R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
(3583/2014)
DECIZIA PENALĂ NR. 1320 / A
Ședința publică din data de 30.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE : C_____ B_____
JUDECĂTOR : I______ C_____
GREFIER : S____ R_____
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V______ ALESTAR din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de apelantul-inculpat P____ N______ A_____ împotriva sentinței penale nr. 319 din data de 03.10.2014, pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns apelantul-inculpat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și, în baza art. 420 alin. 6 C.pr.pen., acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței penale nr. 319 din data de 03.10.2014, pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXX/2014, ca fiind temeinică și legală, pedeapsa aplicată inculpatului fiind orientată către minimul de pedeapsă prevăzut de lege, după reducerea acesteia.
Cu privire la interdicția de a nu conduce un vehicul, solicită înlăturarea acesteia, urmând a se lua măsura interdicției de a conduce un autovehicul.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Sentința penală apelată
Prin sentința penală nr. 319/03.10.2013 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-au dispus următoarele :
În baza art. 335 din noul Cod penal cu aplicarea art. 396 alin 10 C.pr.pen., s-a stabilit inculpatului P____ N______ A_____ o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În temeiul art. 83 din noul Cod penal, s-a amânat aplicarea pedepsei pe durata unui termen de 2 ani, stabilit conform art. 84 din noul Cod penal.
S-a încredințat supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.
S-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență;
- să nu conducă niciun vehicul.
În temeiul art. 88 din noul Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea amânării aplicării pedepsei.
În temeiul art. 272 alin. 1 C.pr.pen., s-a stabilit ca onorariul parțial al avocatului din oficiu, în cuantum de 100 de lei, să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În motivarea în fapt și în drept a sentinței penale, Judecătoria a reținut următoarele :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B_____ nr. 4074/P/2013 din data de 19.11.2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P____ N______ A_____, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
În fapt, s-au reținut următoarele:
La data de 26.06.2013, inculpatul a fost depistat de către organele de poliție ale orașului B_____, județul Ilfov, in timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca AUDI, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe D.N. 1A (raza comunei Mogoșoaia), fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă indicate în actul de sesizare: procesul-verbal de constatare, procesul-verbal de verificare, declarațiile inculpatului și ale martorului.
Instanța a dispus la termenul din 25.06.2014 audierea inculpatului, care a arătat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, prima instanță a reținut situația de fapt așa cum aceasta a fost prezentată în rechizitoriu.
Această situație de fapt rezultă din declarațiile inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptelor, coroborate cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală.
Prima instanță a aplicat dispozițiile din noul Cod penal, întrucât pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevederea din noua reglementare este identică cu cea din vechea reglementare, dar s-a avut în vedere legea în vigoare la data pronunțării soluției.
În drept, fapta inculpatului, constând în aceea că în data de 26.06.2013, a condus autoturismul marca AUDI, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe D.N. 1A, pe raza comunei Mogoșoaia, jud. Ilfov, fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 din noul Cod penal.
La aplicarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din noul Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social (fapta fiind una de pericol), modul de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatului (din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că față de acesta a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o infracțiune de furt calificat).
Deși în cauză au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere, prima instanță a apreciat că nu este cazul să rețină circumstanțe atenuante, întrucât din fișa de cazier judiciar a inculpatului s-a observat că acesta a mai fost cercetat pentru o infracțiune de furt calificat.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 09.10.2014, în termenul legal de 10 zile de la pronunțarea minutei sentinței penale, inculpatul P____ N______ A_____ a declarat apel pe care nu l-a motivat.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 15.10.2014 sub nr. unic de dosar XXXXXXXXXXXXX (nr. în format vechi 3583/2014).
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.pr.pen. și art. 418 alin. 1 C.pr.pen., apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală apelată s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să nu conducă niciun vehicul.
Analizând dispozițiile legale incidente în materie, respectiv art. 84 alin. 2 C.pen. și art. 85 alin. 2 lit. g C.pen., Curtea constată că, în cazul pronunțării unei soluții de amânare a aplicării pedepsei, potrivit art. 83 C.pen., inculpatului îi poate fi impusă obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță.
Raportând aceste prevederi în prezenta cauză, se constată că prima instanță a dispus, în mod nelegal, obligarea inculpatului de a nu conduce niciun vehicul.
Astfel, potrivit art. 6 pct. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin vehicul se înțelege sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane și/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări.
De asemenea, conform art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin autovehicul se înțelege orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obișnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, precum și tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule.
În consecință, din ansamblul textelor de lege sus-menționate, rezultă că prima instanță nu putea impune inculpatului obligația de a nu conduce niciun vehicul, ci trebuia să stabilească, în mod expres, care anume autovehicule nu va avea dreptul inculpatul să le conducă pe durata termenului de supraveghere.
Așadar, Curtea va înlătura obligația dispusă de prima instanță, în sensul ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să nu conducă niciun vehicul și va impune inculpatului obligația de a nu conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, având în vedere că, în fapt, în data de 26.06.2013, inculpatul a condus un autoturism marca Audi cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 1A, pe raza comunei Mogoșoaia din județul Ilfov, fără a poseda permis de conducere.
Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază că sentința pronunțată de către Judecătorie este nelegală, exclusiv sub aspectul anterior analizat.
Totodată, având în vedere, pe de o parte, faptul că în cauză a fost declarat apel exclusiv de către inculpat, iar pe de altă parte, că, exceptând dispoziția prevăzută de art. 85 alin. 2 lit. g C.pen., nu au fost identificate alte aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie a sentinței penale apelate, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Soluția ce va fi pronunțată de către instanța de control judiciar
În consecință, în raport de ansamblul motivelor de fapt și al temeiurilor de drept expuse pe parcursul prezentelor considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., va admite apelul formulat de apelantul-inculpat P____ N______ A_____ împotriva sentinței penale nr. 319/03.10.2014, pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Va desființa, în parte, sentința penală apelată și, pe fond, rejudecând :
Va înlătura obligația dispusă de prima instanță, în sensul ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să nu conducă niciun vehicul.
În temeiul art. 404 alin. 3 C.pr.pen. rap. la art. 84 alin. 2 C.pen.și art. 85 alin. 2 lit. g C.pen., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, va impune inculpatului obligația de a nu conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării prezentului apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite apelul formulat de apelantul-inculpat P____ N______ A_____ împotriva sentinței penale nr. 319/03.10.2014, pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Desființează, în parte, sentința penală apelată și, pe fond, rejudecând :
Înlătură obligația dispusă de prima instanță, în sensul ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să nu conducă niciun vehicul.
În temeiul art.404 alin.3 C.pr.pen.rap. la art. 84 alin. 2 C.pen.și art. 85 alin. 2 lit. g C.pen., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, impune inculpatului obligația de a nu conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării prezentului apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.10.2014.
Președinte, Judecător,
C_____ B_____ I______ C_____
Grefier,
R_____ S____
Red. Jud. C.B.
Tehnored. Jud. C.B. / Gref. R.S.
31.10.2014 / 2 ex.
Judecătoria B_____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Judecător Fond : E____ D_______