R O M Â N I A
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
Ședința publică de la 16.02.2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE : T________ G_______
GREFIER : C______ M_____
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul C________ N______ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Hunedoara, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul C________ N______, lipsind reprezentantul intimatului I____________ de Poliție al Județului Hunedoara.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că prin serviciul registratură intimatul IPJ Hunedoara a depus întâmpinare, în 2 exemplare, la care a anexat: copia procesului verbal contestat, copia procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare , raportul agentului constatator și a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri, potrivit disp.art.242 al. 2 C.pr.civ.
S-a procedat identificarea petentului C________ N______,care s-a legitimat cu C.I. ________, nr. xxxxxx, eliberată de SPCLEP D___, la data de 12.03.2010, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în sat Cristur, ___________________.22, jud. Hunedoara, căruia i s-a comunicat 1 exemplar al întâmpinării depuse de intimat.
Petentul a solicitat instanței să-i fie puse la dispoziție spre consultare si celelalte acte depuse de intimat la acest termen și a cerut reapelarea cauzei.
Instanța a pus la dispoziția petentului spre studiu întregul dosar al cauzei și a lăsat cauza pentru o nouă apelare .
La reapelarea cauzei, s-a prezentat doar petentul.
Văzând cuprinsul procesului verbal de comunicare al procesului verbal de constatare a contravenției instanța a pus în discuție excepția tardivității formulării plângerii și a acordat cuvântul petentului asupra acestei excepții.
Având cuvântul petentul a înfățișat instanței că a primit personal procesul verbal de contravenție la data de 13.12.2011 și a lăsat la aprecierea instanței soluționarea excepției invocată .
Instanța în baza disp. art.150 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele :
Sub nr. XXXXXXXXXXXX de pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 26.01.2012 a fost înregistrată plângerea formulată de petentul C________ N______ în contradictoriu cu intimatul IPJ Hunedoara solicitând instanței anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/26.01.2011 întocmit de Poliția municipiului Hunedoara.
În motivarea plângerii petentul a susținut că toate apărările sale se regăsesc în declarația dată la organele de poliție respectiv că în data de 26.11.2011 fiind în municipiul Hunedoara, în urma unei discuții purtate cu soția sa, a intrat într-o stare de nervozitate astfel încât nu a reușit să se controleze și că în momentul în care și-a revenit din această stare se afla într-o curte fiind lovit cu picioarele.
În continuare a relatat petentul că atunci când s-a dezmeticit a văzut în fața sa un agent de poliție , dându-și seama că este legat cu cătușe și că se află în curtea din spate a Poliției fiind invitat să iasă ,iar când a ieșit prin față la Poliție , la poartă i s-a spus că trebuie să semneze un proces verbal ,dar nu a semnat nimic pentru că nu a avut habar ce s-a întâmplat.
În susținerea plângerii ,petentul a anexat xerocopia procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/26.11.2011 întocmit de Poliția municip.Hunedoara , procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal, xerocopia cărții de identitate a petentului, xerocopia declarației dată de petent la Poliția municip. Hunedoara în data de 21.12.2011 , adresa emisă de Poliția municip.Hunedoara –Biroul de Ordine Publică și răspunsul petentului comunicat poliției.(f. 3-8).
Prin întâmpinarea formulată ,intimatul IPJ Hunedoara , a solicitat instanței respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală și menținerea actului de sancționare.
A înfățișat intimatul că sub aspectul legalității procesul verbal de contravenție este întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001 și că procesul verbal se bucură de prezumția relativă de adevăr, că fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii procesului verbal trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt în măsura în care agentul constatator a constatat personal cum s-au petrecut lucrurile.
A făcut referire intimatul și la practica CEDO în sensul că prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală ( cum este calificată în unele situații materia contravențională) pentru dovedirea vinovăției făptuitorului sub rezerva îndeplinirii a două condiții esențiale și anume respectarea unor limite rezonabile ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului de apărare.
S-a anexat întâmpinării raportul agentului constatator, xerocopia procesului verbal de constatare a contravenției și a procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a acestuia.(f. 14-16).
Examinând actele și lucrările dosarului , instanța reține următoarele :
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/26.11.2011 întocmit de Poliția municip.Hunedoara s-a reținut în sarcina petentului C________ N______ săvârșirea contravențiilor prev. de art. 3 pct. 1 și 25 din Legea 61/1991 rep. , fapte ce constau în aceea că în data de 26.11.2011 orele 15,30 în timp ce se afla pe ________________________. Hunedoara, acesta fiind sub influența băuturilor alcoolice și-a lovit soția cu pumnul în față iar la intervenția poliției acesta a avut un comportament jignitor , aducând injurii și amenințări și tulburând liniștea publică prin strigăte.
În consecință petentul a fost sancționat cu amenda totală în sumă de 1000 lei.(f.nr.5 și 16).
Întrucât petentul a refuzat să semneze procesul verbal de constatare a contravențiilor, actul constatator i s-a comunicat de organele de poliție în data de 13.12.2011, petentul semnând pentru primirea acestuia.(f.nr.3 și 15).
Potrivit disp.art. 26 alin.3 din OG nr.2/2001 în cazul în care contravenientul refuză să semneze procesul verbal , comunicarea acestuia se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii iar potrivit art. 27 din același act normativ , comunicarea se face prin poștă , cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul contravenientului , operațiune ce se consemnează într-un proces verbal.
În temeiul art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001 împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării.
Termenul de 15 zile pentru exercițiul căii de atac , este un termen procedural
ce se socotește potrivit art.101 alin.1 C.pr.civ. pe zile libere , neintrând în calcul nici ziua când a început să curgă nici ziua când s-a sfârșit termenul.
În speță , termenul de 15 zile a început să curgă din ziua următoare comunicării procesului verbal și s-a împlinit la data de 29 decembrie 2011.
Cu toate acestea petentul a formulat și depus plângerea de față cu depășirea termenului legal , la care am făcut referire , în data de 26.01.2012.
Cum termenul de 15 zile prev. de art. 31 alin.1 nu a fost respectat a intervenit sancțiunea decăderii petentului din exercițiul căii de atac a plângerii, sancțiune prev. de art. 103 alin.1 C.pr.civ.
Potrivit art. 137 alin.1 C.pr.civ. , instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond , care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus expuse , instanța va admite excepția de tardivitate invocată din oficiu și pe cale de consecință va respinge plângerea contravențională formulată de petent , urmând să mențină procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/26.11.2011 întocmit de Poliția municip.Hunedoara.
Văzând și disp.art. 274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de tardivitate invocată din oficiu, și, în consecință respinge plângerea contravențională formulată de petentul C________ N______ domiciliat în ______________________), ____________________. 22, județul Hunedoara în contradictoriu cu intimatul– I____________ de Politie ale Județului Hunedoara cu sediul în D___, _____________________. 130, jud. Hunedoara .
Menține procesul verbal de constatare a contravenției ________, nr. xxxxxxx/26.11.2011 întocmit de Poliția Municipiului Hunedoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2012.
PREȘEDINTE,GREFIER,
T________ G_______ C______ M_____
Red. T.G. 28. 02.2012/
Tehnored.DM 28 02.2012/2 ex.