R O M Â N I A
JUDECĂTORIA A___ I____
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3159/2013
Ședința publică din 04.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - M______ M_____ I___
GREFIER - S___ A__-M____
Pe rol se află soluționarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petenta Intreprindere I__________ K_____ D____ N_______ în contradictoriu cu intimata A__________ Națională pentru Protecția Consumatorilor, CRPC Regiune Centru – CJPC A___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție – ANPC nr.xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ora 10,16, a răspuns petenta K_____ D____ N_______ personal și asistată de avocat P_______ C_______ I___, cu împuternicire avocațială la dosar și martorii C_____ V_____ și K_____ I___, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu dispozițiile art. 318 și urm. N.C.P.C, instanța procedează la audierea martorilor C_____ V_____ și K_____ I___, sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, în temeiul art.244 N.C.P.C. instanța declară încheiată cercetarea procesului și declară deschisă faza dezbaterii în fond a procesului.
În temeiul art.392 N.C.P.C., instanța declară deschisă faza dezbaterilor asupra fondului și acordă cuvântul părților.
Petenta, prin avocat, solicită admiterea plângerii, cu cheltuieli de judecată în conformitate cu prevederile art.453 N.C.P.C. Solicită în principal anularea procesului verbal, exonerarea petentei de la plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicate cu măsura avertismentului, având în vedere că procesul verbal este netemeinic și nelegal, starea de fapt nu corespunde realității. Din start s-a pornit la controlarea tonetei cu rea-credință. În ceea ce privește mențiunile din procesul verbal cu privire la modificarea cu rea-credință a datei de expirare de pe ambalajul produselor, în primul rând nu este susținută. Fără a ține cont de declarația martorilor, s-a depus la dosar o factură emisă de Metrou, fila 10 din dosar, precum și declarația de conformitate, din care rezultă că termenul de valabilitate a produselor era de 11 luni. Controlul s-a efectuat în data de 12 aprilie 2013, în condițiile în care produsele ar fi expirat în luna august 2013. Pe de altă parte, nimeni nu s-a plâns de aceste produse servite. Cu privire la celelalte fapte reținute de intimată în procesul verbal, arată că, s-a depus odată cu plângerea factura emisă de ___________ Orăștie și declarația de conformitate aferentă acestei facturi, care conține arome și coloranți alimentari. Celălalt vânzător nu avea coloranți și probabil l-a deranjat concurența, însă ulterior a venit și el pe piață cu aceste produse. Martorii au arătat de ce nu purta petenta echipament și ecuson, motivul fiind că anterior a mai fost un control. Cu privire la gramajul vatei de zahăr precizează că nu este necesară afișarea acestui aspect, însă din start s-a reținut că vata de zahăr este de diferite mărimi. Primul martor audiat la acest termen de judecată a văzut care este gramajul pentru popcorn și a cumpărat acel produs.
În temeiul art.394 NCPC instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei A___ I____ la data de 30.04.2013 sub dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, petenta Intreprindere I__________ K_____ D____ N_______ în contradictoriu cu intimata A__________ Națională pentru Protecția Consumatorilor, CRPC Regiune Centru – CJPC A___ a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
1. În principal anularea procesului verbal pentru inexistența faptelor contravenționale și exonerarea petentei de la plata amenzii în sumă de 2.000 lei.
2. În subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicate cu măsura avertismentului sau reducerea amenzii până la un nivel care să reflecte în mod real pericolul social al stării de fapt.
În motivarea plângerii, cu privire la solicitarea de anulare a procesului verbal, petenta a arătat că, prin procesul verbal atacat s-au reținut în sarcina petentei fapte contravenționale prevăzute de art.7 lit.c, art. 20 și art.5 din OG nr.21/1992. Pentru primele două presupuse fapte contravenționale s-a aplicat avertisment, însă pentru fapta prevăzută de art.5 din OG nr.21/1992 s-a aplicat amenda în sumă de 2.000 lei.
În esență, s-a reținut că la data controlului, la toneta întreprinderii se prepara vata de zahăr și popcorn, iar materiile prime ar fi fost păstrate în cutii de plastic fără capac, vânzătorul nu ar fi purtat echipament de protecție și ecuson, pe tonetă nu ar fi menționată denumirea firmei, nu se indică gramajul și prețul corect al produselor, prețurile fiind înscrise sub forma „punga mică 5 lei, punga medie 7 lei, punga mare 10 lei”, fapte pentru care s-a aplicat avertisment. Totodată, s-a reținut, în mod eronat că la data controlului, în tonetă era păstrat porumbul pentru prepararea popcornului având înscris pe ambalaj data expirării sub forma „02.201…”, fără a se putea identifica anul, fapta pentru care s-a aplicat amenda de 2.000 lei.
În primul rând, petenta apreciază că procesul verbal este nul, fiind încheiat de către un singur comisar din cadrul CJPC A___, controlul nefiind efectuat de un echipaj de 2 comisari, așa cum stabilesc regulile proprii de organizare și funcționare ale autorității competente.
În plus, așa cum a arătat în obiecțiunile la procesul verbal, niciuna din presupusele fapte contravenționale nu a fost corect prezentat în actul de control.
Petenta subliniază că, a prezentat la control facturile de aprovizionare cu materie primă, acestea fiind menționate la capitolul H al procesului verbal. Totodată a prezentat și declarația de conformitate pusă la dispoziție de către furnizor pentru produsul „porumb pentru floricele”, în care se arată că termenul de valabilitate al acestuia este de 11 luni, lotul din care petenta s-a aprovizionat expirând în luna iulie 2013. Toate actele însă, nu au fost luate în considerare de către comisarul CJPC.
Petenta solicită instanței să aibă în vedere împrejurările concrete și gravitatea redusă a faptei. Consideră că sancțiunea aplicată este disproporționată cu gradul de pericol social al presupusei fapte, prejudiciul produs și împrejurările concrete, aplicarea amenzii în cuantum de 2.000 lei fiind o sancțiune mult prea aspră raportat la aspectele invocate.
În drept, petenta a invocat prevederile OUG nr.21/1992 și OG 2/2001.
În probațiune, petenta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și orice altă probă care va fi apreciată ca pertinentă în cauză. A depus în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: proces-verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx/15.04.2013, declarație de conformitate produse, factura emisă de Metro, extras din registrul de control (f.7-13), factura emisă de ___________, declarații de conformitate pentru produse (f.19-25).
Plângerea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, conform art. 36 din OG nr. 2/2001.
Intimata a depus la dosar întâmpinare (f.39-40), prin care a solicitat instanței respingerea ca neîntemeiată și nefondată a plângerii contravenționale.
În fapt, intimata arată că, în data de 15.04.2013 a efectuat un control operativ la unitatea petentei (tonetă ambulant) aflată în A___ I____, P-ța Cetate, zona Fântânei arteziene.
La data și ora controlului, comisarul instituției a constatat nereguli și, ținând cont de gradul de pericol social al faptei săvârșite a fost aplicată, pentru anumite nereguli ce contravin dispozițiilor art.57, art.58 alin.4, art.60, art.64 din OMS nr.976/1998 și art.50 alin.1 lit.d din OG nr.21/1992 - sancțiunea „avertisment”, iar pentru faptele ce contravin dispozițiilor art.5 alin.1 lit.c și art.2 din OG 21/1992 s-a stabilit amenda de 2.000 lei (minimul special), cu posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a sumei de 1.000 lei. Prin același proces verbal s-au dispus măsurile specificate la capitolul K, iar obiecțiunile agentului economic au fost consemnate la capitolul L.
Referitor la cererea petentei de constatare a PVCC – criticat, intimata solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, deoarece nulitatea absolută poate interveni doar în situațiile clar și limitativ prevăzute de art.17 din OG 2/2001, iar celelalte elemente prevăzute de art.16, deși sunt obligatori, nu atrag nulitatea absolută a PVCC, ci cel mult o nulitate relativă. Intimata mai arată că, în cazul nulității virtuale, anularea actului intervine în condițiile art.175 N.C.P.C., doar în măsura dovedirii unei vătămări, care să decurgă din viciul constatat.
Intimata consideră neîntemeiată solicitarea petentei de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale. Totodată subliniază că petenta nu a dovedit cele arătate în plângere, nu a făcut dovada netemeiniciei PVCC contestat.
În drept, intimata a invocat dispozițiile Ordonanței nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, OMS nr.976/1998, Ordonanța nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În conformitate cu prevederile art.223 C.proc.civ., intimata a solicitat instanței să procedeze la judecarea cauzei și în absența reprezentantului instituției.
La dosarul cauzei petenta a depus răspuns la întâmpinare (f.46), prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei și admiterea plângerii contravenționale.
La data de 05.09.2013, intimata a depus la dosar o precizare (f.50-51), în privința cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicită respingerea acestora.
Au fost audiați martorii C_____ V_____ și K_____ I___, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (f.59-60).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Petenta deține o tonetă în apropierea Catedralei Reîntregirii, unde comercializează vată de zahăr și pocorn.
La data de 12.04.2013 petenta a fost supusă unui control din partea ANPC, în urma căruia, a fost amendată contravențional cu suma de 2.000 lei, în baza art.5 din OG 21/1992, întrucât pe ambalajul în care se afla popcornul nu se vedea data expirării.
De asemenea, s-a aplicat sancțiunea avertismentului pentru că nu era pus capacul la cutiile din plastic în care se aflau materiile prime din care se făcea popcornul, nu era indicat gramajul la produse, iar pe tonetă nu era indicată denumirea.
Soțul petentei a declarat în fața instanței (fila 60 verso)că în urmă cu o zi înaintea controlului a fost amenințat de patronul unei tonete concurente, spunându-li-se că vor dispărea rapid de acolo, iar a doua zi s-au trezit cu control de la Garda Financiară și ANPC.
Din declarațiile martorului C_____ V_____ (fila 59), audiat în cauză (un client pensionar, care a fost de față la acel moment și care nu o cunoștea pe petentă), cu câteva minute înainte de acest control din partea ANPC, toneta respectivă a făcut obiectul unui alt control (nu a putut preciza cine erau persoanele respective, întrucât nu a auzit discuția – fila 59 verso). După plecarea acelor persoane, martorul a declarat că a apărut o doamnă, care nu și-a declinat identitatea și care a început să urle la persoana care vindea popcorn, spunându-i acestuia (unui bărbat despre care a aflat ulterior că este soțul petentei) că vând otravă. Martorul a arătat că nu a mai văzut un astfel de comportament din partea unui organ al statului. A mai declarat că doamna respectivă le-a reproșat persoanelor care vindeau popcorn și vată de zahăr faptul că nu au afișat gramajul și prețul produselor, deși acestea erau afișate, altfel nu ar fi cumpărat cu câteva minute înainte.
Același martor a arătat că petenta (și soțul acesteia au fost cooperanți, deși se urla în continuare la ei). Li s-au solicitat niște acte, care au fost prezentate, însă au fost examinate fugitiv și nu a auzit ca funcționarul ANPC să fi reproșat petentei că produsele erau expirate (a arătat că produsul cumpărat avea un gust normal, de proaspăt). De asemenea, pe tonetă era trecut un nume, iar petenta avea bonetă și echipament).
Martorul a mai declarat în fața instanței că s-a dus personal la petentă și s-a oferit să fie martor într-un eventual proces.
Instanța constată că declarațiile martorului C_____ V_____ se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar de către petentă, respectiv facturile de aprovizionare cu materie primă emise de Metrou D___ (fila 10), declarația de conformitate emisă de furnizorul popcornului (fila 9), în care era menționată data expirării produsului.
Față de cele de mai sus, instanța va admite prezenta plângere și va anula procesul verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx/15.04.2013, exonerând petenta de la plata amenzii, aceasta fiind aplicată în mod netemeinic, probele administrate relevând inexistența faptelor pentru care au fost aplicate sancțiunile (în special amenda).
În baza art. 451 N.C.P.C. va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei., reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta INTREPRINDERE I__________ K_____ D____ N_______, cu sediul în D___, ______________________. 24, județ Hunedoara, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx/15.04.2013, în contradictoriu cu intimata A__________ NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, CRPC REGIUNE CENTRU – CJPC A___, cu sediul în A___ I____, _______________.9, județ A___, și în consecință:
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx/15.04.2013.
Exonerează petenta de la plata amenzii în cuantum de 2.000 lei.
Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei., reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A___ I____.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M______ M_____ I___ S___ A__-M____
Red. MMI/ Tehnored. SAM
4 ex/ 27.11.2013