Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2064/2015 din 26 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX



R O M Â N I A

TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 2064

Ședința publică din data de 26 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I______ T____

JUDECĂTOR: M____ T____ C_______

GREFIER: A____ L_______ C____ A_____


Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelantul I____________ DE P______ AL JUDETULUI TIMIS împotriva sentinței civile nr. 8406/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul S______ M_____, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimat av. C______ C______, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind apelantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depus la acest termen de judecată concluzii scrise de către reprezentantul intimatului.

Reprezentanta intimatului depune în original chitanța nr.xxxxx reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 250 lei.

Reprezentantul intimatului, av. C______ C______, având cuvântul, solicită respingerea apelului, păstrarea sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată pentru motivele dezvoltate în scris și susținute oral în fața instanței.

Instanța reține cauza spre deliberare.



TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată următoarele:


Prin sentința civilă nr. 8406/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul S______ M_____ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx, întocmit de I____________ de Poliție al Județului T____.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 08.04.2015 petentului i s-au aplicat sanctiunea principala a amenzii de 390 lei si sanctiunea complementara a suspendării permisului său de conducere, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002. Agentul constatator a retinut ca in data de 08.04.2015, ora 16.02, petentul a condus Honda cu nr. XXXXXXXXX pe _____________________ nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni aflați în traversare străzii pe marcaj pietonal, fiind filmat de aparatura montată pe auto MAI xxxxx. Petentul a semnat procesului-verbal de contraventie, la rubrica privind obiectiunile sale la adresa actului trecandu-se „nu am văzut pietonii” (f. 18).

Examinând legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanta a constatat că acesta îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, acestea fiind singurele mențiuni a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție.

Instanta a reținut că procesul-verbal de contraventie cuprinde descrierea completa a imprejurarilor in care a fost savarsita fapta, mentionand momentul si locul savarsirii contraventiei, pentru indicarea locului savarsirii faptei nefiind necesare alte informatii suplimentare, in conditiile in care toate trecerile de pietoni din intersectiiile nesemaforizate de pe Calea Sagului din Timisoara sunt supuse acelorasi reguli de circulatie.

Masura tehnico-administrativa a retinerii permisului de conducere a fost mentionata in procesul-verbal de contraventie potrivit art. 180 al. 6 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 si realizeaza sanctiunea complementara a retinerii permisului de conducere conform art. 97 al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru durata fixa de 30 zile mentionata in art. 100 al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, trecut in actul atacat drept temei al sanctiunilor aplicate.

In ceea ce priveste temeinicia actului atacat, instanta a reținut ca, potrivit art. 135 lit h. din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, “conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere … pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”, iar conform art. 6 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, prin expresia acordare a priorității se intelege „obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească”.

In speta contraventia nu face parte dintre cele care pot fi constatate numai cu mijloace tehnice omologate (alcool, limita de viteza), astfel incat inregistrarea video realizata cu aparatul radar este doar o proba suplimentara a comiterii faptei, dar nu indispensabila, deoarece din procesul-verbal de contraventie reiese ca savarsirea contraventiei a fost constatata la fata locului personal de catre agentul de politie legal abilitat in acest sens (ex propriis sensibus).

Dovada verificarii metrologice a aparatului radar, chiar daca nu mai era necesara raportat la constatarile personale ale agentului de politie, a fost depusa la fila 29 a dosarului.

Din inregistrarea efectuata cu aparatul radar rezulta ca drumul, pe sensul de mers al vehiculului condus de catre petent, are patru benzi de circulatie, petentul aflandu-se pe a patra banda de circulatie in momentul in care pietonii erau angajati in traversarea drumului public in intersectia nesemaforizata, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, pe banda a doua spre banda a treia de circulatie, astfel incat sustinerea petentului ca pietonii nu se aflau pe trecere nu este reala.

Cu toate acestea, tot din inregistrarea realizata cu aparatul radar rezulta ca petentul nu a savarsit contraventia prev. de art. 135 lit h. din Regulament, deoarece continuarea deplasarii vehiculului condus de acesta nu a obligat pietonii de pe banda a doua de circulatie să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească, conform cerintei impuse de definitia legala reprodusa mai sus, pietonii continuandu-si cursiv deplasarea, fara sa fie stanjeniti in vreun fel de vehiculul condus de petent ori macar de catre cel care se deplasa la un metru in fata lui pe banda a treia de circulatie.

Avand in vedere cele aratate mai sus, deoarece petentul nu a savarsit contraventia retinuta in sarcina sa, in baza dispoz. art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 care consacra principiul legalitatii raspunderii contraventionale instanta a admis plangerea contraventionala formulata de petent, va anula procesul-verbal de contraventie atacat și a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.


Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimatul I____________ de Poliție al Județului T____, solicitând Tribunalului admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și a menținerii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat.

În motivare, petentul apelant a arătat că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 08.04.2015, petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 390 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit. h) din HG 1391/2006.

In sarcina petentului s-a reținut că, în data de 08.04.2015, a condus autoturismul marca Honda cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe Calea Șagului din Timișoara, jud. T____, și nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați în traversare regulamentară prin loc marcat și semnalizat corespunzător pe sensul său de mers. Fapta a fost filmată și înregistrată de aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. MAI xxxxx.

Prin sentința civilă nr. 8406 din 16.06.2015, Judecătoria Timișoara a admis plângerea contravențională formulată de către petentul S______ M_____ împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 08.04.2015, dispunând anularea procesului-verbal de contravenție.

Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că „petentul nu a săvârșit contravenția prev. de art. 135 lit h. din Regulament, deoarece continuarea deplasării vehiculului condus de acesta nu a obligat pietonii de pe banda a doua de circulație să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească, conform cerinței impuse de definiția legală (...) pietonii continuându-și cursiv deplasarea, fără să fie stânjeniți în vreun fel de vehiculul condus de petent ori măcar de către cel care se deplasa la un metru în fața lui pe banda,, a ` treia de circulație`".

Apelantul solicită reanalizarea stării de fapt, admiterea apelului formulat modificarea sentința atacată în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal de contravenție, din următoarele considerente:

Prima instanță a dispus în mod netemeinic anularea procesului-verbal de contravenție, din filmarea depusă la dosarul cauzei reieșind fără echivoc că petentul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa. Pe înregistrare se observă cum pietonii se angajează în traversarea drumului public, iar petentul trece prin fața lor, ignorând obligația instituită de lege de a le acorda acestora prioritate.

Pentru considerentele expuse mai sus, s-a solicitat :

Admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 8406 din 16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXXX, pe care o apelantul o consideră netemeinică și nelegală;

Modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal atacat, precum și a sancțiunilor principale și complementare dispuse prin acesta.

În drept au fost invocate prevederile legale mai sus arătate, iar în probațiune nu s-au formulat cereri.


Intimatul petent S______ M_____, prin reprezentant a depus în ședința din 26.11.2015 concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe, ca temeinică și legală.

Intimatul a solicitat verificarea termenului apelului, in caz contrar solicitând respingerea ca tardiv.

În opinia intimatului apelul nu este motivat in fapt si in drept, apelantul s-a rezumat doar la a declara apel si a solicitat schimbarea in tot a hotărârii primei instanțe fara a prezenta motivele de neegalitate si netemeinicie a hotărârii.

Se mai învederează faptul că, apelanta nu a arătat care sunt dispozițiile legale încălcate de către instanța de fond sau modalitatea greșita de aplicare sau interpretare a legii, nu s-a arătat in ce mod a greșit instanța de fond in stabilirea situației de fapt, in administrarea si interpretarea probelor, a modului si circumstanțelor de apreciere a faptei.

Sentința civilă nr. 8406/2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosar XXXXXXXXXXXXXXeste temeinică si legală.

In mod corect instanța de fond a administrat si interpretat probele pertinente si utile cauzei si a stabilit ca reclamantul nu a făcut nici o manevra prin care sa îi oblige pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească;

In mod corect instanța a constatat ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute imperativ de lege pentru ca fapta comisă de intimatul petent sa constituie contravenția de neacordare de prioritate, acesta a solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata constând in onorariul de avocat de 250 lei si taxă judiciară de timbru de 20 lei.


Analizând apelul formulat prin prisma prevederilor art. 466 - 482 Cod de procedură civilă, Tribunalul urmează să îl admită, pentru următoarele motive:

Tribunalul constată că nu au fost identificate motive de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care să poată fi invocate din oficiu, iar eventualele deficiențe de formă ale procesului-verbal de contravenție, prin raportare la art. 16 din OG nr. 2/2001, sunt sancționate cu nulitatea relativă, condiționată, care nu poate fi invocată decât de partea interesată și nu poate conduce la anularea procesului verbal, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia XXII din 19 martie 2007, decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Nu pot fi reținute criticile apelantei referitoare la menționarea locului faptei și a descrierii acesteia, agentul constatator întocmind procesul verbal cu respectarea acestei cerințe, în descrierea faptei regăsindu-se toate elementele necesare pentru verificarea legalității și temeiniciei faptei contravenționale sub toate aspectele.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, Tribunalul constată că petentul a fost sancționat potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice potrivit căruia constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

Aprecierea probelor este atributul suveran a instanțelor judecătorești și este lăsată la libera apreciere a acestora, fiind un procedeu distinct de încuviințarea probelor, în privința căreia legea instituie condițiile legalității, utilității, pertinenței și concludenței, respectate la momentul judecării în primă instanță. Potrivit art. 246 Cod de procedură civilă, instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.

Atunci când fapta antisocială a fost constatată în mod direct și nemijlocit, a fost surprinsă, de către un agent constatator aflat în exercițiul funcțiunii, în chip rezonabil se poate reține prezumția de veridicitate a celor reținute în actul sancționator, o astfel de prezumție constituind o probă în sine, conform art. 327 Cod de procedură civilă. O astfel de prezumție însă, de veridicitate, nu poate avea decât valoarea probatorie prevăzută de art. 329 cod de procedură civilă, ea având caracter relativ și putând fi așadar răsturnată prin orice mijloc de probă, petentul beneficiind de un cadrul procesual adecvat în acest sens. Motivul pentru care actele administrative, în genere, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, respectiv agentul constatator aflat în exercițiul funcțiunii sale, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea, prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.

În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție, raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - Cauza N____ vs. România – referitor la procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor s-a reținut că, „în măsura în care acesta nu este afectat de vicii de legalitate, valoarea sa probatorie nu trebuie exclusă. In raport de principiile stabilite de Curte, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenție dreptul de a învesti organe administrative cu competență de sancționare a unor fapte minore, fiind conformă Convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat în fața unei instanțe, având implicit și valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestații judiciare împotriva unui alt act, de același gen, acordarea unei relevante probatorii acestuia să contravină Convenției".

În contextul celor de mai sus, constatăm că fapta a fost percepută în mod direct și nemijlocit de către agentul de poliție, astfel că decurge o prezumție simplă de veridicitate a celor menționate în procesul verbal contestat. La acestea se adaugă și faptul că procesul verbal a fost semnat de către petent cu mențiunea Nu am văzut pietonii.

Împotriva acestor prezumții, petentului i s-a asigurat un cadrul procesual adecvat pentru a face proba unei situații de fapt contrare ori de circumstanță, de natură a înlătura răspunderea sa contravențională. Ori petentul nu a propus nici o probă în susținerea afirmațiilor sale și nici nu s-a prezentat în fața instanței spre a fi ascultat.

În situația concretă în care s-a aflat petentul, în care pietonii erau angajați în traversare în mod regulamentar, deplasându-se de pe banda a doua spre banda a treia, petentul circulând pe banda a patra, apreciem că acesta avea obligația de a acorda prioritate acestora, respectiv de a opri înainte de trecerea de pietoni pentru ca aceștia să își poată continua drumul în siguranță, având prioritate de trecere.

Nu poate fi primită interpretarea dată de petent și prima instanță noțiunii de acordare a priorității. Din conținutul definiției redate la art. 6 din OUG nr. 195/2002, coroborată cu dispozițiile art. 135 lit. h din HG nr. 1361/2006, rezultă că, a acorda prioritate de trecere presupune că pietonul, odată angajat în traversare, are prioritate de trecere față de autovehiculul care se apropie de trecerea de pietoni, care astfel trebuie să nu își continue deplasarea, deoarece, în caz contrar, nesocotind prioritatea de trecere a pietonului, îl determină pe acesta din urmă să oprească pentru a ceda prioritatea autovehiculului. Împrejurarea că pietonul își continuă drumul, riscând o intersectare la o distanță minimă față de autovehicul care se deplasează pe trecerea de pietoni, nu impietează asupra interpretării și aplicării dispozițiilor legale mai sus arătate.

Referitor la aplicarea sancțiunii contravenționale complementare urmează a se constata că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere, în acord cu dispozițiile 180 din normele metodologice de aplicare.

În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității în aplicarea sancțiunii, Tribunalul reține incidența prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În aplicarea acestor prevederi legale, Tribunalul apreciază că fapta săvârșită de petentul apelant nu este de o gravitate redusă care să justifice înlocuirea sancțiunii cu avertismentul și, mai mult, înlăturarea sancțiunii contravenționale, sens în care reține că, în lipsa unor aspecte de circumstanță, fapta a fost comisă de apelatul petent în forma tipică, avută în vedere de legiuitor la stabilirea gradului de pericol social abstract și, în lipsa altor elemente care să dovedească severitatea excesivă a sancțiunilor aplicate față de situația pur particulară a petentului, va aprecia că proporționalitatea sancțiunilor aplicate a fost respectată prin aplicarea sancțiunilor minime prevăzute de lege.

Date fiind cele de mai sus, Tribunalul va admite apelul formulat, cu consecința schimbării în tot a sentinței civile nr. 524/XXXXXXXXXX pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în sensul că va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.



PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:


Admite apelul declarat de apelantul I____________ DE P______ AL JUDETULUI TIMIS cu sediul în Timișoara, bulevardul Take I______, nr.46, județul T____, împotriva sentinței civile nr. 524/XXXXXXXXXX pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul S______ M_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Moșnița Nouă, _______________________, ___________, județul T____.

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S______ M_____ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx din 08.04.2015 încheiat de către I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2015.

Președinte,

I______ T____

Judecător,

M____ T____ C_______

Grefier,

A____ L_______ C____ A_____

Red. Jud. IT/08.01.2016

4ex/2com

Jud. Fond. C_______ F____ N___ –

- Jud. Timișoara


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025