Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX - pl. contravențională –
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR.2587
Ședința publică din 15 decembrie 2015
Instanta constituită din:
Președinte: G_____ I____ M____
Grefier: P_______ D____
La ordine judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul U______ H____ M_____ împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/20.06.2015 ,în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S______.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsește petentul precum si reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:
Având în vedere lipsa petentului, instanta constată că intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel încât, conform prevederilor art. 411 C.pr.civ, se apreciază că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, si în conf. cu disp.art. 392 Cpciv deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, rămânând în pronunțare.
După deliberare,
J U D E C Ă T O R I A
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată initial pe rolul Judecătoriei Iasi sub nr.XXXXXXXXX/ 08.07.2015, petentul U______ H____ M_____ a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S______, în principal, anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/20.06.2015 de I.P.J. S______ cu consecința directă a înlăturării măsurii complementare a suspendării permisului de conducere , iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o durată de 90 de zile, cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că pe DN 2 pe raza localității Oniceni jud.S______ a fost surprins de aparatul radar circulând cu o viteză de 115 km/h însă viteza menționată în procesul verbal nu este cea reală, întrucât condițiile de drum nu ar fi permis conducătorului auto să circule cu o viteză atât de mare.Totodată a arătat că este un șofer cu o conduită preventivă.
A solicitat ca intimatul să depună la dosar imaginea surprinsă cu identificarea autovehiculului pe care el în conducea, precum si buletinul de verificare metrologică, dovada că agentul constatator este autorizat să efectueze măsurători cu acel aparat radar, ordinul de serviciu al echipajului de politie si înregistrarea video a evenimentului rutier.
Cererea a fost legal timbrată că taxă jud. de timbru de 20 lei.
Ulterior, petentul a depus la dosar precizări indicând motivele de drept ale cererii si a depus în copii certificate înscrisuri.
Duplicatul plângerii formulată de petent a fost înaintată intimatului potrivit disp.art.201 alin.1 Cpciv, punând în vedere obligativitatea depunerii întâmpinării în termen de 25 de zile .
Astfel, prin întâmpinarea depusă la data de 16.09.2015 intimatul a invocat în primul rând exceptia de necompetentă teritorială exclusivă a Judecătoriei Iasi solicitând declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.
Pe fondul cauzei se mentionează că petentul a fost depistat la data de 20.06.2015 orele 17:16 conducând autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare IS- xxxxxx pe DN 2 în localitatea Oniceni cu viteza de 115 km/h pe sector de drum cu limita de viteză maximă admisă de 60 km/h , viteză înregistrată cu cinemometrul de control tip Python II montat pe Dacia L____ cu nr. XXXXXXXXX cu buletin de verificare metrologică nr. BBSC -02.01-1000 din 02.03.2015.
Contravenientul a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art.121 alin.1 din HG nr. 1391/2006 santionat de art. 108 alin.1 lit.c pct.3/art.101 alin.2 din OUG nr. 195/2002 rep. si modif. cu 9 puncte amendă în valoare de 877,5 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile.
Se mentionează că sustinerile petentului nu sunt întemeiate, întrucat din verificările efectuate rezultă că măsura dispusă de agentul constatator este legală.
Aparatul radar montat pe auto tip Dacia L____ de culoare albă cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX măsoară vitezele în regim staționar si în regim de deplasare conform Buletinului de verificare metrologică anexat , eliberat de Laboratorul de metrologie al B.B.S.C. Comunication System SRL la 02.03.2015 document care corespunde prevederilor înscrise în Norma de Metrologie Legală NML 021-05 din 23.11.2005 cu modificările si completările ulterioare.
Potrivit art.121 alin.1 din HG nr. 1391/2006 conducătorii de vehicule sunt obligati să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Se apreciază că simpla negare a petentului în sensul că abaterea reținută în sarcina sa nu corespunde adevărului, nu va fi suficientă atâta timp cât acesta nu va aduce probe sau nu prezintă explicatia rațională pentru care agentul de politie ar fi întocmit actul de constatare cu consemnarea unei situații nereale, pentru a ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În dovedire s-a anexat în copie întrega documentatia care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contraventie contestat.
Analizând cu întâietate excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Iași a reținut săvârșirea faptei de către petent în localitatea Oniceni, aflată în circumscripția Judecătoriei Fălticeni, astfel încât prin sentinta civilă nr.xxxxx/07.10.2015 în temeiul art. 32 al.2 C.P.C. a admis excepția necompetenței teritoriale a instantei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.
Astfel, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni sub acelasi nr. din 28.10.2015.
Legal citat petentul nu a solicitat alte probe si nici nu s-a prezentat în instantă pentru a formula alte solicitări de probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanta retine următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contraventiei ________ nr.xxxxxxx/20.06.2015 petentul U______ H____ M_____ a fost sancționată contraventional cu 9 puncte amendă în valoare de 877,5 lei, și retinerea permisului de conducere pentru 90 de zile, întrucat la data de 20.06.2015 orele 17:16 a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare IS- xxxxxx pe DN 2 în localitatea Oniceni cu viteza de 115 km/h pe un sector de drum cu limita de viteză maximă admisă de 60 km/h , abatere înregistrată cu aparatul radar montat pe auto XXXXXXXXXX, contraventie prevăzută de art. 121 alin.1, din HG 1391/2006 și sanctionată de art. 108 alin.1 lit.c pct.3/ art. 101 alin.2 din OUG 195/2002 rep.
În cauză s-a invocat nulitatea procesului verbal de contravenție, motivat de faptul că nu a fost inserat în continutul acestuia indicarea modelului aparatului radar si dacă acesta a functionat în modul stationare sau deplasare, precum si nr. casetei pe care a fost înregistrată depăsirea vitezei.
În urma verificării cerute de dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța a constatat că plângerea a fost înregistrată la instanță în termenul legal de 15 zile, termen calculat de la data întocmirii procesului verbal de contravenție contestat (20.06.2015), întrucât acesta i-a fost înmânat petentului în condițiile prevăzute de art.26 alin.1 din O.G. nr.2 privind regimul juridic al contravențiilor.
Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contraventie și hotăraște asupra sancțiunii.
Astfel, din punct de vedere al legalității procesului verbal, instanța a constatat că la întocmirea acestuia au fost respectate toate dispozițiile art.16 si 17 din OG 2/2001, vizând mențiunile ce în mod obligatoriu trebuie să fie cuprinse în procesul verbal, cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei săvârșirii și semnătura agentului constatator, elemente pe care instanța le verifică și din oficiu.
Ori, în speță motivul de nulitate invocat de petent cu privire la neinserarea în continutul procesului verbal a modelului aparatului radar, sau a mentiunii dacă acest aparat a functionat în modul staționare sau deplasare sau neindicarea nr.casetei video pe care a fost înregistrată depăsirea vitezei nu se regăsesc în motivele prevăzute de actul normativ indicat.
Alte motive de netemeinicie ale mențiunilor din procesul verbal , pot atrage nulitatea acestuia, în măsura în care creează o vătămare petentului care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, însă motivele invocate de petent nu se încadrează în această categorie.
Pe fondul cauzei, instanța reține că procesul verbal de contravenție se bucură de forță probantă proprie atunci când cuprinde constatări personale ale agentului constatator, constatări care sunt prezumate a fi reale câtă vreme procesul verbal este întocmit cu respectarea cerințelor legale privitoare la formă (art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001), iar contravenientul nu face dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de către agentul constatator.
Această soluție este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește asimilarea procedurii contravențională celei penale și aplicarea prezumției de nevinovăție prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aspecte subliniate și în cauza A_____ contra României.
În cauză s-a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție astfel că din proba video rezultă că autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare IS- xxxxxx circula cu viteza de 115 km/h pe raza localitătii Oniceni , limita de viteză fiind de 60 km /h.
De asemenea s-a depus și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar marca Pyton II nr.B.B.S.C. -02.01-1000 montat pe Dacia L____ cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, acesta fiind și aparatul menționat în procesul verbal de contravenție, motiv pentru care instanța urmează să respingă susținerile petentului din petitul cererii cu privire la acest aspect.
În ceea ce privesc sustinerile petentului referitoare la faptul că aparatul radar a înregistrat viteza din modul stationare sau deplasare , nu are nici o relevantă în cauză întrucat marjele de eroare tolerate ale aparatelor radar se referă la condițiile medii de funcționare ale acestora care sunt avute în vedere la omologarea și verificarea metrologică pentru punerea lor în activitate și nicidecum nu creează o prezumție de funcționare defectuoasă cu afectarea în plus sau în minus a vitezei reținute care să implice aplicarea principiului in dubio pro reo.
Faptul că aparatul radar a fost omologat în anumiți parametri tehnici nu atrage în mod necesar reținerea unor valori aflate la limita superioară sau inferioară a acestora cu influențarea obligatorie a tuturor valorilor de viteză constatate.
Astfel, petentul a avut posibilitatea de a dovedi, prin probe administrate în fața instanței, a unei alte situații de fapt decât cea reținută de către agentul constatator pe baza probelor administrate de acesta, însă în cauză înafara probei cu înscrisuri petentul nu a mai înțeles să uzeze de alte mijloace de probă.
Verificând înregistrarea pe CD-ul înaintat de intimat, instanța a constatat că autoturismul condus de către petent rula cu viteza de 115 km/h , peste limita legală permisă pe acel tronson de drum , nr. de înmatriculare al masinii petentului este vizibil având în vedere că există si clip al înregistrării, iar imaginile au fost înregistrate cu aparatul radar folosit în modul din mișcare , caz în care interpretarea valorilor este cea reală si respectă criteriile impuse de legislația în vigoare.
În consecință, instanța constată că prin raportare la situația de fapt din speță, faptele reținute în procesul verbal reprezintă constatări personale ale agentului constatator, care coroborate cu înregistrarea video pe suport magnetic cu nr. 134/10.09.2015 dovedesc faptul că numitul U______ H____ M_____ se face vinovat de cele reținute în procesul verbal de contravenție.
Potrivit art.2l din OG 2/200l sancțiunile se aplică gradual în limitele prevăzute de actul normativ, iar în efectuarea operațiunii de individualizare a sancțiunilor contravenționale, punctul de plecare îl constituie fapta contravențională corelată cu întreg complexul de date care indică periculozitatea ei socială, iar ca punct final, situația contravenientului privită în raport cu împrejurările ce țin de atitudinea acestuia față de fapta săvârșită.
În cauză, instanța consideră că nu se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea „avertisment” întrucât este evident din motivarea plângerii că atitudinea sa față de fapta săvârșită nu este una de recunoaștere, de regret astfel încât să se considere că este suficientă atenționarea acestuia însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
În consecință instanța reține că petentul se face vinovată de cele reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție, si va respinge plângerea ca nefondată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul U______ H____ M_____ domiciliat în mun.Iasi ___________________ ___________ __________ jud.Iasi împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/20.06.2015 , în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S______,
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședință publică din data de 15.12.2015.
P_________, Grefier,
Red.GI
Tehn.PD/5ex/
Data:11.01.2016