R O M A N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA A II-A CIVILA DE
C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA NR.1701
Sedinta publică din data de 10.06.2014
P_________ -P______ C_____ M______
JUDECATORI –GHNICEA M_____
-B______ A______ M________
GREFIER - N_______ C_____________
Pe rol fiind solutionarea recursului declarat de recurenta ______________ - BRASOV, GRAURULUI, nr. 9, ______________, J____ B_____ impotriva sentintei civile nr. xxxxx/11.06.2013 pronuntata de Judecatoria Ploiesti, in contradictoriu cu intimata C_____ SA - CESTRIN - sector 6, București, ______________. 401A..
La apelul nominal facut in sedintă publică, au lipsit părtile.
Procedura de citare legal indeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedintă, după care:
Instanta , in baza art. 305 c.pr.civ., rap. la art.167 al. 1 c.pr.civ. incuviinteaza pentru recurenta proba cu inscrisuri si nemaifiind probe de administrat sau exceptii de invocat, ramane in pronuntare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, la data de 29.03.2012, petenta ______________ a formulat plângere împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/31.01.2012 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R., contestând legalitatea si temeinicia procesului-verbal mai sus menționat și solicitându-se anularea respectivului act, cu consecința exonerării de plata amenzii și a tarifului de utilizare.
Pe cale de excepție, petenta a invocat excepția nulității absolute a procesului-verbal de contravenție față de lipsa semnăturii agentului constatator.
În susținerea plângerii, petenta a arătat, în esență, că prin procesul-verbal contestat _________ nr. xxxxxxx/31.01.2012 i s-a aplicat o amendă de 250 lei și un tarif de despăgubire de 28 euro, reținându-se că la data de 21.08.2011, în localitatea Românești jud. Prahova autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentei a fost suprins în trafic fără a deține rovignetă valabilă.
De asemenea, petenta a mai arătat că procedura de comunicare a actului constatator nu a fost îndeplinită în mod legal.
La termenul de judecată din 11.06.2013, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității plângerii, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Prin sentinta civila nr. xxxxx/11.06.2013, Judecatoria Ploiești a admis excepția tardivității plângerii invocată de instanță din oficiu si a respins ca tardivă plângerea formulată de petenta ______________ cu sediul în B_____, ____________________, ________________________________ împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/31.01.2012 emis de intimata C_____ cu sediul in București, _________________.401A, sector 6.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut:
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției tardivității plângerii contravenționale invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 31 alin. (1) din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
La data de 31.01.2012 s-a întocmit procesul-verbal de contravenție R12 nr. xxxxxxx/31.01.2012, prin care i s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii în cuantum de de 250 lei și un tarif de despăgubire de 28 euro.
Procesul verbal a fost întocmit în lipsa petentei, fiindu-i comunicat acesteia la data de 21.02.2012 (potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare – fila 10 dosar).
Modalitatea de calcul a termenului procedural de 15 zile pentru introducerea plângerii, statuat de art. 31 alin. (1) din OG nr. 2/2001, este prevăzută de art. 101 alin. 1 și 4 C.p.c.
Aplicând textele de lege enunțate la cauza de față, rezultă că termenul de introducere a prezentei plângeri a început să curgă la data de 10.03.2012.
Or, petenta a formulat plângerea contravențională la data de 29.03.2012, după cum rezultă din rezoluția de primire a acesteia.
Având în vedere că de la data comunicării procesului verbal, respectiv 21.02.2012 și până la introducerea plângerii, în ziua de 29.03.2012, au trecut mai mult de 15 zile, instanța constata ca petenta a depus plângerea contravenționala după expirarea termenului prevăzut de textul de lege mai sus arătat, motiv pentru care a admis excepția tardivității plângerii contravenționale, invocata din oficiu și a respins plângerea contravențională, ca tardiv formulată.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petenta, care a aratat ca procedura de comunicare nu s-a indeplinit, intrucat agentul constatator nu a predat procesul-verbal contestat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Procesul-verbal de contraventie contestat a fost comunicat prin afisare la domiciliul petentului, asa cum rezulta din procesul-verbal de indeplinire a procedurii de comunicare, la data de 21.02.2012.
Plangerea contraventionala a fost formulata de catre petent la data de 29.03.2012, asa cum rezulta din data stampilei postei aplicata pe plicul ce insoteste plangerea contraventionala.
Asa cum s-a retinut la instanta de fond, plangerea contraventionala trebuie formulata in termen de 15 zile de la comunicare. In ce priveste comunicarea procesului-verbal de contraventie, conform dispozitiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Calitatea de martor asistent poate fi indeplinita de oricine cu exceptia persoanelor care sunt agenti constatatori, conform art. 19 alin 2 din OG nr. 2/2001. Este nerelevant deci ca martorul asistent este sau nu angajat al organului constatator, daca acesta nu are atributii de organ constatator.
Prin decizia nr. 10/10.06.2013 pronuntata de ICCJ Sectiile Unite in solutionarea unui recurs in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial nr. 450/23.07.2013 s-a decis:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
In considerentele deciziei pronuntate in interesul legii se arata ca (pct. 6.3.):
Numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.
Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire
In speta se retine ca procesul-verbal de contraventie nu a fost legal comunicat, intrucat organul constatator a recurs la procedura afisarii acestuia, fara ca in prealabil sa incerce comunicarea prin posta, cu aviz de primire.
In aceasta situatie, termenul de formulare a plangerii contraventionale nu a inceput sa curga, sens in care in mod gresit instanta de fond a admis exceptia tardivitatii formularii plangerii contraventionale.
Potrivit art. 312 alin. 5 din Codul de procedura civila, in cazul in care instanta a carei hotarare este recurata a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost regulat citata atat la administrarea probelor, cat si la dezbaterea fondului, instanta de recurs, dupa casare, trimite cauza spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea casata sau altei instante de acelasi grad.
In acest sens, trebuie avut in vedere ca, pentru asigurarea unui echilibru functional in activitatea jurisdictionala, pronuntarea asupra fondului cauzei si stabilirea situatiei de fapt raman totusi in sarcina instantelor de fond, iar instanta de recurs nu poate fi decat o instanta de control judiciar, cu structura specifica in dreptul de cenzura.
A considera altfel ar insemna ca recursul sa se transforme in calea de atac a apelului, iar instantei de recurs sa i se confere, contrar spiritului legii, atributia de a se ocupa de stabilirea situatiei de fapt si de a se pronunta asupra fondului procesului si in alte situatii decat cele la care se refera art. 3041 din Codul de procedura civila, fara ca aceasta chestiune sa fi fost rezolvata mai intai de catre instanta de fond, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 305 din Codul de procedura civila, potrivit carora in instanta de recurs nu se pot produce probe noi, cu exceptia inscrisurilor.
Asadar, instanta de recurs constata ca fondul cauzei nu a fost cercetat si ca aceasta neregularitate nu poate fi complinita in recurs iar, ________________ situatie, se impune casarea hotararii cu trimiterea cauzei la prima instanta, pentru solutionarea fondului pricinii.
In raport de aceste considerente, tribunalul va admite recursul, va casa sentința recurata si va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanța de fond, Judecatoria Ploiesti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta recurenta ______________ - BRASOV, GRAURULUI, nr. 9, ____________________________ impotriva sentintei civile nr. xxxxx/11.06.2013 pronuntata de Judecatoria Ploiesti, in contradictoriu cu intimata C_____ SA - CESTRIN - sector 6, București, ______________. 401A..
Caseaza sentinta recurata si trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de fond- Judecatoria Ploiesti potrivit considerentelor prezentei.
Irevocabila.
Pronuntată in sedință publică azi, 10.06.2014.
P_________ JUDECATORI
P______ C_____ M______ G______ M_____
B______ A______ M________
GREFIER
C_____________ N_______
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. G.M./ 2 ex./ 27.06.2014
J.F. S_____ Z______
d.f. XXXXXXXXXXXXXX- Judecatoria Ploiesti