Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
2773/2014 din 03 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2773

Ședința publică din data de 03.12.2014

PREȘEDINTE – M______ N______

ASISTENTI JUDICIARI – P________ D___________

- I____ M______ D______

GREFIER – R_____ C_________

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „acțiune în constatare” formulată de reclamantul P____ I__, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Boldești Scăeni, _______________________, județul Prahova în contradictoriu cu pârâta S.C. I.C.E.R.P. SA cu sediul în Ploiești, __________________________, județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul în temeiul disp.art. 394 alin. 1 N.C.pr.civ. consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul P____ I__, a chemat în judecată pe pârâta S.C. I.C.E.R.P. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în perioada 10.09.xxxxxxxxxxxxx94, a lucrat ca mecanic auto la _________________ procent de 100%, în locuri de muncă care se încadrează în grupa a II a de muncă, precum și obligarea pârâtei să-i elibereze adeverință din care să rezulte perioada, grupa și procentul în care și-a desfășurat activitatea în grupă superioară de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că începând din data de 02.10.1972 și până la data de 6.04.2009 și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte.

De asemenea, reclamantul a precizat că potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrarea în grupele I și II, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, precum și alte categorii de personal, care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile încadrate în grupa a II a de muncă.

Acțiunea a fost întemeiată în drept, invocându-se dispozițiile art. 3 din Ordinul nr.50/1990.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f 6-29).

La data de 04.06.2014, pârâta ______________ depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere faptul că urmare a comunicării cererii de chemare în judecată, societatea a întocmit adeverința nr. 1428/02.06.2014 prin care se adeverește faptul că reclamantul a lucrat în grupa a II a de muncă, în procent 100% în perioada 10.09.xxxxxxxxxxxxxxx94 în cadrul societății și adeverința nr. 1429/02.06.2014 prin care se detaliază sporurile salariale primite în perioada 10.09.xxxxxxxxxxxxxx94, în calitate de salariat al ____________________.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 C__.

Pârâta a depus înscrisuri (f. 35-59).

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin prezenta cerere reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i acorde grupa a II a de muncă în perioada 10.09.xxxxxxxxxxxxx94 și să-i elibereze adeverință din care să rezulte perioada, grupa și procentul în care și-a desfășurat activitatea în grupa a II a de muncă.

Examinând acțiunea reclamantului prin raportare la susținerile acestuia, dar și la înscrisurile depuse la dosar de pârâtă, tribunalul constată că aceasta a rămas fără obiect, în condițiile în care din înscrisurile respective rezultă că reclamantul a primit adeverința nr. 1428/02.06.2014 prin care societatea i-a recunoscut reclamantului încadrarea în grupa a II a de muncă în perioada 10.09.xxxxxxxxxxxxx94.

Mai mult decât atât, acest lucru a fost recunoscut de reclamant, cu ocazia depunerii la dosar în data de 10.06.2014 (f.60) a cererii prin care arată că pârâta i-a eliberat adeverințele nr. 1428/02.06.2014 și nr. 1429/02.06.2014, atașate în copie, la filele 61-62 dosar.

Prin urmare, constatând că pretențiile reclamantului față de pârâtă au fost satisfăcute, tribunalul va respinge acțiunea formulată de reclamantul P____ I__ împotriva pârâtei ________________ fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul P____ I__, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Boldești Scăeni, _______________________, județul Prahova în contradictoriu cu pârâta S.C. I.C.E.R.P. SA cu sediul în Ploiești, __________________________, județul Prahova, ca rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Prahova.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENTI JUDICIARI,

M______ N______ P________ D___________ I____ M______ D______

GREFIER,

C_________ R_____

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red./Tehnored. P.D.

4 ex./12.01.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025