ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ NR. 13
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2014
Tribunalul compus din :
PREȘEDINTE : M_______ V______
GREFIER : P_______ S_____
Ministerul Public – P________ de pe lângă Tribunalul Teleorman - a fost reprezentat prin procuror B___ M______ - A___.
Pe rol, soluționarea procesului penal privind pe inculpatul D____ M____, fiul lui G_______ și M____, născut la data de 12.10.1954 în municipiul Roșiorii de Vede, cu același domiciliu, _________________, județul Teleorman, trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 48/P/2013 din 14 mai 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prev.și ped.de art. 257 Cod penal rap.la art.6 din Legea nr.78/2000.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2014, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – parte integrantă din prezenta – când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 31 ianuarie 2014, dată la care a pronunțat prezenta sentință penală.
T R I B U N A L U L :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 48 P/2013 din 14 mai 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D____ M____, fiul lui G_______ și M____, născut la data de 12.10.1954 în municipiul Roșiori de Vede, cu același domiciliu, __________________, județul Teleorman, CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infr. prev. de art. 257 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a reținut în actul de sesizare a instanței că, în toamna anului 2011, P___ I_____ zis „V____” și soția sa P___ V_______, rromi din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, au intenționat să-și construiască o nouă locuință pe _____________________ unde își aveau domiciliul.
Preocupările lor le-au destăinuit ocazional și unui fost vecin, inculpatului D____ M____.
Înzestrat cu o putere de convingere remarcabilă și, pe fondul unei perspective favorabile obținerii unor foloase facile, inculpatul D____ M____, s-a prezentat ca o persoană cu relații la funcționarii Primăriei Roșiori de Vede, oferindu-se astfel să-i ajute în demersurile pentru obținerea autorizației de construcție de la primăria localității indicate mai sus.
Fără o minimă instrucție școlară și total neinițiați a-i procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcție, atât P___ I_____ cât și soția sa, P___ V_______, au acceptat imediat „asistența calificată” a acestuia.
Prevalându-se de simulata sa calitate de „fost salariat la Primăria municipiului Roșiori de Vede” (?) și implicit de relațiile cu foștii săi colegi (?), inculpatul i-a promis lui P___ I_____, că-i va obține autorizația solicitată, chiar dacă are datorii și impozite neachitate la instituția abilitată, administrația publică locală. („Rest de plată” 6261, adresa 7799/xxxxx din 12.04.2013 a Primăriei municipiului Roșiori de Vede).
Neinformat cu privire la cuantumul datoriilor sale la Primăria Roșiori de Vede, P___ I_____ i-a înmânat în două rânduri, la solicitarea lui D____ M____, suma totală de 900 euro (600 euro la 24.10.2011 și 300 euro la 09.11.2011).
Această sumă a fost pretinsă de inculpat, relatând soților P___ V_______ și P___ I_____, că le va obține autorizația dorită, pentru că „el se descurcă și are relații la Primăria Roșiori de Vede” (declarația martorei P___ V_______).
Pentru a le înlătura orice urmă de neîncredere, și pentru a-și dovedi „buna credință”, inculpatul a întocmit, după ce a primit 600, respectiv 300 euro, câte o „chitanță” în care a consemnat că „a luat în formă de împrumut” acești bani și se obligă, ca la o anumită dată (25.11.2011), să-i restituie.
Cunoscător al legislației în domeniu (Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții), inculpatul l-a convins pe martorul N_____ D_____ M______ – inginer geodez în cadrul _____________________ Roșiori de Vede „să facă documentația de carte funciară pentru o familie de țigani.” ( declarație martor N_____ D_____ M______).
În acest sens, martorul s-a rezumat doar la a face măsurători ale terenului, fără să primească „acte sau vreo sumă de bani” și fără a mai fi ulterior contactat de persoana ce-l inițiase ( inculpatul D____ M____).
Demersul indicat mai sus, a fost făcut de inculpat la insistența lui P___ I_____, care ori de câte ori s-a întâlnit cu inculpatul, i-a cerut să-și onoreze promisiunea de a-i obține autorizația de construcție.
Întrucât în perioada următoare inculpatul D____ M____ a avut aceeași atitudine de tergiversare, că „totul se va rezolva”, martora P___ V_______ a depus un denunț la Poliția municipiului Roșiori de Vede vizându-l pe D____ M____, împrejurare în care a anexat și cele două „chitanțe” scrise de inculpat.
Din probatoriul administrat în cauză , respectiv declarațiile martorilor P___ I_____ , P___ V_______ , P___ G_______ , P____ R___ , C_____ M_____ , Z______ N______ , N_____ D_____ M______ , L___ G_______ ; proces-verbal de redare a discuțiilor ambientale, interceptate și înregistrate în baza autorizației emisă de Tribunalul Teleorman, între P___ I_____ și D____ M____ ; proces-verbal de redare a discuțiilor dintre P___ V_______, P___ G_______ și D____ M____, înregistrate de P___ G_______ , toate acestea coroborate cu declarațiile inculpatului D____ M____, tribunalul reține în esență:
În fapt
În toamna anului 2011, P___ I_____ zis „V____” și soția sa P___ V_______, rromi din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, au intenționat să-și construiască o nouă locuință pe _____________________ unde își aveau domiciliul.
Inculpatul D____ M____, fost vecin cu cei doi, s-a prezentat ca o persoană cu relații la funcționarii Primăriei Roșiori de Vede, oferindu-se astfel să-i ajute în demersurile pentru obținerea autorizației de construcție de la primăria localității indicate mai sus; atât P___ I_____ cât și soția sa, P___ V_______, au acceptat imediat „asistența calificată” a acestuia.
Inculpatul D____ M____ i-a promis lui P___ I_____, că-i va obține autorizația solicitată, chiar dacă are datorii și impozite neachitate la instituția abilitată, administrația publică locală, astfel că P___ I_____ i-a înmânat în două rânduri, la solicitarea lui D____ M____, suma totală de 900 euro .
Această sumă a fost pretinsă de inculpat, relatând soților P___ V_______ și P___ I_____, că le va obține autorizația dorită, pentru că „el se descurcă și are relații la Primăria Roșiori de Vede.
Pentru a le înlătura orice urmă de neîncredere, și pentru a-și dovedi „buna credință”, inculpatul a întocmit, după ce a primit 600, respectiv 300 euro, câte o „chitanță” în care a consemnat că „a luat în formă de împrumut” acești bani și se obligă, ca la o anumită dată (25.11.2011), să-i restituie.
De menționat că P___ I_____ a primit și păstrat cele două chitanțe fără a ști conținutul lor, fiind, așa cum au declarat el și soția sa, analfabeți.
Inculpatul l-a convins pe martorul N_____ D_____ M______ – inginer geodez în cadrul _____________________ Roșiori de Vede „să facă documentația de carte funciară pentru o familie de țigani.” ; martorul s-a rezumat doar la a face măsurători ale terenului, fără să primească „acte sau vreo sumă de bani” și fără a mai fi ulterior contactat de persoana ce-l inițiase (inculpatul D____ M____).
Ulterior inculpatul l-a contactat pe martorul L___ G_______ – inginer constructor.
Martora P___ V_______ i-a solicitat fiului său P___ G_______, reîntors din Anglia, „să-l tragă pe telefon” pe inculpatul D____ M____ când va discuta din nou despre banii înmânați inculpatului pentru a le „obține” autorizația de construcție a unui imobil.
Datorită faptului că inculpatul D____ M____ a avut aceeași atitudine de tergiversare, că „totul se va rezolva”, martora P___ V_______ a depus un denunț la Poliția municipiului Roșiori de Vede împotriva inculpatului D____ M____.
Tribunalul nu poate reține apărarea inculpatului în sensul că ar fi împrumutat de la familia P___ suma de 900 euro și că în contul acestui împrumut ar fi dat materiale de construcție , un vițel , 200 duble de grâu , întrucât această apărare este flagrant contrazisă de declarațiile martorilor P___ V_______ , P___ I_____ , P___ G_______ , P____ R___.
În drept
Fapta inculpatului D____ M____, care –pretinzând că are ,,prieteni” în cadrul Primăriei Roșiorii de Vede - a primit de la numitul P___ I_____ suma de 900 euro pentru a-i obține acestuia o autorizație de construire , întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C.pen.
Cu privire la individualizarea pedepsei și
modalitatea de executare
La individualizarea pedepsei , conform art. 72 Cod Penal , tribunalul va avea în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, poziția procesuală nesinceră a inculpatului, faptul că are antecedente penale, fiind condamnat prin sentința 90/12.06.2012 a Tribunalului Teleorman, în baza art. 257 C.pen. la pedeapsa închisorii de doi ani, sentință rămasă definitivă prin neapelare ; astfel, în opinia tribunalului , scopul urmărit de art. 52 Cod Penal va putea fi atins doar prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, în cuantum orientat deasupra minimului special prevăzut de lege , cu executare în penitenciar.
În baza art. 85 Cod Penal tribunalul va dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința 90/12.06.2012 a Tribunalului Teleorman, pedeapsă pe care tribunalul o va contopi cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
În baza art. 71 Cod Penal tribunalul îi va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II - a și lit. b Cod Penal .
Latura civilă
În baza art. 6/1 alin. 4 din Legea nr. 78/2000 tribunalul va dispune restituirea banilor ce au făcut obiectul prezentului dosar (900 euro) , către numitul P___ I_____ .
Văzând și dispozițiile art. 191 Cod Penal .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.257 Cod penal rap.la art.6 din Legea nr.78/2000 condamnă pe inculpatul D____ M____, fiul lui G_______ și M____, născut la 12.10.1954 în municipiul Roșiorii de Vede, cu același domiciliu, ________________, județul Teleorman, cetățean român, fără ocupație, cu antecedente penale, CNP xxxxxxxxxxxxx, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art.85 Cod penal dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.90/ 12.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman.
În baza art.85 alin.1 Cod penal și art.33 lit.a – 34 lit.b Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ( trei) ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal.
În baza art.61 alin.4 din Legea nr.78/2000 dispune restituirea sumei de 900 euro către numitul P___ I_____.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M_______ V______ P_______ S_____
Red./tehnored./ M.V.
25.02.2014/ 2 ex.