Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C________

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 44/2014

Ședința publică de la 26 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L_______ V______ M____

JUDECĂTOR A________ L____ N_____

GREFIER A________ N_____

S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelantul P____ R_____ N______, cu sediul în C________, __________________, ____________, _______________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C________, județ C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. xxxxx/11.10.2013 pronunțată de Judecătoria C________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra apelului.

Apelantul formulează concluzii de admitere a apelului întrucât nu are calitatea de subiect activ al contravenției. Din planșele foto nu se vede numărul de înmatriculare al autoturismului.

Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față, reține următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2013 sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, petentul a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul IPJ C________, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 09.05.2013, exonerarea de la plata amenzii contravenționale cu care a fost sancționat precum și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.

În fapt, petentul reclamă că, la data de 09.05.2013, a fost sancționat contravențional prin procesul verbal contestat, întrucât in timp ce se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, nu a acordat prioritate de trecere unei persoane ce traversa legal prin spațiul special amenajat, respectiv pe trecerea de pietoni situată la intersecția str. Eliberării cu ___________________________>

Astfel, petentul afirmă că procesul verbal de sancționare a contravenției este nul deoarece situația de fapt a fost reținută în mod greșit de agentul constatator în sensul în care a fiind in dreptul marcajului pietonal o persoană în mod neașteptat a dorit să traverseze ________________ asigura și cum nu a avut posibilitatea de a opri în siguranță și-a continuat drumul. În continuare numitul P____ R_____ N______ consideră că procesul verbal contestat este nul deoarece agentul constatator a reținut în mod eronat numărul autovehiculului condus de el, respectiv XXXXXXXXX în loc de XXXXXXXXX.

În apărare a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cea cu martori.

La data de 19.06.2013 intimatul a depus întâmpinare (f.10) prin care a considerat că plângerea petentului este întemeiată solicitând admiterea acestea și anularea procesului verbal. La dosar mai multe înscrisuri doveditoare, după cum urmează: un număr de 5 fotografii efectuate cu ocazia întocmirii procesului-verbal contestat (f.12-16), buletin de verificare metrologică, certificat de aprobare model, atestat agent constatator (f.17-21). De asemenea la dosar a fost depus pe suport CD înregistrarea surprinsă cu ocazia săvârșirii presupusei contravenții.

La termenul din data 06.08.2013 instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și cea testimonială cu martorul C_____ A________, a cărui declarație este atașată la dosar.

Prin Sentința civilă nr xxxxx/11.10.2013 pronuntata de Judecătoria Constanta s-a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale si obligarii petentului la plata sumei de 50 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a dispune această soluție instanță de fond a retinut ca la data de 09.05.2013 prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, în temeiul art. 135 lit.h din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, a fost sancționat petentul P____ R_____ N______, reținându-se că in timp ce se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, nu a acordat prioritate de trecere unei persoane ce traversa legal prin spațiul special amenajat, respectiv pe trecerea de pietoni situată la intersecția str. Eliberării cu ___________________________>

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal invocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate din oficiu, și pe cale de consecință instanța constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Conform art. 135 alin.1 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002:” conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului iar conform art. 100 alin.(3), lit. b constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.”

Astfel , referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța constată că încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator.

În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile sunt încadrate în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României – hotărârea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii fiind suficiente pentru a stabili că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și drepturile procesuale recunoscute și garantate de acest articol inclusiv cele specifice în materie penală, printre care și prezumția de nevinovăție. În ceea ce privește reglementarea în cadrul legislației interne ca procedură administrativă aceea a plângerii împotriva procesului verbal de contravenție, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. (A_____ împotriva României, cauză în care statul a fost condamnat pentru nerespectarea principiului prezumției de nevinovăție)

Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficează de toate garanțiile prevăzute de aceasta, inclusiv de prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petentul trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În ceea ce privește constatarea în mod direct a faptei de către agentul constatator, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza A_____ c. României faptul că în orice sistem legal operează prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu interzice, în principiu, astfel de prezumții, dar acestea trebuie să respecte anumite limite rezonabile, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus petentul. Astfel prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei, motiv pentru care instanța trebuie să găsească un echilibru între scopul urmărit de autorități de a nu lăsa nepedepsite astfel de fapte, cât și cel principiului aflării adevărului, ce are la bază respectarea dreptului la apărare a celui sancționat.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă în condițiile în care persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.

Astfel, procesele verbale încheiate de pe baza constatărilor personale ale agentului constatator se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, o interpretare contrară fiind de natură să faca excesiv de oneroasă obligația statului de a proba veridicitatea celor reținute în sarcina contravenientului.

Cu privire la procesul verbal încheiat de către organele de poliție la data de 09.05.2012, instanța reține că în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcției, respectiv de un lucrător al poliției rutiere pe baza unor constatări personale, trebuie sa i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt dând efect unei prezumții relative în ceea ce privește legalitatea și temeinicia celor sancționate.

Totodată prin imaginile fotografice surprinse în ziua de 07.05.2013 depuse la dosar se observă cum un autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX nu acordă prioritate de trecere unui pieton ce traversa legal prin spațiul special amenajat.

De asemenea la dosar au fost depuse imaginile video surprinse în momentul săvârșirii contravenției în care se observă cum petentul având o viteză destul de mare evită în ultimul moment acroșarea persoanei ce traversa regulamentar.

Astfel, apărarea petentului conform căreia pietonul ,,i-a sărit în față” astfel încât nu a avut posibilitatea de a opri in siguranță autoturismul, nu poate fi primită de instanță întrucât acesta avea obligația legală de a încetini atunci când se apropie de un marcaj pietonal nesemaforizat pentru a putea opri in cazul în care în traversare se angajează o persoană.

De asemenea , instanța constată că la dosar au fost depuse toate înscrisurile doveditoare ce sunt necesare pentru a nu exista nici un dubiu cu privire la veridicitatea imaginilor surprinse de aparatul radar și la corectitudinea folosirii acestuia de către lucrătorul de poliție.

În același timp, instanța consideră motivul de nulitate absolută invocat de petent, respectiv acela că agentul constatator a notat în mod eronat numărul mașinii ca fiind unul neîntemeiat întrucât acesta a fost notat corect. Chiar dacă din eroare datele din procesul verbal nu concordau cu realitatea, petentul a recunoscut in fața instanței că el este cel care a condus mașina, atât el cât și martorul audiat in cauză descriind situația de fapt așa cum a fost reținută de agentul constatator în ceea ce privește autorul presupusei fapte contravenționale cât și a locului comiterii acesteia. Chiar dacă intimata a solicitat admiterea plângerii aceasta nu are un drept de dispoziție asupra recunoașterii pretențiilor petentului, instanța fiind singura instituție care poate anula un act administrativ după ce acesta a fost emis apreciind legalitatea și temeinicia acestuia. Astfel , instanța constată că în procesul verbal nu există nicio eroare cu privire la numărul de înmatriculare a autovehiculului condus de petent.

Ca regulă, toate declarațiile martorilor trebuie analizate de instanța de judecată care le va aprecia pentru determina puterea probantă și valoarea declarațiilor martorilor în soluționarea cauzei. În primul rând, instanța trebuie să aprecieze în ce măsură declarația martorului reflectă realitatea, prin efectuarea unui examen asupra facultăților fizico-psihice ale acestuia. Astfel, instanța trebuie să se raporteze la cele trei momente ale mărturiei: perceperea faptului, memorizarea faptului perceput, reproducerea faptului perceput și memorizat, toate aceste împrejurări urmând a fi analizate în funcție de vârsta, profesia, inteligența martorului, gradul său de cultură, obișnuința de a se exprima, intervalul de timp care a trecut de la data producerii evenimentului relatat. În speță, instanța consideră că martoriul audiat are aptitudinea de a relata cu exactitate cele întâmplate. Cu privire la al doilea element al aprecierii, respectiv aspectul sincerității martorului, instanța il va aprecia ținând cont de anumite elemente precum interesul martorului în proces, afecțiunea sau dușmănia dintre martor și una din părți, gradul de rudenie sau afinitate, izvorul informațiilor martorului, dar și prin confruntarea depoziției martorului cu împrejurările de fapt ale cauzei stabilite suficient de precis prin alte mijloace de probă.

Examinând probele video de la dosar cât și constatarea directă a contravenției de către agentul constatator, instanța consideră că declarația martorului nu este sinceră. În același timp aprecierile martorului prin care afirma că petentul nu a putut opri in siguranță, au un puternic caracter subiectiv și deci vor fi îndepărtate de instanță, cu mențiunea că situația de fapt relatată de numitul Chisan A________, în sensul neacordării priorității de trecere unui pieton se coroborează cu probele din dosar.

Având in vedere jurisprudența Curții Europene, cum a fost stabilită prin hotărârea N_______ G_______ c. României, prezumția de nevinovăție a petentului nu este absolută, fiind obligatoriu însă ca părțile dintr-un proces să beneficieze de mijloace legale, eficiente și concrete pentru aș demonstra nevinovăția, instanța oferind petentului toate garanțiile privitoare la apărare și la un proces echitabil, fără însă ca numitul P____ R_____ N______ să probeze o altă situație de fapt decât cea reținută prin procesul verbal contestat.

Totodată una din garanțiile CEDO o reprezintă proporționalitatea dintre fapta comisă și sancțiunea aplicată, respectiv cea de sancționare cu amendă contravențională și cu suspendarea dreptului de a conducere, în analizarea căreia instanța va avea în vedere circumstanțele personale ale petentului cât și cele reale ale modului în care a fost comisă contravenția. În ceea ce privește sancționarea cu amendă contravențională pentru neacordare de prioritate instanța consideră că, prin natura faptei, respectiv prin împrejurarea că petentul prin neglijența sa a pus în pericol siguranța unei persoane sancțiunea amenzii contravenționale este justificată.

Totodată în considerarea faptului că sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are după cum prevede art. 96 alin 1 din OUG 195/2002, ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, precum și ținând cont că petentul este șofer profesionist, iar suspendarea dreptului de a conduce se răsfrânge asupra confortului său, petentul nedesfășurând o activitate lucrativă care să fie în interdependență cu dreptul de a conduce, instanța, având în vedere gradul de culpabilitate al reclamantului și a consecințelor ce se puteau produce consideră că suspendarea dreptului de conducere este necesară în vederea disciplinării rutiere a petentului pentru înlăturărea stării de pericol pe care acesta o reprezintă față ceilalți participanți la trafic cât și față de pietoni. Modul în care petentul a evitat în ultima clipă acroșarea persoanei angajate in trecere, faptul că acesta nu a încetinit deși se apropia de un marcaj pietonal, schimbând totodată direcția de mers susțin decizia instanței.

Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat recurs petentul , dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C________ la data de 11.12.2013, criticand – o pentru nelegalitate .

La termenul din 26.02.2014 , in temeiul art 457 C proc civ , Tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apelul si nu recursul .

In motivarea caii de atac , apelantul – petent invedereaza ca ,prin actul atacat a fost sanctionat contraventional , retinandu – se in sarcina sa fapta constand in aceea ca : „ a condus auto cu nr de inmatruculare XXXXXXXXX si nu a acordat prioritate de trecere unei persoane angajate pe trecerea de pietoni „, fapta sanctionata contraventional cu amenda pentru care i –a fost aplicata si masura complementara a retinerii permisului de conducere in vederea suspendarii .

Apreciaza ca , in raport de dispozitiile inserate in Conventia Europeana a Drepturilor Omului ii sunt recunoscute si garantiile specifice in materie penala , intre care se regaseste prezumtia de nevinovatie , de situatia indoielnica beneficiind persoana acuzata. Intrucat sanctiunea contraventionala complementara aplicata aduce restrangere dreptului de a conduce autovehicule , masura luata trebuie sa se fundamenteze pe probe de netagaduit , furnizate de intimat.

Se invedereaza ca , imaginile video surprinse de catre agentul constatator sunt datate 07.05.2013 , in timp ce data savarsirii contraventiei este aceea de 09.05.2013. Acesta este si motivul pentru care intimata , prin intampinare a solicitat admiterea plangerii , apreciind – o ca intemeiata .

Arata petentul ca se mai constata de catre instanta de fond ca petentul nu a administrat probe prin care sa dovedeasca existenta unei alte situatii de fapt decat cea consemnata in procesul – verbal de contraventie. Insa , trebuie observat ca martorul propus a confirmat sustinerile sale in sensul ca pietonul i –a sarit in fata , iar viteza mica de deplasare a autovehicolului i –a permis sa evite un accident . Unul dintre principiile de baza prevazute de OUG 195/2002 este conducerea preventiva si pe cale a respectat- o .

Solicita admiterea recursului , si pe cale de consecinta modificarea in tot a sentintei civile atacate , in sensul admiterii plangerii si anularii procesului – verbal de contraventie.

In subsidiar , solicita inlocuirea sanctiunii cu Avertismentul .

Intimata nu a formulat intampinare .

Procedând la judecata recursului din prisma dispozițiilor art. 478 cu ref la art 477 Cod procedură civilă se rețin următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx din 09.05.2013, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 300 lei aferenta unui numar de 4 puncte – amenda ,reținându-se că in timp ce se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, nu a acordat prioritate de trecere unei persoane ce traversa legal prin spațiul special amenajat, respectiv pe trecerea de pietoni situată la intersecția str. Eliberării cu ____________________ –a retinut savarsirea contraventiei prevazute de art. 135, lit.h din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 .

Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.

În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.

Tribunalul retine ca sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, se va avea în vedere faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.

Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.

Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.

Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.

Însa, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).

Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.

Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.

Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.

În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.

Se mai apreciaza de către instanta de control judiciar, ce are in considerare si practica CEDO din cauza A_____ contra României, - prin care s-a retinut că in materie contravențională instanta de judecata este obligata să respecte garantiile procesuale cuprinse in art.6 din CEDO care se refera, in principal la respingerea prezumtiei de vinovatie, incidenta principiului in ‘’in dubio pro reo’’, existenta unei prezumtii relative de reflectare a adevarului in favoarea continutului actului sanctionator, că aceasta este incalcata prin retinerea ca dovedita a stării de fapt din cuprinsul actului sanctionator.

Astfel, se reține că, in speta nu este incident principiul menționat, neimpunându-se ca instanta de recurs să cenzureze masurile dispuse, in conditiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca petentul la data inscrisa pe dovezile puse la dispozitie de catre intimata – Plansele fotografice ( f 12- 16) - data savarsirii contraventiei corespunde cu aceea a datei efectuarii inregistrarilor , iar cursivitatea parcurgerii si fapta contraventionala in sine a fost surprinsa pasaj cu pasaj – de la data pasirii pietonului pe marcajul pietonal ( cadrul 2069 ) coroborate cu cadrele ulterioare care releva faptul ca pietonul este nevoit a se opri ca urmare a faptului ca in nici un moment conducatorul auto – in persoana apelantului – petent nu a schitat ca ar avea tendinta de a opri .

Mai mult , instanta de fond face o analiza corecta si asupra celorlalte aspecte reiterate de petent in plangere .

Astfel, instanta de fond in ceea ce priveste , apărarea petentului potrivit căreia pietonul ,,i-a sărit în față” astfel încât nu a avut posibilitatea de a opri in siguranță autoturismul, nu au putut fi primite si nu vor fi primite de instanta de control judiciar , intrucat conducatorul auto are obligația legală de a încetini atunci când se apropie de un marcaj pietonal nesemaforizat pentru a putea opri in cazul în care în traversare se angajează o persoană.

Potrivit art 35 alin 1 din OUG 195/2002 , rep :” Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.”

De asemenea , potrivit art 72 alin 2 si 3 din OUG 195/2002 :” 2)Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

(3)Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.

De asemenea , instanța constată că la dosar au fost depuse toate înscrisurile doveditoare ce sunt necesare pentru a nu exista nici un dubiu cu privire la veridicitatea imaginilor surprinse de aparatul radar și la corectitudinea folosirii acestuia de către lucrătorul de poliție.

În același timp, instanța consideră motivul de nulitate absolută invocat de petent, respectiv acela că agentul constatator a notat în mod eronat numărul mașinii ca fiind unul neîntemeiat întrucât acesta a fost notat corect. Chiar dacă din eroare datele din procesul verbal nu concordau cu realitatea, petentul a recunoscut in fața instanței că el este cel care a condus mașina , recunoastere ce a fost coroborata si cu depozitia martorul audiat in cauză ce a facut o descriere a situația de fapt incadrata in timp si spatiu ca cea de agentul constatator.

In mod corect , instanta de fond , constata ca odata incheiat procesul – verbal de contraventie , orice sustinere se impune a fi analizata de instanta judecatoreasca , solicitarea de catre intimat a admiterii plângerii – nu poate constitui o apreciere a erorii in care s –a aflat agentul constatator , mai mult cu cat aceasta nu are un drept de dispoziție asupra recunoașterii pretențiilor petentului, instanța fiind singura instituție care poate anula un act administrativ după ce acesta a fost emis apreciind legalitatea și temeinicia acestuia. Astfel , instanța a constatat că în procesul verbal nu există nicio eroare cu privire la numărul de înmatriculare a autovehiculului condus de petent.

În referire la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de control judiciar constată că în mod corect organul constatator a apreciat în raport de faptele reținute, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravențiilor săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului.

Potrivit , dispozitiilor mai sus aminitite , se va aprecia ca sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se aplică când fapta este de gravitate redusă, fara consecinte deosebite asupra relatiilor sociale .

În acest context, este necesar să se precizeze că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.

Spre deosebire de sancțiunile aplicabile altor ramuri de drept, sancțiunile de drept contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, fiind unanim acceptat că „sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate”.

Tribunalul retine ca, ulterior ratificarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului de catre România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitata. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie sa asigure respectarea drepturilor omului garantate de Conventie. De asemenea, interpretarea si aplicarea legilor existente trebuie sa asigure respectarea acestor drepturi.

Se va retine ca , potrivit art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.

Prin urmare statele parte a Conventiei au dreptul de a impune sanctiuni pecuniare (amenzi) drept sanctiune pentru încalcarea anumitor dispozitii legale.

Marja de apreciere a statelor nu este însa absoluta. Astfel cum rezulta din jurisprudenta Curtii, (spre exemplu cauza Chassagnou si altii c. Frantei) ingerintele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. 2, din Protocolul aditional nr. 1, trebuie sa fie prevazute de lege, sa aiba un scop legitim si sa asigure un asigure o proportie echitabila între scopul urmarit si mijloacele utilizate.

In cauza se va retine ca masura inlocuirii amenzii aplicate petentei cu masura Avertismentului , ar reprezinta o analiza a proportionalitatii intre gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă sau care s –ar fi putut produce , aspecte in care nu se regaseste fapta contraventionala savarsita de petent .

Avand in vedere cele retinute , în temeiul art. 480 alin 1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul promovat de apelantul P____ R_____ N______, cu sediul în C________, __________________, _____________________________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C________, județ C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. xxxxx/11.10.2013 pronunțată de Judecătoria C________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.02.2014.

Președinte, Judecător

L_______ V______ M____ A________ L____ N_____

GREFIER,

A________ N_____

jud. fond. B.A.D___

Red/Tehnored L.V.M____/2ex/17.03.2014.