Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
528/2013 din 27 martie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. xxxxx/95/2012

Decizia nr. 528

Ședința publică din 27 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE T___ P______

Judecător D_____ S______

Judecător C______ B______

Grefier C______ C______

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/2012 din 06 Decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent B____ A_____, lipsă fiind recurentul intimat I.P.J. G___.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, a fost vizionată înregistrarea video-radar efectuată cu ocazia întocmirii procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/21.06.2012. tribunalul, constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat sau excepții de invocat, a considerat recursul în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri asupra acestuia:

Intimatul petent B____ A_____ a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. xxxxx/2012 din 06 Decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul B____ A_____, cu domiciliul în Rovinari, ________________________, nr. 6, ____________, ____________________, în contradictoriu cu intimata I.P.J. G___.

A fost anulat procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx, a fost exonerat petentul de la plata amenzii de 630 lei, fiind înlăturată măsura reținerii permisului de conducere.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J__ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul B____ A_____ a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu intimata I.P.J. G___, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 21.06.2012, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 21.06.2012, în jurul orelor 20.00, se deplasa cu autoturismul proprietate personală VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe traseul Tg J__ – Rovinari, iar în momentul în care a depășit autospeciala cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, a fost oprit de către organele de poliție, care a dispus sancționarea sa cu amendă în sumă de 630 lei și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

A precizat petentul că a solicitat agenților de poliție să-i prezinte legitimațiile de agent controlor trafic, precum și înregistrarea video, însă fără nici un rezultat, motiv pentru care solicită anularea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori.

În cauză intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petent, motivat de faptul că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, iar procesul verbal a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

A anexat întâmpinării procesul-verbal contestat de petent, raportul agentului constatator, o notă cu abaterile petentului de la normele rutiere, 7 fotografii video radar și copie după actul constatator.

Instanța a încuviințat părților și a administrat în cauză proba cu martori și înscrisurile de la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 21.06.2012, petentul a fost sancționat cu 9 puncte amendă în valoare de 630 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 121 alin. (1) din HG 1391/2006.

S-a reținut prin procesul-verbal contestat că petentul a condus autoturismul marca VW Passat, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DE 79 localitatea Romanești, fiind înregistrat cu aparatul radar marca Autovision, montat pe autospeciala, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, cu viteza de 101 km/h în localitate.

În temeiul art. 121 alin. (1) și (2) din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

De asemenea, în baza art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx din 18.05.2012, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Procesul-verbal a fost semnat de agentul constatator și de petent, fiind astfel respectate și dispozițiile art. 19 din același act normativ. De asemenea, instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentei la 21.06.2012, iar plângerea contravențională a fost introdusă la data de 05.07.2012.

Cu toate acestea, raportat la conținutul faptei reținute în sarcina petentului, analizând în continuare legalitatea procesului-verbal contestat, instanța de fond a reținut că intimata nu a dovedit că a constatat faptul că petentul a depășit limita legală cu mai mult de 50km/h, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. în concret, instanța de fond a reținut că intimata s-a limitat doar a indica în procesul-verbal și în raportul agentului constatator că viteza cu care circula petentul a fost înregistrată cu aparatul radar marca Autovision, montat pe autospeciala, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, fără a depune buletinul de verificare metrologică, deși instanța i-a solicitat prezentarea tuturor actelor care au stat la baza încheierii procesului-verbal.

În lipsa buletinului de verificare metrologică, instanța neputând verifica valabilitatea acestuia, față de implicațiile tehnice ale folosirii aparatelor radar în corecta înregistrare a vitezelor conducătorilor auto, se ivesc dubii serioase cu privire la viteza reținută în procesul-verbal contestat și prin urmare, cu privire la corectitudinea datelor menționate în acesta.

Așadar, întrucât legiuitorul a înțeles în art. 121 alin. (2) din HG nr. 1391/2006 să incrimineze doar depășirea vitezei legale, constată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, pentru evitarea oricăror erori de măsurare, la care sunt supuse inevitabil astfel de aparate, instanța a apreciat că fapta descrisă în procesul-verbal nu se încadrează în norma sancționatoare, neputându-se reține că depășirea vitezei legale a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Deși, nu s-a mai impus analizarea temeiniciei procesului-verbal contestat, totuși, instanța constată din declarația martorului U________ V_______, audiat în cauză, și din susținerea petentului, că probele administrate în cauză nu sunt apte să genereze cu certitudine concluzia că petentul ar fi condus în localitate cu depășirea vitezei peste 50km/h.

Față de cele ce preced, a considerat materia contravențională ca făcând parte din sfera mai largă a dreptului penal, în sensul autonom înscris în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța este obligată să aplice în procesele având ca obiect plângere contravențională garanții specifice procesului penal, precum prezumția de nevinovăție ori dreptul la apărare. Pentru asigurarea respectării depline a prezumției de nevinovăție, este necesar ca dubiul să profite persoanei acuzate de săvârșirea unei fapte ilicite. Or, cum în speța de față au existat suficiente dubii asupra veridicității celor consemnate de agentul constatator, s-a impus admiterea plângerii petentului și anularea procesului-verbal contestat, cu consecința exonerării petentului de plata amenzii contravenționale la care a fost obligat și înlăturarea măsurii reținerii permisului de conducere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate întrucât petentul a fost sancționat contravențional pentru depășirea vitezei de circulație a autovehiculelor în localitate, fiind înregistrat cu viteza de 101 Km/h, pe raza localității Romanești.

Constatarea depășirii de viteză s-a făcut cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, din dotarea poliției, iar din fotografiile depuse la dosar, a rezultat atât viteza cu care a fost înregistrat autoturismul condus de petent cât și faptul că înregistrarea s-a făcut în localitate.

Deși prin procesul-verbal contestat, petentul a fost sancționat pentru depășirea vitezei maxime legale de circulație a autovehiculelor în localitate, în motivarea hotărârii sunt reținute declarațiile a doi martori referitoare la o altă faptă, respectiv efectuarea de activități de transport a unui număr mai mare de persoane decât numărul de locuri.

Așadar, hotărârea atacată cuprinde, în ceea ce privește analiza temeiniciei procesului-verbal, doar motive străine de obiectul și natura cauzei.

Față de motivele invocate mai sus, recurentul intimat a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului verbal de contravenție contestat.

În drept, s-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 și 3041 C.pr.civ. și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În baza art. 242 alin. 2 C.pr.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă la dezbateri.

Analizând recursul dedus judecății prin prisma dispozițiilor art. 304 C.pr.civ. și art. 3041 C.pr.civ., precum și al criticilor formulate, tribunalul reține că este fondat, urmând a fi admis.

La pronunțarea sentinței instanța de fond a avut în vedere faptul că petentul a prezentat probe suficiente pentru a se putea concluziona că prezumția de temeinicie de care beneficiază procesul-verbal contestat a fost răsturnată.

Criticile recurentului intimat, cu privire la sentință, sunt fondate.

Petentul a fost sancționat contravențional pentru depășirea vitezei de circulație a autovehiculelor în localitate, fiind înregistrat cu viteza de 101 Km/h, pe raza localității Romanești.

Constatarea depășirii de viteză s-a făcut cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, din dotarea poliției, iar din fotografiile depuse la dosar, rezultă atât viteza cu care a fost înregistrat autoturismul condus de petent cât și faptul că înregistrarea s-a făcut în localitate.

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 21.06.2012, petentul a fost sancționat cu 9 puncte amendă în valoare de 630 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 121 alin. (1) din HG 1391/2006.

S-a reținut prin procesul-verbal contestat că petentul a condus autoturismul marca VW Passat, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DE 79 localitatea Romanești, fiind înregistrat cu aparatul radar marca Autovision, montat pe autospeciala, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, cu viteza de 101 km/h în localitate.

Potrivit art. 121 alin.1 din HG 1391/2006 „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă, pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloace de semnalizare”.

Intimatul a făcut dovada că petentul, deși avea obligația să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care se deplasa, respectiv în localitate, a încălcat această obligație, circulând cu viteza de 101 km/h.

Petiționarului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală, garanții prevăzute de disp. art. 6 din Convenție, printre care și prezumția de nevinovăție.

Această prezumție este considerată răsturnată în cauză .

Procedura desfășurată în fața instanței de fond , luată în ansamblu, inclusiv modul de administrare a probelor, prezintă un caracter echitabil, dar petiționarul nu a răsturnat prezumția de legalitate si temeinicie a procesului-verbal prin administrarea dovezilor contrare situației de fapt imputate prin procesul verbal de contravenție .

Susținerile recurentului din motivarea recursului sunt fondate , astfel că tribunalul , admițând recursul , pentru motivul prevăzut de art. 304 , pct. 9 c.p.civ . , va modifica sentința civilă în sensul că va respinge plângerea formulată de petiționar .

Văzând și disp. art. 312 al. 1 Cod pr. civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/2012 din 06 Decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Modifică sentința în sensul că respinge plângerea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 Martie 2013, la Tribunalul G___.

Președinte,

T___ P______

Judecător,

D_____ S______

Judecător,

C______ B______

Grefier,

C______ C______

Red. T.P./C.C.

Judecăt. f. R.-Z. N______

4 ex./ 03 Aprilie 2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025