Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MEHEDINŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
743/2015 din 03 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL M________

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 743/2015

Ședința publică de la 03 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C______ D_____ F_____

Judecător M________ L____ B_____

Grefier A____ C_______ N__


Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul petent V________ A________ T_____ împotriva sentinței nr. 2034/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 28.02.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin întâmpinare intimatul I.P.J. M________ a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de 30.10.2015 prin serviciul registratură apelantul petent a depus o cerere de amânare a cauzei pentru a-și angaja apărător și a solicitat să fie vizionată din nou înregistrarea video având în vedere și planșele foto.

Instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul petent ca neîntemeiată deoarece apelantul a avut suficient timp pentru a angaja un apărător, iar faptul că lucrează în străinătate nu reprezintă o împrejurare excepțională care să-l fi împiedicat să își angajeze apărător.

În ceea ce privește solicitarea apelantului pentru a fi vizionată din nou înregistrarea video instanța o respinge având în vedere că această probă a fost administrată la instanța de fond și nu există motive rezonabile pentru readministrarea acesteia.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 2034/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea contravențională ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 28.02.2015 de către intimata I____________ de Poliție al Județului M________, petentul V________ A________ T_____ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002.

În esență, agentul constatator a reținut că petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare M 8028 BX pe _____________________, din mun. Orșova și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea părții carosabile prin loc prevăzut cu indicator rutier și marcaj trecere pentru pietoni.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză.

Pentru analiza legalității acestuia vor fi avute în vedere dispozițiile art. 16 și 17 din actul normativ menționat anterior, în care sunt enumerate elementele pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de contravenție si stabilesc regimul nulității actului în cazul în care acestea lipsesc.

Instanța a constatat că procesul-verbal de contravenție contestat cuprinde mențiunile prevăzute la art. 17 sub sancțiunea anulării, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite și semnătura agentului constatator, astfel încât nu se poate constata incidența unei cauze de nulitate necondiționată de vătămare a acestui act.

Totodată, s-a constatat că sancțiunea este întemeiată și aplicată pe dispozițiile art. 100 alin.( 3) lit. b) din O.U.G. 195/2002 care instituie obligarea conducătorilor auto de a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

Analizând temeinicia procesului-verbal de contravenție cu privire la fapta reținută în sarcina petentului, prin raportare și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța reține că în materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, Curtea europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D__ fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.

Jurisprudența Curții europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție, și cu atât mai mult să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului.

Instanța a reținut că aspectele menționate în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției au fost constatate personal și nemijlocit de către agentul de poliție și se coroborează cu înregistrarea video depusă la dosarul cauzei, aceasta din urmă surprinzând momentul în care pietonul se angajeze în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, iar petentul a trecut cu autoturismul fără a-i acorda prioritate.

Faptul că pe porțiunea respectivă, drumul public se lățea, prin modificarea configurației trotuarului nu este de natură să-l exonereze pe petent de vină, acesta având obligația să acorde prioritate pietonilor aflați în traversarea părții carosabile prin loc prevăzut cu indicator rutier și marcaj trecere pentru pietoni.

Apreciind că acesta trebuie să conducă prudent în vederea evitării unui eveniment rutier ce poate avea urmări grave, raportat la sancțiunea aplicată petentului se apreciază ca aceasta este în deplină concordanță cu gradul de pericol social al faptei care este unul ridicat, precum și împrejurările în care a fost săvârșită, de notorietate fiind multitudinea de evenimente rutiere cauzate ca urmare a nerespectării regulilor de acordare a priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea carosabilului prin locurile marcate, instanța concluzionează că procesul-verbal întocmit în cauză este legal și temeinic, iar sancțiunea a fost aplicată corespunzător, motiv pentru care va respinge plângerea formulată ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul V________ A________ T_____ criticând - o pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii pe fond a plângerii contravenționale iar în subsidiar înlocuirea amenzii și a măsurii complementare cu avertisment.

În motivare a arătat că prin cererea adresată instanței de fond a înțeles să conteste procesul verbal de constatare a contravenției ________ , nr. xxxxxxx/28.02.2015, prin care a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 390 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În motivarea plângerii, a arătat faptul că la data respectivă circulam din direcția Nord a orașului în direcția Sud, iar la o trecere de pietoni situată pe Bld-ul 1 Decembrie 1918, nu am observat faptul că uri pieton se afla pe acea trecere, deoarece exact în acel loc, trotuarul este întrerupt și întrucât nu a observat vreun pieton să fie angajat în traversare, am continuat drumul.

Instanța de fond a respins plângerea formulată de către subsemnat, motivând că fapta săvârșită de către mine putea avea urmări grave, și chiar dacă prin modificarea configurației trotuarului eu nu puteam să îmi dau seama dacă pietonul se află sau nu pe trecerea de pietoni, nu mă exonerează de vină. eu având obligația să acord prioritate pietonilor aflați în traversarea părții carosabile prin ioc prevăzut cu indicator rutier și marcaj „Trecere pentru pietoni".

Consideră că motivarea instanței de fond este una greșită, în condițiile în care eu nu puteam să știu dacă respectivul pieton se afla într-adevăr sau nu pe trecerea de pietoni, întrucât acesta nu se afla pe partea carosabilă, ci în parcare, însă marcajul ce indică „Trecere de pietoni", era aplicat până în respectiva parcare ( aspect pe care eu nu îl putea observa ), înțelegând să depună alăturat un set de poze care atestă cele arătate.

La data de 23.09.2015, prin serviciul registratură intimatul I.P.J. M________ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală..

În motivare a arătat că reclamantul nu a făcut dovada nevinovăției sale motiv pentru care, în mod corect și legal instanța de fond a respins plângerea contravențională. Din probele administrate rezultă fără putință de tăgadă, că acesta a săvârșit contravenția reținută prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/28.02.2015.

Consideră că nu sunt motive temeinice care să justifice anularea sau modificarea sentinței .

În conformitate cu prevederile art. 411 din C.proc.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476-479 N. C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 28.02.2015 încheiat de către intimata I____________ de Poliție al Județului M________, petentul apelant V________ A________ T_____ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002.

S-a reținut că petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare M 8028 BX pe ____________________, din mun. Orșova și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea părții carosabile prin loc prevăzut cu indicator rutier și marcaj trecere pentru pietoni.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:


b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului.

Contrar susținerilor apelantului, din înregistrarea video a faptei, a cărei veridicitate nu a fost contestată, instanța de apel reține că apelantul nu a acordat prioritate unui pieton care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

În mod corect instanța de fond a reținut că faptul că pe porțiunea respectivă, drumul public se lățea, prin modificarea configurației trotuarului nu este de natură să-l exonereze pe petent de răspunderea contravențională, întrucât marcajul pietonal era vizibil și se întindea pe toată lățimea străzii.

Fotografiile depuse de petent care ilustrează locul faptei confirmă constatările instanței de fond, configurația locului neavând nicio influență asupra obligațiilor care îi reveneau petentului apelant.

În consecință, în temeiul art.480 alin.1 C.proc.civ., Tribunalul respinge apelul formulat de apelantul petent V________ A________ T_____ împotriva sentinței nr. 2034/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M________.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul petent V________ A________ T_____ domiciliat în Orșova, _____________________, județul M________ împotriva sentinței nr. 2034/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M________, cu sediul în Drobeta T____ S______, _________________. 75, județul M________ ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 03 Noiembrie 2015 la sediul Tribunalului M________.


Președinte,

C______ D_____ F_____

Judecător,

M________ L____ B_____

Grefier,

A____ C_______ N__




Red. CDF

Tehnored. ACN

Ex.4/10.11.2015

Cod operator 2626



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025