Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel GALAŢI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
761/2015 din 22 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL G_____

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 761/A

Ședința publică din data de 22 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – D______ N____ - judecător

JUDECĂTOR – C_________ C______

Grefier - S____ M_____

Ministerul Public reprezentat de procuror G______ E____ – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G_____

La ordine fiind soluționarea apelului declarat de condamnatul S_____ L_____, împotriva sentinței penale nr. 26 din data de 27.03.2015, pronunțată de Judecătoria Liești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal a răspuns condamnatul S_____ L_____, în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat Savenco G_______, în baza delegației nr. 2740/09.06.2015, aflată la dosar, fila 10.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în conformitate cu disp. art.104 al.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care;

Conform art. 372 Cod de procedură penală se procedează la identificarea condamnatului S_____ L_____, care confirmă datele de stare civilă existente la dosar.

Întrebat fiind, condamnatul arată că menține apelul declarat și este de acord cu asistența juridică din oficiu.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul condamnatului arată că acesta a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 26/27.03.2015 pronunțată de Judecătoria Liești prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de redeschidere a dosarului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate.

În motivarea cererii condamnatul a arătat că se impune redeschiderea dosarului penal nr. 1381/2004 a Judecătoriei Liești prin care a fost condamnat pentru conducere fără permis la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare prin sentința penală nr. 599/2004 definitivă prin nerecurare la 23.12.2004 întrucât nu a fost citat la domiciliu astfel încât nu a avut cunoștință la acel moment de judecarea dosarului și în consecință nu a fost în măsură să-și asigure o apărare pertinentă expunându-și punctul de vedere cu privire la fapta pentru care a fost judecat.

Față de aspectele invocate, analizând dosarul penal sus menționat reiese faptul că petentul a fost legal citat în primă instanță prin modalitățile prevăzute de lege, însă nu a participat la niciun termen de judecată, fiindu-i asigurată apărarea prin desemnarea unui apărător din oficiu.

Totodată arată că sentința penală pronunțată nu a fost atacată cu recurs deși comunicarea hotărârii a fost făcută conform prevederilor legale, în cauză neexistând vreo situație care să-l pună în imposibilitate efectivă de a-și exercita dreptul la apărare, respectiv de a lipsi justificat de la judecarea cauzei.

Mai arată că solicitarea condamnatului a fost făcută la data de 19.02.2015 cu mult peste termenul de o lună prevăzut expres de dispozițiile art. 466 al. 1 Cod procedură penală în condițiile în care a avut cunoștință de condamnare încă din anul 2008 când prin sentința penală nr. 541 a Tribunalului G_____ a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare, revocându-i-se beneficiul suspendării aplicate pri sentința penală nr. 599/2004.

Precizează că supune atenției instanței aceste aspecte solicitând să se aprecieze asupra apelului formulat și să se dispună în consecință.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază apelul declarat de condamnat ca fiind nefondat, motiv pentru care solicită respingerea acestuia ca atare.

Arată că sunt o ________ considerente pentru care prima instanță în mod corect a respins ca inadmisibilă cererea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnat la data de 19.02.2015, respectiv faptul că, deși condamnatul a luat la cunoștință în 2008 de hotărârea de condamnare pronunțată în lipsă, în dosarul nr. 1381/2004, acesta nu a formulat cerere de redeschidere a procesului penal în baza art. 522 ind. 1 în vigoare la acel moment, dar chiar și în aceste condiții consideră că putea formula o cale de atac pentru că exigențele art. 466 al. 2 Cod procedură penală prevăd că nu se consideră a fi judecată în lipsă persoana care, deși i-a fost comunicată hotărârea în condiții legale nu a promovat cale ordinară de atac. Precizează că așa stă situația și în privința condamnatului din prezenta cauză.

Consideră că judecătorul fondului corect a apreciat că în cauză condamnatul putea să uzeze de o eventuală cerere de redeschidere a procesului penal în termen de o lună de la momentul intrării în vigoare a noilor dispoziții procesual,respectiv de la data de 01.02.2014, ori acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care solicită, pentru toate considerentele invocate, să se constate că apelul declarat în cauză este nefondat iar hotărârea pronunțată în primă instanță este legală și temeinică.

Condamnatul S_____ L_____, având ultimul cuvânt, arată că nu a știut că în momentul când a intrat în vigoare noul Cod penal putea declara cale de atac timp de o lună precum că nu a fost citat. Precizează că lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului, arătând că nu a fost citat când a fost judecat, nu a avut dreptul la apărător din oficiu, nu a știut nimic până la rămânerea în pronunțare a cauzei la acel moment.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării;

CURTEA,

Asupra apelului penal de față, declarat de condamnatul S_____ L_____, înregistrat sub nr.XXXXXXXXXXXX la Curtea de Apel G_____,

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.26/27.03.2015 pronunțată de Judecătoria Liești în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în baza art.469 al.4 Cod procedură penală a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, formulată de către petentul S_____ L_____, cu privire la dosarul penal nr.1381/2004 în care a fost pronunțată sentința penală nr. 599/17.11.2004 a Judecătoriei Liești, jud. G_____, definitivă la data de 23.12.2004.

În temeiul art. 272 din Noul Cod de procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 de lei a fost avansat din fondul Ministerului de Justiție către Biroul de Avocați Liești (avocat Ș_________ R___).

În baza art. 275 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Penală a fost obligată persoana condamnată S_____ L_____ la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești, județul G_____ sub nr.XXXXXXXXXXXX din 25.02.2015 petentul S_____ L_____ a formulat cerere de rejudecare a dosarului penal nr. 1381/2004 în care a fost pronunțată sentința penală nr. 599/17.11.2004 a Judecătoriei Liești, județul G_____, definitivă la data de 23.12.2004.

În motivare, petentul a precizat în esență faptul că a fost condamnat în lipsă și nu a avut posibilitatea de a se apăra.

Cererea petentului nu a fost motivată în drept.

Cererea a fost calificată inițial ca fiind „contestație în anulare”.

Au fost atașate integral dosarele penale nr. 1381/2004, nr. XXXXXXXXXXXXX, nr. XXXXXXXXXXXX, nr. XXXXXXXXXXXX ale Judecătoriei Liești, județul G_____.

Petentului S_____ L_____ i s-a asigurat asistență juridică obligatorie pe parcursul procesului penal, avocat Ș_________ R___, conform delegației depuse la dosarul cauzei, nr. 49 din 12.02.2015, potrivit prevederilor art. 468 alin. 2 din N.C.P.P.

La termenul de judecată din data de 12.03.2015, în ședință publică, cu participarea procurorului și a petentului, cu respectarea principiilor oralității, contradictorialității și publicității, prima instanță a dispus recalificarea cererii formulate de petentul S_____ L_____ ca fiind de fapt „cerere de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate”, întemeiată pe dispozițiile art. 466 din Noul Cod de procedură penală.

La același termen de judecată, în conformitate cu prevederile art. 468 din Noul Cod de procedură penală, prima instanță a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate formulate de petentul S_____ L_____.

Analizând actele și lucrările cauzei penale, prima instanță a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 599/17.11.2004 pronunțată în cadrul dosarului nr. 1381/2004 de Judecătoria Liești, județul G_____, definitivă prin nerecurare la data de 23.12.2004, a fost condamnat petentul S_____ L_____ la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumul public a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 78 alin. 1 din O.U.G.nr. 195/2002.

De asemenea, în baza art. 81-82 din Codul Penal din 1969 a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și în baza art. 359 din Codul de procedură penală din 1968 i s-a atras atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 din Codul Penal din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei pe durata termenului de încercare.

Potrivit prevederilor art. 469 din Noul Cod de procedură penală prima instanță a examinat dacă cererea a fost formulată în termen și de către persoana prevăzută de art. 466 din Noul Cod de procedură penală, dacă au fost invocate temeiurile legale pentru redeschiderea procesului penal și dacă motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii petentului condamnat S_____ L_____, de redeschidere a procesului penal, prima instanță a constatat că potrivit art.466 alin.1 din Noul Cod de procedură penală, o persoană condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate cere redeschiderea procesului penal.

S-a reținut că, potrivit art.466 alin.2 din NCPP o persoană este considerată ca fiind judecată în lipsă, dacă nu a fost citată la proces și nu a luat la cunoștință în alt mod oficial de existența acestuia sau deși avea cunoștință de existența procesului a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.

S-a arătat că, din examinarea dosarului penal nr. 1381/2004 al Judecătoriei Liești, județul G_____ reiese că petentul condamnat S_____ L_____, a fost legal citat în primă instanță, prin modalitățile prevăzute de lege, însă nu a participat la nici o ședință de judecată, instanța asigurând apărarea petentului prin desemnarea unui apărător din oficiu.

Prima instanță a constatat că sentința penală nu a fost atacată cu recurs, deși comunicarea hotărârii a fost făcută potrivit prevederilor legale, că din lucrările dosarului nu reiese vreo situație în care petentul să fie reținut sau arestat sau în executarea unei pedepse privative de libertate pe teritoriul altei țări, sau altă situație care să-l pună în imposibilitate de a-și exercita efectiv și real dreptul la apărare, respectiv să lipsească în mod justificat de la judecarea cauzei și să nu fi putut să încunoștințeze instanța despre acest lucru.

În consecință, prima instanță a constatat că judecata în fond nu a fost în lipsa petentului S_____ L_____, așa cum este definită de legiuitor, acesta fiind citat la proces, însă nu s-a prezentat și care nu a declarat împotriva hotărârii judecătorești cale de atac.

De asemenea, prima instanță a mai constatat că, cererea petentului nu este formulată în termenul de o lună prevăzut expres de art. 466 alin. 1 din N.C.P.P. S-a arătat că, este adevărat că potrivit dispozițiilor Codului de Procedură Penală anterior (art. 522 1) acest termen nu era prevăzut, însă de la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod de procedură penală, termen procedural legal care în prezenta cauză este cu mult depășit.

Mai mult, prima instanță a reținut faptul că această situație a mai fost analizată în cadrul dosarului penal nr. XXXXXXXXXXXXX de Judecătoria Liești cu ocazia soluționării unei alte cereri formulate de petent, fiind respinsă ca nefondată, prin sentința penală nr. 164 din 06.09.2012, definitivă prin retragerea recursului la data de 02.11.2012 prin Decizia Penală nr. 1486 R/02.11.2012 a Curții de Apel G_____.

Față de considerentele prezentate, prima instanță a constatat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 466-469 din NCPP, în sensul că judecata în fond nu a fost în lipsa petentului S_____ L_____, așa cum este definită de legiuitor, acesta fiind citat la proces, însă nu s-a prezentat și care nu a declarat împotriva hotărârii judecătorești cale de atac, că prezenta cerere nu a fost formulată în termenul legal și că motivele în baza cărora este formulată prezenta cerere au mai fost prezentate într-o cerere anterioară formulată de același petent, care a fost judecată definitiv.

În consecință, în baza art. 469 alin. 4 din Noul Cod de procedură penală prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, formulată de către petentul S_____ L_____, fiul lui I___ și N_______, născut la data de 06.03.1974 în localitatea G_____, cu domiciliul în _________________________, jud. G_____, CNP: xxxxxxxxxxxxx, în prezent în P____________ G_____, cu privire la dosarul penal nr. 1381/2004 în care a fost pronunțată sentința penală nr. 599/17.11.2004 a Judecătoriei Liești, jud. G_____, definitivă la data de 23.12.2004.

În temeiul art. 272 din Noul Cod de procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 de lei s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului de Justiție către Biroul de Avocați Liești.(avocat Ș_________ R___).

În baza art. 275 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Penală a fost obligată persoana condamnată S_____ L_____ la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a formulat apel condamnatul S_____ L_____, arătând că nu a fost citat la judecarea în fond a cauzei, nu a avut dreptul la un apărător din oficiu și nu a știut nimic până la rămânerea în pronunțare a cauzei. A arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului.

Apelul declarat este nefondat.

Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în limitele prev. de art.417 al.2 Cod procedură penală, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

În mod corect instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal formulată de condamnat, prev. de art.466 al.1,2 Cod procedură penală.

Din analiza dosarului nr.1381/2004 al Judecătoriei Liești, în care s-a pronunțat sentința penală nr.599/17.11.2004 se constată că în cauză, condamnatul a fost legal citat la adresa de domiciliu, și, de asemenea, i s-a comunicat sentința penală pronunțată (dovezi de comunicare f.14-16 dosar 1381/2004 al Judecătoriei Liești).

Deși i s-a comunicat sentința penală pronunțată în cauză (f.14 dosar 1381/2004), condamnatul nu a exercitat calea de atac prev. de lege, sentința astfel pronunțată rămânând definitivă prin neapelare.

Față de situația prezentată și de disp. art.466 al.2 Cod procedură penală, condamnatul nu se consideră ca fiind judecat în lipsă.

În ce privește termenul prev. de lege – respectiv art.466 al.1 Cod procedură penală – de introducere a unei cereri de redeschidere a procesului penal, Curtea constată pe de o parte, că, fiind întrebat în ședință publică la termenul din 12.03.2015 la instanța de fond, condamnatul a susținut că a luat cunoștință de sentința penală de condamnare în anul 2005, astfel încât prin formularea cererii în 25.02.2015, termenul de o lună a fost cu mult depășit.

Chiar dacă susținerea condamnatului nu ar fi avută în vedere, se constată că acesta a luat cunoștință de sentința penală nr.599/2004 a Judecătoriei Liești la momentul condamnării dispuse prin sentința penală nr.541/03.12.2008 a Tribunalului G_____, prin care s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală 599/2004 a Judecătoriei Liești, la Tribunalul G_____ fiind judecat în stare de arest, astfel încât, și din această perspectivă se constată că termenul prev. de art.466 al.1 Cod procedură penală a fost depășit.

Față de situația expusă, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.466 al.1 și 2 Cod procedură penală, în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnatul S_____ L_____.

În raport de considerentele expuse, în baza art.421 pct.1 lit.a Cod procedură penală va fi respins ca nefondat apelul declarat de condamnat.

Văzând și disp. art.272 Cod procedură penală și art.275 al.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul S_____ L_____ (fiul lui I___ și N_______, născut la data de 06.03.1974 în localitatea G_____, cu domiciliul în _________________________, jud. G_____, CNP: xxxxxxxxxxxxx, în prezent în P____________ G_____) împotriva Sentinței penale nr.26/27.03.2015, pronunțată de Judecătoria Liești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

In baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen., obligă pe inculpatul - apelant la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu (av.Savenco G_______), în sumă totală de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul G_____.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2015.

Pt.Președinte, Pt.Judecător,

D______ N____ C_________ C______

Aflat în concediu de odihnă Aflat în concediu de odihnă

--cf. disp.art.406 al.4 C.pr.penală --cf. disp.art.406 al.4 C.pr.penală

Semnează Semnează

PREȘEDINTELE CURȚII DE APEL G_____ PREȘEDINTELE CURȚII DE APEL G_____

JUDECĂTOR M______ N____ JUDECĂTOR M______ N____

Ptr. Grefier,

S____ M_____

Aflat în C.O. conform art.406 al.4 C.pr.pen.

Grefier șef secție,

M______ I__

Red. D.N____ –20.07.2015

Tehnored. I.Ș. /27.07.2015/2 ex.

Fond - H____ A_____

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 958/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 449/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1191/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2049/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1056/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 32/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 133/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 148/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 17/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 858/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 348/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1100/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1426/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 180/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 464/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1190/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1153/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 265/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 250/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1246/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1167/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2186/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 136/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 71/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 930/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 152/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 268/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 129/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 328/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 422/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1390/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 953/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 260/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 17/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 39/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1754/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 131/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 939/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 233/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1359/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 428/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 208/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 288/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 509/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 17/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 574/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2319/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 10/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 69/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1083/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 149/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 243/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 20/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 831/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 632/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 709/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 116/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 327/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 686/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025