Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Cod operator 3924
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEȘTI
TG-CĂRBUNEȘTI
Sentința civilă nr. 1611/2013
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A_______ A_____
Grefier: M_____ V________
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul S_______ I__, cu domiciliul în comuna Scoarța, ________________________ și pe intimatul B_____ E___________ JUDECĂTORESC C________ M____ C_____ cu sediul în Tg. Cărbunești, __________________________, județul Gorj, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că cererea de recuzare formulată de petent a fost respinsă prin încheierea dată în ședința din camera de consiliu de la 11.06.2013.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Petentul S_______ I__ a solicitat ca executorul judecătoresc să măsoare terenul și să întocmească proces-verbal cu lungimea și lățimea găsite la fața locului, susținând că nu a avut gard.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești la data de 16.04.2013, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul S_______ I. I__, în contradictoriu cu intimatul B_____ E___________ JUDECĂTORESC C________ M____ C_____ a solicitat ca executorul judecătoresc să fie obligat să întocmească procesul verbal conform măsurătorii din teren cu 12 m lățime și 53 m lungime.
În motivarea în fapt, a arătat petentul că a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc ca urmare al denunțului calomnios al numitei N_____ E________ în dosarul XXXXXXXXXXXXX, dosar în care prin mărturia mincinoasă a expertului, a numitului S____ G______ a rezultat că a construit două garduri între anii 2007-2009 pe terenul acesteia.
A mai arătat petentul că executorul judecătoresc sosit la fața locului a luat ruleta și a măsurat în fața numitei N_____ E________ și a agentului de poliție și a reieșit o lungime de 53 m și o lățime de 12 m.
Că i-a spus acestuia că terenul este liber și că nu este gard de demontat și dacă era ceva de demontat ar fi demontat el însuși, iar executorul a refuzat să întocmească procesul verbal cu privire la situația din teren.
Petentul nu a indicat temeiul de drept.
În dovedire petentul a depus procesul-verbal încheiat la data de 12.12.2012 și dovada de comunicare.
La termenul de judecată din 13.05.2013 petentul a depus notă de ședință prin care a reluat susținerile din cererea introductivă, precizând că la fața locului s-a prezentat și agentul de poliție B_____ L_____, iar executorul judecătoresc a arătat că va întocmi proces verbal în funcție de realitatea din teren, dar apoi a refuzat întrucât N_____ E________ se afla la București.
A solicitat încuviințarea probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiați agentul de poliție B_____ L_____ și N_____ E________, probă respinsă de instanță.
La solicitarea instanței a fost înaintat în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul de executare nr. 60/E/2012.
La data de 10.06.2013 a fost formulată de către petent cerere de recuzare a președintelui de complet, cerere care a fost respinsă prin încheierea din ședința din camera de consiliu din data de 11.06.2013.
Petentul a mai depus la dosar sentința civilă nr. 3642/06.12.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin încheierea nr. 3072/17.10.2012 a Judecătoriei Tg-Cărbunești, rămasă irevocabilă, investită cu formulă executorie a fost admisă cererea formulată de reclamanta N_____ E________, în contradictoriu cu pârâtul S_______ I. I__. A fost autorizată reclamanta să îndeplinească, pe cheltuiala pârâtului, obligația de a face stabilită prin sentința civilă nr. 1618/20.05.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
În baza titlului executoriu și a cererii de executare silită formulată de creditoare N_____ E________ la data de 09.11.2012 a fost întocmit dosarul de executare nr. 60/E/2012 al Biroului executorului judecătoresc C________ M____ C_____, iar prin încheierea nr. 596/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești s-a încuviințat executarea silită a dispozițiilor din titlul executoriu: încheierea nr. 3072/17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Executorul judecătoresc a emis somație către debitor, primită de acesta la 28.11.2012 și prin care i s-a pus în vedere să se conformeze titlului executoriu, în sensul de a proceda la ridicarea gardului amplasat fără drept pe terenul în suprafață de 630 mp, înscris în titlul de proprietate al creditorului în tarlaua 2, ____________________ de sud și vest, precum și la achitarea sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată și de executare avansate de către acesta, conform procesului-verbal anexat.
La data de 12.12.2012, executorul judecătoresc s-a deplasat în comuna Scoarța, ________________________, unde împreună cu creditoarea N_____ E________ și organele de poliție s-a procedat la ridicarea gardului, în procesului-verbal încheiat menționându-se că debitorul S_______ I__ a fost prezent la executare și nu a formulat obiecțiuni.
S-a mai menționat că ridicarea gardului amplasat fără drept de către debitor pe terenul în suprafață de 630 mp, înscris în titlul de proprietate al creditorului în tarlaua 2, ____________________ de sud și vest s-a făcut conform raportului de expertiză anexat la dosarul de executare.
Procesul-verbal încheiat la data de 12.12.2012 a fost afișat la domiciliul debitorului la data de 09.04.2013.
La data de 10.04.2013 s-a dispus înființarea popririi în cotă de 1/3 din venitul net lunar pe care Casa Județeană de Pensii Gorj îl datorează debitorului, până la încasarea sumei de 1000 lei, adresa de înființare poprire fiind comunicată și debitorului.
Potrivit art. 53 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită se motivează, dacă părțile stăruie în cererea de îndeplinire a actului, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului, iar în cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc (art. 53 alin. 2 din Legea nr. 188/2000).
În cauza de față, petentul nu a făcut dovada refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua executarea silită.
Față de considerentele expuse, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petentul S_______ I__.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul S_______ I__, cu domiciliul în comuna Scoarța, ________________________, în contradictoriu cu intimatul B_____ E___________ JUDECĂTORESC C________ M____ C_____, cu sediul în Tg. Cărbunești, __________________________, județul Gorj.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2013.
|
Președinte, A_______ A_____ |
|
|
Grefier, M_____ V________ |
|
Red. A.A./tehnored. I.A.
4 ex./19 Iulie 2013