Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 06 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C_______ C_____
Grefier V_______ A______
Sentința civilă Nr. 1774/2014
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent D______ R___ și pe intimat B__ B____ G______, având ca obiect plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 23.01.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 06.02.2014, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
F___ de cererea lămurire dispozitiv , formulata de petentul D______ R___ la data de 06.12.2013 in contradictor cu intimatul birou executor judecatoresc BARCA G______ prin care solicita lamurirea sentintei civile 4858 din 01.03.2012 a Judecatoriei IASI pronuntata in dosarul XXXXXXXXXXXXXXX.
In sustinerea cererii sale reclamantul arata ca prin sentința civilă nr. 9462 din 11.09.2008 pe care Judecătoria Iași a pronunțat-o în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și prin decizia civila nr. 514 din 06.03.2009 a Tribunalului Iași autoritatea publică Primarul comunei Țibana a fost obligată la plata sumei de 7.526,34 lei, cu titlu de despăgubiri în favoarea mea, pentru că nu și-a îndeplinit îndatoririle care îi reveneau conform legilor fondului funciar în calitatea sa de președinte al comisiei comunale de fond funciar Țibana.
Încercarea de executare silită a instituției Primarului nu a fost și nu este posibilă din cauza faptului ca această autoritate publică intră în raporturi juridice cu obiect patrimonial numai în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, având în vedere faptul că, potrivit art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție", îndeplinind și alte atribuții stabilite prin lege, conform art. 63 alin. 1 lit. e din aceeași lege.
În aplicarea Legii nr. 18/1991 statul a creat o persoană fără patrimoniu -comisia de aplicare a legii 18/1991 - condusă de o autoritate publică fără patrimoniu - Primarul.
Prin această lege sunt scoase din domeniul privat al unităților administrativ teritoriale terenurile atribuite în proprietate privată prin reconstituire, astfel că Primarul conduce o comisie ale cărei hotărâri afectează patrimoniul unității administrativ teritoriale, cu atât mai mult cu cât terenurile nerestituite fac parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale
Instanța fata de cerere de lamurire dispozitiv luând act de considerentele expuse de către reclamant arata ca
Executarea primarului in calitate de presedinte al comisiei locale de fond funciar Țibana nu se poate realiza din conturile unitatii administrativ teritoriale întrucât chiar daca cele doua atributii de presedinte al comisiei locala de fond funciar si de primar sunt detinute in virtutea legii de aceeași persoana , reprezentarea si răspunderea pentru fiecare din aceste functii se analizeaza in mod separat si in temeiuri de lege diferite.
Astfel in legea 215 /2001art. 21 se stabileste ca
(1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
(2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
(3) Primarul, respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, sau un avocat care să reprezinte interesele unității administrativ-teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție.
In aceste conditii instanța ia act ca nu exista nici un temei de drept prin care daunele cominatorii aplicate primarului in calitate de presedinte al comisiei de fond funciar sa fie executate din conturile unitatii administrativ teritoriale reprezentate de aceeasi peroana .
Mai mult, in conditiile codului civil, reclamantul are calea de a solicita aplicarea unei amenzi civile.
Ca urmare luând act ca reclamantul poate formula o cerere de transformare a daunelor cominatorii in daune compensatorii instanța va respinge cererea de lamurire dispozitiv urmând a dispune
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de lamurire dispozitiv formulata de reclamantul petentul D______ R___ domiciliat in sat / com Tibana _______________________ ,la data de 06.12.2013 in contradictor cu intimatul BIROU EXECUTOR JUDECAORESC BARCA G______ prin care solicita lamurirea sentintei civile 4858 din 01.03.2012 a Judecatoriei IASI pronuntata in dosarul XXXXXXXXXXXXXXX.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 Februarie 2014.
Președinte, Grefier,
Redactat C.C.
Tehn. C.C./I.L.-4ex./20.03.2014