Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
1091/2015 din 09 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

(XXXXXXXXX)

DECIZIA PENALĂ NR. 1091/A

Ședința publică din data de 09.09.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: C_______ V______

JUDECĂTOR: C_____________ C_________-L______

GREFIER: S____ V_____-V_______


********


Ministerul Public - P________ de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror B____ E____ Eliana.

Pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul I____ I____ A_______, împotriva sentinței penale nr. 99/22.04.2015, pronunțate de Judecătoria Urziceni, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit apelantul-inculpat I____ I____ A_______.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, la data de 01.09.2015, prin Serviciul Registratură, apelantul-inculpat a depus la dosarul cauzei motivele de apel formulate în scris.

Având în vedere că apelantul-inculpat nu s-a prezentat, deși a depus la dosarul cauzei motivele de apel formulate în scris, dar și faptul că nu s-a depus nicio cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare sau pentru alte motive, apărarea nefiind obligatorie, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public cu privire la apelul declarat de inculpatul I____ I____ A_______.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, solicitând menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică raportat la circumstanțele reale și personale ale inculpatului, dar și la limitele de pedeapsă. Apreciază pedeapsa just individualizată, fiind respectate prevederile art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.


C U R T E A,


Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.99 din 22 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Urziceni, în baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 7 luni închisoare în sarcina inculpatului I____ I____ A_______, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. și ped. de art. 335 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Conform art. 85 alin. (1) C. pen. s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ialomița, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) au fost comunicate Serviciului de Probațiune B____, competent potrivit art. 32 alin. 4 rap. la art. 32 alin. 1 lit. c din Legea nr. 252/2013.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C.pen. cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere impuse sau de săvârșire de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, pe baza materialului probator administrat în cauză (procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de depistare în flagrant, fișa de cazier judiciar și fișa de cazier rutier), coroborat cu declarațiile inculpatului, care a solicitat judecarea cauzei în condițiile art.375 C. pr. pen., următoarea situație de fapt:

La data de 29.07.2014, în jurul orelor 15:20, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Tigra cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 2, în afara localității Urziceni, județul Ialomița, inculpatul I____ I____ A_______ a fost oprit de către organele de poliție, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, din verificările efectuate rezultând că inculpatul are permisul de conducere suspendat.

Potrivit adresei nr. xxxxxx din data de 08.08.2014, emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița – Serviciul Rutier, inculpatul figurează în baza electronică de date ca fiind posesor de permis de conducere, însă acesta este suspendat.

Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului, s-a reținut de instanța de fond că nu a mai fost anterior condamnat, dar prin ordonanța nr. 965D/P/2014 din 25.03.2015 întocmită de DIICOT - Serviciul Teritorial București s-a dispus renunțarea la urmărirea penală și ca acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.

La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C.pen., precum și limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită, limite reduse potrivit disp. art. 396, alin. 10 C.p.p.

Instanța a reținut și motivat că în raport de ansamblul circumstanțelor reale și personale incidente în cauză și de efectele aplicării art.396 alin.10 C. pr. pen., stabilirea unei pedepse cu închisoarea situată la limita minimă prevăzută de lege este adecvată scopurilor educative și preventive ale sancțiunii penale.

S-a avut în vedere în acest sens că:

- inculpatul nu are antecedente penale;

- la data depistării în trafic avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat în perioada 26.07.2014 – 24.08.2014;

- a avut o conduită bună înainte și după săvârșirea infracțiunii (integrat socio-profesional, caracterizat pozitiv la locul de muncă și cu un comportament procesual sincer și corect).

Împotriva acestei sentințe a declarat apelul de față inculpatul I____ I____ A_______.

Inculpatul nu a fost prezent la dezbateri însă a depus la dosar, în scris, motive de apel, solicitând să se constate că sunt pe deplin întrunite condițiile prevăzute de art.80 lit.a și b C. pen. privind renunțarea la aplicarea pedepsei.

Examinând actele și lucrările dosarului în contextul criticii formulate, Curtea reține că apelul nu este întemeiat.

Instanța de fond a făcut o analiză corectă și completă a materialului probator administrat în cauză, stabilind fără dubiu situația de fapt și vinovăția inculpatului contestator.

De asemenea, încadrarea juridică dată fapte este cea legală.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a răspunderii penale, se constată că au fost respectate criteriile instituite prin art.74 C. pen., adecvate în raport de ansamblul circumstanțelor concrete, reale și personale, existente în cauză.

Curtea apreciază că soluția instanței de fond – stabilirea unei pedepse minime și amânarea ei pe un termen de supraveghere de 2 ani realizează scopurile preventive, educative și punitive ale sancțiunii penale.

Solicitarea contestatorului inculpat de a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei și stabilirea unui avertisment nu poate fi primită.

Atunci când legiuitorul se referă în art.80 lit.b C. pen. la „conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii” nu pot fi avute în vedere doar elementele pozitive, care există în cauză și de care instanța de fond a ținut seama, ignorându-se cele în defavoarea inculpatului. Ori, sub acest aspect, se constată că, așa cum rezultă din fișa de cazier a inculpatului (fila 73 dosar fond), prin Ordonanța nr.965/D/P/2014 din 25.03.2015 a DIICOT – Serviciul teritorial București, împotriva acestuia s-a renunțat la urmărirea penală, fiind obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul drogurilor (art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000).

În aceste condiții, pericolul social al faptei, ca și tratamentul sancționator adecvat au fost apreciate corect de către prima instanță, sentința atacată fiind legală și temeinică sub toate aspectele.

În consecință, apelul va fi respins ca nefondat, în baza dispozițiilor ar.421 pct.1 lit.b C. pr. pen.

Văzând și prevederile art.274 și urm. C. pr. pen.,


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I____ I____ A_______, împotriva sentinței penale nr. 99/22.04.2015, pronunțate de Judecătoria Urziceni, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare, în apel, avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

V______ C_______ L______ C_________ C_____________






GREFIER,

S____ V_____ V_______




Red. C.V.

Dact. A.L. 2 ex./12.10.2015

Jud. Urziceni – jud.: O____ A.C.






Referat,


După ce instanța a rămas în pronunțare, se prezintă apărătorul ales al apelantului-inculpat I____ I____ A_______, avocat V_____ Gafiuc căruia i s-a adus la cunoștință de către instanța de judecată faptul că dezbaterile în cauză au avut loc, dosarul rămânând în pronunțare, dar și faptul că are posibilitatea de a depune concluzii scrise.


Grefier,

V_____-V_______ S____



Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 150/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 60/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 183/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2710/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 830/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 16/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 381/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 596/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1133/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 788/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 3297/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 281/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 78/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 95/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 58/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2444/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 483/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1063/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 711/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1417/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 348/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2562/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 873/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 395/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 563/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 20/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2363/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 93/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2657/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 3390/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 360/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 63/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 879/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 5065/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 133/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 207/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1153/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 149/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 5391/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 76/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1247/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2259/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 313/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 513/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1134/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 234/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 545/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 13/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 85/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1439/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 122/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 459/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1755/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1999/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 573/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 377/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 948/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 393/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1475/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 403/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025