % din capitalul social al S.C.”CAROMET” S.A. este evident interesul S.C.”IASITEX” S.A. de a vota în favoarea vânzării acțiunilor S.C.”CAROMET” S.A. către S.C.”UZUC” S.A., acționar al S.C.”A2 IMPEX” S.R.L., care la rândul ei are ca acționar majoritar pe S.C.”IASITEX” S.A.
La data de 08.07.2013 s-a desfășurat Adunarea Generală a Acționarilor S.C.”CAROMET” S.A., în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea nr.3/08.07.2013 prin care s-a aprobat, cu votul a 94,xxxxx % din capitalul social, numirea în funcția de administrator al S.C.”CAROMET” S.A. a domnului Vuza Ș_____, cu o indemnizație de 10.000 euro/lună net, persoană care, potrivit raportului anual al S.C.”CAROMET” S.A. pentru exercițiul financiar 2012, este președintele grupului de firme Serviciile Comerciale Române, din care face parte și S.C.”CAROMET” S.A.
Cu toate acestea, s-a constatat că Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C.”CAROMET” S.A. nr.2/20.05.2013, prin care s-a aprobat vânzarea pachetului de acțiuni deținut de S.C.”CAROMET” S.A. la S.C.”A6 IMPEX” S.A. către S.C.”UZUC” S.A., și hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C.”CAROMET” S.A. nr.3/08.07.2013, prin care s-a aprobat plata unei indemnizații lunare de 10.000 euro net către Ș_____ Vuza, persoana care conduce grupul de firme Serviciile Comerciale Române, din care face parte și S.C.”CAROMET” S.A. nu sunt contrare dispozițiilor art.127 din Legea nr.31/1990 și a art.224 din Legea nr.297/2004, așa cum susține reclamanta.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.127 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale: „(1) Acționarul care, într-o anumită operațiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui să se abțină de la deliberările privind acea operațiune. (2) Acționarul care contravine acestei dispoziții este răspunzător de daunele produse societății, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.
Din interpretarea gramaticală și sistematică a art.127 alin.2 din Legea nr.31/1990 a rezultat că obligația abținerii de la deliberare nu constituie un motiv de anulare a hotărârii adunării generale.
Încălcarea interdicției cuprinse în articolul 127 este sancționată numai prin răspunderea acționarului pentru daunele aduse societății, dacă fără votul său nu s-ar fi format majoritatea necesară.
În ceea ce privește articolul 224 din Legea nr.297/2004 instanța de fond a constatat că acest text legal impune societății să asigure un tratament egal pentru toți acționarii care dețin acțiuni de aceeași clasă în cadrul societății.
Articolul 127 din Legea nr.31/1990 și articolul 224 din Legea nr.297/2004 reglementează comportamentul în adunarea generală a acționarului care are un conflict de interese cu societatea, însă nu interzice acestuia să fie acționar sau asociat în societăți concurente, ori să desfășoare, direct sau indirect, un comerț concurent cu al societății.
Pentru aceste motive, în baza art.127 din Legea nr.31/1990, a art.224 din legea nr.297/2004, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamanta B_________ I__________ LIMITED împotriva pârâtei S.C.”CAROMET” S.A. Caransebeș, pentru anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C.”CAROMET” S.A. Caransebeș nr.2/20.05.2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr.3086/11.06.2013 și a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C.”CAROMET” S.A. Caransebeș nr.3/08.07.2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr.3950/30.07.2013.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B_________ I__________ Limited, solicitând admiterea apelului, casarea în tot a sentinței apelate, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost modificată și completată și anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Caromet SA Caransebeș nr.2/20.05.2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr.3086/11.06.2013 și a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C.”CAROMET” S.A. Caransebeș nr.3/08.07.2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr.3950/30.07.2013.
În motivarea apelului, arată că hotărârile adoptate sunt contrare interesului social și sunt adoptate în condiții de conflict de interese, fie că este vorba despre valoarea indemnizațiilor, lezionară față de posibilitățile reale ale societății, fie că este vorba de vânzarea unor active – acțiuni către o societate care controlează societatea vânzătoare, în condițiile impuse de acționarul majoritar.
S-a motivat că afirmațiile apelantei sunt susținute de condițiile în care acționarul majoritar a adoptat o hotărâre prin care, în mod discreționar societatea vinde un pachet de acțiuni deținut de societatea pârâtă, la un preț stabilit de acționarul care votează, către sine însuși. Interesul contrar este evident, acționarul majoritar fiind comparator și singurul care determină vânzarea activului – prin votul său în A__. Astfel de operațiuni sunt interzise de art. 127 din LSC.
În ceea ce privește hotărârea privind stabilirea drepturilor bănești pentru Președintele CA și administratori, s-a arătat că, dintr-un calcul formal estimat se poate constata cu ușurință că acestea depășesc profitul anual înregistrat de societate, în condițiile în care ceilalți participanți la formarea capitalului social nu încasează nici un leu dividende, hotărârea atacată punând în pericol activitatea societății, profiturile acesteia, dar și locurile de muncă ale celor peste 220 de angajați ai societății.
Apelanta susține că acționarul cu votul căruia s-a adoptat această propunere a creat un avantaj domnului Vuza Ș_____ care controlează grupul SCR. Indemnizația președintelui CA nu este justificată economic și nu este justificată în raport cu indemnizațiile celorlalți membri ai consiliului de administrație. Aceste cheltuieli mari cu administrarea favorizează în mod exclusiv și nejustificat pe domnul Vuza Ș_____ în detrimentul societății și a celorlalți acționari ai acesteia. Pe de altă parte, cheltuiala fixă, care se va înregistra cu administrarea în ceea ce-l privește pe domnul Ș_____ Vuza, este de 10.000 Euro net, ceea ce înseamnă, în fapt, că cheltuiala societății este de 19.000 Euro brut lunar (la un curs de 4,4 euro/leu) însemnând peste 1.000.000 lei/an, ceea ce va conduce la realizarea unei pierderi mai mari decât rezultatele economice înregistrate cumulate în ultimii doi ani.
Astfel, apelanta consideră că hotărârea este contrară principiului egalității de șanse a acționarilor, exercitarea votului de către acționarul majoritar fiind abuzivă.
În continuare, apelanta susține că în mod greșit instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 127 din Legea societăților comerciale. Sancțiunea răspunderii pentru daune nu este incompatibilă cu nulitatea hotărârii A__. Nulitatea hotărârii reprezintă prima alternativă în repararea daunelor produse prin hotărârea A__ și deschide calea acțiunii în răspundere pentru daunele produse societății de acționarul care, prin neabținerea de la vot a creat prejudicii societății. Interpretarea instanței adaugă la lege, în opinia apelantei, căci nicăieri în textul legii nu se arată că aplicarea alin. 2 al art. 127 s-ar face prin excepție de la norma generală. Or, unde legea nu distinge, nici instanța nu poate distinge. Această concluzie se desprinde și din interpretarea sistematică a art. 1 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, apelanta susține că instanța de fond nu a analizat motivul de nulitate legat de implicațiile încălcării art. 127 raportat la cvorum și votul în cadrul A__ desfășurate la prima convocare.
Abținerea de la deliberări are consecințe asupra cvorumului cu care s-a adoptat hotărârea A__. Dacă acționarul majoritar (prin interpuși, respectiv consorțiul Iasitex, Asociația Salariaților Caromat și Ponetchi P____ P____) s-ar fi abținut de la vot, adunările generale nu s-ar fi putut ține din lipsă de cvorum la prima convocare, așa cum rezultă din procesul verbal A__.
Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la acest motiv de nulitate. Pentru acest motiv, apelanta solicită casarea sentinței și, în principal, trimiterea spre rejudecare a acestui motiv de nulitate și, în subsidiar, casarea sentinței apelate, reținerea spre judecare și anularea hotărârilor A__ atacate.
În drept: art. 112, 114, 117, 127 și 132 din LSC și art. 224 din LPC.
Intimata _______________ depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și neîntemeiat.
În motivare, arată că Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 20.05.2013 a fost luată în conformitate cu cerințele legii și ale actului constitutiv al societății. Cât privește cauzele de nulitate, arată că hotărârile generale pot fi nule numai prin raportare la încălcarea normelor prevăzute de Legea nr. 31/1990 și a actului constitutiv.
Invocarea de către reclamantă a abuzului de majoritate a acționarului majoritar, în opinia intimatei nu poate fi reținută, atâta timp cât deciziile adunării generale a acționarilor luate prin Hotărârea A__ nr. 2/03.08.2012 au fost luate cu respectarea legii și a actului constitutiv, apelanta nedovedind în nici un fel intenția vădită de a-i prejudicia pe ceilalți acționari contrar interesului general.
Prin acțiunea înaintată apelanta uzează în fapt de un abuz de minoritate și încearcă a întârzia executarea hotărârii adunării generale prevalându-se de diverse dispoziții legale ori statutare menite protecției unor astfel de acționari, însă exercitate nu cu respectarea finalității acestora, ci doar cu scopul de a proteja propriile interese în dauna celorlalți acționari, realizând în fapt un abuz de drept, susține intimata în continuare.
În ceea ce privește afirmația reclamantei că ,,acționarul majoritar are interese contrare intereselor generale“, intimata apreciază că această susținere este total neîntemeiată și nefondată, având în vedere că apelanta se folosește de voturile pe care le deține, în scopul de a șicana acționarii semnificativi realizând un abuz de minoritate, prin atacarea, în mod constant, a hotărârilor adunărilor generale sau refuzul de a vota anumite aspecte legate de activitatea curentă a societății, fără a propune o soluție în scopul dezvoltării societății.
Analizând apelul de față, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în mod legal și temeinic, prima instanță a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta B_________ I__________ LIMITED București împotriva pârâtei ________________________ pentru anularea Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor ________________________ nr. 2/20.05.2013 și a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor ________________. 3/08.07.2013, reținând că cele două hotărâri nu sunt contrare dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 31/1990 și art. 224 din Legea nr. 297/2004.
Din interpretarea gramaticală și sistematică a art.127 alin.2 din Legea nr.31/1990 rezultă că obligația abținerii de la deliberare nu constituie un motiv de anulare a hotărârii adunării generale.
Încălcarea interdicției cuprinse în articolul 127 este sancționată numai prin răspunderea acționarului pentru daunele aduse societății, dacă fără votul său nu s-ar fi format majoritatea necesară.
În ceea ce privește articolul 224 din Legea nr.297/2004, acest text legal impune societății să asigure un tratament egal pentru toți acționarii care dețin acțiuni de aceeași clasă în cadrul societății.
Articolul 127 din Legea nr.31/1990 și articolul 224 din Legea nr.297/2004 reglementează comportamentul în adunarea generală a acționarului care are un conflict de interese cu societatea, însă nu interzice acestuia să fie acționar sau asociat în societăți concurente, ori să desfășoare, direct sau indirect, un comerț concurent cu al societății.
Invocarea de către reclamanta apelantă a abuzului de majoritate a acționarului majoritar, nu poate fi reținută, atâta timp cât deciziile adunării generale a acționarilor luate prin Hotărârea AGEA nr. 2 din 20.05.2013 au fost luate cu respectarea legii și a actului constitutiv, apelanta nedovedind în nici un fel intenția vădită de a –i prejudicia pe ceilalți acționari contrar interesului general.
Abuzul de putere se apreciază în comparație cu interesele tuturor acționarilor, adică și al celor majoritari, dar și al celor minoritari, nu doar a unora dintre aceștia.
În ceea ce privește afirmația reclamantei că ,,acționarul majoritar are interese contrare intereselor generale“, această susținere este total neîntemeiată și nefondată.
Apelanta reclamantă – acționar minoritar se folosește de voturile pe care le deține, în scopul de a ataca în mod constant hotărârile adunărilor generale sau de a refuza să voteze anumite aspecte legate de activitatea curentă a societății.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul declarat de reclamanta B_________ I__________ LIMITED împotriva sentinței civile nr. 1245/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul C____ – S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâta – intimată ________________________.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta B_________ I__________ LIMITED, cu sediul ales în București, _________________________, nr. 3-5, Office Center, ________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1245/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul C____ – S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâta – intimată ________________________, cu sediul în Caransebeș, DN 68, km 32, județul C____ - S______.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18.11.2014.
Președinte, |
|
Judecător, |
M____ O_____ G_________ |
|
R_____ L_______ Ioțcovici |
Grefier,
M______ F____
Red. M.O.G./05.01.2015
Tehnored. FM./05.01.2015
4 ex.
Instanță fond: Tribunalul C____ - S______
Judecător: M_____ Nicușor