Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
- plângere contravențională -
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
Sentința civilă nr. 1168
Ședința publică din 12 iunie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: P_______ M____
Grefier: B____ I____
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul petentul P______ M____, în contradictoriu cu intimate Direcția S______ Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, originalul răspunsului la întâmpinare formulat de petent ce inițial a fost înaintat prin fax (fila 38), după care,
În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul art. 94 alin. 4 Cod procedură civilă și art. 32 din O.G nr. 2/2001, după care, considerând că proba cu înscrisurile atașate plângerii și întâmpinării este admisibilă și poate duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează această probă.
Cu privire la proba testimonială cu G_____ M_____ solicitată de intimată în întâmpinare, instanța o respinge ca nefiind oportună și constatând că nu mai sunt probe de administrat, consideră că nu se mai impune estimarea duratei necesară pentru cercetarea procesului conform art. 238 Cod procedură civilă, astfel încât reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
J U D E C Ă T O R I A
Asupra cauzei de față, constată:
Prin plângerea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. XXXXXXXX din 3 aprilie 2014, petentul P_______ M____ a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția S______ Suceava, anularea procesului-verbal de contravenție nr. 903/xxxxxxx din 13 martie 2014 și fișa de calcul nr. 903 din 13 martie 2014, ca fiind nelegale, netemeinice și nefondate, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, arată că procesul-verbal de contravenție este nul de drept, deoarece agentul constatator nu a consemnat temeiul legal al sancționării faptei, indicând doar temeiul legal prin care se stabilește fapta de natură contravențională, art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 1717/2010, încălcând astfel prevederile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul verbal este nul de drept, deoarece vătămările ce rezultă din încălcarea acestor dispoziții legale nu pot fi înlăturate decât prin anularea contravenției.
Mai mult, fișa de calcul nr. 903 din 13 martie 2014, este nelegală deoarece agentul constatator a indicat un temei legal, respectiv Legea nr. 31/2000, care este abrogat.
Deși fapta a fost constatată la data de 28 februarie 2014, procesul-verbal a fost încheiat în lipsa sa la data de 12 martie 2014 și a fost comunicat la data de 20 martie 2014, fără însă a fi menționate datele de identitate ale martorului. Și pentru acest motiv, procesul-verbal este lovit de nulitate.
Prin realizarea unei descrieri sumare a faptei, fără a evidenția elementele de fapt, de drept, de natură a o evidenția, agentul constatator a procedat la întocmirea unui proces-verbal care nu întrunește cerințele de legalitate prevăzute în mod imperativ de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, iar o prezentare generală, lipsită de conținut a faptei echivalează cu lipsa acesteia și atrage nulitatea absolută a contravenției, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Solicită judecarea cauzei în lipsă.
În drept, și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 171/2010, Legea nr. 31/2000 și Codul de procedură civilă.
În dovedire, a anexat înscrisuri.
Potrivit dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, plângerea a fost comunicată intimatei pentru a formula întâmpinare, obligație pe care aceasta a îndeplinit-o.
Astfel, prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, pentru următoarele considerente:
La data de 28 februarie 2014, cu ocazia efectuării unei patrulări privind prevenirea tăierilor ilegale de arbori și controlul circulației materialului lemnos, pădurarul P___ I___ a auzit în U.P. III, u.a. 90, locul denumit „Fundoaia”, pădure proprietate a numitului A_____ A________, pentru care este încheiat cu Direcția S______ Suceava, prin Ocolul Silvic Dolhasca, contractul de prestări servicii silvice, care include și paza pădurii, un ferăstrău mecanic care tăia.
Imediat s-a deplasat în zona respectivă, iar când a ajuns la fața locului, a găsit șase arbori tăiați ilegal d esență foioase, specia carpen, materialul lemnos fiind ridicat, la locul tăierii fiind lăsate numai crengile subțiri. A văzut de asemenea, rumeguș rămas în urma tăierii și urmele unui atelaj tras de un cal care ducea din pădure spre satul Valea Glodului.
Ca urmare s-a deplasat a canton, a luat căruța și a mers în întâmpinarea atelajului care era plecat în pădure. Ajungând în satul Valea Glodului, i-a întâlnit pe numiții P______ M____ și Sumnanariu F_____ ce însoțea atelajul încărcat cu materialul lemnos specia carpen, care corespundea ca diametre cu materialul lemnos tăiat din pădure.
Fiind întrebat de ce a tăiat materialul lemnos, petentul a răspuns că nu el a tăiat arborii și de asemenea, nu a prezentat un document de proveniență pentru materialul lemnos transportat.
A doua zi a mers în pădure unde a inventariat cele șase cioate provenite de la arborii tăiați ilegal, constatând că cei trei arbori au un volum de 1,554 mc și o valoare de 165,48 lei, T.V.A. inclus.
Având în vedere cele constatate, păduratul P___ I___ a încheiat, la data de 12 martie 2014, petentului procesul-verbal de contravenție nr. xxxxxxx, înregistrat la Ocolul Silvic Dolhasca sub nr. 903 din 13 martie 2014, prin care acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 800 lei și a stabilit o despăgubire în cuantum de 165,48 lei, având în vedere prevederile art. 8 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. b din Legea nr. 1717/2010, art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și art. 3 din O.U.G. nr. 85/2006.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, precizează că acesta beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
După cum a constatat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, s. A no 141 A, p. 15, 28; Telfner c. Austriei, no xxxxx/1996, 16, 20 martie 2001; A_____ c. României, no xxxxx/03, 60, 4 octombrie 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 800 lei și obligarea la despăgubiri în cuantum de 123,38 lei), cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal contestat, acesta a fost întocmit cu respectarea formalităților obligatorii prevăzute de O.G. nr. 2/2001 și cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din aceeași ordonanță, a căror lipsă ar atrage nulitatea absolută a procesului-verbal.
Motivele de nelegalitate ale procesului-verbal invocate de petent sunt motive de nulitate relativă, care pot duce la anularea actului constatator numai în cazul în care contravenientul ar fi suferit vătămări care nu ar putea fi înlăturate decât prin anularea procesului-verbal.
Or, se poate observa că lipsurile din procesul-verbal sau mențiunile greșite din cuprinsul acestuia nu au produs petentului vătămări ce nu pot fi înlăturate decât prin anularea procesului-verbal.
Neconsemnarea temeiului legal care sancționează contravenția prevăzută de art. 18 alin. 1 din Legea nr. 171/2010, respectiv a art. 18 alin. 2 lit. b din același act normativ, nu a provocat nicio vătămare petentului, deoarece sancțiunea aplicată este cea prevăzută de art. 18 alin. 2 lit. b pentru sancționarea contravenției prevăzută de art.18 alin. 1 și de asemenea, nici neconsemnarea datelor de stare civilă ale martorului nu au provocat acestuia vătămări. Neconsemnarea datelor de stare civilă ale martorilor fiind o nulitate relativă, poate fi acoperită până la primul termen de judecată, prin întâmpinare precizând datele de stare civilă ale martorului.
Indicarea în mod greșit ca temei legal al calcului despăgubirii Legea nr. 31/2000, abrogată în prezent de Legea nr. 171/2010, de asemenea, nu a produs petentului nicio vătămare, deoarece prejudiciul a fost calculat conform prevederilor art. 3 din O.G. nr. 85/2006, în vigoare la data săvârșirii contravenției și, mai mult, Legea nr. 31/2000 în dispozițiile sale nu prevedea modul de stabilire a prejudiciilor cauzate fondului forestier prin tăieri ilegale de arbori, ci numai stabilirea contravențiilor silvice, contravaloarea pagubelor fiind stabilită de O.U.G. nr. 85/2006.
Faptul că procesul-verbal a fost întocmit la data de 12 martie 2014 deși fapta a fost săvârșită la data de 28 februarie 2014, nu constituie motiv de nulitate, deoarece sancțiunea a fost aplicată în termenul de prescripție stabilit de art. 13 din O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, a anexat documentația care a stat la baza sancționării petentului și a solicitat admiterea probei testimoniale cu G_____ M_____, probă respinsă de instanță ca nefiind oportună.
Prin răspunsul la întâmpinare, petentul a invocat aceleași motive și în plus a solicitat respingerea probei testimoniale, întrucât în cuprinsul procesului-verbal nu sunt menționate datele de identitate ale martorului, iar la fața locului nu a existat un martor ocular care să afirme că el a tăiat copacii.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal 903/xxxxxxx din 13 martie 2014 încheiat de Ocolul Silvic Dolhasca, petentul P______ M____ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 800 lei pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 171/2010, cauzându-se o pagubă în valoare de 165,48 lei cu T.V.A. inclus.
În sarcina petentului s-a reținut că la data de 28 februarie 2014, petentul a tăiat fără drept un număr de șase arbori specia carpen de pe suprafața de teren ce aparține numitului A_____ A________.
Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 171/2010, constituie contravenții silvice următoarele fapte:
a) tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum și distrugerea ori vătămarea de arbori, puieți sau lăstari, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare. Se exceptează semințișul utilizabil vătămat în limitele admise prin normele tehnice în vigoare în parchetele autorizate la exploatare;
După cum se poate observa, în cuprinsul procesului-verbal se menționează ca temei legal care stabilește fapta săvârșită de petent ca fiind articolul 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 171/2010, apoi se indică o valoare a prejudiciului adus pădurii ca fiind de 165,48 lei cu T.V.A. inclus, fără însă a se indica întinderea prejudiciului în raport de metrul cub masă lemnoasă pe picior.
Alineatul 2 al articolului 8 din Legea nr. 171/2010, prevede că faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de până la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, apoi cu amendă de la 800 lei la 2000 lei dacă valoarea prejudiciului conform legii este de la 1 până la de 3 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.
Pentru că prin procesul-verbal nu a fost stabilită valoarea prejudiciului în raport de valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior și nici nu a fost indicatul textul de lege sancționator, instanța nu poate face verificări asupra aplicării corecte a sancțiunii contravenționale.
Instanța apreciază că o asemenea modalitate de întocmire a actului contravențional, cu neindicarea textului de lege în baza căruia este sancționată fapta contravențională, este defectuoasă și nelegală, conducând astfel la anularea procesului-verbal de contravenție emis pe numele petentului, fiind încălcate prevederile art. 16 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța, reținând că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută pentru motivele arătate, nu va mai analiza motivul de nulitate invocat de petent cu privire la lipsa datelor de identitate ale martorului.
Pe de altă parte, instanța constată că acest proces-verbal de contravenție este însoțit de fișa de calcul înregistrată la Ocolul Silvic Dolhasca sub nr. 903 din 13 martie 2014, în care este evidențiat prejudiciul adus pădurii calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/2000, lege ce la acea dată nu era în vigoare, fiind abrogată prin Legea nr. 171/2010.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită plângerea formulata de petent și să desființeze procesul-verbal nr. 905/xxxxxxx din 13 martie 2013 emis de intimata Direcția S______ Suceava, prin Ocolul Silvic Dolhasca, însoțit de fișa de calcul mai sus indicată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite plângerea contravențională formulată de petentul P______ M____, domiciliat în comuna Vulturești, ______________________. 30, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata Direcția S______ Suceava.
Desființează procesul-verbal de contravenție nr. 903/xxxxxxx din 13 martie 2013 emis de intimata Direcția S______ Suceava, prin Ocolul Silvic Dolhasca, însoțit de fișa de calcul nr. 903 din 13 martie 2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2014.
Președinte, Grefier,
P_______ M____ B____ I____
Red: P.M.
Tehnored: B.I.
4 ex/19 iunie 2014