Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 800/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
PREȘEDINTE M_____ E______ P_________ Judecător
T______ M____ Judecător
Grefier E____ L_______
Ministerul Public reprezentat de procuror D____ S_____ din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C______
Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul I___ Gh. C_________ împotriva sentinței penale nr. 30 din 11 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Vînju M___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit inculpatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului inculpatului ca nefondat cu obligarea la cheltuieli judiciare statului, întrucât hotărârea atacată este legală și temeinică, cuantumul pedepsei este legal iar instanța de fond a ținut cont de datele din dosar.
C U R T E A,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 30 din 11 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Vînju M___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în baza art. 335 alin. 1 C.p.. cu aplic. art. 375 C.p.p. rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul I___ C_________, fiul lui G_______ și D______, născut la data de 11.12.1958 în ___________________________, domiciliat în com.Șișești, ___________________________, cetățean român, CNP xxxxxxxxxxxxx, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” în condițiile art. 41 C.pen.
În baza art. 41 rap. la art. 43 alin. 1 C.pen., a fost adăugat la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, restul de 317 zile rămase de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin S.P. nr. 502/07.03.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX definitivă prin D.P. nr. 1049/04.05.2012 a Curții de Apel C______, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 317 zile închisoare.
În baza art. 274 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 444,86 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotără astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr.1141/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju M___, județul M________, inculpatul I___ C_________ a fost trimis in judecata, in stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev.si ped.de art.335 alin.1 C.pen., in condițiile art.41 C.pen.
În actul de sesizare s-a reținut, în esență că, la data de 09.06.2014, în jurul orei 23:15, organele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112 despre faptul că în localitatea Poroina M___, pe DJ 606, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că inculpatul I___ C_________ a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare BF 066 TS, în localitatea Poroina M___, pe DJ 606, iar în jurul orei 22:45, într-o curbă, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În momentul producerii accidentului rutier, în autoturismul inculpatului se mai aflau numiții M________ I__ și B_______ A_____ G_____, care nu au suferit vătămări corporale.
Fiindu-i solicitate conducătorului autoturismului documentele pentru control, acesta a declarat verbal și în scris că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Din adresa nr. xxxxx din 14.07.2014, emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor rezultă că inculpatul nu figurează ca posesor al permisului de conducere.
Inculpatul a recunoscut starea de fapt așa cum a fost reținută prin rechizitoriu și a solicitat judecarea conform procedurii simplificate pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală fiind de acord sa presteze munca nerenumerată în folosul comunității.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, întrucât fapta există, a fost săvârșită de către inculpat și constituie infracțiune, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea reținută prin actul de sesizare a instanței.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum și criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C.pen. 2009. Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Instanța a reținut că inculpatul a săvârșit fapta în timpul nopții, conducând un autovehicul în care se mai aflau și alte persoane a căror integritate fizică a fost pusă în pericol în urma accidentului produs.
În cea ce privește comportamentul anterior al inculpatului, instanța a reținut că acesta a fost condamant de mai multe ori pentru infracțiuni contra patrimoniului și infracțiuni prevăzute de legislația rutieră, dovedind perseverență în săvârșirea de fapte antisociale. De asemenea, inculpatul a săvârșit fapta din data de 09.06.2014 în stare de recidivă, fiind eliberat condiționat la data de 04.03.2014 cu un rest rămas de executat de 317 zile.
S-a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 396 alin. 10 c.p.p., instanța urmând să reducă cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de art. 335 alin. 1 C.pen.
În consecință, s-a apreciat că pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, este necesară aplicarea unei pedepse de doi ani închisoare.
În baza art. 43 alin. C.pen., la pedeapsa de doi ani închisoare s-a adaugat restul neexecutat de 317 zile din pedeapsa de trei ani aplicată prin SP nr. 502/07.03.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX definitivă prin D.P. nr. 1049/04.05.2012 a Curții de Apel C______, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 317 zile închisoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul I___ Gh. C_________ fără să precizeze motivele de apel în scris.
Deși legal citat inculpatul nu s-a prezentat la instanță și nu a depus cerere în apărare.
Examinând sentința atacată, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prev. art. 417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a reținut o stare de fapt și încadrarea juridică în concordanță cu întregul probatoriu administrat în cauză, vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii la 9 iunie 2014 a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 41 cod penal, fiind dovedită cu întregul probatoriu administrat în cauză, inclusiv de recunoașterea acestuia a faptei așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, acesta beneficiind de aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 375 rap. la art. 396 alin. 10 cod pr.penală.
Din observarea fișei de cazier a inculpatului se constată că acesta a fost liberat condiționat la 4 martie 2014, cu un rest de 317 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 502 din 7 martie 2012 a Judecătoriei Dr. Tr. S______, definitivă prin decizia penală nr. 1049 din 4 mai 2012 a curții de Apel C______, inculpatul fiind condamnat în stare de recidivă postexecutorie pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat dar și de conducere fără permis a unui autovehicul.
Totodată, din observarea fișei de cazier se reține că acesta a suferit mai mult de 10 condamnări, demonstrând astfel persistența infracțională.
Pedeapsa aplicată în cauză de 2 ani și 317 zile închisoare cu executare în regim de detenție, a fost corect individualizată în conformitate cu disp. art. 74 cod penal, art. 41 rap. la art. 43 alin.1 cod penal, raportat la împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, gradul de pericol social concret, urmările produse, implicarea într-un accident de circulației, starea de recidivă a inculpatului, faptul că anterior a fost condamnat pentru același gen de fapte, ceea ce dovedește persistență infracțională dar și atitudinea sa procesuală acesta beneficiind de aplicarea disp. art. 396 alin. 10 cod pr.penală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 alin.1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge apelul inculpatului, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge apelul declarat de inculpatul I___ Gh. C_________ împotriva sentinței penale nr. 30 din 11 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Vînju M___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare către stat.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2015
M_____ E______ P_________ T______ M____
Grefier,
E____ L_______
Red.jud. T.M.
j.f.L.L.
I.B.