R O M A N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I____ C_________
GREFIER – T_____ S______
Ministerul Public – P________ de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N______ N_____.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect strămutare în condițiile art. 55 și urm. C.proc.pen, formulată de petentul F______ T____, cu privire la dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Cornetu.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 30.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 31.01.2014, când:
C U R T E A ,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 18.09.2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, sub nr.XXXXXXXXXXX, a fost înregistrată cererea petiționarului FRATICA T____, întemeiată pe dispozițiile art.55 coroborat cu art.29 pct.5 lit.c C. pr. pen. din 1968, de strămutare a cauzei penale nr.XXXXXXXXXXXXXX, aflat pe rolul Judecătoriei Cornetu.
În motivarea cererii, petentul a invocat lipsa de imparțialitate a judecătorului de la Judecătoria Cornetu față de împrejurarea că a dat dovadă de superficialitate în soluționarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect vătămare corporală (art.181 C.pen).
Petentul susține că judecarea procesului s-a făcut cu numeroase încălcări ale legii cum ar fi vechimea dosarului și modul în care s-a raportat judecătorul la acest aspect. Acesta arată că dosarul s-a format în urma plângerii sale la data de 30.08.2007 iar rechizitoriul de trimitere în judecată a fost emis la data de 15.06.2012.Acesta arată că dosarul a fost ținut în nelucrare perioade foarte mari de timp, iar când a solicitat probe în apărarea sa , acestea i-au fost respinse.
Modul în care s-a desfășurat procesul penal până în prezent (atât în faza de cercetare penală cât și în faza de cercetare judecătorească) îi induce îndoiala cu privire atât la imparțialitatea judecătorului chemat să soluționeze fondul cauzei cât și la cea a procurorului de ședință, care a fost procuror anchetator în dosar și sub coordonarea căruia s-au săvârșit mai multe nereguli procesuale și procedurale, astfel că din parte vătămată a fost transformat de către acesta în învinuit și ulterior în inculpat.
Cu privire la partea vătămată Marzan N______ Leonid, acesta învederează faptul că acesta a fost nesincer pe toată durata desfășurării procesului, deoarece după ce l-a determinat să se împace, s-a prezentat la o dată ulterioară și a declarat că nu s-au împăcat și dorește tragerea sa la răspundere penală.
Cu privire la procurorul de ședință, care a fost și procuror anchetator în această cauză, acesta a tergiversat cercetările prin lăsarea în nelucrare a dosarului perioade foarte lungi de timp (14 luni de la primirea referatului de terminare a cercetărilor până la emiterea rezoluției de infirmare a acestuia.
Cu privire la judecătorul de ședință acesta i-a respins proba privind audierea polițistului Ș_____ V_____ (care a asistat la propunerea de împăcare făcută de partea vătămată), pe motiv că acest moment nu mai are relevanță dacă a intervenit împăcare, motiv pentru care acesta consideră că judecătorul s-a antepronunțat cu privire la vinovăția sa și la desconsiderarea cauzei de înlăturare a răspunderii penale și a lăsat să se întrevadă soluția de condamnare, ceea ce l-a determinat să-l recuze.
Prin sentința penală nr.865 din 8 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a dispus trimiterea cererii la Curtea de Apel București, unde cauza a fost înregistrată la Secția a II-a penală, la data de 20.11.2013.
La dosarul cauzei a fost depus referatul nr.2755/C din 27 noiembrie 2013 semnat de președintele Tribunalului Ilfov, prin care s-a arătat că dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 19 iunie 2012 și privește pe inculpatul F______ T____, trimis în judecată în stare de libertate, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu nr. 6137/P/2007, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal. Parte vătămată în cauză fiind M_____ N______ Leonid.
În fapt, în esență, s-a reținut că la data de 02 iulie 2007 în urma unui conflict spontan, produs ulterior unui accident rutier minor, petrecut pe raza comunei Dobroești l-a agresat fizic pe numitul M_____ N______ Leonid, lovindu-l cu pumnul în față, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat îngrijiri medicale în număr de 50 - 55 de zile.
Rechizitoriul cu numărul 6137/P/2007 a fost întocmit la data de 15 iunie 2012, fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei conform art. 264 alin. 3 C.pr.pen. și înaintat instanței la data de 19 iunie 2012, data la care a primit dată certă și număr unic în aplicația ECRIS.
În urma repartizării aleatorii cauza a primit termen la data de 13 iulie 2013, la completul C2-V.
Prin rezoluția președintelui completului de judecată s-a dispus citarea inculpatului și a celorlalte părți, asigurarea asistenței juridice și efectuarea unei adrese pentru comunicarea fișei de cazier judiciar.
Completul C2 - V a fost prezidat la data de 13.07.2012 de doamna judecător C_____________ N_______ care a dispus amânarea cauzei pentru lipsa de apărare a inculpatului și a părții vătămate, solicitări formulate de părți, la data de 21.09.2012, la completul C9, complet prezidat de același magistrat.
La termenul din 21.09.2012 instanța a constatat regularitatea actului de sesizare, conform art. 300 C.pr.pen., a procedat la audierea părților și a încuviințat inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanțiere, iar părții civile proba cu înscrisuri și doi martori pe latură civilă. Pentru administrarea probatoriului cauza a fost amânată la 09.11.2012.
La termenul din 09.11.2012 inculpatul F______ T____ a formulat cerere de recuzare a procurorului de ședință, cerere soluționată prin încheierea de ședință din data de 16.11.2012 în sensul respingerii cererii de recuzare.
Pentru continuarea judecății s-a acordat termen, prin rezoluție, la data de 14.12.2012, termen la care instanța a luat act că inculpatul a revenit asupra declarației de la termenul din 21.09.2012, în sensul că nu recunoaște fapta, astfel că judecarea cauzei s-a efectuat conform procedurii comune.
Pentru audierea părților s-a dispus amânarea cauzei la data de 30.01.2013, dată la care cauza a fost amânată pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al inculpatului, la data de 27.02.2013.
La termenul din 27.02.2013, instanța a constatat lipsa părții vătămate și a dispus amânarea cauzei la 27.03.2013, termen la care s-a procedat la audierea părților și acordarea cuvântului asupra probelor.
La solicitarea părților s-a încuviințat acestora proba cu înscrisuri, prorogându-se discutarea probei cu expertiză medico-legală solicitată de partea vătămată și a probei testimoniale solicitate de părți (partea vătămată solicitând proba testimonială pe latură civilă, iar inculpatul în circumstanțiere). Pentru continuarea judecății cauza a fost amânată la data de 26.04.2013.
La termenul din 26.04.2013 s-au audiat martorii din rechizitoriu Salu V_____ și F______ L_____ și s-a dispus amânarea cauzei pentru lipsa martorului din rechizitoriu G_______ R___ G______, la data de 21.06.2013.
La termenul din 21.06.2013 s-a administrat de către inculpat proba cu înscrisuri și s-a admis, la cererea inculpatului, proba cu expertiză medico-legală având ca obiectiv - să se stabilească dacă la data de 02.07.2007 inculpatul a avut discernământul păstrat sau dacă i-a fost afectat discernământul. Pentru efectuarea expertizei și audierea martorului G_______ R___ cauza s-a amânat la 23.08.2013.
La termenul din 23.08.2013 cauza a fost amânată pentru lipsa expertizei și a martorului anterior menționat, la data de 20.09.2013.
La termenul din 20.09.2013 ca urmare a neprezentării inculpatului la INML și a neprezentării documentelor necesare în vederea efectuării expertizei instanța din oficiu, a pus în discuție revenirea asupra probei cu expertiză.
Luând concluziile părților și deliberând, instanța a revenit asupra acestei probe. Înainte de administrarea probei testimoniale, inculpatul, prin apărător, a formulat oral cerere de recuzare a președintelui de complet și a procurorului de ședință, cauza fiind înaintată completului imediat următor.
Cererea de recuzare a fost soluționată prin încheierea de ședință din 25.09.2013, în sensul respingerii ca neîntemeiate, dosarul primind termen de judecată la data de 11.10.2013.
La termenul din 11.10.2013 instanța a amânat cauza pentru audierea martorului propus de inculpat, respectiv P______ A________ și pentru lipsa martorului din acte, la data de 25.10.2013.
La termenul din 25.10.2013 a fost audiat martorul din acte, G_______ R___ G______, cauza amânându-se la data de 08.11.2013, pentru lipsa martorului propus de inculpat, P______ A________.
La termenul din 08.10.2013 a fost audiat martorul propus de inculpat P______ A________, s-a constatat terminată cercetarea judecătorească și s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru 15.11.2013, când s-au hotărât următoarele:
În baza art. 181 alin. 1 G.pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) G.pen. a fost condamnat inculpatul FRĂȚIGĂ TAGHE (. . .) la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. În baza art.81 C.pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 3 (trei) luni închisoare pe o durata de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen. În baza art. 359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de ari. 83 C.pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art.71 alin. 2 C.penal i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C.penal. În baza art. 71 alin.5 C.penal s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de ari. 64 lit.a) teza a doua si lit. b) C.penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În baza ari. 14 și 346 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul FRAȚICA T____ la plata sumei de 10.000 lei (la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data plății efective) cu titlu de daune morale în favoarea părții civile M_____ N______ Leonid. S-a respins pretențiile părții vătămate M_____ N______ Leonid referitoare la obligarea inculpatului F______ T____ la plata daunelor materiale, ca neîntemeiate. S-a luat act că Spitalul Clinic de Chirurgie O.R.M.F. "Prof. Dr. D__ T__________" București nu s-a constituit parte civilă În procesul penal. În baza art. 189 C. pr. penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu Ș_____ N_____ Soranda, în cuantum de 200 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov. În baza art. 191 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs În termen de 10 zile de la comunicare pentru toate părțile. Pronunțată În ședință publică azi, 15.11.2013.
În urma examinării dosarului s-a apreciat că nu au fost identificate elemente care să justifice admiterea cererii de strămutare a judecării cauze la o altă instanță egală în grad, instanța depunând toate diligențele necesare pentru o justă soluționare, pentru aflarea adevărului și, totodată, soluționarea cu celeritate a cauzei.
S-a apreciat că aspectele invocate de petent în cuprinsul cererii nu sunt susținute de actele dosarului, unele termene fiind acordate la solicitarea expresă a inculpatului. Mai mult, au existat termene acordate pentru soluționare cererilor de recuzare formulate de inculpat.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că cererea de strămutare este nefondată, pentru următoare considerente:
Dispozițiile art. 55 C. pr. pen. din 1968, statuează expres asupra situațiilor ce pot constitui temeiuri ale strămutării, referindu-se la ipoteza în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori(…).
Din analiza motivelor invocate de către petentul F______ T____, se constată că acesta nu invocă niciunul dintre cazurile prevăzute de lege pentru a putea dispune strămutarea.
Astfel, acesta critică modul de soluționare al cauzei, înregistrate pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, în care are calitatea de inculpat, însă doar din perspectiva unei presupuse imparțialități de care ar da dovadă judecătorul cauzei și procurorul de ședință.
Or, în condițiile în care ar avea asemenea suspiciuni, ce ar plana asupra judecătorului cauzei sau procurorului de ședință, acesta ar avea posibilitatea formulării unei cereri de recuzarea a acestora, și nu de strămutare, aceasta din urmă presupunând că suspiciunea de imparțialitate ar plana asupra tuturor judecătorilor instanței și nu doar asupra celui investit cu soluționarea cauzei.
Mai mult, petentul F______ T____ nu arată în mod concret care din cazurile prevăzute de lege pentru a dispune strămutarea unei cauze sunt incidente în cauză ci acesta prezintă doar modalitatea în care, în concret, în cauză , au fost administrat probatoriul și au decurs dezbaterile.
Față de aceste motive, în temeiul art. 60 al.1 C. pr. pen. din 1968, va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petentul F______, a cauzei nr. XXXXXXXXXXXX aflată pe rolul Judecătoriei Fetești.
În temeiul art. 192 al. 2 C. pr. pen. din 1968, va obliga petentul la pata sumei de 200 de lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petentul F______ T____, a cauzei ce formează obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Judecătoriei Cornetu.
În temeiul art.192 alin.2 C.pr.pen., obligă petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE,
I____ C_________ GREFIER,
T_____ S______
Red.I.C.
Dact.EA-2ex/05.02.2014