Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BUZĂU
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc
Număr hotarâre:
2712/2015 din 08 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B____

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2712/2015

Ședința publică de la 08 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E______ P____

Judecător I____ M_____

Grefier D______ H______

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de petenta A________ SRL, cu sediul în municipiul B____, Șoseaua Brăilei nr. 9, __________, județul B____ împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 26.11.2014 pronunțată de Judecătoria B____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc în contradictoriu cu intimații B_____ E___________ JUDECĂTORESC C___ L_____ C______, cu sediul în municipiul B____, _____________________, ____________, județul B____ și B____ F_______ R_____, domiciliat în municipiul B____, __________________________, județul B____.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 05.06.2015, prin serviciul registratură al instanței, apelanta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei cu chitanța ________ nr. xxxxxx/29.05.2015, după care

Instanța ia act că apelanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Constatând că a fost solicitată judecarea în lipsă, prin cererea de apel, și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă instanța închide dezbaterile, după deliberare pronunțând următoarea hotărâre, pentru considerentele precizate.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B____ pe data de 20.10.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta ____________________. a formulat, în contradictoriu cu intimații B.E.J. C___ L_____ C______ și B____ F_______ R_____, plângere împotriva refuzului intimatului B.E.J. C___ L_____ C______ de a continua executarea silită în dosarul de executare nr. 814/2010.

În motivare, petenta a arătat, în esență, că refuzul executorului judecătoresc de a continua executarea silită este nejustificat deoarece: a) în baza prevederilor art. 5 și art. 10 din Legea nr. 76/2012, sentința civilă nr. 4522/21.06.2010 nu trebuie învestită cu formulă executorie; b) în decizia civilă nr. 1736/2013, pronunțată de Tribunalul B____, s-a specificat că petenta are posibilitatea de a continua executarea silită prin refacerea actelor de executare și trimiterea acestora la domiciliul actual al debitorului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 56 din Legea nr. 188/2000.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri: procesul-verbal din 13.10.2014 al B.E.J. C___ L_____ C______, cererea de continuare a executării silite, sentința civilă nr. 4332/14.03.2013 pronunțată de Judecătoria B____, decizia civilă nr. 1736/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul B____, sentința civilă nr. 4522/21.06.2010 pronunțată de Judecătoria B____ și dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 lei.

Intimatul B____ F_______ - R_____ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii petentei arătând că executarea silită este perimată de drept, deoarece în perioada 09.10.xxxxxxxxxxxxxxx14 creditorul nu a mai formulat nicio cerere, lăsând să treacă mai mult de 6 luni de la data la care s-a soluționat în mod definitiv și irevocabil contestația la executare. Potrivit dispozițiilor art. 389 din vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză, „dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare fără să fi formulat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept. A mai susținut că, prin sentința civilă nr. 4332/14.03.2013 pronunțată de Judecătoria B____ și prin decizia civilă nr. 1736/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul B____ a fost admisă contestația la executare formulată de intimat și s-a dispus anularea tuturor formelor de executare întocmite în cauză. În condițiile în care au fost anulate toate formele de executare, executarea silită nu mai poate continua.

Prin sentința civilă nr. xxxxx/26.11.2014, Judecătoria B____ a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentei ____________________.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin sentința nr. 4522/21.06.2010 pronunțată de Judecătoria B____, rămasă definitivă și irevocabilă, intimatul B____ F_______ - R_____ a fost obligat să achite petentei un debit restant și penalități de întârziere.

Prin încheierea din 24.08.2010, sentința nr. 4522/21.06.2010 a fost investită cu formulă executorie, iar prin încheierea din 27.10.2010, a fost încuviințată executarea silită a acestei hotărâri.

A mai reținut prima instanță că, prin sentința nr. 4332/14.03.2013, Judecătoria B____ a admis în parte contestația la executare formulată de intimatul B____ F_______ - R_____, a anulat încheierea de investire cu formulă executorie a sentinței nr. 4522/21.06.2010 și a anulat toate formele de executare întocmite de B__ C___ L_____ C______ în dosarul de executare nr. 814/2010. Prin decizia nr. 1736/09.10.2013, Tribunalul B____ a admis recursul formulat de intimatul B____ F_______ - R_____ și a modificat în parte sentința nr. 4332/14.03.2013, în sensul că a admis în totalitate contestația la executare formulată de acesta.

În speță, s-a reținut că, prin decizia nr. 1736/09.10.2013, Tribunalul B____ a stabilit că toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 814/2010, printre care și investirea cu formulă executorie (fila 19, pag. 10 a deciziei), sunt lovite de nulitate, întrucât toate actele de executare stipulează, în ce-l privește pe intimatul-debitor B____ F_______ - R_____, un alt domiciliu decât cel legal, respectiv mun. B____, __________________________, când, în realitate, domiciliul era __________________________.

Prin urmare, în lumina celor statuate de Tribunalul B____, instanța de fond a constatat faptul că și încheierea prin a fost încuviințată executarea silită a sentinței nr. 4522/21.06.2010 este lovită de nulitate, întrucât și aceasta conține în dispozitiv adresa greșită a intimatului-debitor, respectiv mun. B____, __________________________, în loc de 118.

În aceste condiții, s-a apreciat că petenta trebuia să înceapă o noua executare silită, cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond impuse de vechiul Cod de procedură civilă, inclusiv cu o nouă investire cu formulă executorie a titlului, iar executorul judecătoresc trebuia să formuleze o noua cerere de încuviințare a executării silite și deci, implicit, trebuia întocmit un nou dosar de executare silită.

Deși la pag. 11 din decizia nr. 1736/09.10.2013 (fila 20), Tribunalul B____ a apreciat că „intimata are posibilitatea de a continua executarea silită, prin refacerea actelor de executare și emiterea acestora la domiciliul actual al recurentului”, prima instanță a coroborat aceste considerente cu primul paragraf al pag. 11 din decizia menționată, în care se arată că investirea cu formulă executorie este act începător de executare, impunându-se anularea în totalitate a executării silite, constatând că acestea întăresc concluzia că trebuia întocmit un nou dosar de executare silită.

În consecință, instanța de fond a apreciat că refuzul executorului judecătoresc de a continua executarea silită în dosarul nr. 814/2010 este justificat, respingând, ca neîntemeiată, plângerea petentei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta ____________________, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel s-a învederat că, prin sentința civilă nr. 4533/21.06.2010, Judecătoria B____ a admis cererea formulată în temeiul OG nr. 5/2001 și a obligat debitorul B____ F_______ R_____ la plata sumei de 48.689,02 lei, debit restant și la 15.410 lei penalități de întârziere aferente, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă prin respingerea cererii în anulare formulată de debitor.

Apreciază apelanta că, față de dispozițiile art. 5 și 10 din Legea nr. 76/2012, sentința civilă nr. 4533/21.06.2010 a Judecătoriei B____ constituie titlu executoriu, nefiind necesară investirea acesteia cu formulă executorie, neexistând niciun impediment în continuarea executării acesteia în dosarul execuțional nr. 814/2010, astfel că argumentele expuse de executorul judecătoresc în procesul-verbal încheiat la data de 13.10.2014 sunt neîntemeiate.

A mai susținut apelanta că sentința primei instanțe este nelegală întrucât nu ține seama de mențiunile deciziei nr. 1736/2013 a Tribunalului B____, prin care s-a reținut că societatea creditoare are posibilitatea de continua executarea silită prin refacerea actelor de executare și emiterea acestora la domiciliul actual al debitorului.

În consecință, apelanta a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate, admiterea plângerii și obligarea executorului judecătoresc la îndeplinirea actelor de procedură și continuarea executării silite în dosarul execuțional nr. 814/2010.

În drept, au fost indicate prevederile art. 466-482 NCPC.

Intimatul a depus în cauză întâmpinare, la data de 08.04.2015, solicitând respingerea apelului.

Examinând sentința apelată sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că apelul pendinte este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Mai întâi, tribunalul observă că apelanta a indicat în mod greșit prevederile art. 466-482 NCPC, în realitate fiind aplicabile cauzei dispozițiile art. 282 și urm. din Codul de procedură civilă (1865) în conformitate cu prevederile art. 3 alin.1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor începute după ____________________________. În speță, fiind vorba de o executare începută anterior intrării în vigoare, la 15.02.2013, a Noului Cod de Procedură Civilă, în cadrul dosarului execuțional nr. 814/2010 al B__ C___ L_____ C______, nu sunt aplicabile prevederile NCPC, ci dispozițiile de procedură în vigoare la momentul începerii executării.

Pe fond, tribunalul notează că, în baza sentinței civile nr. 4522/21.06.2010 pronunțată de Judecătoria B____ în temeiul OG nr.5/2001, rămasă definitivă, la cererea creditoarei ____________________ a fost începută executarea silită împotriva debitorului B____ F_______ - R_____ în cadrul dosarului execuțional nr. 814/2010 al B__ C___ L_____ C______.

Ca urmare a contestației la executare promovată de debitor, prin sentința civilă nr. 4332/14.03.2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria B____ a anulat încheierea de ședință din data de 24.08.2010 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.4522/21.06.2010, a anulat formele de executare întocmite de B__ C___ L_____ C______ în dosarul de executare nr. 814/2010 și a constatat suspendată executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. 814/2010 al B__ C___ L_____ C______, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației la executare.

Recursul exercitat de către debitorul B____ F_______ - R_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admis prin decizia civilă nr. 1736/09.10.2013 a Tribunalului B____, conform căreia instanța a modificat în parte sentința nr. 4332/14.03.2013, în sensul admiterii în totalitate a contestației la executare, reținându-se nulitatea executării silite însăși ca urmare întocmirii și comunicării tuturor actelor de executare la o adresă ce nu corespunde domiciliului real al debitorului și, respectiv, anulării încheierii de investire cu formulă executorie a hotărârii ce a constituit titlul executoriu din cadrul dosarului execuțional nr. 814/2010 al B__ C___ L_____ C______.

Cererea de continuare a executării silite formulată de creditoarea ____________________ la data de 09.10.2014 în același dosar execuțional nr. 814/2010, după anularea executării silite însăși dispusă de instanțele de judecată, a fost soluționată de executorul judecătoresc prin procesul-verbal întocmit la 13.10.2014, potrivit căruia a constatat impedimente la executare ce țin de sentința civilă nr. 4332/14.03.2013 a Judecătoriei B____ și decizia civilă nr. 1736/09.10.2013 a Tribunalului B____, ambele pronunțate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, fiind necesară refacerea formelor de executare și comunicarea acestora la domiciliul actual al debitorului.

Așa fiind, tribunalul constată că prima instanță a stabilit corect inexistența refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de a continua executarea silită în dosarul nr. 814/2010, considerentele deciziei nr. 1736/09.10.2013 fiind corespunzător analizate în contextul deciziei, întrucât, deși s-a reținut că „intimata are posibilitatea de a continua executarea silită, prin refacerea actelor de executare și emiterea acestora la domiciliul actual al recurentului”, aceste mențiuni trebuie corelate cu primul paragraf al pag. 11 din decizie, în care se arată că investirea cu formulă executorie este act începător de executare, impunându-se anularea în totalitate a executării silite, aspecte ce întăresc concluzia că trebuie întocmit un nou dosar de executare silită.

În ce privește aplicarea dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă, tribunalul constată că, potrivit art. 3 alin. 1 din Legea de punere în aplicare nr. 76/2012, „dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ____________________________”, în cauză fiind aplicabile executării silite începute în anul 2010 (dosar execuțional nr. 814/2010) prevederile Codului de procedură civilă de la 1865, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, nu pot fi aplicate în considerarea caracterului executoriu al hotărârii judecătorești nr. 4522/21.06.2010, pronunțată de Judecătoria B____ în temeiul OG nr.5/2001, rămasă definitivă dar în privința căreia s-a anulat încheierea de investire cu formulă executorie, prevederile art. 5 și 10 din Legea nr. 76/2012, neputându-se aplica executării începute în anul 2010 decât dispozițiile de procedură sub imperiul cărora a fost începută respectiva executare, în speță fiind în mod evident necesară formularea unei noi (alte) cereri de executare de către creditoare după rămânerea irevocabilă, în cadrul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX, a soluției de anulare a întregii executări silite și a încheierii de investire cu formulă executorie a propriului titlu reprezentat de o hotărâre judecătorească.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul pendinte judecății, declarat de petenta creditoare ____________________.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petenta A________ SRL, cu sediul în municipiul B____, Șoseaua Brăilei nr. 9, __________, județul B____ împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 26.11.2014 pronunțată de Judecătoria B____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc în contradictoriu cu intimații B_____ E___________ JUDECĂTORESC C___ L_____ C______, cu sediul în municipiul B____, _____________________, ____________, județul B____ și B____ F_______ R_____, domiciliat în municipiul B____, __________________________, județul B____.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Iunie 2015.

Președinte,

E______ P____

Judecător,

I____ M_____

Grefier,

D______ H______

Red. M.I/5ex/29.06.2015

Dosar fond nr. XXXXXXXXXXXXXX

Judecător fond: N____ R___ - I____

Judecătoria B____

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 6961/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 17072/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1009/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 88/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 701/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 430/2012 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 233/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Revizuire - Recurs
  • Hotărârea 189/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 31/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 15401/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 2676/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 868/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 1934/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 3329/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 630/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 3501/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1453/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1219/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 911/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 4199/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 663/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 230/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 12074/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 4336/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 8769/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 10798/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 16494/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 225/2012 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 9900/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 241/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 267/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 1082/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 426/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 8939/2012 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 453/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 816/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 2123/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1201/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 17849/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1329/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 67/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 2261/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 8920/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 5895/2012 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 329/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 2712/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 20/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 409/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 449/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 430/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 5480/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 733/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 253/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 4072/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 505/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 937/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 633/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 620/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Revizuire - Recurs
  • Hotărârea 13132/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 7311/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025